Sfaturi  pentru a deveni bucătar amator

Te stresează ideea că trebuie să gătești pentru tine, familie sau musafiri? Dacă te ajută poți să folosești un pahar de vin. Gluma nu îmi aparține, cred ca Martha Stewart a spus: eu folosesc tot timpul vin când gătesc, uneori chiar îl pun și în mâncare.  Dacă nu rămâne de pus in mâncare nu iți fă probleme, mai poti deschide o altă sticla. Dar să începem cu sfaturile:

1. Începe cu lucrurile de baza – Gastronomia este un domeniu foarte vast si cu multe ramificații. Daca o sa încerci să îl cuprinzi pe tot din prima încercare mai mult ca sigur nu o să reușești. De fapt nu o să reușești nici după mai multe încercări iar dacă urmărești bucătarii adevărați o sa vezi că si ei stăpânesc doar părți ale ei iar asta după multă  practică. Setează-ți așteptări rezonabile și stabilește de ce vrei să înveți să gătești și pentru cine vrei să gătești. Dacă o faci pentru social media acolo chiar nu contează dacă produsul este comestibil sau nu. Dacă o faci pentru familie atunci aspectul nu este la fel de important dar gustul da.  Nu te compara cu un bucătar cu experiența, că nu este cazul, și numai o să te deprimi.  Începe cu lucruri simple și tehnici de bază.  Învață cum să prăjești un grătar de pui in tigaie, să faci un ochi de ou sau să fierbi cartofi.  După ce te familiarizezi cu  aceste lucruri simple poți încerca rețete mai complicate.  Știu că ce face Gordon Ramsey arată spectaculos dar presupune un anumit nivel de îndemânare. De fapt gătitul nu este foarte greu, trebuie doar învățat pas cu pas si numai pe măsura ce ai nevoie. Pentru uz domestic și gătit pentru familie  sau prieteni cunoașterea lucrurilor de bază este suficientă. Este necesar să știi ce înseamnă : fierbere, sotare , prăjire, coacere si încă câțiva termeni. Pentru asta cel mai bine este să cumperi o carte de popularizare a tehnicilor de gătit,  de preferat una cu rețete pas cu pas.

2. Ustensile potrivite- Pare de bun simt dar adesea calitatea produselor  și modul în care gătești sunt compromise de folosirea unor ustensile complet nepotrivite. Fie  că sunt foarte vechi, fie că sunt nepotrivite pentru scopul propus, fie că sunt amintiri de la diverse persoane sau cadou de la soacră, dacă nu sunt practice, nu au ce căuta în bucătărie.  Pentru început limitează-te la câteva tigăi de teflon si oale cu fund dublu. Cumpără si unelte de amestecat din teflon  sau lemn care să  nu zgârie suprafețele tratate și este suficient. Ai nevoie de doar două cuțite ascuțite. Vreau să îți spun că nu trebuie să asculți de toate reclamele, nu ai nevoie de nimic foarte sofisticat și în nici un caz de aparate magice văzute la televizor sau pe social media. Un aragaz și un cuptor sigur ai in bucătărie și pentru început este suficient.

2. Gustul nu este direct proporțional cu numărul ingredientelor din produs.   Iți place aroma si savoarea bucătăriei italiene? Poate  că o să te surprindă, dar este o bucătărie care folosește puține ingrediente intru-un preparat, însă se bazează pe calitatea lor, modul de preparare si găsirea unor combinații perfecte. Pentru a obține un produs savuros nu este necesar să folosești foarte multe ingrediente, dar este mai important să pricepi cum se combină. Sigur, dacă vrei, poți folosi si foarte multe si suprapune tehnici de gătire, dar rezultatele nu sunt garantate.  Ca să înțelegi ce înseamnă conceptul de puține ingrediente în bucătăria italiană  îți recomand să urmărești canalul Vincenzo’s  Plate. O să găsești aici și rețete originale.

3.  Folosește ingrediente  simple si de calitate.  Ca o continuare a punctului 2, trebuie să te avertizez  că nu vei obține un produs gustos din ingrediente de slabă calitate. In schimb este perfect posibil să obții un produs prost din ingrediente de bună calitate. Dacă nu ești sigur de ce faci nu strica o cantitate mare dintr-un ingredient foarte scump, încearcă sa prepari o porție mai mică. Faptul că un ingredient este adus cu piroga de pe o insulă încă nedescoperită nu îl face neapărat mai bun, cel mult face ca produsul să pară mai spectaculos pe social media. Nu te jena să folosești ingredientele clasice și evită goana după ingrediente care de care mai fistichii pentru că nu îți vor face mâncarea mai gustoasă. Faptul că mâncarea este spectaculoasă pe social media nu o face mai gustoasă pentru musafiri.

4. Atenție de unde înveți tehnicile de gătire.  Este plin pe social media de indivizi dornici să te învețe sa gătești. Problema este că, în fapt, mulți sunt doar simpli prezentatori in căutare de glorie, like-uri și bani și foarte puțini au ceva util de zis. Urmărește persoane care sunt bucătari profesioniști și au lucrat în restaurant.  După ce urmărești câteva emisiuni înțelegi repede cine este profesionist după cum ține cuțitul în mână și taie o ceapă.  In domeniul gastronomiei nu există scurtături iar experiența este foarte importantă. Nu vei deveni bucătar cu stele Michelin numai pentru că ai urmărit câteva videoclipuri spectaculoase oricât ar încerca realizatorii lor să te convingă de contrariu.  Personal îți recomand să îl urmărești pe Jacques Pepin, un bucătar francez cu multă experiență practică, care are darul de a explica lucrurile foarte simplu si concis.  

5.Atentie de unde iți iei rețetele. Cu rețetele este exact aceeași problemă ca și cu tehnicile de gătire. Eu personal îți recomand să începi de la rețete simple, tradiționale sau nu, și pe măsură ce capeți experiență să îți îmbogățești repertoriul. Pe social media o să găsești foarte multe rețete, de toate felurile , dar multe sunt interpretări fără nici un sens  ale unor produse consacrate. Aceste interpretări nu urmăresc decât să le crească gradul de spectaculozitate , direct proporțional cu numărul de like-uri și venituri generate. Dacă vrei să devii bucătar urmărind-o pe Paris Hilton gătind lasagna atunci să nu te surprindă de ce lumea nu va aprecia mâncarea ta.  Nu te feri de anumite produse numai pentru că sunt considerate tradiționale sau par obișnuite, aceasta nu le ia cu nimic din gust și savoare. De asemenea nu modifica o rețetă dacă nu ai experiența necesară. Nu inventa pentru că s-ar putea să nu iasă bine iar gustul nu este garantat de spectaculozitate invențiilor. Pentru rețete tradiționale și nu numai îți recomand pe Laura Laurentiu, Laura Sava și Savori Urbane.  

6. Nu te complica.  Poate cel mai important sfat este să nu te complici. Ca să poți ții lucrurile sub control menține un grad de complexitate scăzut al produselor. Asta  nu înseamnă că o să fie ușor. Dacă îl urmărești pe Papin, om aflat la peste 80 de ani, cât de ușor prepară o omletă franțuzeasca o să crezi în mod firesc ca la fel de ușor o vei prepara și tu. Nimic mai greșit, o să îți ia ceva timp și multe ouă sparte ca să ajungi la aceeași performanță, dar cu cât te complici mai puțin cu atât ai șanse mai mari. Pentru rețete video ușor de înțeles și realizat o poți urmări pe Jamila Cuisine.

Ca o concluzie , social media nu este cel mai bun curs de gastronomie. Dacă nu te complici ai mai puține șanse să greșești iar musafirii vor aprecia reușita ta.  Vinul se pune în mâncare pentru aciditate, iar dacă l-ai băut pe tot ca să îți faci curaj, de cele mai multe ori îl poți înlocui cu altceva.

Scurtă clasificare a celor care trec strada

Pietonul este acea persoana care se deplasează pe jos.  Ocazional el mai are nevoie să traverseze carosabilul și legea rutieră prevede foarte clar în ce condiții se poate face. Totuși am să precizez un aspect care le scapă la foarte mulți pietoni și anume că, și atunci când  au prioritate, legea nu îi absolvă de obligația de a se asigura.   Plictisit la volan in trafic și cu mult timp la dispoziție ( traficul în Cluj e groaznic)  am încercat o clasificare a lor.

Nivel  0 – Retardat/Cretin – Nu stăpânește termeni precum carosabil, trotuar, trece de pietoni, prioritate, colț de stradă. El va trece când și unde va vrea fără să țină cont de nici o regulă de circulație, de bun simț sau de propriul  instinct de conservare. Cel mai probabil ca este beat, pe cale de a fi beat, sau se trezește din beție sau în cazul fericit poate sa fie cretin pur și simplu. El este la fel de periculos în orice situație pentru că nu înțelege nimic din ce se întâmpla în jur. Un câine de oraș cu experiența plimbării prin trafic ar putea să îi dea lecții rutiere.

Nivel  1 –  Mârlan– Mortal Kombat. De data acesta  sunt șanse sa stăpânească  termenii necesari și poate că  are ceva cunoștințe despre legea rutiera dar la fel ca și cel de nivel 0 va trece absolut pe oriunde și oricând. Pentru el este mai important sa nu facă ăia o sută de pași în plus până la zebră decât să treacă strada în siguranță. Considera că graba lui, reală sau închipuită, este mai importantă. Devine agresiv când este claxonat.  Este social acceptat să îl înjuri sau să te dai jos la el, după caz și posibilități. Foarte mulți dintre cei de la acest nivel sunt și șoferi, dar asta nu garantează sau scuză nimic, sunt exact la fel de mârlani ca și cei fără carnet.

Nivel 2- Normal Pietonul care cunoaște legea rutieră și o respectă. Sunt acei pietoni cu care ai vrea să te întâlnești permanent. Unii au bun simț, alții au beneficiat de educație rutieră și civică, alții sunt șoferi ca și tine.  Au instinct de conservare și nu sunt periculoși. Facilitează desfășurarea unui trafic normal și fluent. Există însă și un nivel 2.1, acei pietoni care îți fac politicoși semn să treci prin fața lor. Din păcate acest gest nu este prevăzut în legea rutieră așa că mai bine nu treci. Poate ca ei vor să fie politicoși, dar carnetul de conducere îl vei pierde tu dacă nu le dai prioritate. Este un gest care duce la pierderi de timp inutile.

Nivel 3 – Informat -Agresiv Este acel pieton care cunoaște legea și o respectă in mod agresiv. Se înrudește cu nivelul doi doar că are un nivel de agresivitate semnificativ mai ridicat. Știe când are prioritate sau pe unde poate să treacă strada și face uz de drepturi pe cât se poate. Nu ezită să te apostrofeze sau să gesticuleze. Îți lasă exact atâta loc să frânezi cât să nu dai peste el așa că cel mai bine este să fii pregătit cu piciorul pe frână.  Nu contează că este iarnă, plouă sau ca nu vine nici o mașină după tine, el ține neapărat să treacă în acel moment.

Nivel 4 – Kamikaze  Trece prin locurile permise dar se aruncă  înainte. Provoacă soarta permanent.  Nu se asigură sub nici o formă bazat pe conceptul că pietonul are prioritate. Se arată surprins când este înjurat. De cele mai multe ori este cu ochii in telefon și lasă mersul pe seama reflexelor condiționate și a bunului D-zeu.  Este veșnic atent la altceva.  Pentru el sunt semnele puse direct pe asfalt cu asigură-te în caz că se uită și pe lângă telefon.  Ocazional se mai lovește de stâlpi, trecători sau alte obstacole. Este foarte surprins dacă îi spui că trebuie să se asigure chiar și când are prioritate.  Este extrem de periculos pentru ca legal va avea dreptate in caz de accident.

Nivel 5- Sinucigaș prin terță parte –Manifeste același comportament ca și cel de nivelul 4 doar că se avântă să treacă pe la orice colț de stradă fără să fie atent. Absolut surprinzător dar nu la orice colț de stradă este trecere, semaforizată sau nu. Rămâne mirat dacă îl înjură lumea. Devine agresiv dacă îi pomenești de mămica lui, telefonul în care se uită mereu sau îl anunți că ar putea fi cretin. Devine suspicios când îi propui să se sinucidă prin alte mijloace care să nu implice terți.  Ai vrea să îi propui să îl sinucizi tu dar îți amintești că nu ești într-un film.

Nivel 6- Ar merita bătut dar nu este social acceptat– Este acel pieton care stă pe trecere sau la limita trotuarului. Se uită in lungul străzii după cineva. Se uită după colt după cineva. Nu se uită nicăieri , doar așteaptă pe cineva. Dă un mesaj sau verifică ce mai este  pe social media. Vorbește cu cineva la telefon sau în persoană ( sunt mai mulți atunci). Irelevant din care motiv stă acolo, tu trebuie să oprești și să vezi ce intenții are, pentru că legea îți cere să îl lași să treacă. Îți răspunde nervos prin gesturi sau viu grai că nu trece, nu vrea să treacă de fapt și este problema ta că ai oprit. Sigur că este, doar tu îți pierzi carnetul. Cei din spatele tău se opresc și ei, traficul se dă peste cap, ai vrea să îl claxonezi dar tot tu iei amendă. In final pietonul se dă înapoi ca să arate că nu vrea să treacă. Îți trec prin cap gânduri agresive complet neacceptate social.  Începe să îți pară rău că Carmageddon a fost doar un joc.

Porcușorul roz care nu poartă curea lucrează

Porcușorul roz care nu poartă curea lucrează. Pare improbabil dar nu avea de ales, încă nu devenise antreprenor, vedetă media, cântăreț de manele sau orice altceva i-ar asigura un trai mai facil. Deocamdată se vedea nevoit să muncească ca și simplu livrator de colete pentru o firmă de curierat (care firmă anume este complet irelevant). Cu aceasta ocazie nu mai purta nici treningul verde oliv cu dungi albe, acela era destinat cafenelelor, ci niște banali blugi, un pic cam largi, un tricou și un hanorac de o culoare nedefinită.  Curea nu purta nici acum, deși pantalonii largi ar fi cerut-o, pentru că îl strângea pe burtă. Așa considera el ca este mai comod și în același timp mai elegant. În imaginația lui își considera partea dorsală ca fiind extrem de atractivă pentru femei și obiect de invidie pentru bărbați. Firește, ca orice alt porcușor, în sinea lui se considera extrem de frumos și  expusul părții dorsale era parte a ritualului de împerechere.

Conducea o duba nici prea mare , nici prea mică, suficient de impozantă însă încât să se simtă regele șoselei, dar nu atât de mare încât să necesite un efort anume în manevrarea ei. Regele șoselei este un termen oarecum exagerat dat fiind că traseul îl purta în mare parte prin oraș. Dar este important că se simțea așa ( în particular se considera un șofer extrem de bun) pentru că asta îi dădea o doză de nesimțită aroganță. Munca era simplă, avea de predat sau ridicat colete, singura condiție era să ajungă cu ele întregi și la timp. Nu se simțea foarte obosit sau  stresat și fără urmă de îndoială că și mintea îi era odihnită. Atât de odihnită încât pentru a face lucrurile mai amuzante, timpul trecând astfel mai repede, căuta modalități subtile prin care să își enerveze clienții. Avea el o nedefinită ură și un mai definit dispreț pentru clienți,  care îl enervau cu pretențiile lor, sa ajungă la timp, să deschidă coletele, etc. Era complet indiferent fața de slujba lui, pe care o considera temporară, până găsea ceva mai potrivit cu pretențiile. Așa că se considera îndreptățit  să îi enerveze și el pe clienți în mod subtil și pe ascuns,  atât cât să nu îl poată reclama la conducere.  Uneori, destul de  des de fapt, le arăta plin de mândrie porcină bucile păroase ori de câte ori se apleca să mai caute ceva prin dubă. Cu alte cuvinte își găsea singur satisfacții acolo unde era doar o muncă ternă și repetitivă.

Ziua in care amorul lui propriu a fost zdravăn zguduit  începuse la fel ca orice alta zi, se scurse la fel ca orice altă zi,  iar ușor după ora două ajunse la ultimii clienți în curtea unei firme unde oprea zilnic. Cum programul lui de muncă se termina la ora patru interesul pentru a-se grăbi era scăzut, așa că încercă, la fel cum încercase și altă dată,  să vadă cât se poate juca cu nervii și răbdarea  celor câțiva clienți rămași.  Până in acest moment ziua nu anunța nimic neobișnuit. Cu primul client era foarte simplu, banal chiar, o făcuse de sute de ori. Avea de predat un colet cu verificare și ramburs in numerar. Asta presupunea deschiderea lui, verificarea a orice ar putea fi înăuntru ( aste chiar nu era treaba lui), refuzul sau achitarea mărfii. Începu prin a căuta coletul cu insistența undeva în străfundurile mașinii, prilej de etalare a blugilor căzuți la jumătatea părții dorsale.  După care a fost nevoit să îl deschidă, asta era treaba lui, dar deschisul îi luă minute multe pentru că nu găsi nimic de tăiat ( bine, de fapt nu voia să găsească) iar prin găurirea cu cheia de la mașină a benzii adezive mergea încet. Dar el avea timp suficient, nu voia să se întoarcă mai repede la sediu și să primească sarcini suplimentare. Clientul însă nu avea timp. Cum apăruse și cel de-al doilea client iar restul se vedeau venind pe alee, satisfacția și stima de sine erau în creștere. După o vreme în care se tot chinui să desfacă coletul auzi din spate o întrebare: Nu te supăr tipule, nu ai un cutter, ca să mergă mai repede? Hai că mă duc să îți aduc eu unul.  Și  chiar îi aduse unul. O percepu ca pe o jignire, cum adică cineva îl lua la rost și îl grăbea?  Dar fu nevoit să îl folosească ca să deschidă coletul mai repede.  Se mai aplecă prin mașină  in mod gratuit și își mai expuse un pic bucile păroase ca să se liniștească. Acum, că trebuia plătit coletul, apăru o noua problemă, nu avea să dea rest.  Se căută ce se căută prin buzunare, prin portofelul de firmă, căută și prin mașină dar nu găsi nimic mărunt. Încrederea de sine îi mai crescu un pic. Se pregătea să trimită clientul după bani  mărunți când auzi o nouă întrebare: Dorești cumva bani mărunți?  Da, dorea, ce era să facă, deși întrebările astea îl cam enervau. Se mai adunaseră clienți după colete și un refuz ar fi dat de bănuit dar  spectacolul nu era compromis încă. Al doilea colet, care era tot cu deschidere și ramburs se dovedi al domnului cel serviabil. Ar fi trebuit să conțină pantofi dar numai așa , de șicanare, deschise doar ambalajul nu și cutia. Urmă o discuție nu prea plăcută pentru el in care domnul cu pantofii îi explica că el nu cumpărase cutia ci pantofii dinăuntru și in consecința dorea să verifice pantofii și nu cutia. Bine, știa și el atâta lucru, dar se lăsă greu convins.  Nu sensul chiar la toate cuvintele folosite de domnul cel serviabil dar nu era foarte important.  Doamnele sau domnișoarele de la coadă deja îl remarcau așa că stima de sine îi reveni la normal.  Domnul cel serviabil verifică atent pantofii, îi acceptă și ceru să plătească.  Porcușorul își trase blugii în sus și  scoase aparatul de emis chitanțe din buzunar. O mai lungi un pic, emise chitanța ,  dar acum apăru o noua problemă. Domnul nu mai avea bani mărunți,  sigur pentru că îi schimbase lui înainte, dar nu avea mare importanță. Poate că așa o fi, dar el acum nu avea să dea rest. Bine, domnul poate să meargă să caute bani mărunți pe unde o ști, dar să facă bine să se grăbească. Că el este ocupat, mai sunt clienți care așteaptă.  Dar de data aceasta calculă greșit câtă răbdare putea avea domnul cu pantofii,  răbdarea se sfârșise, iar porcușorul auzi cuvinte adresate lui pe un ton cum nu se mai întâmplase vreodată, nu de la un client nervos în orice caz. Cuvintele nu trădau deloc tensiunea nervoasă care plutea în jur și el nu era obișnuit cu asta. Era obișnuit cu clienți nervoși, deveniți supuși prin acceptarea faptului ca nu pot decât să aștepte după colet, era obișnuit cu cuvinte grele pe care le savura nespus, căci erau măsura capacității lui de a enerva lumea. Mai era obișnuit și cu rugăminți și asta îi consolida aroganța. Dar nu era obișnuit ca lumea să se lege de aspectul lui porcin desăvârșit, așa că atunci când auzi spuse pe un ton calm și prietenos, de fața cu public feminin,  următoarele cuvinte: Măi tipule, pune-ți și tu o curea că nimeni nu vrea să îți vadă bucile păroase, chiar nu le consideră nimeni atractive,  aroganța se nărui și șoricul începu să-i ardă.  Și arse mult și bine căci până acum nimeni nu mai îndrăzni să îi spună să ascundă ceea el consider ca trebuie expus iar comentariile venite de la micuța coadă formată îi cam dădură de înțeles că omul cu pantofii ar putea  avea dreptate.

O curea este un accesoriu ieftin dar efectele ei în ce privește ținuta unui bărbat sunt remarcabile. As zice că îl schimbă complet. Nu cred că arătatul bucilor și a crăpăturii atunci când ești la lucru este altceva decât un gest scabros și nu văd  cum o femeie ar putea să îl considere un gest erotic.  Părțile tale din dos sunt lucruri pe care eu unul nu vreau să le văd așa că dacă ai un pic de bun simț și măcar ceva ani de acasă nu mă obliga să o fac, chiar nu sunt curios.   

Un concurs pe zăpadă

Afară sunt -6 grade și tu stai în mașină la căldură și te întrebi ce te împinge să faci ce urmează să faci. Ești îmbrăcat mult prea subțire, așa cam de optsprezece grade cu plus și porți o încălțăminte complet nepotrivită cu vremea de iarnă de afară.  Prognoza meteo indică ninsoare și tu nu ai nimic impermeabil pe tine. Te așteaptă douăzeci de kilometri  făcuți pe poteci de pădure pline de zăpadă și gheață, zăpadă care de multe ori îți trece peste pantofii subțiri. Te consolezi că pe frigul acesta pantofii se vor uda mai greu și vor fi uscați măcar primii zece kilometri.  Dai căldura mai încet în mașină ca să te obișnuiești cu frigul și încerci să îți găsești motivația interioară potrivită. Este ca și la bazin când știi că apa este rece la început, dar după o jumătate de lungime devine perfectă.  Știi exact ce o să urmeze dar tot este greu să faci primul pas. În același timp, paradoxal, savurezi emoția concursului chiar dacă ști că nu ai șanse să câștigi. Ai emoții și o stare de nervozitate, dar îți place, pentru asta te înscrii la concurs. Rememorezi experiențele anterioare și te întrebi dacă nu ești prea gros îmbrăcat. Ești veșnic nesigur cât de gros trebuie să te îmbraci. Da, parcă mai trebuie dat ceva jos. Îți amintești ca ai alergat și la temperaturi mai mici și asta te încurajează oarecum. Dar încă tot nu îți vine să părăsești mașina pentru că mai ai cincizeci de minute și ai nevoie numai de douăzeci pentru încălzire. Rememorezi și ediția trecută a concursului când ai tras tare și te-ai accidentat la genunchi. Îți propui ca anul acesta să mergi mai încet. Repeți asta de câteva ori pentru că pe traseu, sub acțiunea adrenalinei, o să uiți.  Dar afară sunt tot -6 grade și tu ești tot in mașină și tot nu ai făcut acel prim pas să deschizi ușa de la mașină. Știi că o să-l faci, te-ai înscris la concurs deja și  nu ai renunțat niciodată indiferent de condiții.  Ai mai făcut  asta de atâtea ori și ai de fapt certitudinea că odată ce începi încălzirea totul va fi bine dar este la fel de greu  acum ca și prima dată.

Așa a început pentru mine experiența Winter Race de la început de ianuarie 2022, concurs desfășurat prin Făget, in Cluj-Napoca. Așa începe pentru mine orice concurs desfășurat pe zăpadă și la temperaturi negative. Te întrebi ce faci acolo și de ce îți forțezi organismul să facă ceva ce el în mod evident nu vrea să facă. Pentru că de fapt nu te obligă nimeni să alergi iarna. Înainte de a mă apuca de alergat prin pădure  nici nu concepeam că este posibil să alergi la temperaturi sub zece grade cu plus. Dacă mă gândesc bine, nici nu voiam să ies din casă la temperaturi negative ca și cea de astăzi. Și totuși sunt acolo pregătit de concurs. Lucrurile însă încep să se precipite. Vezi că mai apar persoane cunoscute, zgribuliți și ei pentru că sunt îmbrăcați  la fel de sumar ca și tine. Te sună un prieten și te întreabă dacă ai ajuns. Ești curios să vezi cine mai participă dintre cei pe care îi știi tu. Oprești mașina, închizi telefonul, deschizi ușa și faci acel prim pas esențial. După aceea, totul devine o chestiune de rutină de concurs. Saluți pe unul și pe altul, mai spui o poveste, faci mișcări de încălzire multe pentru că este frig afară, asculți cu jumătate de ureche ședința tehnică și te aliniezi la start.

Odată ce ai început nici un gând nu mai este relevant. Vremea nu mai contează, emoțiile nu mai contează, problemele de la serviciu nu mai contează, nimic altceva nu îți mai trece prin cap. Te concentrezi numai la alergat, îți calculezi ritmul și efortul, mai depășești, ești depășit și depășești din nou. Te gândești dacă să te ții după cineva. Preferabil este să găsești pe cineva cu ritmul dorit de tine, eventual un pic mai rapid. Constați că pantofii Hoka nu au aderența pe are ai vrea-o pe zăpadă și gheața. Știai asta dinainte dar nu credeai că este atât de rău. Mai alergi o vreme și constați că nu este atât de rău, aderența este mulțumitoare,  la coborâri trebuie însă să ai mare grijă. Îți amintești că ți-ai propus să nu tragi tare. Dat de urme de tractor înghețate și încetinești ritmul. Grupul se distanțează de tine.  Începi să transpiri și dintr-o dată pare că este foarte cald in jur. Transpirația îți curge din  buff-ul de pe cap. Îți trece prin cap că s-a făcut brusc cald afară. Te uiți la mânuși și vezi că sunt cristale de gheața pe ele, deci nu, nu s-a făcut cald. Transpiri tu din cauza efortului. In afară de mânuși tot echipamentul tău este ud de transpirație. Începe să ningă. Acum mânușile sunt pline de zăpadă. De fapt nu îți pasă că ninge pentru că ești ud oricum. Ești la jumătatea  traseului și este timpul pentru gelul cu cofeină. Prinzi o urcare scurtă  pe care o umbli căci este foarte abruptă și îl scoți din centură. Este aproape înghețat dar cumva reușești să îl bei. Păhărelele cu apă de la punctul de alimentare pe lângă care treci de două ori sunt și ele aproape înghețate. Ninsoarea îți limitează vizibilitatea și asta chiar nu este de dorit. Traseul este de la alunecos la foarte alunecos, rar când poți alerga relaxat. Este și  foarte denivelat pentru că de multe ori nu urmează potecile și o ia direct prin pădure.  Este un traseu tehnic deși nu te-ai aștepta. Zăpada de pe jos si fulgii care îți intră în ochi ascund orice obstacol. Te uiți la ceas și vezi că mai ai cinci kilometri și câteva urcări. Ai rămas  deja în urma grupului așa că tragi mai tare. Începi să simți oboseala dar știi că mai ai puțin și asta îți dă energie. Grupul cu care ai alergat o bună parte se vede acum în față. Cineva te depășește dar nu mai ai  suflu să mărești ritmul. Îl lași să se distanțeze. Își aduci aminte că nu ai băut din apa cu carbohidrați și săruri pe care o ai în centură. O faci acum și te simți ceva mai bine. Constați că ești destul de mult peste ritmul propus dar mai ai doi kilometri dificili așa că nu mai poți recupera.  Te consolezi că timpul nu este chiar așa de rău și cel puțin ai șanse să scapi fără accidentare. Apoi vezi poarta de final dar nu vezi o bucată mare de gheață. Scapi la limită de o căzătură urâtă. Treci de poartă și concursul se termină, te poți opri din alergat. Primești o medalie. Ești conștient de ce se întâmplă în jur și stăpân pe mișcările tale.  Asta îți spune că nu ai forțat pe cât de tare s-ar fi putut. Dar te bucuri că ai terminat așa cum de fapt te bucuri că ai terminat orice concurs. A venit din nou vremea de povești, schimbat impresii despre alergare, saluturi și poze. Cineva a adus o marmită de ceai cald. Îl feliciți pentru idee și bei câteva pahare. Știi că ai maximum zece minute până când începe să îți fie frig. Ești ud tot de la transpirație și dacă nu te schimbi  începe echipamentul  să înghețe pe tine. Te bagi în mașină și dai drumul la căldură. Iei o haina groasă pe tine dar îți este lehamite să te schimbi de tricou și pantofi. Pantofii sunt uzi si semi-înghețați dar cât timp alergi nu realizezi asta. Acum îi simți foarte reci  dar te gândești că ai numai zece minute până acasă. Cu toată căldura din mașină te cuprinde frigul, este normal, ești ud și obosit. Te uiți la temperatura afișată și constați că acum sunt numai -4 grade. Pufoaica de pe tine te  ajută  să te încălzești dar abia aștepți să faci un duș cald acasă. Aventura de azi  este gata. Peste două săptămâni urmează alta și o vei lua de la început.

Să alergi iarna la temperaturi negative este o provocare și  trebuie să ții cont de anumite particularități.  Este  alunecos pe jos și trebuie să compensezi de multe  ori pentru alunecarea piciorului în lateral. Aerul este rece când îl inspiri și durează să te obișnuiești.  Trebuie să ai grijă cum te îmbraci. Când alergi este cald, când stai este foarte rece, nu sunt temperaturi de mijloc. Odată ce te oprești trebuie să te schimbi și să intri undeva la căldură.  Te poate prinde ninsoarea dar chiar și fără ea te uzi  la picioare. Dacă porți echipament impermeabil vei fi ud de la transpirație  așa că mai bine o lași să iasă afară și renunți la el.  Apa de băut și proviziile au mari șanse să înghețe. Însă nici unul din inconveniente nu te va opri să alergi iarna. Odată ce te-ai obișnuit să alergi in aer liber, indiferent de sezon, nu vei vrea să te întorci la alergatul pe bandă într-o anostă sală de sport.   Senzația de libertate este incomparabilă iar satisfacția pe măsură.  

P. S. Poza este de acum doi ani.

Vreau să văd copii normali pe social media.

Uneori, în momentele de plictiseală, navighez pe social media și inevitabil văd postări cu și despre copii. Bine, mai sunt cu câini, pisicuțe si citate motivaționale, că acestea par să fie cele mai uzitate subiecte. Pentru scopul articolului de astăzi o să le pomenesc numai pe cele cu copii și trebuie să vă zic că sunt invidios pentru că vad  pe social media numai și numai copii deosebiți. Rar mai văd și unii normali.  Toți, fără excepție, au niște calități absolut extraordinare și toți sunt care mai de care mai faini și mai dezvoltați psihic și mental, la un nivel care mă face să mă rușinez de mine și eu am 46 de ani.

 Acum 40 de ani când eram de vârsta lor nici nu puteam visa la astfel de calități, nici vorba să le și am. La vârsta preșcolară eram un copil ca toții copii și nu aveam ambiții de a deveni mare chef, expert în matematică, dansator,  nu înțelegeam ideea de dezvoltare personală,  nu conceptualizam trăiri sufletești prea complexe, nu aveam anxietăți decât poate  legate de joacă și nu eram un mare sportiv neafirmat. Nu înțelegeam ce sunt acelea capabilități dezvoltate in grădiniță, nici nu exista termenul, se zicea atunci că mucosul ăla mic știe să citească înainte de a merge în clasa întâi. Nu excelam la nici un indicator de performanță, poate pentru că nu existau. Exista bănuiala vagă că as fi inteligent, dar oricum se considera că era mult prea devreme pentru a face astfel de supoziții.  Excelam însă la bătut colegi de grădiniță și poate pentru ca trăisem primii ani la tară si eram dezvoltat fizic. Asta anula mare parte din sclipirea de inteligentă dar nu era nimeni îngrijorat, se mulțumeau să mă pună la colț.  Tot ce făceam nu era documentat fotografic in detaliu, am vreo 10 poze de când eram mic, toate instantanee alb-negru ușor neclare. Ca să zic așa nici nu mă puteam compara cu ce copii văd astăzi prezentați pe net. Toți au capabilității foarte dezvoltate de mici, vădesc diferite talente încă din grupa mică, este foarte clară inclinarea lor către gătit, sport sau limbi străine. Toți excelează la programa școlară a grădiniței, eu nici nu știam că există una. Ei, copii, vorbesc diverse limbii străine  iar primele cuvinte exprimate au fost dorințe clare si precise. Vreau sa mănânc asta, vreau să fac aia, vreau să fac asta, vreau sa mă îmbrac cu salopeta aia, etc. Am înțeles că primele mele cuvinte erau un mama de nedeslușit, sau poate un  tata, oricum nu s-au păstrat in memoria colectiva. Dorințele copiilor nu mai sunt la nivelul primar iar trăirile sufletești conceptualizate rivalizează lejer cu ale mele la 46 de ani. Olițele nici nu mai există  pentru că toți copii  știu folosi corespunzător o toaletă imediat după naștere.  Mie mi-a luat un an și multe nuiele peste fund  de la bunica( da, era acceptabil pe vremea aceea) dar am reușit.

 Practic nu mai văd copii pe social media, văd adulți de mici dimensiuni, cu preocupări de adulți, cu trăiri sufletești de adulți, cu sentimente de adulți si experiență de viată de adulți. Sunt ei mai mici, fizic vorbind,  dar nu ar trebui să te inducă in eroare acest aspect, nu sunt copii de fapt. Sunt doar adulți care încă nu au crescut la dimensiunea necesara.  Firește, pentru a nu se pierde cumva aceste caracteristici de adulți si a redevenii copii, ei sunt ținuți in puf și protejați de orice ar însemna o mică  încercare fizică sau metală. Sunt învesmântați in haine frumoase și ținuți in casa. Sunt îmbrăcați in salopete impermeabile la cea mai mică suspiciune de ploaie chiar si numai pentru a fi plimbați cu mașina. Sunt feriți de orice disconfort fizic, sunt ținuți departe de apă,  zăpadă si noroi. Daca chiar sunt lăsați afară sunt îmbrăcați ca si omulețul Michelin, plini de protecții cu burete. Au uitat demult ce înseamnă contactul cu betonul, pământul sau o îmbrânceala sănătoasă cu alții de vârsta lor. Nu li se mai spune nu e voie că asta ar deranja susceptibilitatea lor de adulți. Fără îndoială pentru a-i proteja de orice fel de angoase nu sunt lăsați să facă alegeri singuri. Ei nu mai știu ce înseamnă nu se poate, nu mai sunt în situația de a alege pentru ei sau de a se descurca de unii singuri cu lucrurile mai mici sau mai mari. In caz ca nu ar putea ar dezvolta fobii si complexe, creierașul lor ar fi pus la treaba si vrem să evităm  o astfel de situație.

 Chiar îmi este rușine de mine și cred că ar trebui să reiau copilăria de la capăt ca să pot să  o schimb și să o fac mai aseptică, mai protejată si mai lipsita de sens prin infuzarea ei cu concepte de adulți. In primul si in primul rând că, odată ce am putut coborî scările blocului în mod rezonabil de sigur, dar nu pe balustradă că asta făceam numai de pe la șapte ani ( și stăteam la trei), mi-a fost indicată curtea din spate și trimis afară de unul singur, să mă descurc cum pot cu joaca și cu cine pot  ca prieteni.   Îmi amintesc locurile de joacă ca pe ceva ce in ziua de azi ar fi închis pe motiv că este periculos pentru integritatea fizica a copiilor. Toboganul de metal înalt până la etajul unu nu avea nici un fel de plasă de protecție pe lateral, doar o balustradă infimă și scări de metal. Toboganele mai înalte trebuiau căutate prin cartier si asta prilejuia adevărate expediții și da, existau unele chiar mai înalte. Erau prin parc niște chestii rotative care fără îndoiala nu trebuiau să existe după nici o normă de siguranță modernă. Dar erau distractive. Erau leagăne pe care le foloseam ca să ne dăm peste cap, performantă rară totuși, sau să sărim cât mai departe. Nici un picior sau mână  ruptă. Ne jucam pe ghena de gunoi fără jenă. Încă din clasa întâi știam cum se folosește în mod corespunzător fosforul răzuit de pe chibrit sau carbidul ( atunci se găsea) și cum se bagă două fire în priză ca să iasă scântei ( firește trebuia să știi și cum să schimbi siguranța sau să înlocuiești lița din ea). Nici un accident notabil. Nu existau protecții pentru genunchi, coate sau cap. Durea tare să pici pe beton cu bicicleta sau orice altceva, dar asta te făcea să încerci să nu pici. Era motivația să îți iasă din prima orice cascadorie.  Nu țin minte pe nimeni sa fii pățit ceva serios. Sânge și julituri din belșug, dar cam atât. Ne-am fi jucat și pe bloc dar adulții țineau ușa închisă. Ne jucam aproape cu oricine și nu făceam diferențieri bazate pe educație. Cel mai popular era un tip al cărui tată era șofer de camion pe extern. Colecția lui de machete Match box era mereu admirată. In vacanțe, când mergeam la țară, toate pericolele erau amplificate de lipsa de supraveghere, utilajele periculoase aflate la îndemână și obstacolele naturale care necesitau a fi cucerite. Dacă puteai sta în picioare și aveai măcar cinci ani, era de așteptat să poți mânui toporul, furca și fierăstrăul, precum și diverse utilaje improvizate. Era de presupus că te poți descurca cu animalele. Urcatul in copaci, cățăratul pe stânci, săritul de garduri erau activitățile preferate. Lipseam câte o zi întreagă de acasă si nimeni nu era îngrijorat.  Prima dată când mi-am spart capul am primit un pupic de la bunica, o pruna galbenă și am fost trimis să mă spăl. Prima dată când am căzut prin gheața de râu am tăcut din gură că m-ar fi trimis acasă și aș fi pierdut jocul improvizat de hochei. A doua oară nu am mai căzut că știam cât de rece poate să devină un papuc înghețat. Așa se dezvolta motivația de a fi atent la ce faci.

Dar ne lipseau și lucruri. Nu aveam capabilități. Poate pentru că nu știam ce sunt alea. Dacă am fi știut am fi avut.  Nu dezvoltam aptitudini mai speciale de la trei ani. Poate pentru că eram cu toții la fel.  Niște animale mici, gălăgioase și murdare care vor crește și vor deveni oameni. Nu ne preocupa dezvoltarea noastră personală. Eram prea mici și prea fericiți ca să ne gândim la viitor. Nu știam ce e aia programă școlară la grădiniță. Facem noi niște lucruri acolo, dar nu era foarte sigur ce anume. Coloram și ne jucam cu cuburi. Nu aveam preferințe speciale la mâncare, poate pentru că nimeni nu avea timp de asta. Cănd primeam papanași la grădiniță era sărbătoare. Nu era copii faini pentru că nu se inventase cuvântul. Să apari la joacă ( sau sport, sau scoală) adus de mama si de tata era rușine mare. Erai considerat un papa-lapte. Tot așa erai considerat dacă plângeai de la orice căzătură. O rană mai mică sau mai mare era privită cu bravitate copilărească și respect infantil și probabil că se vorbea de ea preț de un sfert de oră. Dacă te smiorcăiai mai mult erai, din nou,   papă-lapte. Era de așteptat de la tine să te descurci singur in grupul din curtea blocului și în nici un caz nu puteai invoca pe mama și pe tata. La fel, era de așteptat să poți gestiona singur un refuz. Alți copii puteau să refuze sa te primească in joaca lor și era considerat normal. Dacă aveam fobii atunci le țineam pentru noi, din același motiv de a nu fii papă lapte.  Faptul ca ne jucam cu mingea in curtea școlii nu ne transforma în sportivi de performanța. Existau mici sportivi de performanță dar aceștia chiar făceau sport. Nu aveam conceptul de siguranță și protecție personală. Și dacă mai aveam noi unele dubii că este riscant ce facem, posibilitatea de a fi papă-lapte le spulbera in regim de urgență. Dacă este până acolo, nici părinții nu aveau astfel de concepte și uite că am supraviețuit toți. Într-un cuvânt nu eram mici super copii, poate și pentru că nu era nici cine să ne proclame și nici necesitatea de a ne proclama genialitate precoce. Eram copii ca și orice copii care făceau lucruri pe care se presupune că le fac copii. Nu aveam tablete si telefoane. Curios este  că știam jocuri de jucat afară și nu aveam nevoie de gadgeturi. Nu  avem mii de poze cu fiecare zi a copilăriei și trăim sănătoși  și fără ele. Nu știa nimeni ce facem zi de zi în afara cercului redus din jur și era foarte bine și așa. Părinții nu aveau nevoie de aprobarea colectivă (like-ul din ziua de azi ) pentru orice acțiune a noastră și uite că se putea trăi chiar foarte bine. Am fost fericiți, sănătoși și foarte voioși.

Eu unul nu îmi pun copilul pe social media. Nu dau date despre el, nu pun decât rar poze cu el, nu îi dezvălui rezultatele la învățătură oricui ar vrea să le vadă.  Nu fac competiție cu alții care copil este mai tare ( expresie rămasă din copilărie). Nu spun tuturor dacă are sau nu probleme.  Evit să îl expun din diverse considerente, dar în primul rând pentru că țin la intimitate. Dar cel mai important este că încerc să îi ofer o copilărie așa cum ar trebui să aibă toți copii, o copilărie de copil-copil  care se joacă si descoperă și nu o copilărie de copil-adult transformat în obiect de expoziție.  Tot ce pot să vă sfătuiesc este să faceți la fel. Nu am glumit când am zis că aș vrea să reiau copilăria, atâta doar că nu aș schimba absolut nimic din ea.  Recunosc că în realitate mai sunt și alții ca și mine, doar că aceștia nu prea sunt vizibili pe social media și așa ar trebui să și fie. În realitate titlul ar fi trebuit să fie: Nu vreau să văd copii normali pe social media.

Porcușorul rozaliu care iubea cafeaua și nu purta curea

Porcușorul gras, roz și libidinos iubea cafeaua. Nu orice cafea, firește, și nu băută oriunde. De exemplu, nu își pregătea singur cafeaua acasă pentru că nu vedea nici o motivație in acest simplu gest casnic. Nu bea cafea nici de la automatele disponibile pe holuri căci acestea nu ii dădeau prilejul să contemple împrejurimile suficient de mult și în maniera dorită de el.  Să stea in picioare in dreptul ușii cu cafeaua în mână într-un pahar de plastic, fără să fumeze,  preț de jumătate de oră nu se potrivea cu dorințele lui, căci  pentru porcușorul rozaliu cafeaua avea și o funcție oarecum sociala.  El iubea numai și numai cafeaua băută in cafenelele aflate pe moment la moda. Trebuia imperios să fie văzut și remarcat și în același timp să vadă și să remarce și eventual să saliveze discret, un pic. Uneori nu chiar așa de discret, pentru că porcușorul mai iubea și femeile, doar femeile frumoase să ne înțelegem,  astfel că nu scăpa nici o ocazie de a admira, de preferință pe cele tinere.

Pentru acea dimineața  își alesese o cafenea de fițe aflată într-o mică galerie comercială. Aceasta avea un avantaj că, deschisă fiind la culoarul de trecere, lăsa lumea să te admire.  Un alt atu era că fiind situată într-o clădire de birouri și lângă căminele studențești asigura un flux constant de femele pe care porcușorul putea să le admire și eventual să saliveze.  In acea dimineață de sâmbătă porcușorul rozaliu putea fi găsit la masa de lângă culoarul, perfectă pentru scopul lui, îmbrăcat în cel mai bun trening. Era un trening superb, oliv, cu trei dungi albe și suficient de larg încât să îi ascundă șuncile. Pentru că porcușorul avea o problemă cu greutatea el prefera hainele largi. Nu era încă pregătit să ia măsuri ca să mai scape de șuncile puse în jurul mijlocului sau poate nici nu își puse problema. Poate ca în lumea lui porcină el se considera frumos, naratorul nu este sigur și nici nu are importanță acest aspect pentru povestire. La trening el asorta o  pereche de bascheți purtați descheiați. Undeva văzuse el că la trening se poartă pantofi de sport, nu mai știa unde,  dar oricum îi părea logic ca la un costum de sport să porți pantofi de sport.  Treningul acesta mai avea și avantajul că, neavând curea, nu îl strângea pe burtă. Pantalonii stăteau pe el cât se poate de relaxați și undeva  vag în jurul mijlocului. De regulă, insă, stăteau destul de jos încât să lase expuse privirii cele două buci, grase, rozalii și pline de păr creț  pe care mândrul și trufașul porcușor le avea in partea dorsală. In mod curios el considera că este de dorit  să lași expusă privirii valea unde rar ajunge soarele și cele două dealuri împădurite care o mărginesc la est și vest. Altfel ar fi putut să își lege pur și simplu șnurul cu care treningul era prevăzut in jurul taliei. Ce nu știm este dacă porcușorul considera expunerea ca fiind un gest necesar în atragerea partenerei, parte a ritualului de împerechere sau un simplu fapt legat de moda porcină, proprie lui.  Poate că pur și simplu umbla așa din motive de aerisire și eliminare a gazelor în exces produse de digestia pusă adesea la treabă. Sau poate ca era prea entuziast și nici măcar nu remarca expunerea respectivei văi. Pentru a ascunde fălcile, perechea firească a șuncilor,  porcușorul mai purta și o barbă,  nici prea lungă, nici prea scurtă, așa cam de o săptămână. Astfel costumat,  porcușorul afișa cea mai bună imagine a lui, un element prețios în procesul de atragere a femelelor.

Nu știm dacă porcușorul și vorbea cu  respectivele femele sau dacă măcar avea intenția vagă de a vorbi cu ele. Povestirea noastră îl surprinde stând la masă, cu o cafea pe masă și cu băluțele curgând pe pieptul lui mare și pufos. Si cum stătea el la masă, curbat peste tăblia ei,  pantalonii îi alunecaseră peste rotunjimi, expunând bucile păroase și rozalii menționate anterior.  Nu părea să observe, dimpotrivă vesel și fericit,  grohăia, bălea și hăhăia în încercarea de a atrage atenția asupra lui, căci la bar, în fața  la nici doi metri, o tânăra domnișoară, aflată la vârsta studenției,  își comanda cafea la pachet.  Trebuie spus ca tânăra domnișoară arăta rezonabil de bine îmbrăcată  în acel fel potrivit pentru cumpărături alimentare. Porcușorul trecuse brusc de la contemplarea pasivă a femelelor la o activă măsurare din priviri, reducând mulțimea nepăsătoare de posibile candidate  la fanteziile lui erotice la o  unică singularitate. Singularitatea asta însă era complet nepăsătoare. Toate semnalele emise de porcușor în complicatul lui ritual de împerechere rămâneau fără răspuns. Cu cât se străduia mai tare cu atât mai mult tânăra îl ignora. Se foia, mișca lucruri inutil pe masă, cerea de la chelner lucruri la fel de inutile, încerca să facă conversație nedorită cu cei din jur, mai mișca bucile pe scaun, dar totul degeaba,  agitația a rămas complet ignorată și semnalele lui fără răspuns. Parcă tânăra nu percepea deloc nimic din semnalele  porcești emise, dimpotrivă părea să fie agasată de privirea mult prea insistentă și balele care îi curgeau printre fălcile deschise.  Fără să îi arunce nici măcar o privire, tânăra se duse cu cafea la pachet  cu tot  și porcușorul rozaliu rămase în continuare singur și gata să reia ritualul de la început.  Căci pe porcușorul rozaliu nu îl deranjau refuzurile, nu avea un amor propriu care să fie jignit. Nu înțelegea nici cum ținuta atent pusă la punct: trening, bascheți, barba, buci expuse, cafenea de fițe, putea fi ignorată atât de grosolan.  Nici nu îi păsa prea tare, pentru el tot acest proces era important și nu o posibilă finalitate. Nu înțelegea el multe lucruri de fapt, el era fericit că putea relua ritualul de împerechere de la început și în mintea lui  simplă și porcină scenariul în care el bălea și se holba în public la femele nu putea decât să însemne că și reciproca era valabilă. In imaginația lui toate, sigur doar cele mai frumoase, îl remarcau și admirau ce frumos este.  Că situația era de fapt alta sau ca toate femeile erau din altă specie decât el, porcușorul,  și că bucile lui rozalii și balele de pe piept  expuse vederii ar putea să nu fie interpretat ca un gest erotic erau chestiuni necunoscute lui. Nimic nu îi deranja porcina preocupare.

Povestea noastră se termină aici, nu știm ce se întâmplă mai departe, dar nici  nu ne preocupă. Soarta porcușorului rozaliu în acea zi de sâmbătă poate liniștit să rămână necunoscută.  Aș fi putut să spun direct ca un grăsan tânăr și bărbos îmbrăcat in trening și cu pantalonii la jumătatea curului se holba după studente, dar aș fi terminat prea repede

Morala scurtei povestiri este însă că TOȚI bărbații TREBUIE să poarte curea.  A lăsa la vedere crăpătura nu este un gest de natură să ne încânte simțurile, să ne bucure văzul  sau să ne stârnească in mod plăcut mirosul. Mă îndoiesc că femeile ar putea să îl considere un gest cu încărcătură erotică.   Dacă nu vrei să fii un porc, rozaliu sau nu, poartă pantalonii ăia cum trebuie, strânși in jurul taliei suficient de bine încât nici o mișcare pe care ai putea să o faci să nu lase vederii nimic din ce nu ar trebui văzut. Este cel mai bine pentru toată lumea, crede-mă. Despre holbatul după femei nu mai pomenesc pentru că ne ducem  într-un domeniu care necesită tratament și nu sunt calificat.  Poate ca în lumea porcilor este un gest firesc, eu port curea așa că nu aș putea să mă pronunț.

10 motive ca să mergi în Austria la schi.

De cincisprezece ani mergem în vacanța de iarnă la schi in Austria, cu o singură excepție în  2021 la debut de pandemie când am fost la Straja. Știu că sunt și la noi stațiuni de iarnă, am și publicat un articol despre Straja, pe vremuri mergeam inclusiv pe valea Prahovei, dar odată ce am început să mergem afară la schi, am tot continuat așa. Sunt și la noi munți și peisaje frumoase și ocazional câte o pârtie întreținută bine, dar cam atât.  România este o țară frumoasă, are munții necesari și tot ce mi trebuie pentru o stațiune de schi, sunt de acord,  dar încă mai are mult de recuperat până să ofere ceva comparabil  în materie de schi cu ceea ce  găsești în străinătate. Când zic străinătate mă refer la Austria. Este mai scump și uneori am făcut eforturi financiare serioase, dar dacă compari ce primești pentru banii plătiți realizezi că mai bine faci  un efort și petreci o vacanță relaxată și cu un schi de calitate decât una plină de nervi și compromisuri, pe pârtii aglomerate și de calitate îndoielnică.  Am auzit și de destinații mai ieftine in genul Ucrainei dar nu ne-a tentat. Iată motivele pentru care mergem noi în Austria:

  1. Este cu adevărat tara lucrului bine făcut. Nu, nu România este, îmi pare rău să va spun. Oriunde am stat ( pensiuni sau apartamente) și oriunde am mers am găsit numai lucruri de calitate făcute cum trebuie. Inclusiv apartamentele închiriate de pe  Booking erau construite la o calitate rar găsită în Romania iar pensiunile modeste acolo arată peste nivelul unui hotel de lux de la noi.  Nu există termen de comparație între o pensiune  peste medie ca preț de la noi și o cazare accesibilă in Austria, sunt două lucruri care provin din lumi complet diferite.
  2. Este curat la modul obsesiv. Cel puțin în zonele turistice de schi este foarte curat oriunde mergi sau te uiți și asta se întâmplă  pentru că ei chiar fac curățenie peste tot iar lumea este obișnuită să păstreze curat. Am văzut inclusiv o mașină spălând semnele  de margine drumului. Camerele închiriate sunt curate. Telecabinele sunt curate. Totul este curat, excesiv de curat. Chiar și toalete publice de pe pârtie sunt curate dar asta și pentru că lumea știe să le folosească.
  3. Este civilizat. Din nou nu există comparație cu  atmosfera de la noi. Acolo chiar simți ca există noțiunea de respect pentru celălalt și este civilizat nu pentru că ei nu are avea dobitocii sau needucații lor, dar au un mare respect pentru legi și reguli. Nota discordantă o fac românii și popoarele slave, rușii mai ales, care tot timpul au ceva de afirmat și demonstrat, chiar dacă de cele mai multe ori doar propria prostie și lipsă de educație.
  4. Este relaxant. Atmosfera și lumea este relaxată. Dacă o să vezi oameni încrâncenați și nervoși sunt mari șanse să fie din estul Europei.  Pe pârtie lumea vine să se distreze și nu să facă demonstrații de iluzorie bogăție sau agresivitate. Ei vin pe pârtie să se simtă bine și chiar reușesc și asta te face și pe tine să te relaxezi și să te simți bine integrându-te în atmosfera generală.
  5. Nu este plin de mârlani necivilizați, grobieni și  agresivi ca pe la noi.  Chiar dacă este înghesuială pe pârtie, se mai întâmplă, nu ai sentimentul că te înghesuie și calcă pe picioare lumea.  Nu strigă lumea nicăieri. Nu te agresează în trafic nimeni.  Nu te busculează nimeni in magazin. Sigur, sunt excepții, dar foarte rare așa că nu le menționăm.
  6. Mâncarea este bună chiar dacă nu foarte variată.  Ne place să mâncam pe pârtie la restaurantele cu autoservire. Mâncarea nu este foarte variată, nu este ieftină dar este întotdeauna bună și servitul mesei într-o astfel de cabană are un anume farmec. Dar, chiar și  dacă cumperi mâncare din supermarket  cel mai probabil va fi de calitate. Nu te rușina să cumperi brandul ieftin al magazinului (Hofman este Lidl-ul lor) sau cel mai ieftin prosecco pentru că vor fi  impecabile. Iaurtul de 3.5% de la ei este ca smântâna de la noi. Am pomenit de prosecco pentru că am cumpărat unul de trei euro din pură curiozitate și a fost la nivel de unul mult mai scump de la noi.
  7. Infrastructura rutieră. Toata valea Zilertall, unde am fost anul acesta,  se bazează pe o șosea națională cu două benzi și totuși poți circula  de la o pârtie la alta fără probleme pentru că drumul este de așa natura gândit încât să se păstreze fluența traficului. Orice ieșire sau intrare de pe el se face cu benzi ajutătoare iar  traficul din diversele sate este colectat de drumuri secundare care apoi intră în drumul principal. Se fac blocaje în trafic doar in perioadele când lumea își începe sau termină sejurul, de regulă sâmbăta, dar atunci se aplica punctul 3 si 4.
  8. Ești respectat ca și turist. Toata infrastructura este gândită pentru ca tu în calitate de turist venit la schi să poți face acest lucru civilizat și confortabil. Sunt anumite particularități cum are fi  cazările care nu sunt aproape de  pârtie și  faptul că este considerat normal să îți cari schiurile în spate intre stația de tren sau autobuz, parcare și pârtie.  Nimeni nu încearcă să te prostească, să te jupoaie de bani sau să profite de tine ca și turist.  Da, nimic nu este ieftin, dar știi exact pe ce dai banii și nimic nu este făcut de mântuială. Poți liniștit să cumperi orice serviciu pentru că nu vei lua țeapă.
  9. Infrastructura destinată schiului. Nu există termen de comparație cu ce există pe la noi. Sunteți încântați de Poiană? Înseamnă ca nu ați fost în Austria într-o stațiune mică, nu vorbesc de una mare. Da, geografia îi ajută, dar peste asta se suprapune  și dorința  oamenilor de a face lucrurile cum trebuie. Totul este gândit să funcționeze unitar și cu un singur scop, ca lumea să schieze. De la instalațiile pe cablu, pregătirea pârtiei ( este adevărat că nu se intervine în timpul zilei), modul cum sunt gândite, instalațiile de zăpadă artificială, parcările de la baza lor, mijloacele de transport care te duc la pârtie, marcajele și hărțile oferite, totul are un singur scop: oferirea către turiști a condițiilor necesare pentru schia. Nu ai nici un moment senzația de fractură de interes între părțile implicate cum este la noi la Straja de exemplu unde primăria duce un război cu operatorul pârtiei. Este scump dar ai foarte multe lucruri incluse și cel mai important ai  garanția că o să poți schia, cu excepția cazurilor de vreme extremă. Nu trebuie să îți faci griji că este sau nu zăpada sau de cum arată pârtia. Ei își fac griji pentru aceste aspecte, nu tu. Dacă ti-au vândut bilet acesta reprezintă pentru ei un angajament că se poate schia mai mult decât rezonabil. Ei trăiesc din aceasta industrie a turismului și atunci înțeleg să o facă cum trebuie pentru ca tu să revii cu plăcere.
  10. Peisajele. Superbe.  Și pe la noi sunt frumoase, nu neg acest lucru, dar în Austria sunt superbe. Nu este meritul lor desigur, este meritul naturii. Meritul lor este modul in care îți facilitează admirarea peisajelor.  Exista însă și dezavantaje ale faptului ca munții lor sunt locuiți și acoperiți de pârtii. Unul mare este lipsa animalelor sălbatice de mari dimensiuni. Eu unul nu am văzut urme pe zăpadă de nici un fel. Dacă au animale atunci sunt ascunse bine.
Peisaje de la schi și poza unei toalete

Acestea sunt motivele noastre de a merge in Austria, voi puteți însă prefera alte locuri sau mă puteți contrazice. Nu am fost încă in Italia sau Franța la schi, dar avem în plan. Știu că in Ucraina este mai ieftin, dar dacă tot fac o zi pe drum atunci prefer Austria.  Am să vă dau și un sfat, dacă mergeți în Austria la schi și investiți banii in respectiva excursie atunci este păcat să nu luați și cursuri de schi înainte. Se pot face și acolo dar este mult mai scump, însă fără să stăpânești cât de puțin acest sport nu te poți bucura de tot ce are Austria de oferit.

Cum să te comporți la oraș

Felicitări ! Locuiești acum intru-un oraș de cinci stele pe nume Cluj-Napoca. Ar putea fi însă orice alt oraș, mai mic sau mai mare, după caz. Începe acum o nouă etapă a vieții tale, așa că ar fi bine să fii pregătit pentru ea. Ai schimbat acum ulița, cârciuma sau maidanul cu peisajul citadin. Este un pas important care ar putea să te prindă nepregătit. Pentru a-ți fi mai ușor îți ofer câteva sfaturi care  te vor ajuta să te integrezi mai ușor. Ele îți vor îmbunătăți experiența urbană, a ta  precum și a noastră:

– Ai grijă la igiena ta personală. Știu că sună banal, dar nu este.  Poate că de unde ai venit tu apa caldă și baia în casă este un lux. Este de înțeles. Dar acum ești la oraș și aceste facilități sunt disponibile în orice unitate locativă, așa că nu mai ai nicio scuză. Dușul se face zilnic, hainele se spală după purtare și nu este acceptabil nici un miros personal care sugerează lipsa de igienă.

–Daca nu știi cum se folosește o baie, întreabă. Este de bun simț, dar este mai bine să prevenim situațiile jenante. Cel mai probabil este că lucrezi sau studiezi într-o comunitate, nu ești singur, așa că vei beneficia de băi comune. Deși sunt lucruri despre care nu vorbim,  necesitățile fiziologice normale ne obligă la folosirea unei toalete, de câteva ori pe zi. Dacă este să fie una comună, atunci de preferat ar fi să fie una curată, pentru confortul tuturor. Chiar dacă acasă ai avut una în fundul curții, tot trebuie să știi ce să faci înăuntru, ca să rămână curată după tine. Te asigur că și colegii tăi vor aprecia. Regula de bază este să tragi apa după tine.

–Daca nu ești  sigur cum trebuie să mănânci civilizat, întreabă sau citește. Și la masă, ca peste tot, există o etichetă care poate fi deprinsă în timp. Nu este foarte greu, trebuie doar să vrei. Te rog să vrei. Spre binele nostru.

–Adoptă un limbaj civilizat. Este normal ca accentul tău să fie cel al zonei  unde ai trăit și este firesc să fii mândru de el, iar  noi  încurajăm un vocabular cât mai variat, demn de un oraș care se mândrește cu diversitatea lui. Totuși, te rog să reții că asta nu include înjurături și alte cuvinte neplăcute pe care poate obișnuiai să le folosești.

–Adoptă un stil de conducere civilizat. Entuziasmul tău de proaspăt venit este firesc,  dar  ar fi de preferat  un stil de conducere politicos și civilizat. Poate că nu ești obișnuit să vezi atâtea mașini deodată, autobuze si tramvaie, semafoare care chiar funcționează, străzi cu patru benzi, semne cu parcarea interzisă, linii continue ( vorbim de cele albe de pe drum), semne de interzis sau obligatoriu și câte și mai câte, dar să știi că așa este într-un oraș mare, iar toate acestea au ca scop facilitarea deplasării dintr-un loc în altul, în siguranță.  În niciun caz nu sunt puse acolo ca să arăți tu ce bun șofer ești, acum că ai schimbat ulița pe bulevard și căruța pe mașină.

–Integrează-te. Cel mai probabil că te-ai mutat, student sau angajat,  în oraș,  în căutarea unui viitor mai bun. Am să îți spun un secret,  în mare parte știut de toți: noi toți ne dorim același lucru, indiferent ca ne-am născut aici sau nu, și este foarte probabil că și noi suntem prima generație născută sau mutată la oraș.  Acceptă acest simplu fapt că nu ești darul lăsat de D-zeu pe pământ ci mai degrabă unul din multele daruri lăsate, egal în drepturi și obligații cu toți cei din jurul tău. Încearcă să vezi ce are orașul de oferit pentru tine. Se cheamă de cinci stele pentru că țintim sus, ca și nivel de educație și comportament, iar lipsurile nu sunt o rușine, atâta vreme cât sunt recunoscute. Nu este niciodată prea târziu să recuperezi lipsurile prin educație.

-Respectă ca să fii respectat și fii politicos.  În oraș o să întâlnești fel și fel de lume: profesori, șefi, șoferi de taxi, lucrători comerciali, colegi, portari, medici, îndrumători și lista rămâne deschisă.  Chiar dacă folosirea pronumelor de politețe nu mai este uzitată, folosirea pronumelui nu înseamnă că poți să fii familiar cu oricine sau să îl iei peste picior pe cel despre care crezi tu că  este mai jos pe scara socială. Nu știi ce surprize poți să ai, așa că cel mai bine este să fii politicos cu toți cei din jurul tău. Respectă munca lor pentru ca munca ta să fie respectată și politețea întoarsă.  Cere mai puțin efort să fii politicos, decât rudimentar în exprimare și  te va ajuta mai repede să te integrezi.

-Fii rezonabil cu originea ta. Nu înseamnă să uiți de unde ai venit sau să nu ai ambiții. Înseamnă doar să nu pomenești  toată ziua că acasă era mai bine, că acasă se gătește mai bine, că acasă se fac lucrurile mai bine, că acasă se trăiește mai bine, că oamenii la tine acasă sunt mai buni. Riști la un moment dat să te întrebe lumea de ce ai mai venit la oraș. Și va fi greu să le răspunzi, dacă nu poți să zici ceva ce este mai bine aici.

– Nu fii trufaș, modestia te duce departe. Nu te comporta ca și cum orașul/ firma/ facultatea te-a așteptat pe tine să îi salvezi de la un  potențial dezastru economic sau educațional.  Dacă era sa fii Mesia atunci poate că ai fi primit un semn deja. Și cei din jurul tău l-ar fi primit, fără îndoială. Fii sigur că si fără tine orașul va merge înainte, firma va angaja un înlocuitor, facultatea va mai scoate generații de studenți sau un alt antreprenor va veni cu o afacere similară. Lasă faptele să vorbească în locul tău și fii modest cu capabilitățile tale. Arată prin rezultate de ce ești în stare. Dacă ai rezultate, atunci vei fi remarcat și vei avea succes în ceea ce faci. Reușita nu este legată de locul de origine, se obține prin muncă.

– Nu fi arogant.  Ești exact ca și noi, toți avem o origine, o poveste, aspirații și dorințe, studii mai mult sau mai puțin extinse, o meserie, familie sau prieteni.  Firește că suntem diferiți unul de altul și ne dorim lucruri diferite, dar ce face cu adevărat orașul să fie dezirabil este felul în care reușim să trăim împreună.  Cu toții ne dorim un trai mai bun, exact ca și tine, cu cât mai repede vei recunoaște asta, cu atât  va fi mai bine pentru că pune lucrurile în perspectiva corectă. Este numai și numai alegerea ta dacă dorești o experiența de cinci stele sau nu. Prin acest articol nu intenționez să jignesc pe nimeni. Clujul a fost mai mereu un oraș în creștere  și care a atras lumea către el.  Puțini sunt cei care au în familie mai multe generații născute la oraș, cei mai mulți suntem veniți de una, maxim două generații. Diferența o face modul în care ne-am adaptat la traiul urban, într-un oraș universitar renumit prin nivelul de civilizație.  Să te civilizezi nu este o rușine, este un deziderat, însă să tragi nivelul general de civilizație în jos, prin comportamentul tău, este un semn de  nepăsare, aroganță și inadaptare. Se poate înlocui Clujul cu orice alt oraș, sfaturile sunt universale.

Agresivitatea în traficul urban

În Cluj, orașul de cinci stele,  traficul este foarte aglomerat. Dacă nu îți calculezi cu grija ora riști să fii prins în mulțimea imensă de mașini care așteaptă. Chiar dacă îți calculezi traseul, de multe ori nu ai ce face decât să aștepți cât poți de calm  ca traficul să meargă înainte. Investițiile atât de mult mediatizate de primărie se regăsesc mai mult sub forma de piste de biciclete verzi care duc de nicăieri către nicăieri, reduceri de benzi de circulație, străzi inteligente  care îți încarcă telefonul , semafoare puse complet aleatoriu  si alte minuni urbanistice care nu ajută deloc traficul. Nervii tuturor sunt din greu puși la încercare căci statul în mașină nu este activitatea preferată a nimănui. Diferența o face felul in care știm să ne gestionăm comportamentul și pornirile și aici suntem foarte deficitari în a ne comporta civilizat.

Peste problema traficului suprapuneți și lumea foarte diversă care trăiește in Cluj, oraș aflat în dezvoltare și promovat ca fiind de cinci stele și care atrage ca un magnet fel și fel de indivizi cu motivații diferite. Asta însemna de la indivizi educați în spiritul respectului reciproc până la indivizi needucați al cărui loc ar fi mai potrivit undeva pe câmp, in agricultură, sau pe șantier.  Ei au schimbat căruța strămoșilor pe un bolid cu patru roți, doar că dacă la căruță te mai ajută și calul, mașina trebuie să o conduci singur.  Să ne imaginăm pentru o clipă oamenii categorisiți după nivelul de educație așezați sub forma straturilor unui tort rotund. Cum nivelul de educație este la noi foarte scăzut cel mai probabil straturile de jos vor fi mai groase și ar trebui să fie o piramidă.  Ca exercițiu de imaginație tăiați o felie din tort, felie care reprezintă șoferii agresivi din trafic. Cât de mare este felia? Depinde de experiența avută de voi. Important, și neplăcut, este că această felie de tort este destul de mare încât să vorbim despre ea. Fiecare dintre noi am fost agresați de șoferi poziționați mai sus sau mai jos pe straturile tortului social.

Tipologia agresivilor este foarte diversă și de multe ori ocupația lor evidentă.  Ar putea fi șoferul unei dube de transport marfă care face livrări  diverse prin oraș. Sau al unei mașini de transport materiale de construcții. O bucată mare din felie este revendicată de șoferii care livrează mâncare pentru diversele aplicații. Aceștia se remarcă prin mașini mici și vechi și o atitudine absolut inconștientă prin teribilismul ei. Sunt de regula tineri, cu un limbaj care trădează lipsa de educație și discernământ. Urmează  cei care practică meserii legate de transportul de persoane. Dacă șoferii de autobuze agresivi sunt mai rari, șoferii de taxi agresivi sunt destul de comuni.  De regulă   sunt cei cu sigla  taxi inscripționat pe mașină, șoferii de aplicație fiind nevoiți sa fie mai politicoși din cauza sistemului de rating.  Cel mai mult mă amuză șoferii agresivi de platforme auto care mai au și mesaje moralizatoare inscripționate pe mașini. Cei de mai sus intră in categoria șoferilor profesioniști, adică își câștigă existența din condus, și toți par să considere străzile ca fiind proprietatea lor iar legea rutieră aplicabilă doar altora. Faptul că sunt șoferi prin meserie îi face in imaginația lor deasupra noastră , muritorii de rând amatori în ale volanului.

O categorie mai mare sunt șoferii  amatori dar și aici comportamentele pot fi bizare.  Ei pot să aibă de la mașini foarte ieftine, preponderent, la mașini foarte scumpe. Pot sa aibă un aspect de fin intelectual sau un aspect de bombardier, fost cocalar de pe vremuri.  Pot sa fie cu număr de Cluj sau din alte județe. Daca ar fi să fac supoziții aș zice ca cei din alte județe sunt mai mulți. Daca opriți in orice  parcare de supermarket din Cluj, fără să știți unde sunteți, va fi imposibil sa ghiciți locația judecând după numere. Revenind,  experiențele mele îmi sugerează nord si est  ca județe cu șoferi agresivi,   iar dacă acceptăm că putem judeca omul după fizionomie mulți dintre ei ar avea nevoie de o baie bună, un frizer și doisprezece clase  terminate. Mașinile preferate par să fie BMW ( am vrut și eu unul, dar îmi este rușine), de la pisicuță la cele mai noi, Audi (A4 B8 fiind preferat), orice SUV vechi si nefericitul dar fiabilul VW PASSAT 2.0 tdi. Mai rari sunt si agresivi cu mașini scumpe, poate și din cauză ca acestea sunt mai scump de reparat sau poate nu și-au mai permis asigurare la ele.

 Interesantă este și manifestarea agresivității la volan. De la cei pasivi, care nu te lasă să schimbi banda, la cei agresivi pentru care nici o regula de circulație nu rămâne nescrisă și  toți par să fie născuți piloți de raliu.  De la flash-uri si claxoane că nu te miști destul de repede, la circulatul lipit de bara ta din spate, schimbat banda din foarte scurt fără semnalizare, circulatul inutil cu viteză prin oraș între două semafoare,  ignorat total trecerea de pietoni sau linia continuă, lista posibilităților este larg deschisă și comportamentele agresive nenumărate. Piloților de raliu în devenire pare să le scape un aspect important, și anume ca raliul este o competiție care se desfășoară pe trasee închise, special amenajate, și nu prin traficul public. Trebuie să ai rateuri multe prin cap printre și așa puținii tăi neuroni ca să nu îți dai seama că agresivitatea in trafic nu duce nicăieri și nici nu ajută cu  nimic. Este un comportament complet inutil. Doar crește iritarea tuturor și provoacă accidente grave, numărul celor morți in trafic (pietoni și șoferi ) fiind foarte ridicat fată de media țărilor civilizate.  Iar dacă ajungi la conflicte verbale cu indivizii urmează partea cu amenințările. Înjurături ( expresia te scuip in gură fiind populară) si alte  vorbe grele urmate de să vezi ce îți fac dacă te dai jos din mașină.  In lumea lor, lumea reală, de oameni inculți, needucați și lipsiți de rușine amenințarea are un rol major. Problema cu amenințarea este că uneori trebuie să o pui in practică și atunci nu știi  niciodată peste cine dai. Bunul simț și un instinct de supreviețuire  minim ar trebui să îți spună că orice confruntare fizica afara unui sport ar trebui evitată.

Pe vremuri eram și eu foarte agresiv si dornic să mă dau jos din mașină. Până când odată s-a dat jos din unul și mai mare ca mine, atât de mare încât s-a făcut întuneric. A fost cu ceva ani in urmă și am avut brusc revelația ca agresivitatea la volan este inutilă și periculoasă pentru integritatea fizică.  Acum câteva zile am pățit-o invers, cu un individ foarte agresiv care a fugit cu mașina după mine, eu fiind ieșit la alergat prin  cartierul Zorilor. Omul nu îmi  cedase   prioritate pe trecerea de pietoni, eu m-am proptit în mașina lui ( deși nu alergam fiind pe trecere) și asta l-a făcut isteric. Faptul ca era să calce lumea pe trecerea nu a aprins însă nici un bec în capul lui. După inevitabilele amenințări cu ce îți fac și o încercare nereușită de a mă lua de gât l-am întrebat dacă el chiar dorește să se ia la bătaie.  De fapt nu dorea, el dorea să mă amenințe și să îmi spună ca el nu dă prioritate la alergători. Cel mai simpatic a fost un șofer de la o aplicație rămasă necunoscută ( nu a zis care) care in urma faptului că i s-a părut că m-am băgat in fața lui  cu mașina , m-a amenințat cu frumoasa expresie: Te scuip in gură. Dacă nu eram cu clienți în mașină mă dădeam jos să te bat. Problema, în afară de faptul că ai clienți în mașină, este ca eu nu te aștept să te dai jos. Confruntările mele preferate sunt mai degrabă intelectuale decât fizice.

 Traficul este despre mers dintr-un loc in altul nu despre frustrări și confruntări fizice. Condusul are de cele mai multe ori o valoare utilitară,  pentru că  ne ajută să ne deplasăm între diverse locații și nu ar trebui să aibă nici o valoare auto-terapeutică in tratarea frustrărilor personale. Anumiți indivizi , și nu puțini, par însă să considere lucrurile din altă perspectivă și în consecința traficul devine pentru ei un spațiu fizic imaginar în care își manifestă toate frustrările, neîmplinirile personale și lipsa de educație.  Ce le scapă este că  dacă chiar se consideră bărbați adevărați sau amazoane, după caz, sunt nenumărate sporturi de contact unde se pot măsura in puteri cu alții ca ei, într-un cadru organizat și după reguli fixe. Asta ar reduce mult agresivitatea in trafic, căci este foarte ușor să fii agresiv și să ameninți când ești protejat de o cușca de metal dar infinit mai greu când ești față în față cu persoana.

După mine sunt două cauze majore ale traficului agresiv de la noi. Prima este lipsa de o educație minimală care să includă respectul pentru celălalt. O doua cauză este inexistența unei poliții rutiere eficiente. Rar mai vezi un polițist in trafic și atunci el este la pândă cu radarul sau la trecerea de pietoni. Indiferent cât de blândă este legea sau ce lacune are ,dacă nici nu mai este cine să o impună atunci ne bazam pe bunul simț ca legea să fie respectată.  Polițistul rutier ar trebui să fie prezent in trafic chiar și numai pentru a aminti agresivilor ca există o lege. Legea nu se respectă prin buna înțelegere, ci prin aplicarea unor pedepse aspre contravenienților. Alte țari au învățat acest lucru cu mult timp în urmă. Agresivii aceștia ai noștri sunt cuminți ca mielușelul odată trecută granița, pentru că de la graniță către vest începe tărâmul unde se aplică legea și încălcarea ei te poate costa scump

De Crăciun fii mai bun

Cum  să fii mai bun de Crăciun, șase  reguli simple de urmat pentru sărbători memorabile garantate.

UNU. Amintește-ți ca ai neamuri și că la ei se referă expresia: cei dragi. Frați, surori, veri, mătuși, unchi, dacă cauți cu adevărat ceva  tot se găsește prin telefon. Cum poți să fii mai bun altfel decât sunându-i de Crăciun pentru a le ura sărbători fericite?  Ai putea chiar să îi inviți la masă ca să arăți cu adevărat că îți sunt cei dragi. Sigur se naște întrebarea de ce oare i-ai ignorat tot timpul anului dar nu îți bate tu  capul prea mult cu detaliile. Îi ignori pentru că sunt obositori, nu ai timp să le asculți problemele sau pur și simplu sunt oameni cu care nu ai nimic în comun. Nu contează cu adevărat de ce, vine Crăciunul si este momentul să le arăți ce om bun ești.  Atenție însă să nu promiți nimic din ce ai putea să regreți ulterior. Bunăoară nu promite că o să vă revedeți curând sau nu promite că o să îi ajuți cu ceva practic. Până la Crăciunul următor mai este un an. Dacă au nevoie de ajutor fii evaziv și nu te implica în nimic. Ai fost destul de bun că i-ai revăzut de Crăciun, nu este cazul să exagerezi. După ce trece și anul nou, încet, încet neamurile vor fi uitate și bunătatea ta consumată. Lasă o rezervă pentru cazul foarte probabil că o să mai ai nevoie de ea și in timpul anului pentru că o să mai fie și Paștele și din nou va trebui să te arați generos cu cei dragi.

DOI. Îndoapă-te până nu mai poți. În ce privește mâncarea chiar nu poți fi mai bun altfel. Măcar de Crăciun ai putea îmbunătăți calitatea la ceea  ce mănânci, dar tu  nu te preocupa prea tare. Este mult mai ușor să crești cantitatea. Mergi la magazin și umple căruciorul cel mai mare pe care îl poți găsi. Ai grijă să fii  văzut de lume așa că du-te la o oră de maximă aglomerație. Chiar nu are rost să cheltui atâția bani dacă nu ești admirat pentru asta. Cumpăra orice în cantități cât pentru un an de zile, nu contează că o să le arunci la gunoi curând. Scopul nu este să fii econom, scopul este să cumperi, așa te învață și reclamele și sigur au dreptate, că doar sunt la televizor și televizorul nu minte. Ține minte și la ce medicamente  care te ajută cu abuzul de mâncare se face reclamă, pentru că va fi util după Crăciun. Acum că te-ai aprovizionat poți sa te apuci de gătit, cel puțin pentru o familie de trei ori mai numeroasă, dar nu contează că este sărbătoare si asta justifică risipa alimentară. Dacă ai câine poți să te justifici că si el ar mânca mai bine de Crăciun, deși in realitate respectivul nici nu se mai atinge de mâncare de sătul ce este.  O să ai cel puțin câteva mese mai serioase așa ca prilejuri să consumi multă mâncare vor fi dar tot nu vei putea consuma cantitățile imense gătite.  Sigur, nu o să poți sa îndeși in tine  așa mult dintr- odată, este nevoie de antrenament. Cumpătat nu ai fost tu niciodată și chiar nu este cazul să începi de Crăciun cu o  dietă. Pentru o îmbunătățire reală începe cu cel puțin o lună înainte și crește treptat volumul de mâncare consumat. Altfel riști să te așezi la masa de Crăciun cu toate bunătățile in fată, tot ce nu ai mâncat un an de zile ( de Paști se fac excese cu un meniu diferit) și să te uiți la ele la poftă dar să nu mai poți mânca pe motiv că ești plin. Bunătățile alea toate si fără excepție provin de la râmător și  în nici un caz nu te fă de rușine cu o salată de legume.   Sigur, faptul că te simți plin si ești deja la a patra farfurie ar trebui să îți tragă un semnal de alarmă, dar tu nu te lăsa, continua până termini tot  sau, alternativ, ți-se face rău.  Dacă ți-se face rău poți să iei din medicamentele  văzute în reclame, din cele care stimulează ficatul sau bila. A doua zi vei fi ca nou și poți să o iei de la capăt cu mâncatul.  Nu iți bate capul cu surplusul de calorii, oricum nu înțelegi noțiunea, iar ce nu înțelegi ai tendința de a ignora. Așa ca ignoră liniștit orice considerente medicale sau biologice și îndoapă-te. Ar fi păcat să arunci așa de mult din mâncarea inutil cumpărată. Arată ca îți pasă de risipa alimentară și străduie-te să arunci cât mai puțin prin îngurgitarea ei.

TREI. Bea cât mai mult că doar ai oricum zile libere și nu mergi la muncă. Dacă trebuie să conduci lasă să treacă măcar doua ore de la ultimul pahar. In rest aplică învățăturile de la punctul doi doar că in varianta lichid-alcoolică. Dacă ești prins și lăsat fără carnet tu nu ai nici o vină, cineva trebuia să te avertizeze ca este filtru de poliție.

PATRU. Cheamă prietenii pe la tine sau mai bine, mergi in vizită pe la ei. Așa măcar  nu va trebui să gătești, să strângi sau să speli vase murdare. Fii mai bun de Crăciun și ia-le cadouri complet inutile pe care ei se vor strădui să le expună pentru a nu te jigni. Totuși nu exagera și nu cumpăra animale vii. Puii de cățel sunt drăgălași și frumoși dar au tendința să crească. Fii prietenos chiar și cu cei pe care îi ignori câteva luni odată și nu le răspunzi la telefon. Prefă-te și tu un pic și inițiază vizite prietenești sau mai bine, cheamă-i pe toți odată să pierzi o singură zi. Vei vrea să te lauzi după Crăciun cu câți prieteni ai tu, așa că acum  este momentul să mai întreții relațiile de prietenie îndelung ignorate. Ține pentru tine ce crezi despre ei, adesea numai lucruri negative, zâmbește frumos și fă o conversație uzuală și cât mai fără sens. Dacă ești trecut de 30 de ani atunci poți să tragi niște beții in care să vă tot amintiți de vremurile trecute, plângând după vremurile care nu mai sunt ce au fost. Asta arată desigur si unde s-a oprit prietenia voastră în timp dar ignoră acest aspect de dragul sărbătorii. Referă-te la ei ca fiind prieteni buni și oameni faini, ignorând complet realitatea măcar pentru o zi.

CINCI. Fii mai bun și fii generos, donează ceva. Măcar pentru o zi adoptă cauze sociale, animalele și copii necăjiți de soartă fiind cele mai la modă. Donează o sumă  oarecare de bani, atât cât iți permiți fără să regreți. Nu are rost să o faci dacă nu anunți public cât mai vocal să vadă lumea ce generos ești. Ai făcut Crăciunul cât se poate  de fericit prin asta pentru  copiii sărmani sau animalele din adăpost. Trecând peste faptul ca oricât ai iubi animalele, ele nu sărbătoresc Crăciunul din motive obiective care țin de evoluția speciilor, pozele cu pisicuțe si cățeluși lângă un brad împodobit vor face senzație, ai doar grijă să nu se vadă adăpostul mizer in care stau. Nu te lăsa înduplecat să iei acasă vreun pui că o sa crească.  Copiii sărmani se vor bucura și ei. Ca și noi și ei sărbătoresc Crăciunul chiar daca este unul foarte auster, iar tu te vei putea lăuda cu fericirea de circumstanță adusă lor.  Sigur ei tot sărmani vor fi în continuare și după sărbători și s-ar bucura de un ajutor cât de mic dar constant primit pe tot parcursul anului, dar acest aspect nu mai ține de magia sărbătorilor și a social media. Nu vrei să plictisești lumea pe social media cu donațiile tale constante și in plus este dificil și de lungă durată să te implici într-o cauza socială care să aibă o finalitate măsurabilă prin copii școlarizați sau ajunși adulți.  Tu vrei rezultate imediate și poți face aceasta  numai prin donațiile inevitabile de sezon, donații care îți liniștesc și conștiința că ai făcut tot ce se putea.

ȘASE. Fii mai bun de Crăciun și exagerează cu pozele postate pe social media.  Bine tu nu consideri ca exagerezi, tu consideră ca sunt toți interesați de viața  ta personală. Am zis personală deși acum este publică deși totuși ar fi mai bine ca măcar amănuntele intime să le ții pentru tine. Revenind la poze,  toate trebuie să fie firește cu decoruri de Crăciun incluzând aici, dar fără a ne limita la: bradul împodobit de la începutul lui decembrie, pulovere, șosete, fulare, toate cu reni și moși, nas de ren si cornițe puse pe mașina, lumini de tot felul și orice altceva ar mai putea sugera Crăciunul. Amintește regulat pe fb că a venit Crăciunul nu de alta dar s-ar putea ca noi să uităm că suntem in decembrie. Anunță zilnic dacă se poate cum ai mai decorat tu de Crăciun și ce vei găti pentru cina festivă. Eventual fă câte o repetiție două, documentează-le cu poze și pune-le pe fb.  Ține cont de punctele 1 si 4 si pune poze cu toată lumea cu care te poți poza folosind la nesfârșit sintagmele: oameni dragi, dragii noștri, oameni fani, extraordinar, a venit Crăciunul. Comportă-te ca și cum noi nu am știi nici ce este Crăciunul si nici când se sărbătorește și este imperios necesar să ne înveți tu cum se face, sacrificând din timpul tău personal pentru a ne da un exemplu de urmat.

De Crăciun fii mai bun și sărbătorește cu cei dragi așa cum te-am învățat.  Dacă însă ții cont de sfaturile mele și dai de probleme, oricare ar fi ele, nu primesc reclamații. Ar fi trebuit să ai mai multă minte decât sa urmezi sfaturi gratis de pe internet, sfaturi neserioase scrise sub forma de pamflet.