Horeca ca și dușman

Începând cu data de 15 martie toate persoanele juridice incluse în  categoria denumită generic Horeca vor trebui sa treacă în meniu și ingredientele fiecărui produs sau a fiecărui fel de mâncare. Nu pot să spun  în ce măsură este reglementată  această chestiune la nivel european, eu nu am văzut prin Italia sau Austria trecută chiar toată lista de ingrediente, așa că nu comentez necesitatea introducerii ei.

 Ce m-a surprins, însă, este virulența șefului APC, care, cu un discurs extrem de agresiv și voit populist, promitea el să disciplineze tot segmentul Horeca.  În alte vremuri ar fi un discurs perfect de politruc comunist care se lupta din greu cu burghezia.  Problema mea este că, de câte ori vreo instituție a statului vrea să arate că își face treaba, vine cu o abordare de aceste fel, care tratează totul la grămadă, lovește nediscriminatoriu în sectorul  privat de bună și rea credința și presupune, fără nici o dovadă de altfel,  cu toată lumea este vinovată. Prezumția de nevinovăție nu se mai aplică, pentru că  bugetarii au dobândit prostul obicei de a ataca privații ca fiind  sursa  tuturor relelor în acest stat de drept, stat care de altfel  nu mai prea există. Orice bugetar cu o funcție mai de seamă se erijează în cunoscător al adevărului absolut si are pretenția sa arate el privatului cine este șeful. Un alt exemplu pe care pot să îl dau este pretenția celor de la finanțe de a chema aleatoriu cetățenii să își justifice averea. Din nou aceeași problemă, eu, ca cetățean sunt vinovat apriori și trebuie să îmi dovedesc nevinovăția în timpul meu.  Vă las să ghiciți cine vor fi chemați și dacă vă gândiți la politicieni, maneliști, acoperiți sau milionari de carton, greșiți profund. Nu știu cum se face, dar de regulă, în mare parte din cazuri, tot cei care sunt corecți sunt controlați.

 Ca să revenim la respectiva măsură, nu va rezolva nimic din problemele care infestează Horeca și am să detaliez de ce:

  1. Nu toți cei din Horeca sunt țepari sau de rea credință. Cei pe care îi cunosc eu sunt de bună credință. De fapt foarte mulți  chiar sunt de bună credință. Poate că procentul celor de rea-credință este mai mare ca  în alte țări, dar o listă de ingrediente nu va schimba asta cu absolut nimic.
  2. Calitatea proastă taxată la suprapreț. Din nou, revenind la punctul 1, lista ingredientelor nu va schimba nimic din politica de prețuri. Faptul că tu scrii ce conține un fel de mâncare nu înseamnă că este și gătit corespunzător sau că prețul este adecvat.
  3. De regulă, în restaurant nu se folosesc majoritatea ingredientelor cu nume de chimicale ( cele cu E) pe care le găsiți pe eticheta produselor din supermarket. Nu prea se folosesc nici înlocuitori sau proteine adăugate.  In parte din cauză că nu este nevoie să conservi produsul pe termen îndelungat, în parte pentru că este greu să disimulezi proteina din soia în grătarul de porc. De fapt este aproape imposibil, chiar trebuie să folosești porc. Poveștile cu să scrie Horeca numărul de E din produs ca să știm dacă ne îmbălsămam sau nu, este doar isterie populistă. Ar fi mai potrivit să meargă respectivul domn să vadă ce conține o șuncă de porc la noi în supermarket și în Italia în același supermarket. Garantat la noi te poți îmbălsăma, dacă asta vrei. În restaurant este ceva mai greu, procesul de gătire este altul, modul de prezentare este altul, toată tehnologia este alta. Nu contest că mai sunt care înlocuiesc produse, untul cu crema de unt de exemplu, dar procentul este infim fața de ce conțin produsele din magazin.
  4. Faptul ca eu trec că perișoarele conțin carne de porc, ou și orez nu spune nimic despre calitatea acestor ingrediente. Trecând peste aberațiile respectivului domn cum că,  în curând, perișoarele se vor face din faină de greieri, faptul ca am scris porc nu spune nimic despre ce parte din animal este vorba, când a murit porcul ăla și de câte ori i-a fost prelungit termenul de valabilitate. Și orezul poate că nu este fiert de azi dacă mă gândesc bine. Lista nu menționează de fapt calitatea ingredientelor, modul lor de depozitare, modul de preparare.
  5. Mizeria din anumite restaurante și condițiile de lucru improprii va rămâne exact le fel. Lista de ingrediente nu are nimic de-a face cu mediul de lucru și cu neglijența angajaților.
  6. Evaziunea fiscală va fi exact la el de mare, dacă nu mai mare, odată cu creșterea Tva-ului. Am fost prin nordul  țării în restaurante în care îți spunea mare la început de meniu că nu poți achita decât cash.

Ce doresc să spun este că această listă de ingredient va schimba prea puțin din mentalitatea din Horeca.  Poate că este necesară, poate că nu. Cei de bună credință vor rămâne de bună credință, ceilalți nu.  Ce este greșit în această declarație este prezumția celor de la APC cum că toți cei din Horeca sunt la fel și o să îi disciplineze ei pe toți.   Pretenția de a deține adevărul și puterea absolută este o boală grea. Așa că cei de la APC nu spun nimic despre restaurantele unde au fost în control și totul era în ordine? Eu nu am auzit nici o declarație de acest gen. Tot ce am auzit sunt declarații cu restaurante închise, poate pe drept, nu contest, care amplifică percepția publicului că Horeca este dușmanul.  Zilnic citesc articole în care efectiv se laudă că au mai închis restaurante.

Controalele sunt necesare iar o legislație coerenta trebuie să existe, fără îndoiala. În ce privește autoritățile din Cluj eu am o bună colaborare. Doar că la nivel central pare să de fi declanșat o luptă de clasă cu Horeca. Horeca este dușmanul, nu contează ca membrii  ei sunt de multe feluri.  Horeca este cea care creează probleme. Uitați-vă la noi cât muncim să eradicăm dușmanul de clasă, burghezi s-ar fi spus acum ceva zeci de ani.  Privații sunt problema, v-ar spune orice instituție bugetară. Sigur, se poate întreba cineva , de ce până acuma nu s-au făcut controale în Horeca la modul serios sau de ce au fost autorizate aceleași restaurante închise de OPC.  Aș fi curios de răspuns.  Pentru că dacă tot nu ai făcut controale zeci de ani și ai permis ca oricine sau orice să funcționeze, atunci îți faci mea culpa pe tăcute și te pui pe treabă fără să mai faci și campanie electorală din asta.

O bombă capricioasă

Știți faza aceea din filme in care unul sau mai mulți tipi transpirați stau deasupra unei bombe și se gândesc care fir trebuie tăiat și care nu, pentru a evita o explozie plină de dramă?  Iar în tot acest timp un ceas merge invers, către zero, doar pentru a sublinia tensiunea și a marca punctul culminant? Iar bomba stă și se gândește dacă în scenariu scria dacă trebuie să explodeze, nu trebuie să explodeze, la a câta secundă trebuie să se  oprească ceasul sau dacă nu ar fi mai bine să își scrie ea propriul ei scenariu, așa, pentru un impact dramatic suplimentar.

Cam așa arată și viața noastră de zi cu zi. Ca un scenariu de film în care permanent dezamorsăm o bombă. Sau mai bine zis, încercăm să nu amorsăm o bombă. Sau să o dezamorsăm încercând să nu o amorsăm în același timp.  Oricum, am pierdut sensul în care trebuie să mergem,  chimicalele acelea din bombă bolborosesc, nu știm sigur în ce sens se amorsează, nu prea știm, de fapt cum se dezamorsează. Iar bomba, a noastră cel puțin,  are un ceas care merge către zero în mod complet aleator. Câteodată mai repede, câteodată mai încet, iar uneori, intempestiv și  complet aleator, mai adaugă timp pe furiș.  Nu știi niciodată când vine momentul exploziei și cât de puternică va fi. Iar firele sunt toate de aceeași culoare, negru în această perioadă, dar ar putea fi și roșii pentru un  efect sporit, așa că nu poți să știi pe care fir să îl tai ca să ai succes. Iar care fir este tăiat este complet irelevant,  pentru că  nu știi când ajunge ceasul la zero, tocmai ce v-am spus. Iar scenariu nu ne-a fost pus la dispoziție de regizor, așa că nu avem de unde să știm nici amploarea, nici cauza și nici momentul exploziilor. Pentru că nu este doar una. Este o bombă care se regenerează  la nesfârșit și explodează de câte ori vrea ea.  Pentru că am un sentiment că de fapt bomba scrie și scenariu, dar nu vrea să ne dezvăluie și nouă acest mic secret,  numai  așa, pentru a face lucrurile mai interesante. Așa că bâjbâim prin întuneric, deși toate se întâmplă pe lumină, și încercăm să salvăm lumea atât cât se poate și când se poate. Pentru deși mai reușim  este să reducem numărul și amploarea exploziilor,  seria lor continuă către un viitor incert

Celor care aveți adolescenți, mai ales fete, vă sună cunoscut? Eu cred că da. Căci bomba în chestiune este chiar fiica noastră pre-adolescentă. Iar traiul cu ea întrece orice scenariu. Pentru că un scenariu aduce previzibilitate, sunt niște cadre și scene fixe care trebuie să aibă loc.  Traiul cu fata are previzibilitate doar prin prisma faptului că știm că se va scula dimineața, va merge la școală și se va culca la loc seara. Între aceste repere se pot întâmpla multe lucruri neașteptate și cele mai multe țin de capriciile ei.  Știm că este o perioadă dificilă, am înțeles asta, și noi am trecut prin ea și avem bunul simț să recunoaștem că nu am fost perfecți. Asta ne-a costat ceva puncte la imagine, dar am hotărât să fim sinceri. Doar că noi nu aveam atâta energie distructivă. Sau poate nu ne aducem aminte, nu pot să fiu sigur în zgomotul din jur. Dar  încep să am mai multă înțelegere pentru părinți noștri. Revenind, majoritatea crizelor se întâmplă pentru că așa vrea ea.  Așa a avut ea chef, in mod deliberat și conștientă de consecințe, să explodeze. Doar pentru că  se poate și a simțit imperios nevoia să o demonstreze încă o dată.

Nu întotdeauna  o face deliberat,  uneori pur și simplu neuronii ei sunt cuprinși de o  furtună de origine hormonală. Iar  alteori furtuna are de-a face cu frustrările juvenile prost gestionate. Sau cu faptul că nu găsit CD-ul ală care îi  trebuia la magazin.  Nu poți să știi niciodată, doar explozia și drama  care urmează  este sigură. Iar în paravanul de care se lovește suflul , ineluctabil, suntem doar noi. Pentru că  de față cu străinii, bomba este rușinoasă și evită să pornească ceasul către zero, se transformă complet din a fi bombă și devine un  mielușel drăguț, cuminte și frumos îmbrăcat. Ea știe că de fapt nu ar trebui să dea ghes instinctelor pornite din capricii.  Înțelege bine  termenul de autocontrol, doar că îl aplică cel mai ades în public și mai niciodată acasă. Pentru că așa vrea ea. Pentru că se poate.

Iar noi înțelegem că așa este perioada și încercăm să ne bucurăm de ea după cum reușim, mai printre explozii, mai în perioade de calm. Paradoxal, dar nu putem pune bomba într-o cutie balistică din care să nu răzbată nici un suflu, pentru că i-am înăbuși personalitatea.   Tot ce putem face este să mai rescriem un pic scenariul cu niște limite la numărul de explozii.  Scenariul mai trebuie să includă și un alt tip de acțiune, altfel filmul nu este vizionabil.

Cum să organizezi o masă cu prietenii

Varianta serioasă

Pentru că în realitate  prieteniile se mai și întrețin, uneori, mai rar sau mai des, vine acel moment când organizăm o masă acasă. În teorie nu este un lucru greu, dar  odată cu  vârsta pretențiile și așteptările cresc, împreună cu abilitatea socială complet ne-necesară de a judeca. Așa că dacă nu doriți să fiți subiect de bârfă, câteva sfaturi sunt utile.

Primul și cel mai simplu sfat este să nu organizați mese acasă, caz în care a-ti scăpat de toate problemele, doar că veți scăpa gradual si de prieteni.  Poate că nu este un lucru rău, pentru că  nu cred că este nevoie de acele prietenii care se întrețin numai prin mese și băutură, dar ca să revenim la text, să presupunem că o veți face.

Atunci când organizați o masă chiar și între prieteni este bine să aveți în vedere că nu este numai despre mâncare și băutură. În egala măsura contează prezentarea, compatibilitatea comesenilor, meniul și atmosfera de fundal. O să le iau pe rând.

Chiar dacă aveți prieteni din diverse cercuri sociale este bine să țineți cont că lumea la masă ar trebui să aibă subiecte comune de discutat. Vorbim de o masă intimă, nu de un bufet cu vreo ocazie specială, fapt  care implică prezența a foarte multă lume. Altfel,  dacă doctorul și coafeza vor sta la aceeași masă, sunt șanse bune să fie o conversație cam subțirică, salvata numai de faptul ca sunt ambii conspiraționiști.  In același mod nici dușmanii din liceu nu se vor împăca la masă doar de dragul tău și nu, nici divorțurile nu sunt reversibile in timpul unei cine.  Situațiile ciudate sau stânjenitoare sunt mai bine a fi evitate .

Prezentarea este adesea la fel de importantă ca și meniul. Știu că la coasă se mănâncă pe jos și din farfurii improvizate, dar este un semn de respect față de musafiri să îi primești într-un mod corespunzător.  Ca regulă generală, primește-i un pic mai bine decât te-au primit ei. Nu insista cu mese de lemn și tacâmuri de plastic dacă ei au pus față de masă.  Suntem oameni civilizați, nu vulturi, și hai să ne bucurăm estetica confortului modern .  Nu este necesar de recreat fastul unui restaurant de lux acasă,  dar în nici un caz nu trebuie să dăm senzația că organizarea mesei este doar o obligație pentru noi.  Farfuriile ar trebui să fie toate la fel, tacâmurile tot așa, masa acoperită corespunzător, mâncarea prezentată într-un mod apetisant,  iar paharele folosite conform cu scopul lor. Vinul roșu de beau din pahar de vin roșu, eu unul țin la asta. Dacă organizăm un picnic în grădină, atunci putem fi ceva mai relaxați, din motive logistice.

Și astfel am ajuns la meniu, chestiunea cea mai arzătoare. Meniul trebuie gândit în așa fel încât să fie gustos, să placă la cât mai mulți și să fie ușor de preparat. Dacă aveți prieteni cu cerințe culinare mai speciale, ar fi elegant să țineți cont de ele. Am să dau altădată sfaturi despre alcătuirea meniului, dar dacă nu le aveți cu gătitul, complicați-vă cât mai puțin. Fără produse sofisticate, fără feluri de mâncare care necesită timpi lungi de gătire, cel mai important este să avem produse gustoase care să bucure papilele gustative.  Este acceptabil să comandați mâncarea, dar de undeva de unde sunteți siguri că nu vor fi surprize. Nu faceți experimente. Felurile de mâncare pot să fie foarte diverse, depinde ce vă place.  Acestea pot include la fel de bine paste, pizza comandată, friptură, grătare sau orice altceva . Băutura ar fi bine să fie asortată la mâncarea servită și la preferințele invitaților. Chiar dacă vouă vă place vinul roșu și credeți în mod sincer că se potrivește la orice, se poate ca altcineva să prefere berea, o tărie la aperitiv, sau poate doar apă. În mod practic nu puteți satisface orice pretenție dar este suficient să aveți două, trei variante. Cum presupun că vă cunoașteți prietenii acesta nu va fi un impediment.

Ultima din lista este muzica. Dacă locația aleasă se pretează la așa ceva atunci este recomandat să aveți o muzică de fundal pentru a crea o atmosferă plăcută. Unul din miracolele cu platformele de streaming este că orice melodie este la dispoziția noastră instantaneu. Ține-ți cont însă de ce vor și comesenii și nu insistați cu concertul rock care v-a plăcut atât de mult. Un cafe concert de pe Spotify este foarte bun.

 Acestea fiind zise nu vă rămâne decât să organizați masa. Cel mai mare impediment în calea unei mese reușite este anxietatea celui care organizează.  Poftă bună.

Ce nu aștept de la tine, mitocane

Bunul simț sau imaginația, formata de anii de scoală sau prin lecturi de diverse feluri,  îți poate crea  anumite așteptări. Iar când aceste așteptări nu sunt  îndeplinite apare un sentiment de frustrare. În timp am învățat că frustrările sunt în cea mai mare parte ale mele, subiectul respectivei așteptări setate greșit fiind rareori afectat. Valoarea de adevăr a enunțului meu este probată din ce în ce mai mult  în micile lucruri cotidiene pe care le ai de făcut trăind în Clujul așa zis de cinci stele . Atunci când interacționezi cu cineva, te aștepți la anumite lucruri, de bază pentru civilizația umană.  Doar că în marea de mitocani ( sau ghiolbani dacă vreți ) în care trăim, nu te mai poți aștepta la nimic bun. Prin urmare am învățat să nu mă mai aștept la următoarele:

Politețe, comportament civilizat  și bun-simț – caracteristici  demult dispărute din viața cotidiană.  Atunci când interacționez cu cineva necunoscut presupun apriori că aceste  calități lipsesc. Nu am de ales. Experiența m-a învățat că, mai ales la generațiile tinere, este mai sigur așa. Eu, prin educația de acasă  primită, am învățat să fiu politicos cu absolut orice persoană, indiferent de statutul social sau economic.  Mitocanii nu stăpânesc aceasta artă și probabil nici nu o vor învăța.

Limbajul este  sărac și agramat– Un limbaj care sa includă mai mult de două sute de cuvinte a devenit o raritate iar sărăcia exprimării trădează notele mici avute la limba română, chiar și numai în cele opt clase terminate, sau liceu, sau facultate, nici nu mai contează. Gramatica,  cu toată gama ei de acorduri subtile,  este complet necunoscută lor, iar în consecință exprimarea  își deranjează și urechile prin lipsa de ritm și muzicalitate a limbii. Utilizarea înjurăturilor pe post de semne de punctuație este frecventă,  iar  tonul folosit agresiv, disprețuitor și grăbit.

Capacitatea de a argumenta si de a accepta un punct de vedere diferit.  Esența gândirii umane este capacitatea de a argumenta coerent o idee despre care crezi tu că este adevărată.  Dacă nu ești capabil să o argumentezi nu este o alternativă să o susții prin amenințări, agresivitate, limbaj licențios.  Nu este o rușine că nu o înțelegi, dar măcar cere explicații, nu recurge la limbaj de forță. Iar dacă nu o poți argumenta nu o susține.

Compasiune, empatie, înțelegere – uneori îmi pun problema ce s-ar întâmpla dacă aș avea un accident oarecare pe stradă. Convingerea mea este că, în primul rând lumea ar râde de mine, apoi ar sări să mă jefuiască și abia apoi să mă ajute. Așa că încerc să evit o astfel de situație.

Respect pentru munca mea, oricare ar fi ea – dacă mă respecți și eu te respect. Indiferent  despre ce este vorba, unde și când, românul este expert în orice și nu se sfiește să o arate în gura mare.  Sunt situații în care nu se cere  emisă neapărat o părere sau  este chiar nepotrivit  sau redundant să  exprimi una. Mitocanul nostru are însă ambiția, și crede că este de datoria lui civic, de a avea una. Cel mai elocvent exemplu este cu mersul la restaurant, unde românul nostru mitocan nu merge să se simtă bine, merge să critice, să reproșeze că nu e bine, să fie nemulțumit și să afirme că el ar face-o mai bine, deși nu a gătit niciodată. Este absolut normal să spui ce nu îți place, doar că nu așa se procedează.

Interacțiuni relaxate –sunt o raritate. Mitocanul nu este relaxat, el trebuie sa fie tot timpul încordat, agresiv, zgomotos, sa își marcheze spațiul personal, să fie masculul alfa al unei haite inexistente. De câte ori merg într-o țară în care apa caldă a fost descoperită cu mult, mult timp în urmă, mă uimește cât de relaxați sunt oamenii și aș vrea să fie și pe la noi așa. Eu sunt relaxat, dacă tu nu ești, este problema ta.

Morala acestui scurt text este că, în practică, m-am obișnuit să nu mă aștept la nimic bun în nici o interacțiune cotidiană.  Așa că, mitocane, degeaba te-ai mutat la oraș cu tot cu manierele tale proaste și lipsa unei minime educații, că civilizația a trecut pe lângă tine. Mi-e îmi ești complet indiferent, oricine ai fi. Chiar dacă vorbesc cu tine, te văd, sau te aud pentru că nu am de ales ,pentru mine ești doar unul dintr-o mulțime mare.  Așa că, oricât te-ai strădui tu, stimate mitocan, nu mă poți deranja cu nimic. Pentru mine sănătatea mea mentală este mult mai importantă decât educația ta inexistentă.

P.S. Poza nu are legătură cu restul articolului. Este doar o poză frumoasă facută in timpul unei excursii relaxante pe Ineu.

Învățăturile  de Crăciun ale ghiolbanului tată  către fiul său

Fiule,

 Suntem la început de Decembrie, Crăciunul este  aici și noi, ca niște credincioși ce suntem  îl vom sărbători cum se cuvine. Noi nu mergem la biserică,  ca vine ea la noi, prin cruciulițele de la oglindă și aia mare de pe portbagaj.   Vom face un Craciun, mai ceva decât al vecinilor și ălora care ne cunosc, să crape mațul în ei de invidie că nu au avut atâta belșug de bani de spart.

Întâi și întâi cumpără. Cumpără orice, chiar și ce nu ai nevoie. Cu cât cumperi mai mult cu atâta va fi mai frumos.  Cumpără un brad mare și falnic, să vadă lumea de ce soi de neam bogat ești tu. Ia unul cât mai mare, chiar dacă acasă vei tăia din el măcar un metru. Când îl cumperi ai grijă să-i desfaci pe toți, să fii sigur că l-ai luat pe cel mai frumos și mai des.  Cumpără mâncare cât mai multă. Nu-ți fă griji că se aruncă, dacă o dai la câinii de pe maidan înseamnă că ești bogat și ai de unde. Ăsta e semn de belșug.  Lasă, nu îți fă griji că ai dat bani pe ea. Mâncarea să fie din aia bună, grasă, nu cumpăra legume că iarna nu e sezon și nu se mănâncă din astea. Iarna mâncăm numai lucruri grase să țină de cald și  bem tărie să dizolve grăsimea.  Vezi, de Crăciun, nu cumpăra bere la pet că atragi sărăcia peste noi.

 Adu-ți aminte de neamurile  cele multe. Știu că nu le cunoști bine, dar așa ne învață ăștia, că de Crăciun să fim mai buni.  Dă-le măcar un telefon și mai du-te pe la ei, că te invită, că nu. Vezi,  sună numai la neamurile alea bune.   La ăia de le merge prost nu suna, să nu iei și tu nenoroc de la ei, că se transmite de doamne ferește.  Pe aia de-s mai cu pile și relații,  invită-i acasă, că, ceva tot pică. Ai grijă și scoate tot ce-i mai bun pe masă, să plece umiliți  și să vadă că tu ești cu dare de mână.  Să nu cumva să le spui ca ai cardul pe minus și datorii la credite, să nu creadă că ești sărăntoc. Tu nu ești sărăntoc, dar banii aia chiar meritau cheltuiți.

Mănâncă și bea de Crăciun, înainte și după, mult și fără grijă. Dacă îți e rău că ai mațul scurt și nu ține la mâncare multă, ia pastile de ficat din alea cum vezi la televizor.

Când cumperi cadouri să nu cumva să iei de mai mult decât primești. Să nu se îmbogățească neamurile și prietenii de pe urma ta. Dacă ai un interes cu ei, atunci ia-le din alea bune de la supermarket, dacă nu, ia-le de la chineji sau de la second-hand.  Orice iei, sa fie cu sclipici și cu scris in americană, să arate că ne-am ajuns. La ăia care nu au bani să îți ia ceva, tu nu le lua nimic.

Cât privește pe ăia de nu ți-s neamuri, ține-i din scurt și de proști. Mai ales acuma de Crăciun trebuie să le arăți tuturor cine-i  boss-ul. Neam de neamul tău nu s-or lăsat îmblânziți de Crăciun, așa că acuma nu te lăsa tu mai la  urmă de ei. Înghesuie-te în orice magazin la orice coadă, fi nervos cu orice ocazie și fi agresiv în trafic. Spune întruna la colegi ce ai mai cumpărat și cât ai dat. Ține minte,  când spui cât ai dat, dublează, numai așa,  ca să-i umpli de respect.

Și tot ca să-i umpli de respect donează și tu ceva la biserică. Ceva haine vechi de nu le mai porți. Nu le mai spăla că asta consumă curent și  e scump acuma, dă-le așa cum sunt. Vezi, ai grijă să te vadă cât mai mulți și dacă nu te văd spune-le,  ca să știe că tu nu ești zgârcit ca ei care nu dau nimica.

Fiule, ține minte, Crăciunul nostru este mai bun decât Crăciunul lor și trebuie să le arăți asta zi de zi. Mănâncă mult, bea necumpătat, sparge bani fără măsură, și astfel o să reușești să ai cel mai tare Crăciun.

P.S. Fotografia este doar cu titlul informativ. Din păcate hârtia va fi goală. Cum sunt mari șanse ca respectivul ghiolban să fie analfabet funcțional, învățăturile vor fi transmise prin viu grai.

Gânduri de Crăciun

Pentru că   începe luna decembrie și odată cu ea perioada pe care o denumim generic, a Crăciunului, am câteva gânduri de împărtășit, unele mai bune, altele mai puțin bune.

Perioada Crăciunului– perioada asta a Crăciunului se limita pe vremuri la câteva zile. Dacă mă gândesc bine am avut ani în care am lucrat sau am mers la școală pe data de 24.  Acum aceasta perioadă s-a extins bine de tot în Noiembrie.  Cam de pe la începutul lui Noiembrie, dar nu mai tărziu de mijlocul lui,  apare prin magazine marfa cu specific de Crăciun, adică  inscripționată cu reni, brazi, fulgi de zăpadă, globuri,  și o ține tot așa până după data de 24.   Fără îndoială că această extindere are la bază rațiuni comerciale dar efectul este că până pe 24 deja te-ai săturat.

Marfa de Crăciun – dacă perioada a fost lungită atunci era inevitabil să apară o gama și mai largă de marfă pe care am putea-o denumi de Crăciun. Adică orice lucru, mai mic sau mai mare, vândut in versiunea albă sau roșie, și cu inevitabilii reni ( sau fulgi de zăpadă, sau orice altceva) și de care ar părea că ai nevoie prin casă.  De fapt, nu ai neapărat nevoie doar că reclamele îți promit nemaivăzute bucurii dacă cumperi. Aceasta este de fapt șmecheria reclamelor de Crăciun, te îndeamnă să cumperi, să cumperi și iară să cumperi. Nici nu mai contează ce cumperi, doar să cumperi. Obiecte decorative pe care nici un om cu un simț estetic normal dezvoltat nu le-ar expune în afara Crăciunului. Pulovere care par drăguțe, dar numai si numai de Crăciun, în orice altă ocazie vei părea penibil. Ciocolate sau produse de patiserie cu specific așa zis de Crăciun. Moși de ciocolată care ascund iepuri de paști reambalați. Globuri de toate felurile, cu astea nu am nimic, doar că mai am cutii întregi din anii trecuți. Produse alimentare care dintr-o dată au devenit cu specific de Crăciun, în tot restul anului nu sunt. Hectare și hectare de rafturi alocate la început de magazin. Îți par trebuincioase pentru că asta îți tot spun reclamele, cumpără și vei avea un crăciun fericit.

Colindele de Crăciun – un bun exemplu de lucru frumos de care te saturi din cauza folosirii abuzive. Îmi plac colindele, dar de Crăciun și în cantități mici. Îmi amintesc de anii copilăriei când umblam prin sat, la bunici, de colindat. Dar când le auzi  difuzate prin magazine până la exasperare, începi și te saturi de ele. Și de Hrușcă dacă tot abordăm subiectul . Cel puțin eu mă satur și nu trebuie să vă fie rușine să recunoașteți dacă și voi vă săturați.

Cadourile de Crăciun– un gest frumos atâta timp cât păstrezi costurile în limitele decenței. Îmi făcea o reală plăcere să urmăresc copilul cum scrie scrisori adresate lui Moș Crăciun și mai puțină plăcere să umblu prin magazine să  îi îndeplinesc dorințele.  Între timp copilul a crescut, credința în Moș Crăciun s-a cam estompat, dar lista a rămas.  Este un secret bine-cunoscut, nu vorbim între noi , dar cu toții știm că nu există. Copiii pot fi foarte mercantili. Dacă însă transformi gestul de a face un cadou cu ocazia Crăciunului în concurs de cine cheltuie mai mult atunci plăcerea se transformă în corvoadă. Banii, prin intermediul cadourilor de Crăciun, nu cumpără iubirea nimănui. Dacă însă  o cumpără, înseamnă că ai probleme.

Masa de Crăciun – un motiv de bucurie și de întâlnire cu familia sau cei dragi. după caz și posibilități.  Sau una, sau alta, sau amândouă, după caz și posibilități. A fost însă transformată  în concurs de mâncat și băut, având ca mare premiu un drum la spital cu ambulanța. Cuvântul cumpătare lipsește  din  acest context după  mulți ani de transformare comercială a Crăciunului, ghiolbănia și lăcomia noastră națională, și dorința de epatare a vecinilor sau cunoscuților. Cantitățile de mâncare cumpărate în magazine le rivalizează numai pe cele eventual cumpărate înainte de eventuala apocalipsă  și nu înțeleg de ce înainte de Crăciun comercianții nu atașează remorci la cărucioare. Ar face tot procesul  cumpărării mai ușor. După Crăciun pubelele gem de mâncare aruncată, dar asta nu mai contează, important este că am avut o masă bogată.  Și pentru noi masa de Crăciun este importantă, dar plăcerea ei vine din reunirea cu familia, conversația avută și vinul roșu, bun și băut cu moderație. Accept că fiecare familie are feluri culinare specifice   pe care le face de Crăciun și că acestea dau specificul festiv  al mesei, dar dacă le poți înlocui cu o pizza și să te simți la fel de bine în aceeași companie, atunci se cheamă că masa este reușită.

Filmele de Crăciun– chiar nu am nimic de zis aici,  se pare că nimeni nu a putut realiza nimic mai bun decât Home Alone, în multiplele iterații.  Le-am văzut de atâtea ori că aproape le știu pe de rost, dar ca și la desenele cu Tom și Jerry, mă amuz de fiecare dată. Mai sunt și cele cu specific religios, la acestea nu mă uit că și ele se cam repetă, dar nu mă amuză.

Bradul de Crăciun– da, sunt de acord cu el, atâta vreme cât nu este tăiat aiurea din pădure. Dacă este crescut special în acest scop, atunci nu văd o problemă în a avea de Crăciun un brad natural în casă, chiar și numai pentru miros. Dacă vă doriți unul din plastic este bun și acesta, fiecare cum consideră. Doar să nu deveniți ecologiști de tastatură și să încercați să explicați de ce nu mai putem avea brazi natural, că nu sunteți credibili.  Nu trebuie să distrugem chiar orice obicei numai de dragul de a arăta că suntem progresiști. Nouă ne place să împodobim bradul și îl lăsăm până pe la mijlocul luni Ianuarie

Din aceste gânduri s-ar putea înțelege că nu agreez perioada Crăciunului. Nimic mai neadevărat, nouă, ca și familie, chiar ne face plăcere să ornăm bradul, să pregătim masa sau să primim musafiri. Chiar dacă Crăciunul a căpătat valențe laice la început de secol XX, nemaifiind o sărbătoare strict religioasă, nu cred că este un lucru rău să ai o perioadă din an în care familia să fie în centrul atenției.  Chiar dacă sunt conștient că aceasta deplasare a centrului de greutate ascunde interese comerciale, le accept pentru valoarea familială a sărbătorii. Totuși cumpătarea și simțul rațiunii nu ar trebui să ne părăsească și împotriva a ce vor reclamele să te facă sa crezi, nu  mulțimea banilor cheltuiți sau mormanul de băutură și mâncare ingerata cu această ocazie fac sărbătoarea Crăciunului mai fericită.  Timpul petrecut cu familia sau prietenii fac sărbătoarea cu adevărat specială.

Sicilia-un articol altfel

Vreau să vă previn de la început că motivul pentru care am scris articolul  nu este să vă ofer itinerarii sau sugestii cu ce să vizitați în Sicilia, adrese de cazare sau altele de acest fel. Pentru aceasta s-au scris deja suficiente articole, le găsiți pe internet și vă descriu în detaliu cum să procedați. Si eu așa mi-am alcătuit itinerariul.  Eu mi-am propus să vă transmit percepția mea despre Sicilia și pentru a nu lungi articolul vreau sa fac acest lucru în unsprezece idei. Inițial au fost zece dar apoi mi-am amintit de circulația haotică și am mai adăugat una.

Multiculturalitate. Sicilia este o insulă aflată la confluența mai multor civilizații și având de-a lungul timpului  stăpâni de religii  diferite, astfel încât  găsești de multe  ori semnele acestor origini  amestecate într-un ansamblu unitar. Au fost greci, arabi, romani, normanzi, și alții de care nu îmi amintesc,  care au stăpânit insula sau părți ale ei.  In poza am pus  domul din Siracuza, pe numele oficial Cattedrale Metropolitana della Natività di Maria Santissima. De fapt, domul este situat în insula Ortigia, legată de Siracuza prin trei poduri.  Este o biserică construită in secolul vii peste structura unui  templu grecesc  mult mai vechi. Coloanele templului original sunt vizibile, încastrate în zidurile bisericii. Este remarcabil că nu au avut o problema în a folosi un locaș de cult mai vechi și de altă religie, dimpotrivă au profitat de structura deja existentă.  Un alt exemplu la fel de interesant este domul din Palermo, biserică transformată în moschee, pentru a fi apoi reconvertită în biserică.  Fiecare religie a mai adăugat ceva construcției originale, dar fără a ascunde  destinația anterioară.

Biserici multe. Ca peste tot in Italia, pornind la cele foarte încărcate din Palermo la cele mult mai simple, de sorginte barocă, bisericile sunt prezente peste tot în număr foarte mare. În Noto, oraș baroc, ne-am urcat în cinci turnuri de la  tot atâtea  biserici, toate fiind situate in același cvartal. Sunt practic una lângă alta, într-o etalare a bogăției clericale. Ca să fiu un pic rău, aș zice că nu numai că își etalează bogăția, dar mai și plătești ca să o vezi. Ajungi la un moment dat să îți zici că ajunge, nu mai vreai să vizitezi o altă biserică. Oricum este destul de evident care a fost de-a lungul timpului organizația dominantă.

Relief extrem de variat. În poză este Cefalu, oraș de pe coasta nordică. În chiar prima zi, cu toată oboseala unei nopți nedormite ( și a unui concurs de fugă din ziua anterioară), am urcat la fostul castel amplasat pe culmea stâncoasă de lângă oraș, pentru a face  poze superbe. Aceste poze ilustrează cam tot ce găsești in Sicilia:  plaje, munți, terenuri cultivate, istorie, zone metropolitane, industrie.

Orașe tipice cu clădiri înguste, înalte și înghesuite. Am stat primele trei nopți în Termini Imerse, un oraș complet neturistic și nu am regretat experiența. Un apartament vechi, dar curat (conform standardelor italiene), cu o  terasă cu superbă priveliște peste oraș și mare. A fost cea mai autentică experiență posibilă. Totul este înghesuit, străzile sunt murdare, seara nu prea îți vine să ieși din casă, mașina o parchezi pe unde apuci ( locuri albe sau albastre), mâncare simplă, ieftină, dar fabuloasă ca și gust. Vă recomand să procedați la fel, pentru că este foarte diferit de destinațiile turistice standard.

Mâncare fabuloasă, dar trebuie să știi unde să o cauți. Uitați de restaurantele destinate turiștilor, mergeți prin zonele  ne-turistice și veți găsi locuri uimitoare. Prețurile sunt la jumătate, iar mâncarea este  mai tradițională, mai simplă și mai gustoasă. Nu trebuie înțeles greșit, ei nu își bat joc de mâncare nici chiar în zonele ultra turistice, doar că este mai scumpă și mai adaptată pe gusturile turiștilor. Dacă vreți să știți ce mănâncă ei cu adevărat opriți la restaurantele care au mașini tipice de italieni parcate în față. Unul din produsele specifice, arancini, este de  găsit peste tot, fiind de fapt o chiftea din orez cu diverse umpluturi, făcută pane. Înghețata ca peste tot în Italia este extraordinară. Sunt și multe variațiuni de patiserie, paste sau pizza. Trebuie neapărat încercate. Experiența unei vizite în Italia nu este completă dacă nu include și  mâncarea lor simplă și gustoasă. Știu că costă, dar merită. Este păcat ca în Italia să mergi cu sandwich-uri de acasă.

Mizeria de pe străzi, câmpuri și orașe. Nu am o explicație pentru asta. Este plin de gunoi aruncat pur si simplu pe marginea șanțului.  Te apucă greața de multe ori. Saci întregi de gunoi care au fost aruncați cu mult timp în urmă . Nu înțeleg de ce, pentru ca sunt obsedați de colectarea selectivă a deșeurilor. Restaurantele au fost curate, cu bucătării curate. Obiectivele turistice sunt relativ curate. De fapt, în tot sudul Italiei, mizeria ne-a atras atenția. Prin comparație la noi, în Cluj, este extrem de curat.

Agricultura și zonele metropolitane. Tot ce poate fi cultivat este cultivat, chiar și pământul plin de bolovani. Practic doar unde nu ajunge tractorul cu șenile nu se cultivă ceva. Este admirabil, dar te și îngrozește ce puțină natura sălbatică mai există la ei. La fel, zonele metropolitane întinse și înghesuite sunt caracteristice. Blocuri înghesuite și construite uneori lângă autostradă sau calea ferată, lipsa pomilor, drumuri rele, te gândești că nu se poate mai rău decât la noi, în Florești. Dar se poate, credeți-mă, doar ieșiți de pe autostradă prin cartierele ieftine. Pentru cine a fost în Sicilia,  poate că Port Eurice spune ceva.

Istorie foarte veche, chiar si pentru standardele din Italia.  Știu că în Italia totul este vechi, dar uneori poate fi chiar foarte vechi. Aici îmi vine în minte Segesta, cu al său templu și teatru grecesc. Nu ne-am așteptat, necitind nimic despre istoria Siciliei, înainte de a o vizita, dar sunt prezente construcții anterioare civilizației romane, care încă stau în picioare. De fapt, teatrul grecesc de la Segesta și cel din Siracuza sunt încă folosite. Pe mine, ca și inginer, mă frapează faptul că sunt proiectate exact ca si o construcție modernă, cu tot ce cere ea în materie de siguranța și confort a spectatorilor, poate exceptând acoperișul.  La fel si amfiteatrele romane sunt uimitor de bine gândite, cu tot ce înseamnă flux de spectatori, gladiatori, actori sau echipamente necesare pentru spectacol.

Plaje fantastice, mai puțin fantastice și apă limpede. Noi am fost în extra sezon și nu era înghesuială nicăieri. Am întâlnit  și plaje cu nisip și cu pietre,  plaje întinse sau mai înghesuite. Plaje urbane, cum este cea din Cefalu, sau plaje devenite  turistice, la care orașul a fost construit pentru a deservi plaja, cum este în San Vito Lo Capo. Nu am avut timp să experimentăm și cu plaje mai pustii. La toate caracteristica a fost că nu ești agresat, nu țipă nimeni, nu își calcă pe prosop nimeni iar spațiul tău personal este respectat.  Apa a fost limpede și caldă în toate zonele, surprinzător pentru că eram în octombrie, dar trebuie avut grijă pentru că se întunecă repede.

Vulcanul Etna merită o mențiune specială și nu pentru că este foarte înalt, ci pentru că este foarte diferit ca și geologie de munții pe care am mai fost. Este foarte scump de urcat până în vârf, dar este suficient și dacă mergeți până la parcarea accesibilă cu mașina, aflată la altitudinea  de  2000 de metri. De acolo puteți vizita relativ ușor craterele Silvestre, durează cam două ore, dar vă puteți face o idee despre ce înseamnă  Etna și dacă aveți noroc de vreme puteți admira peisajul.

Limite de viteză absolut imbecile, trafic haotic și drumuri proaste. În cazul în care vă închiriați o mașină trebuie avut grijă pe unde vă trasează Waze traseul. Google Maps este și mai creativ, în sensul în care aveți șanse să vă treziți pe drumuri secundare sau agricole. Chiar dacă traseul este mai scurt nu este neapărat și mai confortabil. Va fi autentic sicilian dar seara, la lumina farurilor, va părea înfricoșător. O altă problema o reprezintă limitele de viteză. Nu au legătură cu ce apare pe Waze și  pare că au pus efectiv ce semne aveau prin mașină. Pe un drum pustiu, peste câmpuri, limita poate fi foarte bine 50 iar pe un drum virajat de munte, limita va fi 90. Pe autostradă, cel mai adesea există limitare la 110, sau poate 130, dar ar putea fi și 90, după care urmează un semn cu 80, apoi din nou un semn cu 90, apoi un semn cu sfârșitul tuturor restricțiilor. Așa că o să stai să te gândești un pic, dar nu mult, pentru că urmează un pod unde viteza este restricționată la 90 și apoi nu mai urmează nimic. Totul este foarte neclar și fără o logică anume. Dar, oricum, nu le respectă mai nimeni, însă în același timp, ar putea fi și un idiot care dă mesaje și merge cu 50 km/ora, pe mijlocul autostrăzii. Totul este foarte confuz și haotic, dar, după o vreme, te obișnuiești.

O să închei cu o mențiune negativă,  despre Taormina. Experiența vizitării acestui oraș faimos nu mi-a plăcut. M-am simțit inconfortabil și, de altfel, am plecat repede la plajă.  Știu ca fiecare turist care merge în Sicilia se consideră obligat să viziteze Taormina, la fel ca și noi, poate și datorită asocierii ei cu un film celebru sau a rezonanței numelui.  Este un oraș foarte frumos, cocoțat pe un deal, cu o plajă foarte pitorească, are și un dom și un teatru grecesc de vizitat. Există chiar și un castel deasupra, închis pe moment pentru renovare. Nu zic, este frumos și pitoresc, accesul în oraș este spectaculos,  dar nu foarte diferit de alte orașe vizitate  și  este extrem de  aglomerat, chiar și în extra sezon.  Toată vizita nu durează mai mult de o oră,  orașul este foarte mic de fapt, chiar și dacă iei în considerare plajele de dedesubt. La teatrul grecesc era o coadă imensă, așa că nu am mai intrat, mai ales că deja văzusem două ( Segesta, Siracuza). Sunt magazine de suveniruri lângă magazine de suveniruri, vânzători de curele lângă vânzători de alte curele, nimicuri lângă nimicuri,  expuse direct pe trotuar, de multe ori este dificil să treci printre ele. Prețurile sunt foarte mari, de altfel este  plin de magazine de brand, foarte scumpe. Într-un cuvânt, este  mult prea turistic chiar și pentru standardele lor.

Drumeție în Piatra Craiului

Traseul din Piatra Craiului l-am făcut în prima zi. Eram obosiți după o noapte de nesomn, cu vârsta te acomodezi mai greu la locuri noi, așa că nu voiam neapărat să facem un  mare efort. Ca o consecință am plănuit un traseu relativ mai ușor.

 Urma să pornim de la Fântâna lui Botorog, loc de parcare  cunoscut  de către drumeți, accesibil din Zărnești, să urcăm prin Șaua Zănoaga, pe marcajul galben, până la Stâna Zănoaga. De acolo urma să urmăm marcajul albastru până pe Vârful Piatra Mica (1816m) și apoi să coborâm la Cabana Curmătura ( marcaj roșu). De acolo urma să ne întoarcem la mașină prin Prăpăstiile Zărneștilor. 

Ziua ne-am început-o prost, constatând că am uitat să ne luam ceva pentru micul dejun. Cafeaua, Lavazza de altfel, era oferită gratuit de către proprietar, așa că mă gândesc că putea fi și mai rău. De foame și de  comoditate am făcut ceva ce nu am mai făcut demult și total atipic pentru noi. Am început  prin a lua  un mic dejun muncitoresc in față la un MegaImage din Bran, cu produse de patiserie și iaurt.  Doar noi și  muncitorii în construcții și zău că nu știu cine arăta mai obosit. Nu este foarte sănătos,  dar este gustos, și trebuie să recunosc că patiseria proaspăt coaptă este foarte bună. Revenind,  ca să ajungem de la Peștera, unde stăteam,  la Fântâna lui Botorog ( uneori denumit izvorul, pentru că există fizic unul în acel loc) am preferat să venim prin Zărnești. Am fi putut veni și prin Măgura dar drumul este mai rău. La respectiva fântână este loc de parcare suficient. Dacă  vă continuați drumul, ceva mai mult de un kilometru, o să dați de bariera care blochează accesul auto în Prăpăstii.

Noi ne-am făcut plinul cu apă de la izvor, dar sunt oricum și altele mai sus pe traseu dacă uitați și am început să urcăm. Urcarea este foarte abruptă, mai ales în partea de jos, și până către Șaua Zănoaga nu are nimic deosebit. Din acest motiv nici  nu am făcut multe poze pe această porțiune.  Abia când urci în altitudine mai serios, către stâna Zănoaga, o să înceapă să se deschidă priveliști spectaculoase și vei vedea creasta îngustă a Pietrei Craiului și Munții Bucegi. Odată trecuți de stână am dat de intersecția dintre marcajul galben pe care venisem și care duce la Cabana Curmătura și cel cu cerc albastru care duce către Vf. Piatra Mică. Obosiți de noaptea de nesomn și de urcuș, am abandonat de comun acord traseul original către Vf.-ul Piatra Mică și am continuat către Cabana Curmătura. Ne doream amândoi, mai mult decât orice, o cafea.

Cabana Curmătura merită o mențiune specială pentru că este o mică  bucată de Austrie, dar mai sărăcăcioasă . Poate că nu este chiar așa, dar în acel moment de oboseală, pentru noi așa a părut. Este curată, îngrijită, cu un meniu simplu, dar care conține lucruri esențiale și corecte ca preț. Am luat o cafea mare care ne-a mai ridicat moralul așa că am decis să schimbăm planul și sa fim mai curajoși, chiar dacă vremea era instabilă. Practic, creasta era acoperită de nori in acel moment, dar meteoblue ne asigura că nu o să ploaie. Plini de elanul proaspăt regăsit, am urmat marcajul cu punct roșu care duce către Vf. Turnu. Cărarea devine mai dificilă tehnic, o indicație că lucrurile se schimbă și că urmează lucruri serioase.  După ce ne-am despărțit de marcajul galben care ar fi dus pe Piatra Mică, nu a durat mult, și am dat de primul cablu. Cablul este pus acolo să te ajuți de el  să treci porțiunile dificile. Dificil înseamnă vertical și fără puncte de prindere. Chiar și dacă ar fi puncte de sprijin, tot vertical rămâne. Cam pe aici am prins din urmă alți doi drumeți, care ne-au convins să mergem mai departe, pentru că altfel ne cam bătea gândul să renunțăm. Motivele erau mai multe, vremea instabilă, norii de pe creastă, distanța de parcurs pe creastă până la Padina Popii, și chiar primul cablu de care am dat. Acesta urcă o porțiune verticală de câțiva metri și dispare după muchie, fără a oferi nici o indicație a ce urmează mai departe. Sigur, pe hartă am văzut ca urcarea devine foarte abruptă, dar cam atât. Stând acolo, în fața cablului, nu poți să presupui nimic, așa că este un moment psihologic important, sau mergi mai departe, sau te întorci. Unu dintre cei doi mai fusese pe traseu, așa că ne-a lămurit că este cea mai rea porțiune, de fapt a doua cea mai grea și că urcarea devine ceva mai ușoară și mai asemănătoare cu o cărare. A fost imboldul de care aveam nevoie ca să continuăm. Tot ce pot să spun este că aceasta porțiune de urcare până aproape de Vf. Turnu nu este pentru cei  fricoși sau cu rău de înălțime (eu unul am așa ceva).  Tot urcând am realizat brusc că dacă plouă, așa cum amenința vremea, este aproape imposibil să faci traseul la vale, așa că orice ar fi, trebuie să continuăm.

Vf. Turnu (1914 m) este primul dintre cele care alcătuiesc creasta Pietrei Craiului si cel mai nordic. Priveliștea de aici este fantastică, fiind de aproape 360 grade. Creasta este foarte îngustă,  dar practicabilă dacă ai grijă, cel puțin pe porțiunea parcursă de noi. Cea mai mare problemă era vântul puternic, care bătea din vest ( de către Făgăraș ca și punct de reper). Atunci când nu erai ferit de creastă trebuia să ai grijă să nu te dezechilibrezi sau să nu scoți lucruri din buzunare. Priveliștile  merită din plin  efortul, dar nu am putut să ne bucurăm mult de ele din cauza vremii instabile, care ne tot  împingea de la spate să coborâm la altitudini mai mic. Am continuat pe creastă până la Padina Popii, cred ca este mai puțin de un kilometru, de unde am coborât la Cabana Curmătura pe marcajul cu linie albastră. Nu poți greși, pentru că alt marcaj  de coborâre nu mai este, afară de cel cu punct roșu care marchează creasta. Coborârea este abruptă, cu mult grohotiș, cu priveliști superbe către Bucegi și cu binevenita Cabana Curmătura ca punct final. De data aceasta ne-am delectat cu ciorbă de legume și sandwich-urile de acasă.  La propriu de acasă pentru că erau aduse de la Cluj.

Întoarcerea la mașină am făcut-o prin Prăpăstiile Zărneștilor. Practic mergi printre doi pereți de piatră. Formațiunea ar merita o descriere mai lungă, este foarte spectaculoasă, doar că noi eram obosiți și singurul gând era să ajungem la mașină mai repede.  Am făcut totuși poze și ne-am oprit să admirăm natura. De la Cabana Curmătura până la Prăpăstii am mers direct pe drum, dar nu vă recomand pentru că sunt 4-5 kilometri extrem de plictisitori, comparativ cu  partea de creastă a traseului. Există un traseu mai scurt care coboară mai direct către Prăpăstii. Prăpăstiile pot fi vizitate și numai pentru o scurtă de plimbare pe jos, bariera care blochează accesul fiind la ceva mai mult de un kilometru, pe drum relativ plat.

Toată tura ne-a luat o zi întreagă, am mers cam douăzeci de kilometri cu peste 1200 metri diferență de nivel și nu a fost ușor, iar noi suntem obișnuiți cu efortul fizic. Dacă doriți o tura mai scurtă, atunci puteți urca numai până la Cabana Curmătura și reveni prin Prăpăstii, chiar și așa fiind destul de mult de mers.

Regret că nu am făcut mai multe poze, dar eram obosit. În încheiere vă las o poză însoțită de un avertisment: oricât de sete îți este, nu bea apă de acolo chiar dacă pare foarte la îndemânâ.

Stăna Zănoaga

Porcul, troaca de inox și conceptul de all-inclusive

Pe când eram copil  și mergeam verile  la bunici, am avut de-a face cu diversele animale de prin ogradă. O parte din animale aveau o utilitate imediată, vaca, găinile, o parte erau complet inutile, pisicile de exemplu, dar exista unul aparte,  care nu avea decât un singur scop, să fie îngrășat pentru Crăciun.

Porcul avea un statut special printre celelalte animale. Ce îl caracteriza în primul și în primul rând, era lăcomia agresivă. Nu cred că exista o cantitate maximală de mâncare care putea fi dată la porc într-o zi. Mai degrabă se făceau calcule câte kilograme de mâncare digerate de animal se transformau într-un kilogram de masă corporală. Iar porcul era cu adevărat  lacom. Dezgustător de lacom. Mânca absolut orice, orice rest alimentar  care rămânea prin gospodărie era aruncat în oala porcului. Nu cred, sau nu îmi amintesc, să se pună problema ca porcul să nu mănânce ceva, orice, ce avea măcar vag forma și asemănarea unui aliment.  Nu se punea problema de gust, aspect sau savoare a mâncării. Se făcea o fiertură cu de toate și se dădea, sau mai bine zis, se arunca în troaca porcului. Troaca era un vas mare de formă oarecum ovală,  făcut din beton sau lemn, suficient de rezistentă pentru a nu fi consumată împreună cu restul mâncării. Ce conta în alimentația porcului era strict cantitatea și valoarea nutrițională. Atât și nimic mai mult. Porcului oricum nu părea să îi pese. L-am văzut mâncându-și și propriile excremente, și nu de foame, cât de lăcomie. Ca și cum ar fi știut din născare că singurul lui scop în viața este să se îngrașe pentru ignat. Crescut mai mare sau mai mic, era inevitabil sacrificat, iar lăcomia lui evaluată  în cantitățile de carne, slănină, jumări  sau cârnați rezultate după tăiere. Troaca și cotețul  erau refolosite la animalul din anul următor. Cam așa se întâmplă si la hotel.

Amintirea asta mi-a trezit-o experiența avută la un hotel de patru stele, all-inclusive , din Bulgaria. Interpretarea de către mulți concetățeni de-ai noștri a acestui concept este foarte aproximativă, iar noțiunea respectivă  fără îndoială prost tradusă. Pentru ei conceptul se transformă din: totul inclus, un conceptul cu totul rezonabil, orientat spre confort, în: mănâncă cât poți, din ce poți.  Desigur o bună parte din oameni erau civilizați, români, bulgari, sau ce națiune or fi fost ei. Doar că partea asta  civilizată este mai puțin vizibilă. Ce este vizibil sunt aceia, majoritar români și bulgari, care se comportă exact ca animalul descris mai sus. Sunt desigur și unele diferențe. Cotețul a fost înlocuit între timp de un hotel confortabil. Troaca nu mai este simplu vas de lemn, ci o salbă de vase de inox, din care ești liber să iei orice dorești, în orice cantități poftești.  Nu se mai mănâncă în patru labe, stând în propria mizerie, ca respectivul animal, ci se stă comod la masă.  Nu judec oamenii care mănâncă mult de plăcere. Este dreptul lor de a fi gurmanzi și de a iubi mâncarea sau băutura. Este o alegere asumată care implică  simt gustativ sau estetic.  Problema la all-inclusive, cel la care am fost, este că mâncarea era doar ok, cum ar zice Seinfeld. Nu era extraordinară și nu avea nimic deosebit. În fapt, găseai de toate, carne, legume, fructe de mare, dar nimic cu adevărat special.  În nici un caz nu era ceva la care un gurmand ar fi zis: extraordinar, trebuie să mai iau o porție. Dar când vezi mulțimea  aceea de oameni, mai tineri sau mai bătrâni, mai grași sau mai slabi, cum se luptă să ia și să consume cât mai mult din felurile cele mai grase și mai sățioase, atunci singura comparație pe care pot să o fac este cu animalul patruped descris la început. Lăcomia agresivă și nediferențiată este calitatea  care îi aseamănă. Nu contează ce mănâncă, contează cât mănâncă. În privirea și comportamentul lor se citește disperarea de a-și umple burdihanul. La fel ca și respectivul animal, ei se reped la mâncare, se calcă în picioare și sunt în stare să ia ultima porție din fața unui copil. Poate că respectivul copil este al lot, dar chiar și aș,  să îl împingi ca să iei tu ultima ceafă de porc la grătar este inuman. Dacă ceva se termină va fi înlocuit. Poate nu chiar în acel moment, dar va fi. Nu este deloc necesar să te lupți, este destul pentru toată lumea. Nu înțeleg, nu sunt psiholog, de unde vine nevoia asta bruscă de a mânca până nu mai poți, atunci când mâncarea există din abundență. Unii dintre ei consumă deja de la micul dejun, care include multe farfurii și pahare, necesarul de calorii pe toată ziua, dacă nu și pe ziua următoare. Iar  mâncatul devine un scop în sine pentru ei. Totul se raportează la mâncat. Plaja, marea sau nisipul devin lucruri irelevante, deși la mare fiind, se presupune ca te-ai dus pentru ele. Dar nu, ei s-au dus pentru  mâncat.   Zeul tuturor grașilor este dezgustat de asemenea supuși. Nu există în ei nici o eleganță și nici un pic de  spirit de gurmand. Ei se lăcomesc la aceeași mâncare pe care o pot avea și acasă, la lucruri absolut banale.  O ceafă de porc la grătar și cartofi prăjiți poți să îți faci și acasă. Nu este necesar să mergi tocmai până în Bulgaria.  Sigur pentru noi era de ajutor această lăcomie a lor, căci peștele și salatele erau mai puțin vizate.  Iar lăcomia asta îi împinge la lucruri absurde.  Am văzut o familie de elefanți mâncând pizza căzută în piscină. Am văzut un cuplu destul de în vârstă, mi-a fost jenă să fac o poză, cu burțile sprijinite în masă, cu masa plină de farfurii umplute până la refuz, fumând în timp ce mâncau. Doua îmbucături, un fum din țigară. Ăștia erau bulgari, ce-i drept. O farfurie din aia plină de chestii grase mâncată  și îmi este rău două zile.  Un individ burtos, de-a-l nostru, cu lanț de aur și fără tricou, era mândru că el poate să mănânce tot ciolanul de porc. Chelnerul îți tăia elegant bucăți și alegea grăsimea pentru ca tu să poți să iei doar carnea macră. Individul ăsta a luat tot ciolanul de pe masă și, mândru tare , l-a ridicat în sus să ne arate cât poate să mănânce el la o masă. Zeul tuturor grașilor îi accepta ca supuși pe oamenii ăștia doar pentru că așa a fost făcută împărțeala de la început și nu mai poate să îi refuze. Dar când vezi cât mănâncă si cu câtă lăcomie, nu poți decât să te gândești ca zeul lor ar trebui să aibă  legături cu zootehnia și creșterea animalelor pentru carne. La modul în care mănâncă efectiv și la risipa alimentară pe care o fac acești oameni nici nu mă mai refer.

Fenomenul ăsta al concetățenilor noștri obsedați doar de mâncare nu l-am văzut doar la all-inclusive. Am întâlnit din ei cam peste tot. Doar că la all-inclusive, mai ales la unul accesibil din Bulgaria, ies  mai tare în evidența. De altfel, în majoritatea articolelor despre mersul la mare, mâncarea și mâncatul ocupă un loc de cinste. Parcă altceva nici nu mai există.  Noi ca familie ne ducem în principal pentru mare, plajă și relaxare. Mâncarea este în planul secund. Ne place să gustăm din felurile locale, iubesc Italia pentru asta, dar nu facem din  actul de a mânca un scop în sine. Si eu sunt gurmand, chiar dacă nu par, și așa cum am mai zis, îi înțeleg pe cei gurmanzi și nu îi judec.

Acest articol este ofensator, sunt conștient, dar nici oamenii aceia nu încercau să fie civilizați. Comparația cu patrupedul râmător a venit de la sine. Și nu din cauza faptului că cei mai mulți erau cu probleme de obezitate. Acesta este un aspect de alegere personală pe care pot să îl respect. Comparația a fost impusă de comportamentul lor.  Este adevărat că troaca este acum din inox și cotețul s-a transformat în hotel, dar lăcomia este aceeași. Lăcomia care, ca și pe râmător, îi împinge să mănânce orice, oricum și în orice cantitate. Pe râmător îl înțeleg că nu are nici o noțiune legată de nutriție, ar fi o mare problemă dacă porcul ar mânca conștient la dietă.  Doar că despre oamenii aceia se presupune că sunt educați, civilizați, și în nici un caz nu ar trebui să se comporte ca și patrupedul.  Dacă vă considerați jigniți de articol vă provoc să mă contraziceți.  

Prima căsătorie

Pe când eram la vârsta adolescenței și cu mult mai puțină experiență, cu adevărat un novice în ale vieții,  căsătoria avea pentru mine o mare importanță, fiind situată pe același palier cu nașterea și moartea. Era un eveniment obligatoriu, unic în viața,  și promitea  intrarea într-un tărâm magic al vieții domestice presupus fericite și plină de mărunte împliniri casnice. Eram condiționat  apriori că alegerea partenerei este definitorie pentru viața ta ulterioară.  O greșeală ar fi dus la nebănuite dezastre ulterioare. Firește,  căsătoria era urmată de apariția, mai devreme sau mai târziu, a copiilor în familie, iar de acolo încolo toată viața avea o desfășurare liniară și cât de cât previzibilă.  Divorțul era privit ca o situație care trebuia evitată cu orice preț, fiind considerat atât  deopotrivă  rușinos, cât și o dovadă a inabilității tale în alegerea unei partenere de încredere.  Toate aceste condiționării sociale nu îl ajutau pe atunci, și cred că nici acum, pe un tânăr adolescent aflat la început de drum în a desluși tainele dragostei și a vieții de cuplu. Se punea o mare presiune de către societate, cred că și acum este la fel,  în a face alegerile pe care era de așteptat să le faci și nu pe care ai fi vrut tu să le faci. Nu neg că toate aceste sfaturi aveau și ceva înțelepciune în ele, doar ca eliminau caracterul de aventură pe care căsătoria și viața îl are, aventuri pe acre le-am trăit din plin ani de zile mai târziu.

Treizeci de ani mai târziu și după câteva pahare de vin, aflat la  nunta  unui prieten, l-am felicitat sincer pentru prima căsătorie.   În multe feluri prima căsătorie este unică. Nu mai poate exista încă o prima căsătorie. Pot exista multe alte  căsătorii, spațiate  temporal,  dar totul începe de la prima. Ea reprezintă momentul zero.  Chiar am vrut să iau microfonul și să țin un discurs pe această temă, dar cum majoritatea invitaților erau persoane în vârstă și cu o anumita mentalitate, exista un oarecare risc ca publicul  să nu aprecieze cuvintele mele.  Nici prietenul meu nu a părut să înțeleagă ce vreau să zic așa că m-am decis până la urmă să mă explic în scris.

Când descriu căsătoria imi vine în minte o replică din filmul Armageddon, cu Bruce Willis, în care personajul principal, aflat punctul de a fi lansat în spațiul necunoscut,  este întrebat cum se simte zburând cu o rachetă netestată, asamblată în grabă din piese de la cei mai ieftini subcontractori.  Si întrebarea era foarte potrivită, răspunsul mai puțin important. Ca să folosesc o comparație asemănătoare, eu aș vedea această aventură a căsătoriei  ca o călătorie pe un drum sinuos de munte fără să știi destinația, într-o mașină potențial luxoasă, dar netestată suficient și fără manual de utilizare, într-o zonă cu semnal intermitent la telefon, telefon care este oricum mereu în pericol de a se descarcă. Prin urmare poți ajunge oriunde, dar te poți și rătăci la fel de bine, mașina se poate strica sau poate merge bine, iar ajutor nu știi când poți să ceri și cui și dacă chiar ai nevoie. Ar putea fi o călătorie plăcută, dar la fel de repede și în egală măsură poate deveni dezastruoasă. Privită prin prisma învățăturilor tradiționale despre viața și căsătorie, respectiva călătorie se transformă numai  în motiv de enervare și stres.  Enervare pentru că nu știi unde ajungi și stres pentru că nu știi dacă iese bine. Dar dacă o privești ca pe  o aventură, așa cum încerc să vă conving și până la urmă am început să o fac și eu, atunci ajungi să te bucuri de drum și devine mai puțin important unde ajungi și cum. Sigur, nu vrei să ajungi chiar oriunde și oricum, nu vreau să sugerez așa ceva. Se poate întâmpla ca o despărțire la o intersecție să fie mai potrivită pentru amândoi.  În mod firesc, o să vrei să  iasă bine această călătorie, dar odată acceptat că  și părțile negative  sunt inevitabile, atunci te vei concentra mai puțin  pe evitarea lor și te vei putea bucura de părțile bune. Cu timpul capeți suficientă experiență cum să îți faci drumul mai plăcut, ție și partenerului, și asta va ajuta la depășirea provocărilor de pe parcurs.

Am divagat un pic pentru explica de ce cred că prima căsătorie este atât de importantă în tot acest context al aventurii.  Ea, prima căsătorie, reprezintă originea  indiscutabilă a tot ce se va întâmpla mai departe.  De acolo pornește drumul sinuos de munte și atunci primești cheile mașinii.  Telefonul îl ai dinainte, dar este vag inutil, pentru că deja am stabilit că nu funcționează și este aproape descărcat. Firește, o poți evita, poți avea copii și trai o viață liniștită și fără aceasta primă căsătorie. Poți să nu treci niciodată prin ea, dar atunci nici nu știi  ce pierzi.  Discuții domestice repetitive, certuri pentru aceleași lucruri care oricum nu au rezolvare imediată, copii care cresc și devin bombe atomice sau vulcani noroioși, momente fericite și mai puțin fericite, excursii ratate într-o măsură mai mare sau mai mică,  alte excursii care sunt  fericite,   comparații cu neamurile, cu prietenii sau cu personaje aleatoare, confortul unei vieți de cuplu calme,  disconfortul unei vieți de cuplu agitate, toate astea și multe altele sunt subsecvente primei căsătorii.  S-ar putea că te oprești aici și te mulțumești cu prima căsătorie și cu posibilii copii rezultați ca urmare a activității denumite pudic viață intimă de cuplu. Dar dacă tot ai început aventura de ce să te oprești aici? Poate că ești genul aventuros. După căsătorie poate urma, la fel de bine, și un divorț însoțit de o ceartă pe bunuri și prieteni. Mai ales referitor la prieteni, discuțiile sunt extrem de interesante și constați că de fapt ei devin monedă de șantaj  între părți fără să mai conteze vechimea și originea prieteniei.  De fapt, legal vorbind, nici nu este posibil un divorț fără o căsătorie, căsătoria trebuie să fie prima.   Dacă mai apar și copii, unul sau mai mulți, atunci aventura se complică și devine chiar mai interesantă.  Așadar se poate ca  vei relua drumul de la început, dar uneori este inevitabil. Uneori mai dai și de intersecții la care trebuie să faci alegeri care pe moment sunt dureroase, dar pe termen lung se vor dovedi corecte. Nu știi niciodată ce se poate întâmpla și asta face parte din farmecul aventurii.

Eu am trecut în ultimii douăzeci de ani prin toate aceste aventuri, căsătorie, certuri, bucurii, divorț, copil. A fost o călătorie lungă și interesantă și încă nu s-a terminat.  Și toate au început firește de la acea primă căsătorie.  În cazul meu, un aspect interesant este că am făcut toate astea împreună cu aceeași persoană. Am evitat să luam autostopiști cu noi.  Autostopiștii pot fi periculoși, mai bine îi evitați. Am fost zgârciți în a împărți cu alții distracția și am ținut totul în familie.   S-au terminat aventurile? Nu aș putea să vă spun, așteptăm să vedem ce ne rezervă viitorul.  Mai avem  ceva ani de trăit  în care se pot întâmpla multe.

 Eu nu doresc să sugerez că trebuie  să procedați la fel sau că viața voastră ar trebui să fie la fel. Viața voastră ar putea sa fie complet diferită, mult mai liniștită sau mult mai agitată. Puteți trăi liniștit sau mai puțin liniștit chiar și fără o căsătorie.  Sunt multe și nenumărate variante și nu cred că există una corectă sau una greșită. Dar prima căsătorie este deosebită prin însăși unicitatea evenimentului, iar pentru aceasta participanții la ea trebuie neapărat felicitați. De acolo pornește o întreagă aventură de care nu trebuie să vă fie frică.