Porcușorul roz care nu poartă curea lucrează

Porcușorul roz care nu poartă curea lucrează. Pare improbabil dar nu avea de ales, încă nu devenise antreprenor, vedetă media, cântăreț de manele sau orice altceva i-ar asigura un trai mai facil. Deocamdată se vedea nevoit să muncească ca și simplu livrator de colete pentru o firmă de curierat (care firmă anume este complet irelevant). Cu aceasta ocazie nu mai purta nici treningul verde oliv cu dungi albe, acela era destinat cafenelelor, ci niște banali blugi, un pic cam largi, un tricou și un hanorac de o culoare nedefinită.  Curea nu purta nici acum, deși pantalonii largi ar fi cerut-o, pentru că îl strângea pe burtă. Așa considera el ca este mai comod și în același timp mai elegant. În imaginația lui își considera partea dorsală ca fiind extrem de atractivă pentru femei și obiect de invidie pentru bărbați. Firește, ca orice alt porcușor, în sinea lui se considera extrem de frumos și  expusul părții dorsale era parte a ritualului de împerechere.

Conducea o duba nici prea mare , nici prea mică, suficient de impozantă însă încât să se simtă regele șoselei, dar nu atât de mare încât să necesite un efort anume în manevrarea ei. Regele șoselei este un termen oarecum exagerat dat fiind că traseul îl purta în mare parte prin oraș. Dar este important că se simțea așa ( în particular se considera un șofer extrem de bun) pentru că asta îi dădea o doză de nesimțită aroganță. Munca era simplă, avea de predat sau ridicat colete, singura condiție era să ajungă cu ele întregi și la timp. Nu se simțea foarte obosit sau  stresat și fără urmă de îndoială că și mintea îi era odihnită. Atât de odihnită încât pentru a face lucrurile mai amuzante, timpul trecând astfel mai repede, căuta modalități subtile prin care să își enerveze clienții. Avea el o nedefinită ură și un mai definit dispreț pentru clienți,  care îl enervau cu pretențiile lor, sa ajungă la timp, să deschidă coletele, etc. Era complet indiferent fața de slujba lui, pe care o considera temporară, până găsea ceva mai potrivit cu pretențiile. Așa că se considera îndreptățit  să îi enerveze și el pe clienți în mod subtil și pe ascuns,  atât cât să nu îl poată reclama la conducere.  Uneori, destul de  des de fapt, le arăta plin de mândrie porcină bucile păroase ori de câte ori se apleca să mai caute ceva prin dubă. Cu alte cuvinte își găsea singur satisfacții acolo unde era doar o muncă ternă și repetitivă.

Ziua in care amorul lui propriu a fost zdravăn zguduit  începuse la fel ca orice alta zi, se scurse la fel ca orice altă zi,  iar ușor după ora două ajunse la ultimii clienți în curtea unei firme unde oprea zilnic. Cum programul lui de muncă se termina la ora patru interesul pentru a-se grăbi era scăzut, așa că încercă, la fel cum încercase și altă dată,  să vadă cât se poate juca cu nervii și răbdarea  celor câțiva clienți rămași.  Până in acest moment ziua nu anunța nimic neobișnuit. Cu primul client era foarte simplu, banal chiar, o făcuse de sute de ori. Avea de predat un colet cu verificare și ramburs in numerar. Asta presupunea deschiderea lui, verificarea a orice ar putea fi înăuntru ( aste chiar nu era treaba lui), refuzul sau achitarea mărfii. Începu prin a căuta coletul cu insistența undeva în străfundurile mașinii, prilej de etalare a blugilor căzuți la jumătatea părții dorsale.  După care a fost nevoit să îl deschidă, asta era treaba lui, dar deschisul îi luă minute multe pentru că nu găsi nimic de tăiat ( bine, de fapt nu voia să găsească) iar prin găurirea cu cheia de la mașină a benzii adezive mergea încet. Dar el avea timp suficient, nu voia să se întoarcă mai repede la sediu și să primească sarcini suplimentare. Clientul însă nu avea timp. Cum apăruse și cel de-al doilea client iar restul se vedeau venind pe alee, satisfacția și stima de sine erau în creștere. După o vreme în care se tot chinui să desfacă coletul auzi din spate o întrebare: Nu te supăr tipule, nu ai un cutter, ca să mergă mai repede? Hai că mă duc să îți aduc eu unul.  Și  chiar îi aduse unul. O percepu ca pe o jignire, cum adică cineva îl lua la rost și îl grăbea?  Dar fu nevoit să îl folosească ca să deschidă coletul mai repede.  Se mai aplecă prin mașină  in mod gratuit și își mai expuse un pic bucile păroase ca să se liniștească. Acum, că trebuia plătit coletul, apăru o noua problemă, nu avea să dea rest.  Se căută ce se căută prin buzunare, prin portofelul de firmă, căută și prin mașină dar nu găsi nimic mărunt. Încrederea de sine îi mai crescu un pic. Se pregătea să trimită clientul după bani  mărunți când auzi o nouă întrebare: Dorești cumva bani mărunți?  Da, dorea, ce era să facă, deși întrebările astea îl cam enervau. Se mai adunaseră clienți după colete și un refuz ar fi dat de bănuit dar  spectacolul nu era compromis încă. Al doilea colet, care era tot cu deschidere și ramburs se dovedi al domnului cel serviabil. Ar fi trebuit să conțină pantofi dar numai așa , de șicanare, deschise doar ambalajul nu și cutia. Urmă o discuție nu prea plăcută pentru el in care domnul cu pantofii îi explica că el nu cumpărase cutia ci pantofii dinăuntru și in consecința dorea să verifice pantofii și nu cutia. Bine, știa și el atâta lucru, dar se lăsă greu convins.  Nu sensul chiar la toate cuvintele folosite de domnul cel serviabil dar nu era foarte important.  Doamnele sau domnișoarele de la coadă deja îl remarcau așa că stima de sine îi reveni la normal.  Domnul cel serviabil verifică atent pantofii, îi acceptă și ceru să plătească.  Porcușorul își trase blugii în sus și  scoase aparatul de emis chitanțe din buzunar. O mai lungi un pic, emise chitanța ,  dar acum apăru o noua problemă. Domnul nu mai avea bani mărunți,  sigur pentru că îi schimbase lui înainte, dar nu avea mare importanță. Poate că așa o fi, dar el acum nu avea să dea rest. Bine, domnul poate să meargă să caute bani mărunți pe unde o ști, dar să facă bine să se grăbească. Că el este ocupat, mai sunt clienți care așteaptă.  Dar de data aceasta calculă greșit câtă răbdare putea avea domnul cu pantofii,  răbdarea se sfârșise, iar porcușorul auzi cuvinte adresate lui pe un ton cum nu se mai întâmplase vreodată, nu de la un client nervos în orice caz. Cuvintele nu trădau deloc tensiunea nervoasă care plutea în jur și el nu era obișnuit cu asta. Era obișnuit cu clienți nervoși, deveniți supuși prin acceptarea faptului ca nu pot decât să aștepte după colet, era obișnuit cu cuvinte grele pe care le savura nespus, căci erau măsura capacității lui de a enerva lumea. Mai era obișnuit și cu rugăminți și asta îi consolida aroganța. Dar nu era obișnuit ca lumea să se lege de aspectul lui porcin desăvârșit, așa că atunci când auzi spuse pe un ton calm și prietenos, de fața cu public feminin,  următoarele cuvinte: Măi tipule, pune-ți și tu o curea că nimeni nu vrea să îți vadă bucile păroase, chiar nu le consideră nimeni atractive,  aroganța se nărui și șoricul începu să-i ardă.  Și arse mult și bine căci până acum nimeni nu mai îndrăzni să îi spună să ascundă ceea el consider ca trebuie expus iar comentariile venite de la micuța coadă formată îi cam dădură de înțeles că omul cu pantofii ar putea  avea dreptate.

O curea este un accesoriu ieftin dar efectele ei în ce privește ținuta unui bărbat sunt remarcabile. As zice că îl schimbă complet. Nu cred că arătatul bucilor și a crăpăturii atunci când ești la lucru este altceva decât un gest scabros și nu văd  cum o femeie ar putea să îl considere un gest erotic.  Părțile tale din dos sunt lucruri pe care eu unul nu vreau să le văd așa că dacă ai un pic de bun simț și măcar ceva ani de acasă nu mă obliga să o fac, chiar nu sunt curios.