Razvan Scrie

Paste all’Amatriciana

Iubesc bucătăria Italiană în primul rând pentru simplicitatea și savoarea ei. Îmi place să merg în Italia și să călătoresc pe drumuri mai puțin umblate, mai puțin turistice, să mă opresc complet aleatoriu unde văd un local oarecare și să gust din orice fel de mâncare este de vânzare, dar despre acesta în alt articol.

Cândva credeam că mă pricep la gătit paste, asta până am început să urmăresc bucătari de origine Italiană Vă recomand să îl urmăriți pe Vincenzo Plate. Pot să zic că abia acum încep să mă pricep. Pastele sunt un fel de mâncare rapid, sățios și, odată ce ai prins meșteșugul, simplu de făcut.

Un fel pe care îl fac des sunt pastele all’Amatriciana. Este o rețetă simplă, care nu necesită mare pricepere, doar ingredient de calitate folosite corespunzător. Este una din cele patru rețete provenite din Roma, ca să vedeți că am mai învățat ceva. Pentru a le face aveți nevoie de: paste de calitate, sos de roșii, pecorino romano sau parmezan și quanciale gata feliat. Pentru atmosferă vă recomand prosecco rece. Pentru o persoană folosesc: 50 grame quanciale, 100 grame sos de roșii în diferite variante, 100 grame paste și pecorino cât cuprinde.

O să începem prin a turna un pahar de Prosecco. Acesta trebuie să fie rece și servit în pahar corespunzător, nu pahar de apă, nu de vin, nu de plastic. După cum ușor se poate presupune, lichidul rece si cu bule nu va ajunge în mâncare decât poate accidental. Pentru a fi siguri că nu, vom încerca să nu trecem cu paharul pe deasupra aragazului.

În continuare punem apă la fiert, din belșug și sărată la fel ca apa de mare. Până fierbe apa, tăiem feliile de quanciale în bucățele mici. Se folosește quanciale și nu mai cunoscutul bacon. Atenție că nu sunt același lucru și nici nu se înlocuiesc între ele. Bacon-ul este afumat și nu ne dorim să producem sos de roții cu afumătură. Bucățile de quanciale se pun în tigaie la foc mic și se lasă până se rumenesc și eliberează grăsimea. Dacă doriți puteți curăța stratul de condimente de pe quanciale, eu de regulă nu o fac. Dacă pare prea multă grăsime în tigaie mai puteți scoate din ea.

Ne turnăm al doilea pahar de Prosecco. Punem pastele la fiert. Eu folosesc tagliatelle la acest sos, dar puteți folosi ce vă place. Până se fierb pastele, conform cu timpul de pe ambalaj minus un minut, terminăm sosul. Peste quanciale turnăm sosul de roșii în tigaie, condimentăm cu sare și piper și lăsăm să fiarbă încet câteva minute până se omogenizează.

Trecem la al treilea pahar de Prosecco. Știu, știu, poate părea cam mult, dar este o sticlă întreagă, ne mai ajunge și la masă. Gustăm pastele, cu o lingură, nu băgăm degetele în apa care fierbe, acestea, pastele adică, trebuie să fie relativ tari, al dente cum spun italienii. Scoatem pastele din apa care fierbe și le punem peste sos. Dacă am oprit focul sub tigaie îl repornim și amestecăm pastele cu el timp de un minut. Dacă este necesar mai putem adăuga din apa în care au fiert pastele. Este plină de amidon și ajută la obținerea unui sos cremos. Dacă strecurați pastele în loc să le scoateți din oală, atunci neapărat trebuie păstrată o ceașcă din apă. Procesul se numește mantecatura și se face pentru a obține o consistență cremoasă. Este obligatoriu după tipicul Italian. În nici un caz, de fapt niciodată sun nici o formă, nu se pun pastele în farfurie și sosul în mijlocul. Dacă sunteți la restaurant și le primiți așa, vă recomand să le trimiteți înapoi, pentru că bucătarul nu știe ce face.

Odată pastele amestecate se pot transfera în farfurie și presăra cu pecorino romano. Acesta se poate înlocui cu parmezan, după gust. Parmezanul are un gust mai puțin accentuat. Ne turnăm al patrulea pahar de prosecco și putem începe să mâncăm. Pastele se mănâncă cu furculița, cuțitul și lingura nu au ce căuta pe masă.

Pofta Bună.

Tu saluți sau treci strada?

Cu ceva timp în urmă aveam o problemă în a saluta. Nu știu de ce, uneori de rușine, alteori din superioritate sau poate pentru simplul fapt că nu îmi plăcea persoana, nu salutam. Dar nu numai că nu salutam, o priveam ca și pe o chestiune de onoare. Motivația gestului era destul de diversă, și toate variantele la fel de neghioabe, dar îmi construisem o reputație destul de proastă pe acest subiect.

Simplul fapt de a nu saluta reprezintă un handicap social, atât prin percepția despre tine, cât și prin problema de logistică care nu se termină niciodată. Salutul sau ne-salutul devine o imaginară luptă pentru putere. Refuzul salutului nu se rezumă la a trece pe lângă persoana respectivă, privind înainte si prefăcându-te că nu o observi. Metoda aceasta simplă merge cu persoane pe care le percepi ca inferioare social, dar altfel este un gest mult prea evident intenționat. Dacă întorci pur si simplu spatele ești doar un ghiolban obișnuit, nimic deosebit. Arta, adevărata arta de a nu saluta, este să o faci prefăcându-te că de fapt nici nu vezi persoana respectivă și să încerci să îți salvezi reputația socială făcând un gest care eminamente o ruinează. Aceasta presupune o mare cheltuială de efort și imaginație, pentru că sunt necesare gesturi, calcule în timp și spațiu, mimă absurdă, schimbări de direcție inopinate, o întreagă recuzită evazionistă pentru a crea o mică piesă de teatru ad-hoc, având ca unic rezultat lipsa salutului. De la banalul gestul al privitului ceasului de pe mână ( cine mă cunoaște știe că nu purtam ceas) și până la a trece brusc strada pentru a admira o vitrină, cu orice altceva puteam inventa între aceste două extreme, imaginația nu avea limite. Un adult cât de cât sănătos ar spune că este o mare cheltuială de energie pentru a evita un gest care ține de conveniențele sociale. Tânăr fiind, priveam situația altfel și cumva eram mândru de abilitatea mea de a nu saluta. Cuvântul oximoron l-am învățat ceva mai târziu. Îmi dădeam seama că nu este bine ce fac și că în nici un caz nu reprezintă un motiv de laudă, dar totuși nu eram în stare să renunț la obicei. Ce nu îmi dădeam seama este că aceasta evitare îmi crea permanent o stare de tensiune interioară care se tot acumula în timp, suprapunându-se peste alte probleme existente.

Tot teatrul ăsta cu evitarea salutului s-a terminat după o întâlnire întâmplătoare, când cineva, sesizând obiceiul meu, mi-a pus o întrebare simplă: Te-ai gândit că de fapt te costă mental mult mai puțin să saluți decât să te chinui să eviți persoanele? Iar realitatea este că a avut dreptate. De atunci am salutat persoanele cunoscute, potrivit relației avute cu ele, și am constatat că de fapt este mult mai simplu, mai eficient social și mental. Pentru că, de fapt, refuzul de a saluta pe cineva pe care cunoști este primul pas pentru a respinge acele conveniențe care fac ca viața să fie mai plăcută, iar salutul, sau lipsa lui, nu este în nici un caz despre putere, cât despre civilizație. Odată ce începi să saluți, cum de fapt este normal, începi să sesizezi cum alții încearcă să te evite pe tine și nu poți decât să îți pară rău de ei. Pentru că refuzul lor de a te saluta spune multe despre ei și nimic despre tine. Odată ce am început să privesc așa problema am devenit mult mai relaxat în viața zilnică.

Această mentalitate încerc să o insuflu si fetei și să o lămuresc că nu este nici o rușine să saluți, irelevant de răspunsul primit de la celălalt. A saluta este despre tine, amabilitatea, integrarea ta în societate, pozitivismul social și de ce nu, despre eleganța naturală pe care ar trebui să o descoperim în noi. Dacă celălalt nu îți răspunde la fel, atunci devine problema lui și numai a lui.

În încheiere revin cu întrebarea: tu saluți sau treci strada?

Jasna-merită?

Anul acesta am fost pentru prima dată la Jasna, stațiune de schi situată în Slovacia. Am tot auzit de ea și am vrut să văd cum este acolo, așa că am plecat pentru patru zile, știind de la început că vremea va fi urâtă și nepotrivită pentru schi.

Stațiunea are 50 de kilometri de pârtie, nu știu niciodată cum se calculează pentru că întotdeauna par mai puțini, și este dominată de vârful Chopok (2024 metri). Ca și relief și altitudine nu este ceva ce nu s-ar putea face și la noi în țară. Sunt ceva mai puțin de 600 kilometri până acolo, majoritatea pe autostradă, exceptând ca de obicei Romania, care se fac relaxat în 6 ore și jumătate. Teoretic este o destinație bună pentru schi, sau cel puțin așa m-am gândit inițial.

După cum am zis vremea a fost foarte urâtă, am avut o singura zi cu soare în care au mers toate instalațiile, în rest din cauza vântului au mers limitat, doar până la altitudini mai mici de 1600 metri. Pârtiile au fost și ele destul de proaste, dar și acest aspect a fost condiționat de ninsorile abundente punctate uneori cu lapoviță. Așa că nu pot aprecia foarte obiectiv pârtiile și modul în care sunt întreținute. Sunt pârtii negre, roșii și albastre , ai de unde alege în functie de nivelul tău de antrenament.

Problema mea cu Jasna este cu ce o compari. Dacă o compari cu ce avem prin țară, nu prea ai cu ce, pentru că nu există nimic comparabil, nici ca lungime a pârtiilor, nici ca preț. La Buscat abonamentul este 190 de RON pe zi, care par foarte mulți comparativ cu cei 63 euro/zi cât costă la Jasna. Dacă transformi în preț pe kilometru, atunci nici o stațiune de pe la noi nu este la fel de ieftină ca și Jasna. Distanța și timpul redus de călătorie sunt și ele aspecte pozitive. Nu are nici aspectul de bâlci cu care suntem uneori obișnuiți, după cum nu există nici gherete improvizate. Instalațiile de cablu sunt și mai noi și mai vechi, dar în general nu ai nimic de reproșat. Totul este foarte civilizat și organizat. Cazările sunt și ele destul de bune, noi am avut una foarte curată, la un preț decent, 80 euro pentru un apartament de cinci persoane. Cum eu nu pot să dorm cu nimeni în cameră, am plătit două locuri pentru a primi o cameră întregă, dar și așa a fost convenabil ca preț.

Problemele apar când o compari cu Austria sau Italia, pentru că prețurile la abonamente, mâncare, saună, piscină sau mâncare la supermarket sunt comparabile. Un abonament în Dolomiți, Italia, este 80 de euro și include 1200 de kilometri de pârtie. Asta îl face doar puțin mai scump decât cel din Jasna. Timpul de așteptare la instalații este și el destul de mare în Slovacia (20-25 minute), dacă se întâmplă să meargă limitat instalațiile. Faptul că poți cumpăra un super schi pass ( 92 euro/zi) care îți permite să intri în fața cozii arată că ei se așteaptă la cozi și fac un venit suplimentar din asta. După mine este un gest de prost gust să vinzi locuri în fața cozii, care nu se potrivește cu o țară civilizată. Iar Slovacia este genul de loc în care ești taxat pentru orice vrei în plus. Inclusiv parcarea la pârtie este taxată cu 15 euro/zi, ceea ce, din nou, nu se întâmplă prin Italia sau Austria. Există și schi-bus, a fost chiar foarte convenabil pentru că stația era la 10 minute de mers pe jos de cazare, doar că la întoarcere a trebuit să ne cam facem loc cu coatele pentru a ajunge în el. De fapt ne-am băgat cu tupeu în fața cozii, nu sunt mândru de asta, dar în Slovacia este ceva natural. Am economisit astfel o oră de așteptat. Mâncarea este scumpă și ,din nou, nu este chiar ca prin alte părți, fiind bazată mult pe semipreparate. De fapt, multe lucruri sunt și nu sunt ca și în Austria sau Italia, dar prețurile în mod sigur sunt la fel.

Ca un rezumat, nu pot să spun nici că merită, nici că nu merită. Merită dacă ai 3-4 zile la dispoziție și vrei să fugi la schi undeva aproape. Dacă este și în timpul săptămânii atunci este și mai bine. Dar dacă vrei să îți faci un concediu întreg la schi, atunci nu prea merită, din cauza prețului foarte mare, comparabil cu alte destinații de prin Austria sau Italia. Sunt câteva ore de condus în plus, este adevărat, dar și condițiile oferite sunt altele, la același preț ca și în Slovacia.

Experiențe trecute și viitoare

Situat la confluența dintre râurile Someșul Rece și Cald, satul bunicilor se numește, previzibil, Somesul Rece. Cândva, demult, a existat pe cealaltă parte a triunghiului și un sat pereche Someșul Cald, dar odată cu construirea barajelor, din el au mai rămas numai câteva case înșirate de-a lungul drumului asfaltat care duce la Mărișel.

Asta mă face să fiu mocan și nu moț, cum am crezut o lungă perioadă de timp. Mocan de Gilău, mai exact, așa că de o vreme nu mai apreciez bancurile cu mocani. Este un sat de început de munte, situat pe o vale unde soarele se arată toata ziua numai pe timp de vară. În restul anotimpurilor are doar apariții de miez de zi, lăsând satul prada frigului odată ce dispare după deal. Casa bunicilor este situată pe un drum secundar, peste râu de drumul asfaltat care duce la Măguri, cu avantajul că de la gardul din spate pornește dealul împădurit în care ne-am jucat de atâtea ori. Râul Someșul Rece, cel puțin până a fost captat in amonte și trimis pe sub deal în Tarnița, trecea prin fața casei, fiind mărginit de sălcii și plopi. De coborât, pentru că malul avea cam un metru înălțime, se cobora pe o cărare scurtă din bolovani. În râu se spălau haine, ne spălam noi, se aruncau dejecții de tot felul, se spălau oi uneori, se pescuia cu undița sau cu curent, devenea patinoar iarna sau improvizam baraje vara pentru a ne scălda.

Satul nu era nici bogat, precum cele din zone agricole, dar nici sărac. Era relativ aproape de Cluj așa că o parte din săteni făceau naveta, dar, fiind de munte și fără terenuri agricole semnificative, nu exista CAP. Înainte de 89 gospodăriile erau exact cum v-ați imagina o gospodărie la sat, cu acareturi, animale, căruțe, ciurdă de vaci și de bivoli. Atunci când era rece mirosea a foc cu lemne și permanent avea mirosul specific de sat, un miros greu de descris, de animale, vegetație, foc cu lemne și grajd. Dar aproape orice sat avea acest miros, diferit totuși de cel al satelor aflate pe teren plat și fără apă curgătoare. Pe partea văii cu casa bunicilor, satul era înconjurat de pădure, pe cealaltă parte mai degrabă de terenuri agricole și mai puțin de pădure.

Casa bunicilor era, după standardele de atunci, medie, având doar două camere, bucătărie și baie. Da, avea baie proprie, cu toaletă, apă curentă și cazan pentru încălzitul ei. Pentru un sat în anii aceia era ceva nemaivăzut. De fapt, casa era numai pentru dormit și iernat, în rest toată activitatea se desfășura pe afară și în bucătăria de vară. Bunicii aveau vacă, porc și găini, animalele standard de atunci, dar nu și cal, pentru că bunicul era navetist și nu avea timp să se ocupe de el. Îmi amintesc grajdul, cu hangarul central și mărginit de anexele care adăposteau animalele. Pe o partea era curtea găinilor și afumătoarea, iar pe cealaltă parte căcăstoarea ( toaleta ecologică de astăzi) și groapa de bălegar mărginită de zmeură. În spate era o grădină mare, cu meri și pruni, porumb, diverse legume și cei trei nuci aflați pe coastă.

Cea mai pregnantă amintire este senzația de libertate și fericire. Bunicii ar trece astăzi ca fiind cool, impunând limite de comportament, dar lăsându-ne altfel de capul nostru. Iar asta însemna că făceam ce voiam. Ajutam la fân, săpat în grădină, strâns jir pentru porc , tăiat lemne pentru foc, dar era benevol, nefiind o obligație. Libertatea, însă, includea și obligația de a avea singur grijă de tine să nu pățești nimic, să nu te rănești, să te îmbraci după cum dictează vremea, să ai grijă de ploaie. De multe ori mă întorceam acasă la ora mesei, măsurată după soare și durerea din stomac. Vara dormeam în fân și iarna jucam hochei pe râu. Lipsa de supraveghere a însemnat dezvoltarea unor abilități practice pe care cu greu le mai găsești la copii de azi, de aceeași vârstă. Trebuie să vă imaginați că aveam 6-7 ani și mergeam singur, sau cu alții copii, pe dealuri cu toporul după noi, să adunăm lemne pentru bucătăria de vară. Uneori colindam dealurile și ne urcam pe stănci numai pentru că era periculos. Căutam, cu slabe rezultate, pești în râu. Improvizam colibe din ce găseam. Ne urcam pe garduri și în pomi cât mai înalți. Făceam lucruri periculoase de neconceput astăzi. Asta include datul cu sania la vale prin pădure iarna sau cu bicicleta vara. Includea și bombele cu carbid făcute din conserve. Iarna dacă picai prin gheața la hochei, asta era, rămâneai ud, nu mergeai acasă de frică să nu pierzi locul în echipă. Am fost noaptea la tăiat ilegal de lemne la o vârstă la care toporul era cât mine de mare. Mai sunt multe de zis, intenția nu este să mă laud, cât să arăt care erau vremurile atunci. Am să revin cu un alt articol la ce m-ai ajutat toate acestea. Am crescut acolo până pe la șase ani, iar apoi m-am întors cu nerăbdare în fiecare vacanță de vară până prin clasa a v-a. Timp acela a reprezentat pentru mine o experiența fericită, experiență legată strâns de sat, așa cum era, și de prezența bunicilor.

Timpul însă a trecut, bunicii au murit, eu am revenit din ce în ce mai rar. Casa a fost renovată, grajdul dărâmat, curtea transformată în gazon. Este un loc plăcut de venit în weekend pentru a scăpa de agitația din Cluj. Și totuși nu o fac. Anul acesta nu am fost, anul trecut de vreo trei ori pentru chestiuni administrative. Sunt două motive pentru care nu mai am motivație ca să revin, dar primul și cel mai important este că experiența fericită pe care am avut-o acolo nu mai există. Bunicii au murit, este ceva firesc, dar și satul s-a schimbat radical și amintește doar ca formă și prin cele câteva case vechi rămase de ce a fost acum 40 de ani.

Prin pădurea din spatele casei cărări nu mai sunt pentru că lumea nu mai are de ce circula pe acolo. Râul a fost îndiguit pentru a preveni inundațiile. Este mai sigur acum, doar că și-a pierdut orice urmă de pitoresc. Casele s-au modernizat și schimbat, acum au termopane și acoperișuri de metal. Drumurile pietruite au fost asfaltate. Cooperativa, cu cofetăria de unde ne luam înghețată polar, a devenit Bar și magazin Profi. Mirosul satului s-a schimbat pentru că nu mai sunt decât puține animale. Zgomotele s-au schimbat și ele, sunetul râului nu se mai aude noaptea din cauza fundalului sonor relativ mare. Practic, foarte puțin din ce amintește de fostul sat mai există. Acum arată ca o suburbie mai săracă a Floreștiului, dar fără blocuri.

Îmi este imposibil să recreez experiențele pe care le-am avut și starea de fericire. Iar de casă de weekend nu am nevoie, pentru că abia am timp să îmi întrețin propria mea grădină. Așa că pur si simplu nu mă mai duc. Consider că este un lucru rău că am abandonat moral locul? Am unele regrete uneori, dar altfel nu consider că îi fac satului o nedreptate. Este o experiență trecută, pe care am înțeles demult că nu o mai pot replica. Iar dacă nu mai pot, nu are rost să fac eforturi.

De fapt, aici am vrut să ajung, la experiențe fericite, trecute sau viitoare. Sunt experiențe din trecut, fericite, pe care le putem replica. O excursie în Italia de exemplu. Sau o vacanța la ski în Austria. Sunt și unele, mai personale, pe care nu le putem replica, din diverse motive. Nu înseamnă neapărat că este un dezastru, situația trebuie acceptată așa cum este. Eu nu pot să mai aduc satul la forma la care a fost acum mulți ani. Are rost să sufăr pentru asta? Nu. Lucrurile se schimbă, inevitabil. Poate în bine, poate în rău, putem doar să ne controlăm reacția la schimbare. Nu are rost să tot căutăm fericirea în trecut, pentru că cel mai probabil vom rămâne nefericiți și plini de regrete. Vine un moment în care cel mai sigur este să ne căutăm fericirea în viitor, prin alte experiențe care au potențialul de a ne face fericiți. Ancorarea în trecut cu orice preț este păguboasă. Iar paguba morală este un păcat pentru că în ziua de azi, când posibilitățile sunt atât de mari, limitele sunt dictate doar de timpul liber și contul din bancă.

Lucruri simple învățate în viață

(varianta pesimist-realistă)

Am împlinit 48 de ani. Nu este o vârstă rotundă, nu are nimic deosebit, dar am realizat că am trecut de jumătatea vieții. Anul acesta a fost complicat, din multe puncte de vedere, dar cumva am reușit să o scot la capăt pe cât de bine se putea. Necazuri au venit și au trecut, bucuriile au venit și au trecut, dar toate care s-au întâmplat mi-au dat ocazia să reflectez și să îmi stabilesc reguli și limite. La fel ca și sfaturile financiare, vi le ofer gratis, cu mențiunea că reprezintă părerea mea personală. Sunteți liberi să le urmați sau nu.

1.Universul lucrează cu teoria numerelor mari. Data viitoare cânt te mai plângi că lumea are ceva cu tine, că universul nu te iubește, că D-zeu te pedepsește, sau orice altceva asemănător, consideră că universul habar n-are de tine. De fapt, in imensul continuum spațiu- timp, tu ești atât de insignificant, că nici nu exiști. Iar dacă nu exiști, nici măcar statistic, cum poți fi atât de impertinent încât să crezi că lucrurile sunt ordonate special pentru tine? Este o aroganță să crezi că cineva, undeva, îți controlează destinul. Destinul este rezultatul acțiunilor tale combinate cu pura întâmplare. Există consecințe la orice decizie importantă iei și există întâmplarea. Fii pregătit pentru amândouă variantele. Pura întâmplare nu ține cont de nimic, unele lucruri se întâmplă fără ca tu să poți să le controlezi, dar consecințele lor te afectează. Poate să fie un șir de întâmplări nefericite după care vine una fericită. Trebuie sa te descurci cu toate așa cum sunt. Accepta că nu poți controla haosul din jurul tău.

2. Prin tine însuți. Învață să te descurci singur, să judeci singur tot ce faci și să te echilibrezi mental singur. La partea cu mentalul poți căuta ajutor specializat dacă vrei să înțelegi cum funcționează mintea umană. Urmează-ți visele, fă-ți un plan și ai un scop clar. Nu aștepta nimic de la nimeni. Nu te baza pe empatia și înțelegerea venite de la terți. Nu lua de bune sfaturi venite de la oameni pe care nu îi înțelegi sau admiri. Nu fi invidios pe alții pentru succes. Judecă, observă și străduie-te să faci, orice ai face, mai bine. Filtrează prin mintea ta tot ce se întâmplă în jur. Știu că sună deprimant, dar dacă înveți să te descurci singur, atunci familia, prietenii sau orice ajutor real venit din afară va fi un bonus. Pentru că dacă sfârșești prost și ai probleme, numai tu te poți ajuta. Faptul că vei da vina pe alții nu ajută la nimic. De fapt, nici nu mai da vina, pentru că nici asta nu ajută, privește în viitor și întreabă-te ce este de făcut ca să ajungi unde vrei să ajungi și nu unde ai ajuns pe moment.

3. Nimic nu este în zadar și fii pregătit să te reinventezi. O altă variantă ar fi să zic că totul este în mintea ta . Ai avut, și vei mai avea, fără excepție, multe experiențe pozitive sau negative. Contează foarte mult cum judeci tu faptele și contextul. Depinde numai de tine să le transformi în experiențe utile sau în motive de depresie. Fi pregătit să te reinventezi de câte ori este nevoie și nu îți fie frică de schimbare. Profită de experiențele avute, bune sau rele, și trage învățăminte. Ia totul ca pe o lecție utilă și mergi mai departe, fără regrete.

4. Nu lua nimic personal. De regulă modul în care te tratează terții este o reflectare a problemelor lor și nu rezultatul faptului că au ceva personal cu tine. Dar nu este treaba ta să îi salvezi, poți să îi înțelegi dacă chiar dorești, dar asta nu înseamnă că trebuie să te lași călcat în picioare sau să le faci pe plac. Dacă este necesar pentru scopul tău, atunci susțineți argumentele în mod civilizat, dacă nu, pleacă, pur și simplu. Din ce în ce mai puțină lume are capacitatea de a argumenta civilizat ceea ce crede și, cu atât mai puțin, capacitatea de a accepta că pot exista păreri diferite. Nu intra în argumente cu proștii, că vei deveni prost.

5. Viața nu este ca în filme. Dacă încă mai ai o părere idealistă asupra vieții, atunci fără îndoială că ai văzut prea multe filme cu happy-end. În viața lucrurile stau cu totul altfel. Nu toți oamenii sunt frumoși, empatici, politicoși sau dispuși să te ajute, după cum nu toate situațiile au o înlănțuire logică care duce la un final fericit. Absurdul, mizeria, interesele personale, întâmplarea, egoismul și prostia sunt mai degrabă atributele care guvernează viața. Cumva, printre toate acestea, depinde de tine să descoperi frumusețea ei.

6. Fii discret, civilizat si politicos cu toată lumea. Fiecare are o istorie în spate, bună sau rea, și ferește-te să cataloghezi fără să asculți ce are omul de spus. Mergi pe varianta sigură, comporta-te civilizat, pentru că nu trăim ca animalele, și politicos, pentru că ai mai puține șanse să generezi reacții negative. Dacă celălalt se comportă ca în junglă, atunci lasă să fie problema lui. Amintește-ți permanent că nu ai nimic de demonstrat nimănui, decât ție însuți. Fii discret cu problemele tale, planurile tale sau situația ta financiară. Lasă rezultatele să vorbească pentru tine și nu cuvintele.

7. Trăiește în prezent, mâine ai putea să mori. Asta este cea mai brutală constatare. O să mori oricum, mai devreme sau mai târziu. Trăiește ancorat în prezent, bucură-te de ce are viața de oferit și achiziționează experiențe de tot felul. După ce mori, nimic nu mai contează pentru simplul fapt că este finalul, nu mai există nimic după. Este strict părerea mea.

8. Copiii nu sunt proprietatea ta. În caz că ai copii, ține minte că ei nu sunt proprietatea ta și nu îți datorează nimic. Atunci când i-ai creat, ți-ai asumat responsabilitatea că îi vei crește și îndruma prin viață. În nici un caz nu poți profita, abuza sau dispune de ei după cum vrei tu. Ei au drumul lor și tu ești acolo pentru a-i ghida prin întuneric . Atunci când drumul lor se luminează, pentru că la un moment dat o va face, rolul tău s-a terminat.

9. Iubirea este unidirecțională. Fie că este romantică sau platonică, fie că vorbim despre iubirea de semeni sau animale, fie că ești îndrăgostit sau nu, iubirea este unidirecțională. Fii pregătit să nu ți se răspundă cu aceeași intensitate a sentimentelor sau, mai rău, ca cineva să profite de sentimentele tale. Tu nu poți controla cum va răspunde obiectul iubirii tale, oricare ar fi el, iar cum iubirea, mai ales cea romantică, are darul de a întuneca rațiunea, încearcă totuși să o vezi și din perspectiva realității. Sentimentele intense îți pot aduce multe bucurii, dar la fel de bine, îți pot aduce multe necazuri. Este dificil să îți analizezi iubirea, știu, care este de presupus a nu fi analizată, dar asta ne aduce la punctul 10.

10. Rațional și nu sentimental. Cea mai dificilă dintre toate. Nu lăsa sentimentele să îți dicteze acțiunile în mod direct. Știu că este cel mai ușor să mergi prin viață cu ochii închiși, ghidat de sentimente, dar atunci nu te mira de rezultate. Iar dacă acestea sunt proaste, nu vei putea să te blamezi decât pe tine, pentru că nu ai ascultat de rațiune, dar va fi tardiv. Așa că cel mai bine este urmezi rațiunea de la bun început, chiar dacă uneori este dificil spre imposibil. Ca să vezi că ceva, orice ar fi, este toxic trebuie să fii rațional și nu sentimental. Ideal ar fi să ajungi să gândești că nu gândești bine. Chiar și așa vei face greșeli, inevitabil, dar poți să speri că mai puține.

Poate că mai sunt și alte lucruri de spus sau poate că nu sunteți de acord cu mine, pot să respect acest lucru. Fiecare are în viață un drum al lui presărat de experiențe proprii, dar cred că unele concluzii și învățăminte sunt valabile în orice context. Intenția mea nu este să vă stric bucuria de a trăi, cât, dimpotrivă să vă lămuresc, că viața este frumoasă, doar că mai trebuie să ținem cont de reguli și să o ordonăm cumva. Regulile par simple, dar sunt complicat de transpus în practică. Chiar și așa, fericirea nu este garantată, doar că are mai multe șanse să se afirme.

Sfaturi financiare

(de la cineva care a eșuat de multe ori)

Sunt conștient că internetul abundă în sfaturi financiare, dar, din păcate, de multe ori se dovedește că este doar o altă ocupație bănoasă, sfaturile neavând o legătură directă cu experiența celui care le și dă. Personal, am încredere în sfaturi date de cineva care a ajuns la acele concluzii după ce a făcut diverse greșeli financiare în viață, greșeli pe care și le poate asuma și explica. Cred că întotdeauna trebuie văzut cine dă aceste sfaturi, ce experiență are și în ce măsură este calificat să o facă.

Ca să vă scutesc de acest efort, de a face cercetări prin trecutul meu, vă spun de la început că am făcut greșeli, am ratat oportunități, dar am avut și reușite, și, în plus, nici nu cer bani pentru sfaturi. Am ajuns să mă descurc destul de bine, dar pentru asta a fost necesar un lung șir de greșeli. Iar pe unele le-am repetat chiar de multe ori, dar până la urmă, ca orice ardelean chibzuit, am tras unele concluzii. Era bine dacă în scoală, în loc de multele materii inutile, s-ar fi predat cursuri de educație financiară. Ar fi scutit mult timp, bani pierduți și efort inutil.

1.Banii tăi sunt ai tăi și numai ai tăi. Tu răspunzi de ei, că de aceea sunt ai tăi. Nimeni altcineva nu poartă responsabilitatea gestionării lor. Nici mama, nici tata, nici contabila, nici nevasta, nici banca, nimeni, dar absolut nimeni nu este responsabil de soarta lor. Dacă îi vei pierde este inutil să dai vina pe altcineva, pentru ce tu trebuia să faci de la bun început. În consecința fii informat, documentează-te și caută singur cele mai bune soluții să-i economisești și înmulțești, în funcție de cât risc ești dispus să accepți, și, mai ale, nu îi pune pe toți la un loc în caz că greșești.

2. Construiește un buget lunar realist. Este important să ai o imagine clară a veniturilor și cheltuielilor lunare. Poate fi neplăcut să realizezi cât de puțin câștigi, dar este important ca veniturile să nu fie depășite de cheltuieli, indiferent de ce trebuie să tai de pe lista de cumpărături. Dacă nu îți ajung banii, soluția este să faci ceva să câștigi mai mult, dar asta este altă discuție. Niciodată, dar chiar niciodată, soluția nu este să suplimentezi diferența prin împrumuturi. Ele îți vor mari de fapt deficitul pentru că trebuie returnate cu dobândă. Împrumuturile se fac pentru a achiziționa bunuri care, potențial, vor avea o valoare mai mare în viitor, de exemplu o casă, sau pentru a mări valoare unui bun existent( renovări, etc). Nu se fac împrumuturi pentru a cumpăra bunuri la modă sau o mașină, care anul viitor nu vor valora nimic.

3. Atenție de cheltuielile inutile și la vicii, fii cumpătat. Știu că este bună o cafea de la coffee shop în fiecare dimineața. Doar că la prețurile actuale costă minim 10 lei. Într-o lună se adună 200 de lei. Dacă mai pui și o jumătate de pachet de țigări, că sunt mari șanse să fii fumător, se mai adună 200 de lei. Într-un an, numai aceste două cheltuieli înseamnă 4800 lei , adică un concediu semi-decent. Un alt exemplu ar fi cumpăratul impulsiv , cu căruciorul, și fără o listă clară de la supermarket. Vor rezulta multe lucruri cumpărate, din care multe sunt inutile sau care se vor arunca. Sunt două exemple de cum se pot economisi banii, dar aș mai include aici: mașina foarte scumpă cumpărată în foarte multe rate, cumpărăturile care țin pasul cu moda, mâncatul permanent în oraș, vacanțele organizate haotic, etc.

4. Ai în vedere faptul că robinetul cu bani se poate închide temporar. Robinetul de la țeava cu bani, ca orice alt robinet, se mai și închide, chiar dacă temporar. În viitor se pot întâmpla multe lucruri pe care nu le poți prevedea în prezent. Ca o consecință, este bine să ai rezerve de bani, pentru a fi capabil să-ți menții același stil de viață până când robinetul cu bani se deschide din nou. Poate îți pierzi postul, sau firma nu merge bine o perioadă, sunt lucruri firești care se pot întâmpla, ideea este să nu trăiești de la un salariu la altul, dar este bine să ai rezerve pentru câteva luni. În felul acesta nu vei fi nevoit să lichidezi din investiții în momente nepotrivite.

5. Fă diferența între bun și datorie. Este o diferență subtilă, dar esențială, pe care lumea nu o înțelege pe deplin. O să vă dau din nou exemplul cu mașina. O mașină luată cu plata integrală este un bun propriu, chiar dacă el va genera anumite cheltuieli de întreținere și se va devaloriza. O mașină luată cu plata în multe rate, chiar dacă scumpă, nu este un bun al tău, este o datorie pe care o ai de plătit cu dobândă și, in afară de faptul că se va devaloriza mai trebuie și întreținută. Da, va fi numai bună de lăudat la prieteni și motiv de mare fală în trafic, dar în realitate este un bun al băncii pe care tu îl închiriezi la o valoare mult mai mare decât cea reală. De depreciat se va deprecia exact ca și cea luată cu plata integrală, dar tu plătești pentru folosirea ei la valoarea integrală. De fapt ar fi o idee bună să o cumperi după ce mare parte din depreciere a avut loc. În orice caz, luată în rate va fi a ta cândva, dar până atunci nu numai că își va pierde mare parte din valoare, dar tu ai mai plătit și dobândă pe respectiva depreciere. Este destul de subtil? În caz că nu vă mai dau un exemplu cu o locuință. Dacă tu ai un buget lunar care îți permite să întreții un apartament, nu este o rușine, orientează-te către un apartament. Dar dacă îți cumperi o casă pe care nu ți-o permiți, atunci aceasta se transformă într-o permanenta datorie, o piatră de moară atârnată de gât, în argou popular, pentru că te vei strădui să acoperi cheltuielile de întreținere, iar asta îți va consuma tot bugetul. Practic, valoarea bunului, raportată la bugetul tău de cheltuieli, îl transformă foarte ușor dintr-o investiție într-o gaură financiară.

6. Nu crede chiar toate reclamele. Ar trebui să fie o chestie de bun simț, dar niciodată nu crede reclamele la produse financiare. Întotdeauna informează-te și citește textul scris cu litere mărunte. Din nou vă ofer un exemplu revelator. Atunci când mi-am ridicat cartea de credit, doamna de la ghișeu a spus ceva de genul: banca vă dă suma x pe card. Replica mea a fost, nu, banca îmi pune la dispoziție o limită în care pot să cheltuiesc de pe card, dar aceasta sumă trebuie returnată la timp pentru că altfel va purta o dobândă enormă. Doamna a zis: așa este, dar cei mai mulți nu înțeleg asta. Aceasta este diferența dintre reclamă și realitate.

7. Balanța cheltuieli/economisire. Știu că este dificil, dar revenind la punctul 4, te sfătuiesc să economisești lunar o sumă de bani. Fă un plan și ține-te de el. Poți face un depozit cu banii, investi în acțiuni, etc. Nu sări lunile pentru diverse motive, pentru că va deveni o obișnuință. Atunci când te vei pensiona și vei avea bani de cheltuit îmi vei mulțumi pentru sfat.

8. Mașina și prioritizarea cheltuielilor. Am tot folosit exemplul cu mașina pentru că ne caracterizează, ca nație, investirea unor sume nejustificat de mari de bani în simboluri falice și efemere a unei poziții sociale câștigate prin datorii ( vezi punctul 5). Cheltuielile ar trebui să aibă o prioritate, de la cele esențiale ( casă, copii, sănătate), la cele care ne aduc confort sau plăcere ( adică experiențe), la cele total inutile, simple simboluri falice, exemplificate cum nu se poate mai bine prin mașina personală. Dacă tu începi lista de cheltuieli cu rata la mașină, pe care se duce jumătate din venitul lunar, atunci ai o mare problemă financiară. Poate că va fi greu să renunți la unele cheltuieli care îți produc o efemeră plăcere, dar nu ai soluție. Pentru o situație financiară sănătoasă și ca să nu trăiești de la un salariu la altul, construiește realist bugetul lunar de la punctul 2 și prioritizează în mod sănătos cheltuielile. Experiențele trebuie să vină înaintea lucrurilor.

9. Cartea de credit. Unul din cele mai reușite trucuri ale băncilor este cartea de credit. Îți dă senzația că ai bani, dar de fapt nu ai, că nu sunt ai tăi. Iar de avut pe card îi ai doar prima dată, până îi cheltui, pentru că apoi urmează un ciclul fără de sfârșit: acoperă cât poți din sold, cheltuie, acoperă, ș.a.m.d. Practic dacă faci greșeala să te repezi la banii de pe cartea de credit, ai devenit captivul băncii și vei plăti dobândă pentru această dubioasă plăcere. Nu ziceți că nu pentru că știu persoane care sunt sub linia roșie, de zero, de pe cartea de credit. Cartea de credit este foarte utilă, trebuie să recunosc, dar trebuie folosită cu un scop practic: pentru a avea o rezervă de bani la îndemână și pentru a putea gestiona cheltuielile lunare. Eu personal folosesc extensiv cartea de credit și pe cât posibil plătesc numai cu ea, evitând plățile cu bani cash. În acest fel, am permanent o situație exactă cu banii cheltuiți în luna respectivă, doar că îmi acopăr suma cheltuită la finalul lunii, pentru a evita plata dobânzii. Este mult mai eficient decât să faci plăți cash și apoi să te gândești câți bani ai avut în buzunar. Vă încurajez să faceți la fel, este o metodă eficientă de control a cheltuielilor.

Eu personal am trecut prin toate aceste greșeli, de mai multe ori chiar, ca să le pot aprofunda mai bine. Important este că am învățat ceva din ele, chiar dacă numai după ce am trecut binișor de jumătatea vieții. Banii vin și se duc, dar până la urmă ar trebui să mai și rămână. În același timp, nici nu doresc să rămâneți cu impresia că promovez un stil de viață auster, avar și lipsit de bucurii de orice fel. Dimpotrivă, vă încurajez să acumulați experiențe cât mai multe, dar nu lucruri inutile. Ce încerc să promovez, este un stil de viața echilibrat, în care sa existe un control al banilor rațional și nu emoțional. Sunt conștient că orice schimbare presupune efort și adaptare, dar, în final, vă promit că situația voastră financiară va fi mai bună.

O altă beție de ținut minte

O beție, pentru a nu fi doar o altă beție oarecare, are nevoie de un context favorabil. Poți și să bei singur, în chiloți și cu ochii in televizor, dar asta nu va face experiența memorabilă, dimpotrivă, dacă continui să o faci repetat, îți asigură multe consultații la psiholog. Ca să îți amintești peste ani de ea, sau să nu poți să o uiți, atunci trebuie un răspuns satisfăcător la întrebările: Unde? Cu cine? Cu ce? Cum? Ce s-a întâmplat?.

Fără context, tot actul de a bea devine efort și nu plăcere. Dacă însă împrejurările sunt favorabile, comesenii sunt cei potriviți și faptele se aliniază într-o suită coerentă, atunci va deveni o plăcere. Ar putea să fie nasoală în dimineața de după, dar peste ani și ani, amănuntele mai neplăcute se estompează. Combinați pura întâmplare cu capacitatea unui student de la politehnică de a consuma alcool și va rezulta o situație neveridică și cu cantități contestabile de alcool consumate, dar promit că tot ce povestesc s-a întâmplat în realitate. Realitatea este cea de acum aproape 30 de ani. Nu știu care sunt criteriile actuale pentru o fi considerat un student bețiv, dar vă asigur că atunci erau foarte sus. Cam de la jumătate de litru de vodcă Scandic în sus.

Beția care va fi povestită începe în Music Pub, loc de întâlnire al studenților cu standarde înalte.nu știu dacă mai există azi, dar în trecut erau multe concerte acolo, am și fost dat afară de acolo, am mai si dormit la masă, am tăiat bilete la intrare in mod complet ilegal, ne-am îmbătat și trezit și ne-am îmbătat iară. Era pentru noi ca și o a doua casă, aproape de casă. Povestea este o piesă în patru acte, în parte a mai participat un prieten, al cărui nume nu îl divulg, pentru că a ajuns un om serios, la fel ca și mine.

Ne punem la masă și cerem 300 de vodca și un pepsi. Chelnerița întreabă surprinsă dacă amândoi împreună vrem 300 de vodcă. Îi răspundem revoltați că poate nu a înțeles bine și ne confundă, fiecare vrea 300 de vodcă și un Pepsi. V-am spus că standardele erau înalte. Comanda vine, dar nu apuca fata să pună paharele de vodcă pe masă că le si dăm peste cap și mai cerem în rând. In termeni de băut se cheamă că le-am dat groapă. 300 înseamnă un pahar de dimensiunile celui de suc, dar plin de vodcă. Al doilea rând l-am băut în ritm normal, încă o groapă ar fi fost prea mult. A mai venit lume la masă, am mai stat de povești, am comandat pită cu slănină. Nu îmi amintesc toate amănuntele. Erau mese mari și niciodată nu erai singur, totdeauna mai erau și alții, așa că, inevitabil, ne-am câștigat respectul comesenilor. O asemenea cantitate de alcool impunea respect chiar și în Music Pub.

Ar fi absurd să spun că atâta alcool nu a avut efect. A avut, deja eram amețiți și aveam probleme de coerența. Din ceva motiv ne-am supărat, se poate să nu fi găsit nici o fată cunoscută sau dispusă, și am schimbat locația. Cumva am reușit să ajungem în Club M, locul cu tamburi de cablu în loc de mese, relativ asemănător cu cel dinainte. Peste ani avea să devină Euforia. Aici am mai cerut 300 de vodcă si un Pepsi fiecare, dar deja mergea greu cu băutul. Nu am găsit nici loc la masă, deja amintirile sunt încețoșate bine, așa că am stat pe scările de intrare, locul fiind la demisol. Știu că au fost oameni care au venit și au plecat, unii ne-au salutat, și la un moment dat ne-am mutat cu băutulîn gangul de lângă, dar nu știu de ce și nici nu mai contează. Cred că am și dormit pe acolo, totul era deja confuz, iar capul naviga printr-un vârtej puternic. Știu că la un moment dat ne-am hotărât că este destul și că ar trebui să mergem acasă. Aici se încheie primul act și începe al doilea.

Acasă nu prea puteam merge. Pe atunci stăteam cu părinții și obișnuiam să vin beat, dar nu chiar atât de beat, așa că ar fi fost slabe șanse să intru fără a fi prins. Să fiu prins de părinți ar fi fost jenant prin faptul în sine și nu pentru că eram băut. Nici asta nu era de dorit, dar ca un student adevărat ce eram, era de așteptat. Aveam și calitatea de a nu se vedea pe mine că sunt băut, dar cantitatea de alcool consumată în acea seară depășea limita de siguranță. În consecința luăm hotărârea să mergem la prietenul meu acasă. Am mai zis că aveam regula de a mă opri din băut în momentul în care nu mai sunt în stare să chem un taxi și să merg acasă. Așa că am fost în stare să găsesc un taxi . Dar cam atât și nimic mai mult. M-am culcat așa cum eram, în patul altcuiva, rudă dragă și apropiată de-a prietenului. Dimineața, când m-a găsit acolo, sforăind liniștit, îmbrăcat și cu bocancii plini de noroi ( nu se știe de ce), a uitat pe loc că este rudă dragă și m-a azvârlit afară. A fost un lucru bun și necesar pentru că de fapt era sâmbăta de Paște și teoretic aveam lucruri de făcut acasă.

Actul trei începe acasă. Am reușit, semi-treaz după drumul cu taxiul, să mă strecor nedetectat în cameră, doar că îmi era foarte rău. Odată ce m-am pus în pat am avut senzația acută că trebuie să vomez. M-am ridicat urgent, dar nu am mai ajuns până la baie din motive de violență a convulsiilor stomacale. Trebuie să spun că aveam baia mea proprie, cu intrare din cameră. În mintea mea s-au făcut urgent niște calcule timp-distanță și a rezultat că nu mai era timp suficient să ajung în baie, până când stomacul meu revoltat va răbufni. În mintea mea plina de ceața m-am gândit să vomez direct din ușa de la baie pentru că oricum era o încăpere mică și aș fi putut să o curăț cu dușul. Era cu gresie si faianța și avea sifon, așa că treaba era ușoara. Vă rog să remarcați tot acest calcul, nu foarte exact. De fapt așa am și făcut, doar că mi-a scăpat că ușa sus pomenită era închisă. Tot jetul ală de vomă a ricoșat din ușa și s-a împrăștiat prin cameră, pe mine, pe biblioteca de lângă ușa și a intrat în crăpăturile ușii de se mai vede și acum. Exact ce se întâmplă cu jetul de la furtunul din grădină când speli ceva și ricoșează și udă tot. Doar că aici vorbim de vomă urât mirositoare. Cumva, cumva, am reușit să mă trezesc cât să curăț și cred că alcoolul din sânge m-a făcut, fără îndoială, imun la miros.

Există și un act patru, care începe când soră-mea bate la ușa camerei și cu tonul neplăcut caracteristic pe care îl avea atunci ( Hayley din American Dad pentru comparație), îmi spune ca trebuie să mergem după prăjiturile de Paști. Se dovedește că de fapt ar fi trebuit să știu acest lucru , că era de datoria mea și că m-am angajat la asta cu o zi înainte. În mod firesc, din cauza beției, am uitat, partea din creier responsabilă cu concretul plutea încă în alcool. Nu știu exact în cât timp iese atâta alcool din organism, dar în mod cert o noapte nu este de ajuns. Am avut totuși inspirația să îi zic la fată să vină cu mine pe motiv că nu știu unde trebuie să mergem, nu puteam recunoaște că sunt încă beat. A mers ea după dulciurile alea, ne-am întors și am reușit să mă culc la loc. Mirosul de vomă în cameră a mai persistat, dar oricum acolo nu intra nimeni.

Scriind, îmi amintesc și alte întâmplări pe aceeași temă. Nu vreau să zic că încurajez consumul excesiv de alcool, dar atunci a fost o perioadă de experimente și am trecut peste. Am fost interesant și au rezultat tot felul de pățanii. Acum nu mai beau industrial, dar asta nu înseamnă că nu savurez o băutură bună, dacă este vin și dacă este roșu. Ce mă îngrijorează, ușor, este că îmi tot vin in minte si alte întâmplări similare, așa că mă gândesc, vorbind strict statistic, dacă sunt atâtea memorabile, câte au fost din cele ordinare căzute în uitare.

Cea mai bună versiune a ta, de Crăciun

Cea mai bună versiune a ta de Crăciun în șase reguli, foarte simple, pentru a garanta sărbători absolut extraordinare. (varianta revizuită, cuprinde sfaturi legate de rude, mâncare, consum de alcool, generozitate, prieteni și prezentare pe social media)

UNU. NEAMURI. Amintește-ți ca ai ceva neamuri, pentru că de la ele vine expresia: cei dragi. Frați, surori, veri, mătuși, unchi, dacă cauți cu adevărat, ceva ceva tot se găsește prin telefon. Cum poți să fii mai bun altfel decât sunându-i de Crăciun pentru a le ura sărbători fericite? Ai putea chiar să îi inviți la masă ca să arăți cu adevărat cât îți sunt de dragi. Firesc, se pune întrebarea: de ce oare i-ai ignorat în tot timpul anului ? Îi ignori pentru că sunt obositori, nu ai timp să le asculți problemele sau pur și simplu sunt oameni cu care nu ai nimic în comun. Nu contează cu adevărat de ce, vine Crăciunul si este momentul să arăți ce om bun ești. Atenție însă, să nu promiți nimic din ceea ce ai putea să regreți ulterior. Bunăoară, nu promite că o să vă revedeți curând sau nu promite că o să îi ajuți cu ceva practic. Până la Crăciunul următor mai este un an. Dacă au nevoie de ajutor, fii evaziv și nu te implica. Ai fost suficient de bun că i-ai revăzut de Crăciun, nu este cazul să exagerezi. După ce trece și anul nou, încet, încet neamurile vor fi uitate și bunătatea ta consumată. Lasă o rezervă pentru cazul foarte probabil că o să mai ai nevoie de ea și in timpul anului, nu de alta dar urmează sărbătorile de paști și din nou va trebui să te arați generos cu cei dragi.

DOI. MÂNCARE. Îndoapă-te până la refuz. În ce privește mâncarea chiar nu poți fi mai bun altfel. Chiar dacă de Crăciun ai putea îmbunătăți calitatea la ce pui pe masă, nu te preocupa prea tare. Este infinit mai ușor să crești cantitatea. Mergi la cumpărături și umple căruciorul cel mai mare pe care îl poți găsi. Ai grijă să fii văzut de lume așa că du-te la o oră de maximă aglomerație. Chiar nu are rost să cheltui atâția bani dacă nu ești admirat. Cumpăra orice în cantități cât pentru un an de zile, nu contează că o să le arunci la gunoi. Scopul acțiunii nu este să fii econom, este să cumperi, doar așa te învață și reclamele și sigur au dreptate, că sunt la televizor și televizorul nu minte. Ține minte și la ce medicamente care te ajută cu abuzul de mâncare se face reclamă, pentru că va fi util după Crăciun. Acum că te-ai aprovizionat poți sa te apuci de gătit, pentru o familie de trei ori mai numeroasă, dar nu contează, pentru că este sărbătoare si justifică risipa alimentară. Dacă ai un câine poți să te justifici că si el ar mânca mai bine de Crăciun, deși în realitate până și ală este ghiftuit. O să ai cel puțin câteva mese mai serioase, prilejuri să consumi multă mâncare, dar tot nu vei putea consuma cantitățile imense pe care le-a-ți gătit. Nu o să poți sa îndeși in tine așa mult dintr-odată, este nevoie de antrenament. Cumpătat nu ai fost tu niciodată și chiar nu este cazul să începi Crăciunul cu dietă. Pentru o îmbunătățire reală începe cu cel puțin o lună înainte și crește treptat volumul de mâncare consumat. Altfel riști să te așezi la masa de Crăciun cu toate bunătățile in fată, tot ce nu ai mâncat un an de zile ( de Paști se fac excese cu un meniu diferit) și să te uiți la ele cu poftă dar să nu mai poți mânca. Ai grijă ca bunătățile alea toate, fără excepție, să fie din râmător și, în nici un caz, nu te fă de rușine cu o salată . Sigur, faptul că te simți plin si nu mai poți mișca ar trebui să îți tragă un semnal de alarmă, dar tu nu te lăsa, continua până termini tot sau, alternativ, ți-se face rău. Când își este rău poți să iei din medicamentele văzute în reclame, din acelea care stimulează ficatul și bila. A doua zi vei fi ca nou și poți să o iei de la capăt cu mâncatul. Nu iți bate capul cu surplusul de calorii, oricum nu înțelegi noțiunea, iar ce nu înțelegi ignoră. Așa ca ignoră liniștit orice considerente medicale sau biologice și îndoapă-te. Ar fi păcat să arunci așa de multă mâncare cumpărată inutil. Arată ca îți pasă de risipa alimentară și străduie-te să arunci cât mai puțin, mănâncă.

TREI.ALCOOL Bea alcool cât mai mult că ai prea multe zile libere și nu mergi la muncă. Dacă trebuie să conduci, lasă să treacă măcar doua ore de la ultimul pahar. In rest aplică învățăturile de la punctul doi doar că in varianta lichid-alcoolică. Dacă ești prins și lăsat fără carnet, tu nu ai nici o vină, cineva, în mod firesc, trebuia să te avertizeze ca este filtru de poliție.

PATRU.PRIETENI. Cheamă prietenii pe la tine sau mai bine, mergi in vizită pe la ei. Așa măcar nu va trebui să gătești, să strângi sau să speli vase murdare. Fii mai bun de Crăciun și ia-le cadouri complet inutile pe care ei se vor strădui să le expună pentru a nu te jigni. Totuși nu exagera și nu cumpăra animale vii. Puii de cățel sunt drăgălași și frumoși, dar au tendința să crească. Fii prietenos chiar și cu cei pe care îi ignori cu lunile sau nu le răspunzi la telefon. Prefă-te și tu un pic și inițiază vizite prietenești sau, mai bine, cheamă-i pe toți odată ca să pierzi o singură zi. Vei vrea să te lauzi după Crăciun cu câți prieteni ai tu, așa că acum este momentul să întreții relațiile de prietenie îndelung ignorate. Ține pentru tine ce crezi despre ei, adesea lucruri negative, zâmbește frumos și fă o conversație uzuală și cât mai fără sens. Dacă ești trecut de 30 de ani, atunci poți să tragi niște beții in care să vă tot amintiți de trecut, plângând după vremurile care nu mai sunt ce au fost. Asta arată desigur si unde s-a oprit prietenia voastră în timp, dar ignoră acest aspect de dragul sărbătorii. Referă-te la ei ca fiind prieteni buni și oameni faini, ignorând complet realitatea măcar pentru o zi.

CINCI. GENEROZITATE. Fii mai bun fiind generos și donează ceva. Măcar pentru o zi adoptă cauze sociale, animalele sau copii necăjiți de soartă fiind cele mai la modă. Donează o sumă oarecare de bani, atât cât iți permiți fără să regreți. Nu are rost să o faci dacă nu anunți public, cât mai vocal, să vadă lumea ce generos ești. Ai făcut Crăciunul cât se poate de fericit prin asta pentru copiii sărmani sau animalele din adăpost. Trecând peste faptul că, oricât ai iubi animalele, ele nu sărbătoresc Crăciunul din motive obiective care țin de evoluția speciilor, pozele cu pisicuțe si cățeluși lângă un brad împodobit vor face senzație, ai doar grijă să nu se vadă adăpostul mizer in care stau. Nu te lăsa înduplecat să iei acasă vreun pui, că o sa crească. Copiii sărmani se vor bucura și ei. Că și ei sărbătoresc Crăciunul, chiar dacă foarte auster, iar tu te vei putea lăuda cu toată fericirea de circumstanță adusă lor. Ei tot sărmani vor fi în continuare și după sărbători și s-ar bucura de un ajutor mic, dar constant, primit pe tot parcursul anului, dar acest aspect nu mai ține de magia sărbătorilor și a social media. Nu vrei să plictisești lumea din media cu donațiile tale constante și in plus este dificil și de lungă durată să te implici într-o cauza socială care să aibă o finalitate măsurabilă prin copii școlarizați sau ajunși adulți. Tu vrei rezultate imediate și le poți obține numai prin donațiile de sezon și conștiința că ai făcut tot ce se putea.

ȘASE. SOCIAL MEDIA. Fii cea mai bună versiune a ta de Crăciun și exagerează cu pozele postate pe social media. Tu nu consideri că exagerezi pentru că sunt toți interesați de viața ta personală. De fapt fostă personală, acum este publică, deși totuși ar fi mai bine ca măcar amănuntele intime să le ții pentru tine. Pozele trebuie să fie neapărat cu decoruri de Crăciun, incluzând, dar fără a ne limita la: brad împodobit de la începutul lui decembrie, pulovere, șosete, fulare, toate cu reni și moși, nas de ren, cornițe puse pe mașină, lumini de tot felul și orice altceva ar mai putea sugera Crăciunul. Amintește regulat pe social media că a venit Crăciunul, nu de alta, dar s-ar putea ca noi să uităm. Arată zilnic prin vaste cantități de poze cum ai mai decorat tu de Crăciun și ce vei găti pentru cina festivă. Eventual fă câte o repetiție, poate două, documentează-le cu poze și explicații. Ține cont de punctele 1 si 4 si pune poze cu toată lumea cu care te poți poza folosind la nesfârșit sintagmele: oameni dragi, dragii noștri, oameni fani, extraordinar, a venit Crăciunul. Comportă-te ca și cum noi nu am știi nici ce este Crăciunul sau când se sărbătorește și este imperios necesar să ne înveți tu cum se face, sacrificând din timpul tău personal pentru a ne da un exemplu de urmat.

De Crăciun fii mai bun, reinventează-te în cea mai buna versiune a ta și sărbătorește cu cei dragi, așa cum te-am învățat. Dacă însă ții cont de sfaturile mele și dai de probleme, oricare ar fi ele, nu primesc reclamații. Ar fi trebuit să ai mai multă minte decât sa urmezi sfaturi gratis de pe internet, neserioase și scrise sub forma de pamflet.

Evoluția organică a poveștilor spuse la băut

Nu știu cum sunteți voi, dar eu unul, de o la o vârstă încolo, când am chef de băut, prefer să o fac cu prietenii. Poate că vouă vă place să beți de unii singuri, dar eu evit această situație pentru că mă deprimă. Nici sunatul la întâmplare la diverse numere că poate cineva are chef de un pahar de vin nu îmi pare o idee atractivă, așa că rămân totuși la soluția cu prietenii.

Când mergi regulat la băut și povestit cu același persoane pe care le știi de ani de zile, sunt avantaje și dezavantaje. Avantajele vine din starea de confort și siguranță pentru că știi exact ce o să se întâmple și care o să fie starea de spirit. Dacă te știi cu companionii de mulți ani este greu de crezut că se va întâmpla ceva nou și radical. În mare parte va fi exact ca și dățile trecute, exceptând micile și, mai rar, marile lucruri, petrecute în timpul scurs de la precedenta întâlnire. Iar asta este un lucru bun, pentru că oferă predictibilitate. Iar predictibilitatea aduce cu sine calmarea simțurilor, confortul emoțional și ocazia de a mai povesti cu lumea, adică exact ceea ce caut în momentele respective.

Există însă un dezavantaj, iar acesta provine din poveștile spuse. Problema este că poveștile astea sunt parte a unei mulțimi finite, ele nu se înmulțesc de la sine, pentru simplul motiv că s-au întâmplat în trecut, iar trecutul nu poate fi schimbat în mod real, am stabilit asta într-un alt articol. Nu mai putem adăuga ani în plus ca să avem mai multe de povestit. Cu timpul, însă, am constatat un fenomen curios. Poveștile spuse la un pahar sau poate mai multe, au curioasa calitate că se modifică. Nu vreau să sugerez că alcoolul are un mare rol, este mai degrabă un facilitator. Încet și pe nesimțite, ele nu mai sunt o reflectare onestă a realității, cât mai degrabă o reflecție a dorințelor noastre, combinată cu percepția alterată de alcool a ce credem noi că tovarășii de pahar se așteaptă să audă de la noi. Ajută și faptul că, pe măsură ce îmbătrânim, memoria mai slăbește în acuratețe și este mai permisivă la suprascriere. De fapt chiar acceptă cu plăcere suprascrierea pentru a suplini golurile create de ani trecuți. Există, desigur, povești care nu necesită nici o completare, dar puține sunt așa. Rezultatul este că cele mai multe din povești se vor modifica organic, un pic câte un pic, de la un an la altul, până când versiunea originală se pierde și rămânem numai cu versiunea bună de povestit. Care versiune va fi și ea din nou modificată pentru a fi mai interesantă decât povestea modificată a celorlalți. Și uite așa, se naște o competiție, nerecunoscută de nici una din părți, a poveștilor interesante, competiție care reflectă talentul de povestitor al fiecăruia, căci povestea trebuie să aibă o conexiune cât de mică cu originalul. O poveste inventată cu totul nu va putea fi niciodată spusă cu verva cu care este povestită una alterată. Nimeni, sau aproape nimeni, nu merge cu povești inventate de acasă, așa că atunci când construiești de la zero este destul de evident. În schimb o poveste ușor modificată va putea fi zisă cu credibilitatea necesară, în primul rând pentru că povestitorul va fi cursiv și mai sigur pe el știind ca există o ancoră în realitate. El va ști că, dacă cineva contestă povestea, lucru oricum rar la beție, îi va putea opune întâmplarea reală. Ca sa fiu sincer m-am surprins uneori și pe mine cu câte lucruri interesante mi s-au întâmplat în tinerețe, mai ales după ce consum câteva pahare de vin roșu. De regulă evit să alterez poveștile, dar uneori situația parcă te îndeamnă la asta.

Există totuși și niște probleme în alterarea poveștilor. Prima este că, dacă povestea este comună cu cineva de la masă, atunci nu poți interveni prea tare în ea, căci există un reper provenit din realitate. Nu poți conta pe faptul că poate și el nu își aduce aminte bine, pentru că s-ar putea să aibă o strălucire de moment și memoria să îi funcționeze. A doua problemă este să îți aduci aminte cum ai povestit-o ultima dată, pentru că inevitabil o vei povesti din nou și dacă noua versiune este dramatic diferită riști să fi expus. Secretul este să o modifici puțin câte puțin, pentru că atunci și comesenii, chiar dacă în sinea rol vor realiza că ai mai plusat un pic, nu îți vor spune asta, dar, poate, se vor amuza de poveste.

Cândva, în trecut, eram foarte critic cu cei care îmbunătățeau poveștile, și mai sunt și acum când alterarea ei presupune ca povestitorul să aibă calități care nu le are sau că a făcut lucruri complet rupte de realitate. Dar am încetat să mai fiu critic atunci când alterarea are ca scop cosmetizarea ei. Am mai realizat că, în fapt, în memoria noastră de multe ori coexistă două variațiuni ale aceleiași întâmplări. Una reala, seacă, care expune faptele și care poate că este interesantă sau poate nu, și una imaginară care expune dorințele noastre și care face ca întâmplarea să devină sigur interesantă. De la o vârstă încolo a devenit o practică acceptabilă să mai alterezi poveștile. Cred că fiecare este conștient că celălalt mai ajustează, după cum fiecare este conștient că și el mai modifică poveștile în funcție de necesitați. Devine genul de lucru pe care toți îl știm, dar nu îl spunem. Există și o parte pozitivă, căci dacă nu le-am modifica, am fi condamnați să spunem veșnic aceleași lucruri, dar așa măcar reușim să ne păstrăm conversațiile interesante și stima de sine crescută.

Recunosc că și eu mai am acest obicei, căci nu tot ce mi s-a întâmplat a fost bun de scenariu de film. De regulă mă mândresc cu onestitatea, dar parcă este păcat ca unele întâmplări care au în ele potențialul de a fi interesante, să rămână spuse în versiunea lor neprelucrată. La poveștile pe care le spun des, toți avem astfel de povești, se mai întâmplă să stau uneori și să mă gândesc dacă oare chiar așa a fost, după cum le povestesc, și ce este mai rău, nu îmi aduc aminte care este versiunea originală și care nu. După atâtea modificări, varianta originală se mai și pierde. Dar cum sunt povești care nu au alte implicații decât distracția comesenilor, acesta este un amănunt irelevant.

Legile mișcării (Newton) în interpretare liberă

Că vreau, că nu vreau, mai trebuie să ajut fata la fizică, o materie care mie unul mi-a plăcut. Nu înseamnă că am și învățat la ea, dar de plăcut, mi-a plăcut, pentru că are aplicabilitate practică. Ca și o consecință îmi mai amintesc suficient cât, dacă mă mai uit și pe ce studiază ei în clasă, să îi pot explica materia pe înțelesul ei de adolescentă. Au ajuns cu studiul la legile mișcării ale lui Newton, legi care explica fizica mișcărilor sub-luminice. Nu este foarte complicat, dar multe din noțiuni sunt noi ( forță, accelerație, viteză) și mai greu de înțeles. Ca să încerc să îi explic cum se pune problema în fizică, am încercat să îi dau exemple alternative, din viața reală, începând cu legile în ordine inversă.

Am început cu principiul al treilea și, ca să nu dați voi căutare pe Google, îl enunț eu: pentru fiecare acțiune există o reacțiune egală și de sens contrar. În interpretare liberă poate fi enunțat ca și principiul: ce dai și primești. Foarte bine a fost exemplificat iarna trecută de o doamnă de origine italiană pe pârtia de la Plan des Corones. Aceasta a fost înjurată de un român de al nostru pe motiv că se mișcă foarte încet. Fără îndoială că respectivul nu cunoștea principiul, dar l-a învățat repede când respectiva doamnă nu a mai fost atât de doamnă și a expus a bogată colecție de înjurături, cu mimica aferentă. Alt exemplu dat fetei a fost salutul. Tu saluți colegii? Uneori. Ei te salută? Uneori. Vezi, dacă vrei să te salute atunci salută și tu. Dacă vrei să ți-se vorbească frumos, vorbește frumos, dacă vrei să te invite la ei, invită și tu la tine. Și, în general, dacă vrei să primești ceva, atunci oferă și tu același lucru. Nu poți să pretinzi doar, fără să oferi și nu poți să dai fără să te aștepți să și primești, orice ar fi de primit, în cazul de pe pârtie, o avalanșă de înjurături, dar asta a și oferit omul, așa că nu are de ce să fie nemulțumit.

Al doilea principiu spune că: modificarea impulsului unui corp apare numai sub acțiunea unei forțe din exterior și este direct proporțională cu mărimea forței și are loc pe direcția forței. Deja este mai dificil de exemplificat și este principiul care introduce mărimi cantitative în legile mișcării. Aici i-am dat fetei exemplu cu imaginea pe care o au profesorii despre ea. Câtă vreme nu a răspuns la ore de nici un fel, din varii motive, profesorii au avut o imagine neutră. Când a început să răspundă imaginea s-a modificat in bine și a început să fie apreciată în mod pozitiv, adică imaginea despre ea s-a modificat în sensul acțiunilor ei. La fel cum alți colegi sunt apreciați în mod negativ, grație răspunsurilor în bășcălie. O mai putem numi legea prieteniei sau a integrării. Nu poți să devii prieten cu cineva fără să faci nimic în sensul respectiv. Atitudinea respectivei persoane, sau a grupului se va modifica în funcție de acțiunile tale. Complicat? Dacă da, atunci o putem exemplifica mai simplu: dacă vrei să te îmbeți în primul rând trebuie să bei și cu cât bei mai mult cu atât te îmbeți mai tare. Newton chiar s-a gândit la toate, doar că pentru asta fata mai trebuie să crească. Într-o interpretare mai largă, în afara fizicii, este legea despre ideea că schimbarea este în tine. În ce direcție acționezi, așa va fi și schimbarea.

În final primul principiu ne spune că: Orice corp își menține starea de repaus sau de mișcare rectilinie uniformă atât timp cât asupra sa nu acționează alte forțe sau suma forțelor care acționează asupra sa este nulă. Primul și cel mai ușor exemplu este cu împiedecatul. Ce se întâmplă când nu te uiți pe unde mergi? Te împiedici? Ce se întâmplă când te împiedici? Te oprești? Cum se cheamă în fizică? Ai schimbat starea de mișcare. Bordura în care ai proptit piciorul sau zidul în care ai dat cu capul a exercitat o forța asupra ta care te-a oprit. Doare? Se prea poate, vezi principiul al treilea, dacă dai cu capul de beton și betonul o să dea peste capul tău. Altfel zis nu mișcarea sau repausul provoacă durerea, cât schimbarea stării de mișcare. Al două exemplificare este ceva mai generală, dar spune că dacă vrei să se întâmple ceva, trebuie să faci ceva în sensul respectiv. Dacă vrei să ai note bune trebuie să înveți, altfel ele nu vor apărea de la sine în catalog. Dacă vrei să fii prieten cu cineva trebuie să începi prin a vorbi cu persoana( vezi și principiul al doilea) și aici am revenit la subiectul cu băieții, că acesta urmează cât de curând. Îți plac băieții din clasa ta? Nu, că sunt proști. ( este de așteptat). Dar care îți plac? Cei din a 8-a ( putea fi mai rău, puteau fi mai mari). Și ce faci în sensul ăsta? Nimic ( foarte bine încă). Păi și dacă nu saluți măcar, cum vrei să te bage în seamă? Fără răspuns. Astfel dacă a doua lege devine cantitativă și calitativă și ne spune că schimbarea este determinată de cum acționezi tu, prima lege ne spune că în primul rând ca să fie o schimbare, trebuie să acționezi. O putem boteza legea daca vrei să schimbi ceva, acționează.

Ce a înțeles fata din explicațiile mele este incert, a prins totuși ideea că prieteniile trebuie create și întreținute, așa că cel puțin la asta explicațiile legilor lui Newton au fost bune. Cât a înțeles despre cum se aplică în fizică este neclar, așa că pentru siguranța o voi pune să repete și poate de data asta le voi exemplifica cu explicații numai din domeniul fizicii. Dar mi s-a părut amuzantă ideea de a căuta exemplificări în viața reală, din afara fizicii, sau mai degrabă a-ș zice că m-am folosit de acest prilej pentru a lămuri, în mod creativ, problemele care o frământă pe fată la această vârstă.