Pe când eram copil și mergeam verile la bunici, am avut de-a face cu diversele animale de prin ogradă. O parte din animale aveau o utilitate imediată, vaca, găinile, o parte erau complet inutile, pisicile de exemplu, dar exista unul aparte, care nu avea decât un singur scop, să fie îngrășat pentru Crăciun.
Porcul avea un statut special printre celelalte animale. Ce îl caracteriza în primul și în primul rând, era lăcomia agresivă. Nu cred că exista o cantitate maximală de mâncare care putea fi dată la porc într-o zi. Mai degrabă se făceau calcule câte kilograme de mâncare digerate de animal se transformau într-un kilogram de masă corporală. Iar porcul era cu adevărat lacom. Dezgustător de lacom. Mânca absolut orice, orice rest alimentar care rămânea prin gospodărie era aruncat în oala porcului. Nu cred, sau nu îmi amintesc, să se pună problema ca porcul să nu mănânce ceva, orice, ce avea măcar vag forma și asemănarea unui aliment. Nu se punea problema de gust, aspect sau savoare a mâncării. Se făcea o fiertură cu de toate și se dădea, sau mai bine zis, se arunca în troaca porcului. Troaca era un vas mare de formă oarecum ovală, făcut din beton sau lemn, suficient de rezistentă pentru a nu fi consumată împreună cu restul mâncării. Ce conta în alimentația porcului era strict cantitatea și valoarea nutrițională. Atât și nimic mai mult. Porcului oricum nu părea să îi pese. L-am văzut mâncându-și și propriile excremente, și nu de foame, cât de lăcomie. Ca și cum ar fi știut din născare că singurul lui scop în viața este să se îngrașe pentru ignat. Crescut mai mare sau mai mic, era inevitabil sacrificat, iar lăcomia lui evaluată în cantitățile de carne, slănină, jumări sau cârnați rezultate după tăiere. Troaca și cotețul erau refolosite la animalul din anul următor. Cam așa se întâmplă si la hotel.
Amintirea asta mi-a trezit-o experiența avută la un hotel de patru stele, all-inclusive , din Bulgaria. Interpretarea de către mulți concetățeni de-ai noștri a acestui concept este foarte aproximativă, iar noțiunea respectivă fără îndoială prost tradusă. Pentru ei conceptul se transformă din: totul inclus, un conceptul cu totul rezonabil, orientat spre confort, în: mănâncă cât poți, din ce poți. Desigur o bună parte din oameni erau civilizați, români, bulgari, sau ce națiune or fi fost ei. Doar că partea asta civilizată este mai puțin vizibilă. Ce este vizibil sunt aceia, majoritar români și bulgari, care se comportă exact ca animalul descris mai sus. Sunt desigur și unele diferențe. Cotețul a fost înlocuit între timp de un hotel confortabil. Troaca nu mai este simplu vas de lemn, ci o salbă de vase de inox, din care ești liber să iei orice dorești, în orice cantități poftești. Nu se mai mănâncă în patru labe, stând în propria mizerie, ca respectivul animal, ci se stă comod la masă. Nu judec oamenii care mănâncă mult de plăcere. Este dreptul lor de a fi gurmanzi și de a iubi mâncarea sau băutura. Este o alegere asumată care implică simt gustativ sau estetic. Problema la all-inclusive, cel la care am fost, este că mâncarea era doar ok, cum ar zice Seinfeld. Nu era extraordinară și nu avea nimic deosebit. În fapt, găseai de toate, carne, legume, fructe de mare, dar nimic cu adevărat special. În nici un caz nu era ceva la care un gurmand ar fi zis: extraordinar, trebuie să mai iau o porție. Dar când vezi mulțimea aceea de oameni, mai tineri sau mai bătrâni, mai grași sau mai slabi, cum se luptă să ia și să consume cât mai mult din felurile cele mai grase și mai sățioase, atunci singura comparație pe care pot să o fac este cu animalul patruped descris la început. Lăcomia agresivă și nediferențiată este calitatea care îi aseamănă. Nu contează ce mănâncă, contează cât mănâncă. În privirea și comportamentul lor se citește disperarea de a-și umple burdihanul. La fel ca și respectivul animal, ei se reped la mâncare, se calcă în picioare și sunt în stare să ia ultima porție din fața unui copil. Poate că respectivul copil este al lot, dar chiar și aș, să îl împingi ca să iei tu ultima ceafă de porc la grătar este inuman. Dacă ceva se termină va fi înlocuit. Poate nu chiar în acel moment, dar va fi. Nu este deloc necesar să te lupți, este destul pentru toată lumea. Nu înțeleg, nu sunt psiholog, de unde vine nevoia asta bruscă de a mânca până nu mai poți, atunci când mâncarea există din abundență. Unii dintre ei consumă deja de la micul dejun, care include multe farfurii și pahare, necesarul de calorii pe toată ziua, dacă nu și pe ziua următoare. Iar mâncatul devine un scop în sine pentru ei. Totul se raportează la mâncat. Plaja, marea sau nisipul devin lucruri irelevante, deși la mare fiind, se presupune ca te-ai dus pentru ele. Dar nu, ei s-au dus pentru mâncat. Zeul tuturor grașilor este dezgustat de asemenea supuși. Nu există în ei nici o eleganță și nici un pic de spirit de gurmand. Ei se lăcomesc la aceeași mâncare pe care o pot avea și acasă, la lucruri absolut banale. O ceafă de porc la grătar și cartofi prăjiți poți să îți faci și acasă. Nu este necesar să mergi tocmai până în Bulgaria. Sigur pentru noi era de ajutor această lăcomie a lor, căci peștele și salatele erau mai puțin vizate. Iar lăcomia asta îi împinge la lucruri absurde. Am văzut o familie de elefanți mâncând pizza căzută în piscină. Am văzut un cuplu destul de în vârstă, mi-a fost jenă să fac o poză, cu burțile sprijinite în masă, cu masa plină de farfurii umplute până la refuz, fumând în timp ce mâncau. Doua îmbucături, un fum din țigară. Ăștia erau bulgari, ce-i drept. O farfurie din aia plină de chestii grase mâncată și îmi este rău două zile. Un individ burtos, de-a-l nostru, cu lanț de aur și fără tricou, era mândru că el poate să mănânce tot ciolanul de porc. Chelnerul îți tăia elegant bucăți și alegea grăsimea pentru ca tu să poți să iei doar carnea macră. Individul ăsta a luat tot ciolanul de pe masă și, mândru tare , l-a ridicat în sus să ne arate cât poate să mănânce el la o masă. Zeul tuturor grașilor îi accepta ca supuși pe oamenii ăștia doar pentru că așa a fost făcută împărțeala de la început și nu mai poate să îi refuze. Dar când vezi cât mănâncă si cu câtă lăcomie, nu poți decât să te gândești ca zeul lor ar trebui să aibă legături cu zootehnia și creșterea animalelor pentru carne. La modul în care mănâncă efectiv și la risipa alimentară pe care o fac acești oameni nici nu mă mai refer.
Fenomenul ăsta al concetățenilor noștri obsedați doar de mâncare nu l-am văzut doar la all-inclusive. Am întâlnit din ei cam peste tot. Doar că la all-inclusive, mai ales la unul accesibil din Bulgaria, ies mai tare în evidența. De altfel, în majoritatea articolelor despre mersul la mare, mâncarea și mâncatul ocupă un loc de cinste. Parcă altceva nici nu mai există. Noi ca familie ne ducem în principal pentru mare, plajă și relaxare. Mâncarea este în planul secund. Ne place să gustăm din felurile locale, iubesc Italia pentru asta, dar nu facem din actul de a mânca un scop în sine. Si eu sunt gurmand, chiar dacă nu par, și așa cum am mai zis, îi înțeleg pe cei gurmanzi și nu îi judec.
Acest articol este ofensator, sunt conștient, dar nici oamenii aceia nu încercau să fie civilizați. Comparația cu patrupedul râmător a venit de la sine. Și nu din cauza faptului că cei mai mulți erau cu probleme de obezitate. Acesta este un aspect de alegere personală pe care pot să îl respect. Comparația a fost impusă de comportamentul lor. Este adevărat că troaca este acum din inox și cotețul s-a transformat în hotel, dar lăcomia este aceeași. Lăcomia care, ca și pe râmător, îi împinge să mănânce orice, oricum și în orice cantitate. Pe râmător îl înțeleg că nu are nici o noțiune legată de nutriție, ar fi o mare problemă dacă porcul ar mânca conștient la dietă. Doar că despre oamenii aceia se presupune că sunt educați, civilizați, și în nici un caz nu ar trebui să se comporte ca și patrupedul. Dacă vă considerați jigniți de articol vă provoc să mă contraziceți.
Razvan Scrie 