O bombă capricioasă

Știți faza aceea din filme in care unul sau mai mulți tipi transpirați stau deasupra unei bombe și se gândesc care fir trebuie tăiat și care nu, pentru a evita o explozie plină de dramă?  Iar în tot acest timp un ceas merge invers, către zero, doar pentru a sublinia tensiunea și a marca punctul culminant? Iar bomba stă și se gândește dacă în scenariu scria dacă trebuie să explodeze, nu trebuie să explodeze, la a câta secundă trebuie să se  oprească ceasul sau dacă nu ar fi mai bine să își scrie ea propriul ei scenariu, așa, pentru un impact dramatic suplimentar.

Cam așa arată și viața noastră de zi cu zi. Ca un scenariu de film în care permanent dezamorsăm o bombă. Sau mai bine zis, încercăm să nu amorsăm o bombă. Sau să o dezamorsăm încercând să nu o amorsăm în același timp.  Oricum, am pierdut sensul în care trebuie să mergem,  chimicalele acelea din bombă bolborosesc, nu știm sigur în ce sens se amorsează, nu prea știm, de fapt cum se dezamorsează. Iar bomba, a noastră cel puțin,  are un ceas care merge către zero în mod complet aleator. Câteodată mai repede, câteodată mai încet, iar uneori, intempestiv și  complet aleator, mai adaugă timp pe furiș.  Nu știi niciodată când vine momentul exploziei și cât de puternică va fi. Iar firele sunt toate de aceeași culoare, negru în această perioadă, dar ar putea fi și roșii pentru un  efect sporit, așa că nu poți să știi pe care fir să îl tai ca să ai succes. Iar care fir este tăiat este complet irelevant,  pentru că  nu știi când ajunge ceasul la zero, tocmai ce v-am spus. Iar scenariu nu ne-a fost pus la dispoziție de regizor, așa că nu avem de unde să știm nici amploarea, nici cauza și nici momentul exploziilor. Pentru că nu este doar una. Este o bombă care se regenerează  la nesfârșit și explodează de câte ori vrea ea.  Pentru că am un sentiment că de fapt bomba scrie și scenariu, dar nu vrea să ne dezvăluie și nouă acest mic secret,  numai  așa, pentru a face lucrurile mai interesante. Așa că bâjbâim prin întuneric, deși toate se întâmplă pe lumină, și încercăm să salvăm lumea atât cât se poate și când se poate. Pentru deși mai reușim  este să reducem numărul și amploarea exploziilor,  seria lor continuă către un viitor incert

Celor care aveți adolescenți, mai ales fete, vă sună cunoscut? Eu cred că da. Căci bomba în chestiune este chiar fiica noastră pre-adolescentă. Iar traiul cu ea întrece orice scenariu. Pentru că un scenariu aduce previzibilitate, sunt niște cadre și scene fixe care trebuie să aibă loc.  Traiul cu fata are previzibilitate doar prin prisma faptului că știm că se va scula dimineața, va merge la școală și se va culca la loc seara. Între aceste repere se pot întâmpla multe lucruri neașteptate și cele mai multe țin de capriciile ei.  Știm că este o perioadă dificilă, am înțeles asta, și noi am trecut prin ea și avem bunul simț să recunoaștem că nu am fost perfecți. Asta ne-a costat ceva puncte la imagine, dar am hotărât să fim sinceri. Doar că noi nu aveam atâta energie distructivă. Sau poate nu ne aducem aminte, nu pot să fiu sigur în zgomotul din jur. Dar  încep să am mai multă înțelegere pentru părinți noștri. Revenind, majoritatea crizelor se întâmplă pentru că așa vrea ea.  Așa a avut ea chef, in mod deliberat și conștientă de consecințe, să explodeze. Doar pentru că  se poate și a simțit imperios nevoia să o demonstreze încă o dată.

Nu întotdeauna  o face deliberat,  uneori pur și simplu neuronii ei sunt cuprinși de o  furtună de origine hormonală. Iar  alteori furtuna are de-a face cu frustrările juvenile prost gestionate. Sau cu faptul că nu găsit CD-ul ală care îi  trebuia la magazin.  Nu poți să știi niciodată, doar explozia și drama  care urmează  este sigură. Iar în paravanul de care se lovește suflul , ineluctabil, suntem doar noi. Pentru că  de față cu străinii, bomba este rușinoasă și evită să pornească ceasul către zero, se transformă complet din a fi bombă și devine un  mielușel drăguț, cuminte și frumos îmbrăcat. Ea știe că de fapt nu ar trebui să dea ghes instinctelor pornite din capricii.  Înțelege bine  termenul de autocontrol, doar că îl aplică cel mai ades în public și mai niciodată acasă. Pentru că așa vrea ea. Pentru că se poate.

Iar noi înțelegem că așa este perioada și încercăm să ne bucurăm de ea după cum reușim, mai printre explozii, mai în perioade de calm. Paradoxal, dar nu putem pune bomba într-o cutie balistică din care să nu răzbată nici un suflu, pentru că i-am înăbuși personalitatea.   Tot ce putem face este să mai rescriem un pic scenariul cu niște limite la numărul de explozii.  Scenariul mai trebuie să includă și un alt tip de acțiune, altfel filmul nu este vizionabil.