Poate fi un maraton ușor?

Un proverb spune că la pomul lăudat să nu te duci cu sacul, iar la maratonul alergat la Revolution Race am învățat din experiența proprie câtă înțelepciune este ascunsă în cele câteva cuvinte.  Revolution Race se cheamă așa din cauza locației de start, monumentul de la  Bobâlna. Până să particip la concurs nu am mai fost în zona respectivă, dar trebuie să vă spun că este foarte frumoasă, asemănătoare cu zona Făget din Cluj. Dacă vezi dealurile golașe de pe drumul Cluj-Dej nu ai putea bănui că dacă te îndepărtezi câțiva kilometri de la drumul principal o să dai de o zonă împădurită. Prima dată am fost acolo anul trecut la semi-maraton, m-am simțit bine și anul acesta am revenit.

Anul acesta am fost mai greu de pornit, ca să nu zic leneș, iar prima cursă mai serioasă a fost chiar maratonul alergat la  Revolution Race. Am vrut să încep seria curselor mai grele cu aceasta pentru că, teoretic, trebuia să fie relativ ușor. Ceva peste 40 de kilometri, cu 1100 de metri diferență de nivel, relief blând, domol, fără urcări bruște. În măsura în care un maraton poate fi ușor, acesta ar fi trebuit să fie. Doar că, vorba proverbului, m-am dus cu sacul și încă cu cel mai mare sac pe care l-am găsit. Nu am luat în calcul foarte mulți alți factori. Înainte de cursă am avut o săptămână mai grea la servici cu rezultatul că am luat startul, sâmbăta, gata obosit. Mi-am supraevaluat nivelul de pregătire crezând că un  maraton poate fi ușor.  Cel mai grav este  însă că am ignorat complet căldura. Cum nu am mai fost în acest an la curse desfășurate la peste 30 de grade pur și simplu mi-a scăpat să iau acest aspect în considerare.  La Sălciua, cursa de 30 de kilometri, nu a fost atât de cald, așa că am ales să ignor temperatura crezând că pot face față fără alte pregătiri.

Startul s-a dat la ora 9, înțeleg de ce, pentru a permite celor care vin de mai departe să ajungă. Doar că, pentru o cursă lungă desfășurată pe căldură nu este ideal. Pentru aceasta cursă, oarecum de pregătire, mi-am propus atât un timp de aproximativ cinci ore, dar mai ales mi-am propus să alerg urmărind ca pulsul să nu treacă de  zona verde ( pentru cine are ceas Garmin) respectiv să nu intre in zona prag lactat. Puls este un cuvânt mai nou, învățat anul acesta, de când am făcut o pasiune din urmărirea lui. Înainte îl ignoram complet și nu cu bune rezultate. Revenind la cursă, prima buclă a fost , alergată prin pădure, la umbră, așa că nu a fost evident cât de cald este. A doua buclă, ambele fiind cam de aceeași lungime,  a fost alergată în mare parte la soare și aici au început problemele.Ca o paranteză,  eu as fi inversat ordinea buclelor tocmai ca partea fără umbră să fie alergată dimineața. Ce am crezut eu că este o hidratare corespunzătoare s-a dovedit a fi insuficientă. Am ignorat și pliculețele cu electroliți pe care de obicei le pun în apă, pe principiul că nu este foarte cald, sunt prin vestă pe undeva și îmi este lene să le caut, așa că merge și fără ele. Iar dacă tot m-am simțit bine nu am luat nici gelurile, cu electroliți si ele, la intervalele programate. Rezultatul a fost că pe la kilometrul 27 am avut senzația acută că mă lovesc de un zid alergând în plină viteză. Altfel nu pot să descriu senzația avută. Brusc nimic nu a mai funcționat. Cum era o coborâre ușoară pe un drum de țară nu ar fi trebuit să am nici o problemă în a ține un ritm constant. Nici nu am avut, de altfel, pe primii doi kilometri. Apoi primul semn că este foarte cald și ceva nu este în regula  a fost când am început să nu mai transpir. Apoi pulsul a început să crească fără să cresc nivelul de efort. Pantofii de alergare s-au transformat într-o masă gelatinoasă care mai mult se lipea de drum decât amortiza. Daca Haribo ar face pantofi de alergat din material gumos de ursuleți, cam așa s-ar simți în picioare. Apoi m-am lovit de respectivul zid și a trebuit să mă opresc. În fața mea erau doi alergători  de care mă apropiam dar pe care nu i-am mai ajuns până la final. Din acest moment totul s-a transformat într-o drumeție cu scurte perioade de alergare. Eram lucid, gândeam limpede, dar organismul apăsase butonul de oprire în caz de urgența și nu a vrut să mai repornească.  Alergatul la peste 30 de grade, pe câmp deschis la culoare, fără umbră și fără vânt, seamănă suspect de bine cu rumenitul cărnii în cuptor. Au început crampele și nu am mai scăpat de ele până la final, deși am consumat abuziv diverse produse cu electroliți. Am și băut multă apă, dar deja era târziu, deshidratarea este foarte greu de recuperat în timpul unei curse. Așa am învățat că este mai ușor de prevenit . Am reușit să termin urcând ultima pantă aproape în patru labe, câte doi pași odată, și chiar nu era cine știe ce pantă. În alte condiții, nici nu aș fi băgat-o în seamă. Timpul scos nici nu mai contează, m-am bucurat că s-a terminat. Trebuie să spun că din patru concurenți la categoria de vârstă, doi au avut probleme mai mari decât mine. Ajuns acasă, am fost singur la concurs și a trebuit să conduc, m-am cântărit de curiozitate și aveam 74.8  de kilograme. În dimineața cursei am avut 79 de kilograme. Pierderea în greutate a fost de 4.2 kilograme, respectiv peste 5 la sută din masa corporală.  Tot chinul nu a fost însă în zadar pentru că am învățat unele lucruri:

  • Căldura este inamicul numărul unu pentru mine. Mai sunt și alți inamici, firește, dar pentru că pierd foarte mult lichid, adică transpir, fără pregătiri căldura mă incapacitează imediat.  Am început să am mare grijă la hidratare și am început să iau pastile cu săruri și de atunci problemele cu crampele musculare  s-au redus.
  • Planul de acasă nu se potrivește cu ce este la fața locului și sunt mulți factori care pot face ca o cursă aparent ușoară să devină foarte grea. Este necesar să ai un plan, dar în același timp trebuie să fii și suficient de flexibil încât să îl adaptezi la traseul real, la starea organismului, la condițiile meteo, etc. Uneori merită să îți mai amintești că alergi de plăcere și să știi când să reduci ritmul.
  • Alergarea trebuie judecată și după efortul depus nu numai după ritmul obținut. De fapt organismul nu știe de ritm, el știe de efort perceput.  Pe căldură, la același nivel de efort perceput, ritmul va fi mai mic. De multe ori a reduce ușor ritmul are o influență negativă asupra moralului, pentru că creierul tău va percepe încetinirea ca fiind datorată oboselii și  va genera gânduri negative. Dar dacă ne amintim din nou că alergăm de plăcere și reducerea ritmului este voluntară și cu intenția de a proteja organismul atunci vor fi numai gânduri pozitive.
  • Nimic, nici un gel ,sau altă substanță ajutătoare, nu poate înlocui antrenamentul. Dacă este vară și știi ca vei avea concursuri desfășurate pe căldură atunci este necesar să te antrenezi pe căldură. Nu există altă soluție, nu pentru mine. Fiecare este afectat diferit de căldură și necesită antrenament și prevenție diferit. Dar eu  am început să alerg la peste 30 de grade, cu hidratare corespunzătoare, și în timp m-am obișnuit. Nu pot să zic că îmi place, dar cel puțin am început să tolerez căldura și am învățat să îmi dozez ceva mai bine consumul de apă.
  • Nu există maratoane ușoare, nu la nivelul meu de pregătire. Poate că pentru sportivi profesioniști există acest termen, dar la amatori nu. Exista maratoane foarte  grele, grele și mai puțin grele. Toate au însă particula grele în caracterizare.  A fost o naivitate să pornesc cu ideea că este un maraton ușor și am avut așteptări nerealiste.
  • Coca cola, iaurt simplu  și apă minerală  rece ar trebui să fie disponibile la sosire în cantități nelimitate.  
  • Este de preferat să nu mergi singur la un maraton, chiar dacă este aproape de casă. În caz de probleme fizice sau oboseală, sau amândouă, ar fi de preferat ca altcineva să conducă mașina înapoi.

Mă mai duc la maratonul organizat la Bobâlna sau la oricare alt maraton? Firește că da. Am ceva de demonstrat, așa că la următorul maraton voi fi ceva mai pregătit. Nu regret experiența avută, la un moment dat, în cariera de alergător amator, astfel de experiențe sunt necesare pentru a învăța lucruri elementare. Oricât citești despre ele, nu au același impact ca învățate prin efortul propriu.

P.S. Știu că imaginea nu este cea mai frumoasă, dar este cea mai bună pe care o am de la respectivul concurs. Fotograful nu m-a surpins in cel mai artistic moment al meu din respectiva alergare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: