Drumeție  pe Vf. Ineu, pe cursul Lalei

Înainte de a începe voi face o precizare.  Articolele de drumeție pe care le scriu uneori, nu sunt menite să vă redea fidel tot traseul de umblat cu piciorul și să vă prezinte peisajul in detaliu. Pentru aceasta trebuie să mergeți și să îl descoperiți singuri pentru voi. Scriu aceste articole mai degrabă pentru a vă da idei de excursii, pentru că, din experiența proprie, știu că este mai ușor să mergi pe trasee bătătorite, decât să inventezi permanent unele noi.

Vârful Ineu, cu cei 2271  de metri înălțime , se află în partea de nord est a munților Rodnei. Este accesibil din mai multe direcții și am mai fost pe el  într-o excursie de o zi, cu pornire din Cluj,  de la Alpina Blazna. Aceea a fost o drumeție la fel de lungă, dar  cu diferența mare de nivel, nu foarte potrivită pentru copii.  De această dată, pentru că am petrecut un weekend la Borșa,  am urcat pe acest vârf din cu totul altă direcție,  respectiv din nord,  mergând pe cursul râului Lala, pe traseul turistic care începe la Gura Lalei, trece pe la cele două lacuri ( Lala Mare și Lala Mică) și, în final, urcă pe Vf. Ineu. Este un traseu, dacă nu mai scurt, cel puțin mai ușor, cu mai puțină urcare și astfel mai potrivit pentru o familie cu copii. Totuși trebuie ținut cont că nu este un traseu ușor și necesită o condiție fizică medie. Nu este un traseu cu care să începi mersul la munte, dar nu este nici de speriat. Re porțiuni mai tehnice de urcare și coborâre, dar cu un pic de grijă poate fi abordat.

Ca să ajungi la râul Lala, respectiv la Gura Lalei, pe șosea, din Borșa, mergi prin pasul Prislop, poarta cea mai nordică către Moldova. Sunt treizeci și ceva de kilometri de drum nu neapărat dificil, dar plin de curbe.  Drumul este bine asfaltat, relativ pustiu și foarte pitoresc, dar se parcurge cu viteză mică. După ce începi să cobori pe partea cu Moldova o să dai  Gura Lalei și aici  va trebui să ieși de pe drumul principal. Am tot crezut ca Gura Lalei este un sat, așa că l-am identificat mai greu, mai ales ca telefonul nu are semnal prin acele zone și nu am putut accesa harta de pe el. De data aceasta ne-am dus complet nepregătiți, cu niște repere vagi în minte. Dar nu, nu este un sat, este doar locul in care râul Lala se varsă în râul Bistrița. Dacă te uiți mai atent din mașină, pe marginea drumului este un semn cu marcajul turistic, punct albastru, și timpul până la Vf. Ineu. Ajuns aici, traversezi Bistrița pe un pod  din beton și intri pe drumul forestier, ignorând semnele care îți specifică clar că acest lucru este interzis.  Cum sânt trei drumuri in trei direcții după ce traversezi, tu o iei pe cel perpendicular pe drumul asfaltat, cel care urmărește cursul râului Lala.  Ai putea să lași mașina aici, dar atunci excursia va fi foarte lungă, iar prima parte în care vei urca pe cursul râului pe un drum forestier, foarte puțin spectaculoasă.  Cel mai bine este să urci cu mașina pe drum încă 4-5 kilometri. Drumul este practicabil cu mașini mici, doar că trebuie mers încet și cu grijă. Noi nu am putut ajunge până în locul numit La Vâltoare, din cauza copacilor căzuți pe drum, de altfel nimeni altcineva nu a putut, așa că am fost nevoiți să lăsăm mașina un kilometru mai jos.  O să identifici repede locul unde să lași mașina, odată pentru că toată lumea lasă mașina aici, dar și pentru ca este singurul loc mai larg de pe drum. Nu am fost atent dar cred că sunt maxim cinci kilometri de la drumul principal până la parcare.  De aici până pe Vf. Ineu și înapoi sunt aproape douăzeci de kilometri, și ceva mai mult de o mie de metri diferență de nivel.

Traseul urcă pe drumul forestier o bună vreme, după care intră în pădure, pe partea stângă, pentru că, de altfel, drumul se și termină. Câtă vreme mergi pe drum urcarea nu este foarte accentuată, dar odată ajuns in pădure și după ce treci de cele două stâne ( în fapt o rulotă și o casă) urcarea devine mai accentuată.  Cărarea te poartă pe lângă sau aproape de cursul răului Lala, pe care îl traversezi de mai multe ori. La un moment dat cărarea o să fie chiar pe lângă râu, porțiune care necesită mai multă atenție din cauza bolovanilor mari pe care trebuie să îți ții echilibrul.  Aici am văzut și un șarpe. Este un traseu extrem de spectaculos, mai ales după ce se trece de altitudinea de  1400-1500 m, atât datorită priveliștilor cât și datorită cărării. Nu este dificilă pentru cineva cu un minim antrenament, dar va recomand pantaloni lungi și încălțăminte impermeabilă. Este un traseul cu diferența mare de altitudine și cu vegetație, drumul forestier este și el pe alocuri inundat, așa că, și dacă teoretic este o zi uscată, riști sa te uzi la picioare. Fiind încălțați cu pantofii de alergare,  noi ne-am udat la picioare din cauza ierbii plină de rouă. Vremea se poate schimba și ea foarte repede ,așa că cel mai bine este să fi pregătit cu haine mai groase și neapărat cu unele impermeabile. Noi am prins o zi cu vreme instabilă si a pendulat permanent între soare și nori. Ploaia nu ne-a amenințat decât la coborâre, dar și atunci am reușit să ajungem la mașină înaintea ei. Oricum, sfatul este ca la orice drumeție montană, mai ales că urcă la peste 2000 de metri, este bine să fii pregătit pentru orice, chiar dacă asta înseamnă să cari un rucsac mai mare.

 După vreo șapte kilometri primul din obiective de care o să dai este lacul Lala Mare. Aici începe deja să se simtă și golul alpin și vegetația devine din ce in ce mai mică ca înălțime. Noi am poposit la lacul Lala Mică aflat la douăzeci  de minute și vreo cincizeci de metri diferență de nivel mai sus.   Daca crezi ca te-ai săturat de urcat, lacul poate deveni punctul terminus al călătoriei fără nici o problemă.  Priveliștea este frumoasă, clasică de munții Rodnei, noi am mai prins  chiar și rododendroni înfloriți. Vf Ineu se vede acum deasupra ta, practic lacul este chiar sub vârf, nu mai este mult de urcat ca și distanța, dar ca și altitudine mai sunt  peste 350 de metri.  Dacă continui, și eu zic este păcat să nu o faci, o să ajungi la Șaua Ineuțului, aflată la 2060 de metri altitudine. De la lacul Lala Mică mai ales, tot traseul se află sub ochii tăi si este foarte greu să greșești, dar asta înseamnă și că știi exact cât mai este de urcat. Odată ajuns în șa, ai de ales între a urca pe Vf. Ineu sau pe Vf. Ineuț, aflat la o altitudine ceva mai mică.  Acum ai ajuns pe creasta Rodnei cu adevărat și  de aici ți-se deschid și priveliștile către partead e sud. Până aici noi am avut noroc de vremea, dar odată cu trecerea altitudinii de 2000 de metri vremea a început să se schimbe.  Către Pietrosul Rodnei era vizibil ca plouă și era destul de evident că vine către noi. Am ajuns pe Vf. Ineu pe ceața și ploaie, așa că nu ne-am putut bucura de priveliști. După sesiunea obligatorie de poze, am luat-o repejor la vale pentru a nu fi surprinși de ploaie la o altitudine atât de mare.  Nu a mai fost cazul,  odată ajunși din nou sub vârf, la lac, vremea a devenit frumoasă și vârful s-a curățat de nori.  Este frustrant, dar fiind la munte  și la altitudini mari, te poți aștepta la astfel de surprize. Noi am luat-o ca pe o invitație de a mai urca din nou pe Vf. Ineu. Drumul de întoarcere la mașină a durat mai puțin, cum era de așteptat, pentru că este tot timpul la vale. Dacă către vârf am avut nevoie de ceva peste trei ore să ne întoarcem am avut nevoie numai de două.

Ca să ne întoarcem la Cluj am ales un traseu mai complicat și am trecut prin pasul Rotunda, de unde  am ajuns in Șanț ( satul). Pe hartă părea drumul cel mai scurt, doar că nu este asfaltat și sunt 15-16 kilometri de drum forestier, mai bun sau mai rău, care se vor parcurge cu viteză extrem de mică. Ca și timp total este probabil mai avantajoasă întoarcerea prin Borșa.  Este o excursie dificil de făcut într-o zi, cu plecare din Cluj, așa că vă recomand să dormiți măcar noaptea dinainte undeva aproape de intrarea in traseu. Noi am stat în Borșa la Panoramic Rezidence, pensiune/hotel, pe care o recomand. Nu este foarte ieftin, dar veți rămâne plăcut impresionați de condițiile oferite, mai rar întâlnite pe la noi. Vă recomand însă să întrebați explicit dacă este sau nu vreo petrecere programată acolo, pe Booking, pentru ca ei să fie nevoiți să răspundă oficial cu da sau nu. Am mai scris despre asta, dar petrecerile făcute în dauna vecinilor sunt o plagă a turismului nostru. Nu a fost nici o petrecere, panorama din apartamentul închiriat a fost  fantastică, sauna cu lemne pitorească, iar curățenia impecabilă. Ca o paranteză, un alt lucru recomandabil în zona  Borșa, este să aveți bani numerar la voi dacă doriți să mâncați la restaurant.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: