Tu la ce te gândești când alergi?

Am citit mai multe articole care îți sugerau la ce să te gândești când alergi  și cum toate mergeau pe ideea de mindfulness si dezvoltare personală, m-am gândit să vă spun și versiunea mea, mult mai realistă. Articolele citite te învățau cum să te gândești la cât de norocos ești cu ce ai realizat,  cât de minunat ești și cât de extraordinar ești. Aceste articole au,  după mine,  o notă de falsitate pentru că în realitate un procent mic din gânduri sunt direcționate pe astfel de teme, nu pot să zic că  ele nu există, dar în timpul alergării mă gândesc la cu totul alte lucruri, mult mai triviale și care nu sună la fel de bine expuse pe social media.

La alergările lungi nici măcar nu mai am energia mentală să vizualizez concepte atât de profunde și înălțătoare spiritual despre cât de minunat sau extraordinar sunt. Este un efort mental mult prea mare.  Dezvoltarea spirituală în acele momente are loc la nivele mult mai simple, mai banale. Mai pe la începuturile alergării eram atât de obosit la alergările lungi încât uitam să beau apă sau să mănânc, asta ca să vă faceți o idee despre oboseală  în sporturile de anduranță. De atunci am mai progresat cu câte  ceva și sunt în stare sa pun la un loc idei relativ simple, de exemplu pot să îmi calculez timpul necesar  în funcție de distanța si diferența de nivel rămasă. Pentru mine alergarea pe distante lungi, vorbim de peste 20 de kilometri, încă necesită  aproape toată puterea de concentrare disponibilă. Partea care rămâne nefolosită se ocupă de gânduri mult mai simple și mult mai lumești, dar care pentru mine ,cel puțin, sunt și  mult mai motivaționale.

Dacă ar fi să clasific respectivele gânduri le-aș ordona in două categorii: triviale și legate de alergat. Cele legate de alergat sunt din categoria celor obișnuite pentru alergători. Îmi calculez in minte distanța parcursă, ritmul și altele de acest gen. Sunt atent la hidratare și nutriție, adică să beau apă și să mănânc ceva.   Sunt lucruri tehnice la care bănuiesc că se gândesc toți alergătorii.  Unele, precum hidratarea și nutriția îți intră în reflex odată cu experiența așa că le pot numi numai pe jumătate gânduri.  Mă mai susțin, este adevărat, cu îndemnuri mobilizatoare: hai că poți, ai mai făcut asta, ai aproape 50 de ani și uite de ce ești fizic în stare. Cam asta ar fi  însă partea de mobilizare mentală, atât de slăvită de apostolii dezvoltării personale. Nimic mai sofisticat nu se concretizează ca și gând iar dacă chiar se întâmplă nu ține foarte mult. Nici nu are cum să țină foarte mult, după ceva kilometri aptitudinea de a gândi coerent este similară cu cea dată de consumul de alcool, adică în scădere.

Gândurile triviale sunt însă cu mult, mult mai interesante și infinit mai ușor de vizualizat. In principiu am trei subiecte la care mă gândesc: mâncare, băutură și femei. Sunt subiectele la care bănuiesc că se gândește orice mascul sănătos fizic și metal. Poate că nu toți consumă alcool așa că unii nu au aceasta temă de meditație. Ocazional îmi mai trec și diverse gânduri pasiv-agresive prin cap, date de afinitatea mea deosebita pentru călăreții motorizați care pătrund pe traseele turistice din păduri sau pentru câinii de turmă.  Cum practic alergatul din pură plăcere și pentru a scăpa de energia negativă o să ignor aceste gânduri, dar este bine de știut că ele există. Pentru cazul puțin probabil că s-ar și concretiza, la alergările solo, lungi și prin zone pustii car după mine un spray cu piper. Revenind, experiența m-a învățat să nu ignor capacitatea formidabilă a nevoilor de bază de a te motiva.   Perspectiva de a te îndopa cu o pizza întreagă după o alergare lungă îți dă, vorba reclamei la celebra băutură, aripi. Chiar dacă nu o să mănânc toată pizza aia după alergat pentru ca mi-ar fi rău din cauza efortului făcut, dar simplul fapt că deficitul caloric mi-ar permite așa ceva, îmi ridică starea de spirit. De regulă este pizza care îmi bântuie imaginația, dar poate fi orice altceva, o prăjitură, un grătar, ceva gras, nesănătos și  gustos. În general îmi controlez, chiar dacă aproximativ, caloriile consumate, așa că în timpul alergării îmi las liberă fantezia să își imagineze  ce aș consuma după efort. În realitate, de cele mai multe ori, până acasă fantasmele se transformă miraculos în brânză slabă de vaci cu iaurt și fructe iar prăjitura mult visată se metamorfozează în ciocolată neagră de la Lidl , dar ignorăm de dragul articolului acest aspect. Uneori rămân la pizza, comandată pentru că este mai simplu, iar în acest caz vinul roșu vine ca un complement absolut necesar. Bine, la o adică, merge și la brânza de vaci. De fapt merge la absolut orice, chiar și însoțit de un ceai.  Sentimentul de vină se estompează, oricum la câte calorii are pizza,  cele din vin oricum nu mai contează. Pe măsură ce alergarea devine mai lungă, volumul de mâncare crește și paharele de vin se înmulțesc. Ultimele gânduri, cele legate de femei sunt strict platonice și în mare parte retorice, dar sunt inevitabile.  Aceste gânduri nu sunt destinate a fi materializate, precum cele despre mâncare, ele  sunt mai degrabă admirativ-narcisiste,  au ca scop trecerea timpului în mod plăcut, și sunt destinate creșterii moralului greu afectat de alergare.   Dacă este un concurs inevitabil te mai uiți ce fete iau startul, dacă sunt de fapt drăguțe, dacă nu le-ai mai văzut pentru că ar putea fi tot alea pe care le cunoști deja. Dacă este sa alerg cu cineva în paralel mărturisesc  că aș prefera o prezență feminină chiar si transpirată, unui vlăjgan categoric transpirat. Dacă prezența aia feminină mai este și drăguța și aleargă în haine mulate în fața ta, ritmul alergării îți crește instinctiv, garantat, fără să vrei.

O să închei prin a spune că, in mod firesc, suntem diferiți și  fiecare este motivat de alte lucruri. Sigur că, nici pe mine nu mă motivează numai gândurile strict triviale, plăcerea de a alerga joacă și ea un rol important. Uneori,  din dorința de a  părea cât mai interesanți pe social media, exagerăm și ne este frică sau jenă să recunoaștem mult mai prozaica realitate.  Mie nu îmi este, eu recunosc că în timpul alergării mă motivez cu lucruri absolut banale.  Nu cred că asta mă face un alergător mai slab sau mai puțin frecventabil. Este pur si simplu o realitate. Poate pe alții îi motivează alte gânduri, dar eu unul nu am întâlnit încă pe nimeni care să se gândească la lucruri  precum cele din articolele pe care le ironizez. Dar pe de altă parte mai am lume de cunoscut, așa că nu se știe niciodată.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: