O zi la schi pe pârtia veche de la Băișoara

Băișoara este stațiunea de schi care îmi trezește cele mai multe nostalgii poate și pentru că acolo am învățat să schiez și a reprezentat, la vremea respectivă, primul meu contact cu muntele.

Înainte de 89 a fost, in practică, singura stațiune de schi  accesibilă clujenilor. Sigur că  mai erau și alte stațiuni încă de pe atunci dar distanțele erau mult mai greu de parcurs. O distanță mai mare de 100 de kilometri le făcea inaccesibile pentru excursii de o zi. Cei 60 de kilometri până la Băișoara constituiau pe vremuri o adevărata aventură in care mergeam cu părinții sau cu cei de la Palatul Copiilor ( nu îmi amintesc denumirea veche). Era un adevărat eveniment daca drumul era parcurs fără incidente și dacă era curățat cum trebuie. Pe atunci nimeni nu auzise de cauciucuri de iarnă iar mașinile erau mult mai rudimentare și mai lente.  Dacă nu se strica pe drum, nu trebuia împinsă la deal pe drumul plin de zăpadă și nu trebuia stat pe capotă ca să aibă aderență însemna  că ai pierdut mare parte din distracție.

Ceva mai lungă de un kilometru și dotată cu teleschi, pârtia nu era pregătită mecanizat deși se preocupau să îi formeze o bază de zăpadă înghețată astfel că rezista până târziu în primăvară. Regula era că nu pornește telescaunul până nu era bătută pârtia cu schiul și de obicei o făceam noi, cei veniți în tabără.  Nimeni nu iubea urcatul pantei pășind cu schiurile pentru a tasa zăpada depusă peste noapte, dar era necesar.  Cum  nu exista nici un echipament care să niveleze grămezile de zăpadă formate în timpul zilei,  până în primăvară pârtia devenea un câmp cu obstacole brăzdat de potecile trasate de schiori printre respectivele berme.

În prezent lucrurile sunt complet diferite. Cei 60 de kilometri nu mai reprezintă un impediment și se parcurg într-o oră. Stațiunea a trecut în anii 90 printr-o perioada de dezvoltare efervescenta in timpul căreia au fost construite cabane fără nici un plan urbanistic, cu rezultate mai mult decât evidente pentru că este greu de trecut peste urâțenia lor. Pârtia a fost neîngrijită și  exploatată numai pentru profit pe termen scurt de către diverși indivizi, dar nimeni nu a investit în ea la modul serios, nici chiar primăria care o deține de ceva vreme. Nu a existat un plan  sau intenție de dezvoltare a ei în trecut, sper însă să schimbe lucrurile în viitor pentru că este una dintre cele mai bune pârtii din zonă. Teleschiul este în mare parte cel original. Cabana mare ( hotelul Alpin), locul multor chefuri,  a decăzut până la punctul la care este închisă și  de vânzare.

Între timp a mai apărut domeniul de la Buscat, la trei kilometri de Băișoara,  care are avantajul telescaunului și a tunurilor cu zăpadă artificială dar are dezavantajul unei pârtii trasate in glumă si a expunerii sudice.  Totuși lumea pare să îl prefere din comoditatea de a sta pe telescaun și fără îndoială din dorința de a sta la coadă. Altfel nu îmi explic de ce in condiții de zăpadă abundentă nouă din zece mașini de pe drum merg acolo. Chiar dacă este funcțional o perioadă mai lungă decât pârtia veche ca și calitate a schiului nu este comparabil. În general lumea pare să fi uitat că mai există și pârtia veche și asta mă aduce la subiectul articolului.

 Inițial am plănuit cu tatăl unei colege de-a fetei să mergem vineri după scoală să schiem vreo două ore împreună cu copii. Am pornit după ora  unu cu două mașini, așa s-a nimerit, și am ajuns pe la două și jumătate în plină ninsoare abundentă. Începând de la intrarea in Băișoara sat vremea s-a schimbat radical. Ningea cu fulgi mari și denși și zăpada se depusese din belșug deja, cam 25 de centimetri, și încă mai continua să ningă. Eu fiind primul, am nimerit pe drum înainte de utilajul de deszăpezire astfel că a fost  dificil de urcat și am reușit numai datorită faptului că mașina este cu tracțiune integrală. Pe drum erau deja oprite mașini care nu puteau urca, iar multe se întorceau. La un moment dat am fost depășit de utilajul de deszăpezit dar acesta numai  cât dădea zăpada la o parte, nu și arunca nisip sau sare pe jos. Combinația dintre lama echipamentului, zăpada pufoasă si temperatura aproape de zero transformau carosabilul într-o oglindă.  Am ajuns la intersecția cu Buscat și m-am întâlnit cu alte mașini care coborau iar cineva mi-a spus că de fapt nu se poate schia la modul rezonabil din cauza ninsorii abundente. În intersecție ne-am și regrupat și am decis să mergem la pârtia veche pentru a evita ultima urcare. Cum și cealaltă mașină era cu tracțiune integrală am reușit să parcurgem ultimul kilometru prin zăpada mare și necurățată de pe drum. De schiat nu am schiat, odată că ar fi fost foarte dificil din cauza zăpezii mari si apoi cum eram numai vreo opt persoane  acolo în total  au decis să oprească telescaunul. Fetele s-au jucat prin zăpadă, noi am băut un ceai și apoi am făcut o plimbare până pe pârtia pustie. Important este că am prins gust dacă tot aveam echipamentul în mașină iar grație pozelor trimise am convins mai mulți prieteni să revenim sâmbăta dimineața.

Inițial am fost reticent să revin sâmbăta pentru că m-am gândit că va fi înghesuială dar s-a dovedit că nu este așa. Cel puțin până la ora 13 când am plecat înapoi  la Cluj încă nu se adunase multă lume jos la coadă la teleschi. Pârtia a fost relativ bună, bătută cu un echipament adecvat, drumul curățat, vremea frumoasă, tot ce îți poți dori de la o jumătate de zi petrecută la schi. Așa cum am mai  zis lumea preferă să se îngrămădească la Buscat. Motiv de amuzament pentru noi care urmăream pe camere cum se mărește coada acolo. Nu pot să zic că regret sau că îi compătimesc pentru că a fost foarte liber pe pârtia veche. Înțeleg ca este mai comod pe telescaun dar dacă am de ales între a aștepta zeci de minute la coadă și a merge cu teleschiul, aleg teleschiul de fiecare dată. Cred că am așteptat maxim șapte minute la coadă la teleschi. În rest am să las pozele să vorbească despre ziua de sâmbătă.

Dacă doriți să petreceți o zi, sau jumătate de zi, la schi eu vă recomand pârtia veche de la Băișoara. Asta în cazul în care are suficientă zăpadă, altfel din păcate ei nu dispun de tunuri de zăpadă. Este recomandat să mergeți  fie în timpul săptămânii, fie sâmbătă dimineața de la nouă, când deschide.  În timpul săptămânii nu se pune problema de coadă iar dacă mergeți sâmbătă de dimineață  sunt mari șanse să prindeți măcar două ore fără aglomerație.