Experiența unui maraton pe asfalt

Singura metafora care mi-a venit in minte pentru a descrie distanța parcursă la Wizz Air Marathon, este  comparația cu drumul de la Cluj la  Huedin,  doar că îl parcurgi în ture de câte 10.5  km prin centru Clujului  și  alergând, nu la volanul unei mașini.

A fost primul meu maraton pe astfalt și  asta îl face special. Am mai parcurs de câteva ori mitica distantă de 42 de kilometri în alergare dar prin pădure unde cerințele sunt întrucâtva diferite. Pe asfalt totul se rezumă la a ține un ritm constant pe o distantă de 42 de km.  Pare un lucru simplu dar în realitate nu este și abilitatea de a o face depinde de mulți factori: antrenament, putere mentală, nutriție, hidratare și un pic de noroc. 

Startul s-a dat de pe stadionul din Cluj, într-o dimineața de duminică (un lucru bun pentru că ai timp să te odihnești), pe o temperatură de sub 10 grade, perfectă pentru alergat în tricou la ritm constant. Am avut și noroc să dau de o cunoștință care  vroia să   țină un ritm ceva mai alert decât mine așa că am alergat mare parte din traseu cu el.  Faptul că au fost  patru ture vine cu rele, apare plictiseala care ucide entuziasmul și știi exact cum o să te  chinui la final, și bune, știi exact cât mai ai și ce urmează, unde sunt amplasate toaletele ( eu nu le-am folosit) și punctele de hidratare.  Emoții la start întotdeauna există, dar cum nu este prima cursă , le savurez cu plăcere. Inevitabil întâlnești cunoștinte, saluți și ești salutat și faci calcule vizuale bazate pe criterii absolut fictive cam cați poți să depășești. Problema cu alergările de distantă este că dacă sunt puțini la start, și aici au fost, atunci majoritatea vor fi alergători buni, cu experiență . După poveștile de rigoare, în care fiecare încearcă să își ascundă emoțiile sau nerăbdarea , ne-am aliniat la start și am pornit.

Prima tură a mers perfect, cu ritm constant, povestind și  schimbând impresii cu ceilalți participanți. Cunoștința, alergător serios, cu mai multă experiență decât mine, avea și un semn pe spate cu  ’pacer ’, neoficial, așa că a adunat un mic grup pe lângă el, cu mine printre ei.  Atunci când alergi 40 de kilometri, primii zece sunt practic de încălzire și intrare în ritm. Corpul începe să iți funcționeze în modul de alergare și nu te aștepți la probleme. Entuziasmul este la maxim, postura de alergare perfectă, mintea iți funcționează  în parametrii așa că poți să duci o conversație uzuală cu cine se nimerește.  Continui să saluți alergători si spectatori, dai și primești sfaturi, strigi, încurajezi și zâmbești la poze. Ritmul propus, de 5.20 minute pe  kilometru, este totuși un ritm conversațional.  Au început să ne depășească entuziaști și din această cauză am tot avut tendința de a accelera, iar la intrarea pe stadion aveam un mic avans fată de plan.

A doua tură nu a fost mult diferită de a prima, oboseala încă nu este resimțită, cel puțin eu nu am avut probleme.  Componența grupului s-a mai schimbat. Au fost unii care  s-au pierdut, altii s-au  mai alăturat, și am început să întrecem entuziaștii care ne-au depășit în prima tură. Începi să iți pui problema alimentației și a hidratării și aici am făcut o greșeală de începător care m-a costat la final. Pentru că era dificil de băut apă din păhărelele existente la  punctele de hidratare nu m-am oprit mai deloc și am terminat apa care o aveam ca si  rezervă la mine. Alimentația am rezolvat-o cu un gel cu cofeină. Cum la unul din punctele de hidratare existau geluri  am luat și de acolo unul, tot cu cofeină.  Am mai salutat spectatori, am mai râs, iar la terminarea turei eram încă în plan.

Tura a treia a fost ceva mai dificilă.  De regula cu primii 20 de  kilometrii nu am probleme dar apoi situația devine dificil de gestionat. Eu, mai ales după kilometrul 25, resimt  oboseala și durerea fizică.  Durerea fizică este cel mai bun prieten al alergătorului și este ca o întalnire așteptată dar nu dorită și nu te ia prin surprindere. Oboseala este însă marele dușman și implicit mai  greu de gestionat. Întăi te lovește oboseala fizică apoi cea mentală. Am început să pierd ușor ritmul, am simțit că nu mai am energie așa că am apelat la soluția cea mai la îndemăna , gelul cu carbohidrați. Am luat în fugă patru de la stand  și am început să le consum pe rând . Din păcate am uitat să beau  apa, oboseala mintală se instalase, și începeam să mă dezhidratez. Combinația dintre geluri cu cofeină și deshidratare ( eu am nevoie de un litru de apă la fiecare oră) este fatală pentru efotul de anduranță. Entuziasmul era încă  bun așa că am încercat să  remediez situația din mers. Din păcate pe fondul oboselii, mentale din nou,  primul impuls a fost să mai iau un gel, tot cu cofeină și tot fară apă. O idee foarte proastă.  A trebuit să încetinesc și să umblu la pas  un pic să îmi revin din senzația acută de stop cardiac pe care o aveam. Am dat și de un punct de hidratare de unde am luat apă de  aceasta dată . Multe pahare mici  cu apă și cumva am reușit să mă repornesc în alergare. Dar deja  ieșeam din ritmul propus. Am terminat și cu poveștile și salutat spectatorii pentru că nu mai eram coerent și nu mai aveam energie. Nu mai conta deja nici cum ieșeam în poze.

Tura a patra a fost groaznică, nu exista alt cuvânt, dar și asta este parte din plan. Cumva știi că ultimii kilometri vor fi cei mai grei dar nu știi sigur cât de grei  Am fost obosit și fizic și mental, mi-a fost rău că toata cofeina a rămas în organism și nu am putut tine decât un ritm de  peste 6 minute pe kilometru, adică relativ lent. Permanent am avut senzația că voi face un stop cardiac de la combinația dintre cofeină și oboseală. Deja mă opream în toate punctele de hidratare pentru a bea apă, izotonic sau orice lichid mai era pe mese. Entuziasmul a atins cote minime absolut  dramatice și tot ce mă motiva  a fost că vroiam  să se termine, de preferat înainte să leșin. Oricum grupul inițial nu mai exista, nu mai rețin dacă erau sau nu spectatori pe care să îi cunosc, o rețin doar pe cumnată cu copiii, chiar înainte de final, pentru că au strigat la mine.  La un moment dat era o pantă mică de urcat, undeva prin centru. La prima trecere cineva a zis că va fi foarte greu de urcat în ultima tură și mare dreptate a avut, din cauza oboselii acentuate și o treaptă devine un obstacol major.  Te mai motivează faptul că și alții se chinuie, chiar mai tare decât tine, ei umblă și tu alergi și ăsta este un lucru bun pentru că te face să te simți mai bine.  Chiar cu un timp foarte slab în ultima tură am reușit să căștig cam 20 de locuri, dovadă că alți concurenți au avut probleme mai mari decât mine.

În final s-a terminat și cursa. Sentimentul pe care l-am avut la trecerea liniei de sosire este de exaltare amestecata cu leșin. Cum ieșirea de pe stadion se făcea prin urcarea și coborârea scărilor de la peluza doi, am avut reale probleme  în a urca până sus și a trebuit să mă ajut de balustradă. Sus am stat de nevoie  pe o banca preț de un sfert de oră să îmi revin, așteptând că nevasta să scoată lucrurile de la garderobă. Știi că ești obosit când ai nevoie de ajutor să te așezi jos pe bancă. Știam că trebuie să fac întinderi dar mușchii nu mai ascultau și nu vroiau să mai facă nimic. După terminarea cursei însă oboseala este plăcuta, și ești din nou euforic. Acum ești mândru că ai terminat si  fiind o cursă lungă nici nu mai contează timpul. Ce mai rămâne  este să gestionezi refacerea și durerile musculare care inevitabil apar.  De aici încolo urmează un tipar deja cunoscut, nu poți manca o vreme până funcționează din nou stomacul, nu poți dormi până dispare adrenalina, poate reușești să intri în cadă să faci o baie caldă, eu de obicei nu reușesc, cândva, seara, o să faci totuși întinderile și masajul cu roll-ul.

 Mi-a luat  3 ore și 54 de minute, un timp mediu, dar situat  în limita de 4 ore propusă.  Aș fi vrut mai repede dar pentru o prima experiență  a fost mulțumitor. Pentru data viitoare îmi propun să mă antrenez mai serios și să scot un timp mai bun. Voi mai participa? Bineintelesc că da. Oboseala din timpul cursei este adictiva și sentimentul nu poate fi descris, trebuie încercat, sper ca ultima poză este grăitoare.

S-a terminat ? Nu -a terminat? Da, s-a terminat, dar inca nu iti vine sa crezi. Sigur s-a terminat?

Si nu in ultimul rand vreau sa multumesc organizatorilor pentru experienta avuta, totul a fost perfect.

3 gânduri despre „Experiența unui maraton pe asfalt

    1. Salut

      cu 2-3 zile inainte de eveniment am mare grija ce manac in sensul evitarii mancarurilor grele si introducerii in meniu a unora bogate in carbohidrati ( paste, orez, etc). Pentru dimineata dinaintea cursei imi pregatesc o omleta din 3 oua , paine , unt , miere si ceai. La mine asta functioneaza, dar trebuie tinut cont ca la fiecare este diferit.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: