Pe la ora  optsprezece când ajung  la sala de sport, se mai întâmplă să fie coadă la vestiar. Nu că este neapărat multă lume, cât vestiarul este mic și înghesuit. Eu nu văd o problemă în asta, mai ales că am de așteptat doar  câteva minute, și nici pentru o bună parte din cei care vin nu este, așteaptă și ei cele câteva minute necesare, dar mai există o parte pentru care așteptatul pare a fi o problemă, căci se înghesuie, își dau coate sau se urcă unii peste alții. Din partea mea pot să se urce unii peste alții cât vor, problematic este când încearcă să se urce peste mine fără ca acest lucru să fie necesar.   Comportamentul lor nu este chiar la nivel de animale, incluzând aici limbajul lor, dar nici foarte departe, doar animalele se înghesuie așa unele în altele fără nici un rost.

De fapt, indivizii descriși mai sus nu sunt animale, dar, mai degrabă, nu  au maniere.  Termenul de maniere doar pare sofisticat, sau  chiar necunoscut  pentru unii, dar reprezintă doar un set de comportamente acceptabile în societate, care se presupune că stau la baza unei conviețuiri sociale  plăcute și acceptabile.  Suntem mulți, trăim în comunități mai mici sau mai mari, avem interacțiuni cu multe persoane, și în mod firesc este necesar să existe unele reguli pentru a ne face viața mai bună și a ne deosebi de animale.

Manierele, în forma lor de bază, țin de educația primită acasă în cei șapte ani mitici de acasă, dar care nu prea mai există. Unele reguli sunt foarte simple și ușoare, cum ar fi să nu-ți faci nevoile in public, să nu agresezi lumea, sa nu te scobești în nas, să nu își arăți plombele când caști, să nu împingi aiurea pe altcineva, să te speli etc. Sunt și  lucruri  mai complexe, care necesită  gândire critică, să nu te bagi în problemele altora, să nu  îți proiectezi frustrarea pe alții, să nu judeci fără să cunoști. Unele reguli țin de cum te prezinți în lume, faimoșii pantofi pe care îi vede lumea prima dată, hainele curate, ținuta îngrijită etc. Alte reguli țin de interacțiunea directă, să fii politicos, sa nu repezi lumea, să nu te bagi peste altcineva în conversație, să vorbești civilizat. Poate că manierele  care implică gândirea critică nu sunt accesibile tuturor, dar celelalte nu sunt complicat de învățat și deprins, doar trebuie un pic de educație.

Eu sunt prima generație născută la oraș și mai sunt și mocan de Gilău, pe jumătate.  Părinții s-au născut în mediul rural, iar bunicii din ambele părți, cu care am  crescut, au trăit toată viața lor la sat. O parte au fost oameni simpli, o parte au fost oameni cu educație, fiind învățători.  Chiar și așa, și fără ca termenul de maniere să fie cunoscut,  simplu fapt de a te comporta necivilizat era considerat o mare rușine.  Termenul de rușine era foarte important, pentru că te motiva sa te comporți cât de cât în limitele civilizației. Multe din manierele care necesitau gândire critică nu erau nici măcar pomenite, dar cele de bază, acelea care  fac să ne comportăm altfel decât 3 restul animalelor, erau deprinse de mai toată lumea.  Aceasta era starea de normalitate, să fii bine crescut nu era considerat o excepție, cât un fapt firesc. Pur și simplu era asumat că ai cei șapte ani de acasă și te comporți în consecință. Nu vreau să pretind că nu erau excepții, sau că toată lumea era foarte civilizată, dar procentual dominau cei cu măcar șapte ani de acasă,  indiferent de mediul social sau educația școlară.

Revenind în prezent, și mă refer la orașul Cluj în care trăiesc,  ce văd eu în jurul meu, este că această rușine a dispărut. Iar dacă rușinea a dispărut și manierele de bază au dispărut, sau sunt pe cale de dispariție. Dacă vreți să înțelegeți mai bine, mergeți la supermarketul de lângă mine, plasat lângă căminele studențești, într-o după-masă aglomerată și în primele cinci minute o să înțelegeți perfect, mai ales dacă ați fost vreodată într-un magazin de prin Europa mai spălată. Nu o să intru în detalii, vă las plăcerea de a  descoperi singuri, dar vă spun că eu prefer să merg duminica dimineața, când este mai liber.

Problema este însă mai complexă și mult prea prezentă în societatea în care trăim. Exemplele lipsei de maniere sunt nenumărate, și, din păcate, cele care implică gândirea critică dispar primele.   Gesturile simple și normale au devenit excepții. A pune mâna la gură când caști, eu așa am învățat că nu este frumos să-ți arăți plombele, a devenit o excepție. În multe circumstanțe publice oamenii își trosnesc gura fără nici o problemă, uneori interacționând cu tine, și eventual dând drumul unui damf de țigară, nu de alta, dar tocmai au fumat.  Am învățat și că vorbitul tare în public la un volum care-i deranjează pe ceilalți nu este acceptabil, ca să nu mai menționăm discutarea problemelor personale. Acum, oriunde mergi, lumea nu mai are nici o jenă în a-și expune problemele triviale tuturor, de preferat în situații de înghesuială și fără de scăpare. Se întâmplă la coadă la casă in magazin, in autobuz, până și șoferul de Bolt vorbea cu iubita nimicuri casnice, lucru îngrijorător pentru că nu era atent la drum.  Expunerea problemelor private cu voce tare, chiar dacă se referă la lista de cumpărături, este, pentru mine, complet interzisă. Problemele private trebuie să rămână private, este un motiv pentru care se cheamă private.  Respectul pentru vârstă sau pentru sexul feminin a dispărut și el. Într-una din zile am lăsat o doamnă mai în vârstă în fața mea la casă, eu aveam un coș cu multe lucruri, ea doar un produs. Un tinerel a prins ocazia din zbor și a încercat să se bage el în fața.  Este un gest la care nici nu m-aș fi gândit, am fost nevoit să-l trimit înapoi la coadă.

Lipsa rușinii și a manierelor de bază reprezintă cauza comportamentelor nesimțite pe care le vedem în jurul nostru, din ce în ce mai des, și tot mai violent. Partea de maniere care implică gândire critică nici nu mai merită menționată, pentru că este inexistentă. Respectul pentru alții, politețea, vorbitul civilizat au devenit lucruri care mai degrabă te scot în evidență într-o mare a nesimțirii.  Lipsa lor este vizibilă  în trafic,  în experiențele tot mai proaste când ai nevoie să cumperi un serviciu,  când vrei să te urci în autobuz, în pretențiile fără nici o justificare ale multora, în limbajul  din jurul tău tot mai punctat de injurii  etc. Orice vrei să faci, în orice domeniu, dai peste nesimțirea prezentă ca o mâzgă și care se întinde peste tot, nesimțire greu de evitat. Dar lipsa rușinii îi face pe respectivii indivizi să creadă că așa este normal să se comporte.

Dau exemplu orașul Cluj pentru că aici locuiesc și muncesc,  dar poate că așa este peste tot, poate că nu,  dar bănuiesc că este la fel de rău. Eu înțeleg că vine aici lume multă si diversă, dar așa a fost întotdeauna, un oraș veșnic în dezvoltare, cu lume care vine în căutarea unei vieți mai bune. Este o realitate, nu este ceva de ascuns, și părinții mei au făcut la fel. Am menționat că sunt prima generație născută la oraș tocmai pentru a sublinia că de fapt nu sunt orășean get-beget, dar asta nu înseamnă automat o lipsă de maniere, cum se întâmplă acum.

 Problema este că, mai cu ceva ani în urmă, lumea încerca să se adapteze la noile condiții sociale și să deprindă un comportament social acceptat sau măcar minim acceptabil. Nu contează cu ce se ocupa, ce educație avea, de unde venea, era totuși o lume educată în spiritul celor șapte ani de acasă, posesoare a unor maniere de bază.   Cu alte cuvinte aveau această rușine de a nu fi considerați educați, dar, în prezent, acest spirit a dispărut de la mult prea mulți.

Nu vreau să credeți că toată lumea este așa, că nu este. În continuare există multă lume educată în Cluj, dar  există multă și needucată, iar cei educați au această calitate de a fi discreți, pentru că și discreția se învață în cadrul celor șapte ani. Cei needucați sunt însă mult mai vocali, mult mai puțin discreți și asta îi face să pară mult mai prezenți. Soluția la această problemă este educația, dar tot ce pot să fac este să-mi educ propriul copil, pe cei fără de rușine nu am cum să-i educ.

 O să închei cu o încercare de glumă, spunând că în lumea cea educată, concurența de devenit din ce în ce mai mică, iar copii noștri, cei care sunt educați, vor avea in acest sens o viață mult mai ușoară. Dacă vreți să vedeți cum ar trebui să fie o societate, mergeți în concediu într-o țară mai de la vest. Ori de cate ori fac asta îmi vine să cred că sunt pe altă planetă, cu alt fel de oameni, atât de mare este diferența.

Obișnuiesc să mai ies din casă, călătoresc cum ar veni, din diverse motive, prin țară sau prin străinătate. În astfel de ocazii, din rațiuni financiare, apelez la unități de cazare  mai ieftine ( pensiuni, apartamente de închiriat etc), căci aș da faliment  să stau doar prin hoteluri cu multe stele și nici nu văd rațiunea, și, din păcate, am constatat mari diferențe între ce se oferă pe la noi prin țară și ce se oferă după ce treci granița. Ca să nu credeți că sunt părtinitor, de regulă iau cazările de pe Booking, și mă orientez după nota acordată.

Când călătoresc nu am mari așteptări, știu că nu pot replica confortul de acasă, dar tot ce îmi doresc este curățenie, o relativă liniște, un pat decent, o toaletă funcțională dotată cu apă caldă,  și o cameră în care există  minimul necesar.  Nu sunt absurd, în caz că vă puneți problema,  nu mă aștept să plătesc 40 de euro pe noapte și să primesc un tratament de lux, o liniște de câmp pustiu învăluit în ceață, iar personalul să îmi îndeplinească orice dorință. Doresc doar o minimă decență și aici apar multe diferențe între ce se înțelege prin confort pe la noi prin țară și ce se înțelege pe afară.

Dacă de curățenie și apă caldă nu pot cu adevărat să mă plâng, în schimb sunt aceleași trei lucruri de bază, esențiale pentru un minim confort, care lipsesc în 90 % din cazările de diverse tipuri prin care am stat, la noi în țară. Nu pot să spun dacă lipsesc cu bună intenție sau nu i-a instruit nimeni pe respectivii oameni despre ce trebuie să ofere o unitate de cazare și ce este inutil de oferit și implicit de cheltuit banii.  Cred că explicația este undeva la mijloc, o combinație de zgârcenie, inutilă căci vorbim de lucruri esențiale, combinată cu lipsă de informare, pentru că dacă construiești după ce așteptări ai tu, atunci există o șansă ca turistul să aibă altele. La această combinație se adaugă și plaga noastră națională care contaminează HORECA, aceea de a jecmăni turistul, o combinația care practic garantează rezultate proaste, asta în condițiile în care unii proprietari chiar au investit bani mulți pentru rezultate puține.

Dar să revenim la cele trei lucruri de bază care lipsesc. Primul lucru este camera decentă. Nu am pretenția să fie totul nou în ea, nu am pretenția să fie mobilier de lux, nu am pretenția să fie ca acasă.  Dar am pretenția să fie de o mărime decentă, să mai existe loc pe lângă pat, să fie dotată cu un minim de mobilier de care ai nevoie. Legat de mobilier, de regulă lipsește un banal cuier de care să-ți atârni o haină sau un prosop, și lipsește veioza de pe noptieră. Veioza poate părea o pretenție inutilă, dar încercați voi să găsiți drumul până la baie, noaptea, într-un loc necunoscut, ca să nu mai zic că am obiceiul, se pare ăa rar, de a citi seara pentru a mă relaxa . Prizele nu există nici ele în număr suficient, de multe ori, sau dacă există, sunt în locuri inaccesibile, întrerupătorul nu este nici el poziționat convenabil sau intuitiv, geamurile se închid dar nu sunt pe măsura golului pentru că nu a coordonat nimeni construcția cu ce se găsea la ofertă, la fel cum nimeni nu s-a gândit cum se poziționează mobila în cameră înainte de a pune in practică eventualul proiect. De cum sunt poziționate lucrurile prin baie nu mai amintesc. Nu vreau să-i jignesc pe respectivii proprietari, dar dacă tot investești niște bani, nu puțini, atunci nu mai bine angajezi un arhitect care să facă un plan și să eviți toate aceste inconveniente?  Un plan de arhitectura si legat de el unul de instalații? Numai așa lumina de sus se va putea stinge și de lângă pat, nu trebuie sa revii la culcare pe întuneric. Costurile nu cresc semnificativ, sigur arhitectul trebuie plătit,  dar în practică se va vedea prin poziționarea judicioasă a celor necesare în cameră.

Al doilea lucru care lipsește este intimitatea, pusă la grea încercare prin inexistența, în principal, a protecției fonice. Din nou, un lucru banal și care nu cred că ar duce la costuri mult mai mari de construcție, dar ar crește gradul de satisfacție.  Nu înțeleg de ce trebuie ca eu, din camera unu, să zicem, să aud ce se întâmplă în camera cinci de la etajul doi, fie ca acolo are loc o ceartă, un moment de intimitate sau cineva icnește pe toaletă pur și simplu. Înțeleg că se fac pereții din materiale ușoare, pentru economie, dar ceva material izolant fonic ar trebui pus înăuntru.  Problemele sunt însă mai mari. De regulă ușile de la cameră sunt din cele ieftine, fără garnituri și prag, iar asta garantează o liberă circulație a sunetului între respectiva cameră și hol. Mochetă nu se mai pune pe hol, nu de alta dar este mai ușor de curățat gresia, și uite așa nu există nimic care să izoleze sau să amortizeze sunetele. Cireașa de pe tort o reprezintă ușile de la cameră cu geam,  eventual combinate cu iluminatul pe hol realizat cu senzori de mișcare. Pe lângă efectul ne-cerut de lumini, intimitatea este ucisă chiar de la primii pași. Cum călătoresc de regulă singur, ușile de la baie cu geam nu reprezintă o problemă, dar altfel chiar nu sunt curios cine ce face acolo indiferent că ar fi nevastă-mea ( nu există pe moment), fata, sau un alt partener de drum.

Al treilea lucru simplu, este lipsa unor saltele decente.  Nu am nici aici pretenții mari, dar minima cerință este o saltea dreaptă și relativ fermă. De regulă primești saltele clasice, nu cred că sunt din paie, dar pe acolo, și vechi de dinainte de-a fi construită pensiunea, saltele deformate de mulțimea de oameni care a dormit pe ele. Este un detaliu trecut de cele mai multe ori cu vederea, dar care  are un impact major asupra somnului, realitatea fiind că o saltea se mai și schimbă după un număr de ani, multe din ele având un efect de covată vizibil. O saltea decentă se poate cumpăra cu câteva sute de lei de pe net, este o investiție, dar nu foarte mare, o recuperezi după două nopți de cazare, dar pentru client face diferența dintre un somn chinuit și un somn odihnitor.

Aceste trei lucruri le văd eu esențiale pentru confort, în rest nu mă interesează baia de expoziție, mobila ultra modernă sau alte lucruri făcute să-ți ia ochii. Observați că nu m-am legat de nimic exterior pensiunii, ce oferă zona de exemplu sau de boala cu petrecerile. M-am legat doar de lucrurile de bază, care constituie premisa unui sejur confortabil. Trebuie să zic că afară, vorbim de cazări rezervate tot prin Booking, aceste aspecte sunt rezolvate mulțumitor.   De ce lipsesc la noi și pe afară nu? Pot să presupun, dar cred că explicația simplă este că au reguli care se și respectă și există un respect autentic  pentru turist.

Dacă tot am vorbit de lipsuri, eu cred că există și  rezolvări simple,  pe două planuri. Primul plan ar fi existența unor norme minime, care să se și respecte, pe bază de control periodic. Firma noastră, ca restaurant, este controlată periodic dacă  respect normele specifice, așa că nu văd de ce nu ar fi posibil ca unitățile de cazare să fie și ele controlate. Al doilea plan în care se pot lua măsuri ar fi existența unui sistem de licențe, pe bază de cursuri gratuite, simple, scurte, dar obligatorii. Vrei să deschizi pensiune,  trebuie să faci un curs scurt, în cadrul căruia să-ți fie explicat simplu și pe înțelesul tău ce așteptări are lumea de la o pensiune, cum să o construiești și cum să o întreții, după care vei fi verificat dacă ai respectat  normele și apoi primești licența.

Eu cred că multă lume nu înțelege de fapt ce se așteaptă de la o astfel de unitate. Am întâlnit, de exemplu,  pensiuni frumos amenajate, cu grădină, loc de luat masa, grill etc, dar care totuși păcătuiau când venea vorba de cele trei lucruri de bază.   Nu sunt împotriva turismului intern, de când alerg am descoperit multe locuri frumoase și interesante, dar susțin că ar trebui reglementări stricte, pentru că bani s-au investit, dar asta nu este de folos daca nu ai un minim de confort. În plus nici nu mai există scuza cu este mai ieftin, că de multe ori nu este mai ieftin decât în străinătate sau oricum este doar ceva mai ieftin.

Am împlinit 50 de ani și încerc să mă obișnuiesc cu idea ca s-a dus o mare parte din viață. O vreme am tot trăit cu ideea că sunt la jumătatea vieții , dar nu este adevărat, am trecut de respectivul punct.  Nu cred că a face un bilanț  după modelul contabil este adecvat, nu se poate ține o contabilitate a vieții în sensul de plus sau minus, cât mai degrabă încerc să trag niște învățături din ce s-a întâmplat până acum. Am avut și perioade faste și mai nefaste, și bucurii și necazuri, și am experimentat cam din toate. In mod fericit, în urmă cu puțini mulți ani, am avut o epifanie și am reușit  să mă echilibrez mental  și să revin la mine însumi, iar ca o consecință am tras unele învățăminte. 

Am mai publicat aceste observații și constatări, dar revin cu ele, fiind un moment jubiliar. Ele reprezintă opinii personale, voi sunteți liberi să le aveți pe ale voastre. Secretul este ca, înainte să tragi vreo concluzie, să privești adânc în tine, să devii onest și să te întrebi dacă chiar  crezi în ea sau doar te minți pe tine că totul este bine.  

1.Universul lucrează  cu numere mari.    Trăim vieți finite într-un univers infinit. Nu știu care este scopul universului așa cum nu știu de fapt care este scopul vieții, altul decât reproducerea și supraviețuirea.  Noi, ca persoane individuale,  sunt cantități atât de neglijabile încât nu reprezentăm nici măcar o eroare de rotunjire la nivel cosmic. Ca întreagă civilizație, în cuantumul spațiu-timp, reprezentăm un moment extrem de scurt și trecător. În consecință, tu, ca persoană individuală, nu poți avea impertinența de a crede că lucrurile sunt aranjate special pentru tine sau predestinate. Viața este haotică, întâmplarea și norocul au un mare rol, evenimentele de tip lebădă neagră există, dar nu știi când apar, așa că nu te mai victimiza și acceptă că nu poți controla tot ce se întâmplă în jurul tău. Există o dualitatea bine și rău, care nu este în echilibru, folosește-te de ea, controlează ce poți controla și acceptă ce nu poți controla. Nu există un destin stabilit apriori, există fapte și consecințe, combinate cu întâmplarea, și există perseverență în atingerea unui scop.  Sună brutal, dar realitatea individuală este brutală.

2. Prin tine însuți. Cel mai bine ar fi să înțelegi că, cu foarte mici excepții, nimeni nu are un interes pozitiv în existența ta. Oamenii sunt axați pe supraviețuire și căutarea validării, așa că sau le folosești sau nu iar interesul  pentru tine va avea mai degrabă valențe negative. Relațiile care te îmbogățesc spiritual sunt rare, iar invidia face ravagii. Dacă ajungi să te descurci singur, sa fii fericit singur și să te validezi singur, atunci ești pe calea cea bună. Orice relație care înseamnă ceva va fi un bonus, dar nu conta pe asta. Plănuiește totul ca și cum ai fi singur, urmează-ti visele tale, nu te baza pe empatia și ajutorul altora.  Mintea ta ar trebui să fie singurul filtru ala acțiunilor tale și nu aștepta nimic bun de la nimeni, dar fii recunoscător dacă primești.  Nu fi invidios pe nimeni pentru succesul avut, vezi cum au procedat și ia exemplu. În final, când vei avea probleme, pentru că inevitabil de-a lungul vieții vei avea, cel mai probabil tu singur  te vei ajuta pe tine însuți și atunci vei înțelege, dacă ai noroc,  care sunt relațiile care chiar contează. Vei avea însă o surpriză neplăcută, pentru că atunci când ești perceput ca fiind un aliat slab pentru supraviețuire, toți cei care au un interes în tine te vor părăsi. Nu ajută să te victimizezi sau să dai vina pe alții pentru lucruri pe care le poți face tu.  De fapt oprește-te din auto  compătimire  că nici asta nu ajută la nimic,  universului nu-i pasă de tine. Singurul care ii pasă de tine ești chiar  tu.

3. Nimic nu este degeaba, orice experiența contează  și fii pregătit să te reinventezi.   De fapt, mai toate problemele sunt în mintea ta. Avem o înclinare de a dramatiza faptele simple și concise. Sigur, unele experiențe sunt plăcute, altele mai puțin plăcute, dar ce contează de fapt este cum judeci tu aceste experiențe și ce învățăminte tragi din ele. In acest context chiar și o experiența negativă poate fi transformată în ceva pozitiv, dar este necesar să te folosești de aceste experiențe pentru a progresa și nu pentru a te victimiza. Schimbarea este inevitabilă, viața este dinamica, nu avea regrete și fii pregătit să te reinventezi ori de câte ori este necesar.

4. Nu lua nimic personal. Vezi punctul 1.   De regulă modul în care te tratează alții este o reflecție a modului lor de a gândi și nu o interacțiune personală cu tine. Totuși, consideră că nu este treaba ta să îi salvezi, poți să-i înțelegi dacă  dorești, dar asta nu înseamnă că trebuie să te lași călcat în picioare sau să le validezi convingerile. Dacă este necesar pentru scopul tău, atunci susține-ți argumentele în mod civilizat, dacă nu, pleacă, pur și simplu.  Din ce în ce mai puțină lume are capacitatea de a argumenta civilizat și, cu atât mai puțin, capacitatea de a accepta că pot exista păreri diferite.  

5. Viața nu este ca în filme.  Dacă încă mai ai o părere idealistă asupra vieții, atunci fără îndoială că ai văzut prea multe filme cu happy-end.  Filmele cu happy-end ar trebui reglementate prin lege. Nu toți oamenii sunt frumoși, empatici, politicoși sau dispuși să te ajute, după cum nu toate situațiile au o înlănțuire logică care duce la un final fericit. Absurdul, mizeria, interesele personale, întâmplarea, egoismul și  prostia sunt mai degrabă atributele care guvernează viața. Cumva, printre toate acestea,  depinde de tine să descoperi frumusețea ei.

6. Fii discret, civilizat si politicos cu toată lumea. Fiecare are o istorie în spate, bună sau rea, și ferește-te să cataloghezi  persoane fără să știi ce experiențe eu. Chiar dacă în esență suntem animale, este necesar să ne comportăm civilizat unii cu alții.  Fii  politicos irelevant de cum se comportă cei din jurul tău, o faci pentru liniștea ta mentală și nu pentru ei.  Dacă celălalt se comportă ca în junglă,  atunci lasă jungla să fie casa lui.  Fii discret cu problemele tale, planurile tale sau situația ta financiară. Lasă rezultatele să vorbească pentru tine mai degrabă decât să faci demonstrații inutile.

7. Trăiește în prezent, o să mori oricum. Aceasta  este cea mai brutală constatare. O să mori oricum, mai devreme sau mai târziu. Nu te minți singur, din momentul în care te naști singura certitudine este că o să mori, doar că nu știi când.  Trăiește ancorat în prezent, bucură-te de ce are viața de oferit și achiziționează experiențe de tot felul.  O să mori singur, nu este o experiența de grup, și tot ce iei cu tine sunt experiențele, nimic material nu-ți va mai fi de folos. Moartea este finalul vieții, ar fi frumos să mai existe o altă existența după, dar acest lucru nu este demonstrat, este doar la stadiul de foarte improbabil.

8. Copiii nu sunt proprietatea ta.  Suntem animale destinate procreării, dar,  în caz că ai copii, ține minte că ei nu sunt proprietatea ta și nu-ți datorează nimic. Atunci când i-ai creat, ți-ai asumat responsabilitatea că îi vei crește și îndruma prin viață. În nici un caz nu poți profita, abuza sau dispune de ei după cum vrei tu. Ei au drumul lor și tu ești acolo pentru a-i ghida. Atunci când drumul lor capătă sens, pentru că la un moment dat o va face, tot ce mai ai de făcut este să îi sprijini emoțional.

9. Iubirea este unidirecțională. Fie că este romantică sau platonică, fie că vorbim despre iubirea de semeni sau animale, fie că ești îndrăgostit sau nu, iubirea este unidirecțională.   Iubirea nu este răsplătită cu iubire, dimpotrivă adesea se profită de ea. Încearcă să combini iubirea, care este oarbă luată ca atare, cu o doză mare de realism aplicat, altfel există o mare probabilitate să îți aducă un lung șir de necazuri. Revenind la punctul 4, nu lua nimic personal și înțelege că nu poți controla cum va răspunde  înapoi obiectul iubirii tale. Adesea a iubii înseamnă a lăsa să plece pentru a vedea dacă se întoarce la tine. Ar mai trebui să-ți controlezi și impulsul sexual, pentru că da, din această perspectivă suntem doar animale,  și să judeci relațiile romantice dincolo de nevoia de sex.  Este o parte complicată a vieții și este greu de gestionat cu atât mai mult cu cât nu are nimic de-a face cu rațiunea.

10. Rațional și nu sentimental. Cea mai dificilă  observație dintre toate. Nu lăsa sentimentele și impulsurile să îți dicteze acțiunile, direct sau indirect.  Nu răspunde niciodată imediat la nimic, ia o pauză și judecă. Știu că este cel mai ușor să mergi prin viață cu ochii închiși, ghidat de sentimente, dar atunci nu te mira de rezultate și în mod cert, nu ai dreptul să te victimizezi.  Așa că cel mai bine este urmezi o cale rațională  de la bun început, chiar dacă uneori este dificil spre imposibil. Ca să vezi că ceva, orice ar fi, este toxic trebuie să fii rațional și nu sentimental. Ideal ar fi să ajungi să gândești că nu gândești bine. Chiar și așa vei avea experiențe nefericite, este inevitabil, fii indulgent cu tine, trage învățăminte și mergi mai departe, dar fă totul la modul rațional. Un individ sentimental este ușor de controlat. Nu vreau să sugerez că trebuie să fim niște roboți calculați, este normal să avem sentimente și să le afișăm, dar atunci când vine vorba de decizii importante este mai bine să luăm decizii raționale, chiar dacă vor fi dureroase sentimental.

Poate că mai sunt și alte lucruri de spus sau poate că nu sunteți de acord cu mine, pot să respect acest lucru. Nu doresc să vă de motivez în ce privește viața, dimpotrivă, fiecare are în viață un drum al lui presărat de experiențe proprii,  și are libertatea de a-și căuta fericirea. Viața poate fi frumoasă, dar doar dacă ne-o facem noi. Observațiile mele par simple, dar m-au costat un șir lung de experiențe nefericite. Nu am regrete în cele privește, fără aceste experiențe nu aș fi ajuns să trag aceste concluzii. În același timp înțeleg că nu există garanții pentru viitor, doar perspective ceva mai bune.

Suntem deja la jumătatea lunii decembrie și  sa derulat mult din perioada  denumită generic de Crăciun,  în consecință am câteva gânduri de împărtășit, unele mai bune, altele mai puțin bune. Mai degrabă gândurile sunt clarificări de termeni, dar voi le puteți denumi oricum.

Perioada Crăciunului– perioada Crăciunului se limita pe vremuri la câteva zile. Dacă mă gândesc bine am avut ani în care am lucrat sau am mers la școală pe data de 24 decembrie.  Acum aceasta perioadă s-a extins bine de tot în noiembrie. Cam de pe la începutul lui noiembrie, apare prin magazine marfa cu specific de Crăciun, adică  inscripționată cu reni, brazi, fulgi de zăpadă, globuri, sau orice alt simbol crăciunesc,  și o ține tot așa până după data de 24.  Mai mult, este aranjată de așa natură încât nu poți intra în supermarket fără să treci pe lângă ea.   Fără îndoială că această extindere are la bază rațiuni comerciale dar efectul este că până pe 25 începi să te cam saturi să tot auzi de Crăciun.

Marfa de Crăciun – dacă perioada a fost lungită atunci era inevitabil să apară o gama și mai largă de marfă pe care am putea-o denumi generic de Crăciun. Adică orice lucru, mai mic sau mai mare, vândut in versiunea albă, verde sau roșie, și cu inevitabilii reni ( sau fulgi de zăpadă, sau orice altceva) și de care ar părea că ai nevoie prin casă.  De fapt, nu ai neapărat nevoie, doar că reclamele îți promit nemaivăzute bucurii dacă le cumperi. Aceasta este de fapt mesajul reclamelor de Crăciun, te îndeamnă să cumperi, să cumperi și iar să cumperi. Nici nu mai contează ce cumperi, doar să cumperi. Obiecte decorative pe care nici un om cu un simț estetic normal dezvoltat nu le-ar expune în afara Crăciunului. Pulovere care par drăguțe, dar numai de Crăciun, căci în orice altă ocazie vei părea penibil. Ciocolate sau produse de patiserie cu specific așa zis de Crăciun. Moși de ciocolată care ascund iepuri de paști reambalați. Globuri de toate felurile, cu astea nu am nimic, doar că mai am cutii întregi din anii trecuți. Produse alimentare care dintr-o dată au devenit cu specific de Crăciun, în tot restul anului nu sunt. Hectare și hectare de rafturi alocate la început de magazin printre care trebuie să îți croiești drum. Nu vreau să fiu răutăcios, dar nu înțeleg de ce decorațiunile trebuie schimbate anual, pentru că nu se uzează și nu au termen de garanție.

Colindele de Crăciun – un bun exemplu de lucru frumos de care te saturi din cauza folosirii abuzive. Îmi plac colindele, dar de Crăciun și în cantități mici.  Îmi amintesc de anii copilăriei când umblam prin sat, la bunici, de colindat și era foarte interesant. Dar când le auzi  difuzate prin magazine până la exasperare, începi să te saturi de ele. Și de Hrușcă m-a saturat, dacă tot abordăm subiectul.  Nu trebuie să vă fie rușine să recunoașteți dacă și voi vă săturați. Ce este prea mult dăunează, cam la fel ca alcoolul, băutul sau sexul conjugal.

Cadourile de Crăciun– un gest frumos atâta timp cât păstrezi costurile în limitele decenței. Îmi făcea o reală plăcere să urmăresc copilul cum scrie scrisori adresate lui Moș Crăciun și mai puțină plăcere să umblu prin magazine să  îi îndeplinesc dorințele multe și frustrant de variate. Între timp copilul a crescut, credința în Moș Crăciun s-a  estompat, dar lista a rămas.  Este un secret bine-cunoscut, nu vorbim între noi , dar cu toții știm că nu există moș, însă copiii pot fi foarte mercantili. Dacă însă transformi gestul de a face un cadou cu ocazia Crăciunului în concurs de cine cheltuie mai mult atunci plăcerea se transformă în corvoadă. Banii, prin intermediul cadourilor de Crăciun, nu cumpără iubirea  sau admirația nimănui. Dacă  o cumpără, înseamnă că ai probleme mai mari decât cheltuielile de Crăciun.

Masa de Crăciun – un motiv de bucurie și de întâlnire cu familia sau cei dragi, după caz și posibilități.  Ideal ar fi ca cei doi termeni să se refere la unul și același lucru, dar fiecare cu realitatea lui. Masa de Crăciun  a fost transformată, pentru mult prea mulți,  în concurs de mâncat și băut, având ca mare premiu un drum la spital cu ambulanța.  Cantitățile de mâncare cumpărate în magazine le rivalizează numai pe cele cumpărate înainte de o eventuala apocalipsă  și nu înțeleg de ce înainte de Crăciun comercianții nu atașează remorci la cărucioare. Ar face tot procesul  cumpărării unor mari și inutile cantități de mâncare mult mai ușor. După Crăciun pubelele dau pe dinafară  de mâncarea aruncată, dar asta nu mai contează, important este că am avut o masă bogată.  Și pentru noi masa de Crăciun este importantă, dar plăcerea ei vine din reunirea cu familia, conversația avută și vinul roșu, bun și băut cu moderație. Accept că fiecare familie are feluri culinare specifice  pe care le face de Crăciun și că acestea dau specificul festiv  al mesei, dar dacă le poți înlocui cu o pizza și să te simți la fel de bine în aceeași companie, atunci se cheamă că petrecerea este reușită.

Filmele de Crăciun– chiar nu am nimic de zis aici,  se pare că nimeni nu a putut realiza nimic mai bun decât Home Alone, în multiplele lui iterații.  Le-am văzut de atâtea ori că aproape le știu pe de rost, dar, ca și la desenele cu Tom și Jerry, mă amuz de fiecare dată. Mai sunt și cele cu specific religios, la acestea nu mă uit. că și ele se cam repetă, dar nu mă amuză. Sunt genul de filme pe care le vezi o singură dată.

Bradul de Crăciun–  sunt de acord cu el, atâta vreme cât nu este tăiat aiurea din pădure. Dacă este crescut special în acest scop, atunci nu văd o problemă în a avea de Crăciun un brad natural în casă, chiar și numai pentru miros. Dacă vă doriți unul din plastic este bun și acesta, fiecare cum consideră. Doar să nu deveniți ecologiști de tastatură și să încercați să explicați de ce nu mai putem avea brazi natural, că nu sunteți credibili.  Nu trebuie să distrugem chiar orice obicei numai de dragul de a arăta că suntem progresiști. Nouă ne place să împodobim bradul și îl lăsăm până pe la mijlocul luni Ianuarie

Finanțele  de Crăciun – nu știu cum se face, dar în ciuda faptului că lumea se plânge de bani, magazinele sunt pline. Există o adevărată disperare de a cumpăra.  Cineva îmi spunea că a mers la mall într-o seară de miercuri, cu două săptămâni înainte de Crăciun și nu a putut intra nici măcar în parcare.  Înțeleg că toate reclamele, textele și promoțiile de Crăciun te îndeamnă să cumperi, dar uneori este bine să îți exersezi judecata critică și să fii mai temperat.  Da, este plăcut să cumperi lucruri, chiar dacă nu ai nevoie de ele, pot să înțeleg că îți dă o satisfacție, și nu, a impresiona lumea cu ce cadouri cumperi e nu este neapărat foarte inteligent din partea ta, pentru că lumea va fi impresionată pe moment, dar tu muncești pentru banii ăia o perioadă mai lungă. La fel cum degeaba te lauzi cât ai cheltuit de Crăciun, că nu te face mai bun la suflet în nici un fel.  Să faci credit sau să epuizezi cardul pentru a putea cheltui  de Crăciun este pur și simplu o decizie financiară proastă.

Din aceste gânduri s-ar putea înțelege că nu agreez perioada Crăciunului. Nimic mai neadevărat, și,  deși familia s-a restrâns, chiar ne face plăcere să ornăm bradul, să pregătim masa sau să primim musafiri. Crăciunul a căpătat valențe laice la început de secol XX, nemaifiind o sărbătoare strict religioasă, și eu cred că este un lucru bun să existe o  perioadă din an în care familia este  în centrul atenției.  Chiar dacă sunt conștient că aceasta deplasare a centrului de greutate ascunde interese comerciale, le accept pentru valențele umane  a sărbătorii. Totuși cumpătarea și simțul rațiunii nu ar trebui să ne părăsească și, împotriva a ce vor reclamele să ne facă să credem, nu  mulțimea banilor cheltuiți sau mormanul de băutură și mâncare ingerată cu această ocazie fac sărbătoarea Crăciunului mai fericită.  Timpul petrecut cu familia sau prietenii fac sărbătoarea cu adevărat specială. Eu așa văd această sărbătoare, voi aveți, în mod firesc, libertatea să procedați în felul vostru.