În plimbare de unul singur la Scarița-Belioara

Uneori îmi place  să ies în natură de unul singur, fie că se întâmplă să o fac mergând pe jos sau pedalând pe bicicletă. Nu socotesc aici turele de alergare pentru că de obicei alerg de unul singur și aceste ieșiri țin de antrenamentul regulat pe care îl fac. Nu consider că sunt egoist sau că comit o aroganță prin aceste ieșiri singuratice. De regulă le fac atunci când nu am program cu familia, cu prietenii, antrenament de alergat, și simt că am acumulat multă energie negativă. Plimbările în natura sunt, cel puțin pentru mine, cel mai bun remediu pentru oboseala mentală care se acumulează în timp.

Pentru tura pe care vreau să v-o prezint am ales Scărița-Belioara. Este relativ aproape de Cluj, 80 de kilometri,  și m-am gândit că, in ciuda faptului că este încă iarnă, fiind mijloc de februarie, vor mai fi și alți turiști. Drumul până acolo este bun până după Turda , dar după ce se intră pe valea Arieșului devine destul de rău o perioadă. Apoi asfaltul devine din nou de calitate până o iei la dreapta către Poșaga. De aici încolo trebuie mers cu multă grijă pentru că drumul este foarte îngust iar locuitorii de la munte au bunul obicei de a petrece înainte de a conduce mașina, mai ales după-masa, la sfârșit de săptămână.

Am lăsat mașina în parcarea situata la 400 de metri de Scărița. Se poate merge și mai sus cu mașina, dar nu merită pentru că drumul este foarte denivelat, pietros și spălat de ape. Practic sunt mai puțin de 10 minute până unde se închide cercul făcut de traseul turistic și  acolo este momentul in care trebuie să te decizi dacă îl faci prin dreapta sau prin stânga. Eu l-am făcut prin stânga  pentru că urcarea îmi pare mai accentuată  și sunt de părere că este mai ușor să urci abrupt și să cobori mai domol.  L-am făcut in ambele sensuri și pot să zic ca prefer prin stânga, dar este opțiunea mea personală.

Presupunerea inițială că va mai fi lumea a fost aproape corectă, pentru  că în total am întâlnit șase persoane. In sezonul de vară traseul este mai animat, dar acum a fost suficient de pustiu pentru starea mea de spirit. Cu o altă ocazie, tot iarna, am văzut urme de urs pe drumul care duce de la Șesul Craiului ( partea de sus a masivului) la Băișoara. Traseul Scăriței nu este foarte lung, are aproape 11 km pornind din parcare. Eu am avut nevoie de ceva mai puțin de patru ore pentru a-l parcurge în condițiile în care am mers destul de repede la urcare. Trebuie însă să fiți foarte atenți pentru că diferența de nivel este mare, de 800 de metri. Aceasta înseamnă și că este de urcat, parte a traseului pe care o puteți face mai încet, dar și că diferența de condiții meteorologice poate fi brutală. Dacă în sezonul de vară nu reprezintă o problemă, in cel de iarnă devine foarte rapid una insurmontabilă fără echipament adecvat. Jos au fost 7-8 grade peste zero și nici un pic de zăpadă, dar sus bătea un vânt înghețat, iar pe unele porțiuni zăpada îmi trecea peste bocanci. 

Momentele în care m-am simțit foarte singur au fost la urcare, până am ajuns la drumul care duce către Băișoara, cel pe care am văzut și urmele de urs, în principal pentru că nu am întâlnit pe nimeni. Atenție ca există un singur izvor pe tot traseul, sau cel puțin așa stiu eu. Nu este foarte clar marcat, dar îl puteți găsi atunci când se iese din pădure, in jumătatea de sus a urcării, pe culmea abruptă și  înierbată în vârful căreia marcajul face dreapta  la 90 de grade. Izvorul este ușor stânga față de cărare, la limita pădurii, înainte de porțiunea cu iarbă. Traseul  turistic este foarte bine marcat, nu există nici o problemă de orientare. Chifla și iaurtul aduse cu mine le-am mâncat in locul meu preferat. Nu știu cum se numește, dacă se numește cumva, dar este un pinten îngust care oferă o priveliște spectaculoasă către Trascău, valea Poșegii și alte forme de relief, depinde și de vizibilitate. Dacă urcați prin stânga, așa cum am făcut eu,  găsiți acest loc foarte ușor. Cum ajungeți sus la Scărița și începeți să dați de abrupturi, cărarea va face o curba largă la stânga și o să începeți să dați de panouri informative. După ce o luați la stânga , dacă priviți către margine și spre satul Poșaga, o să vedeți pintenul respectiv la mai puțin de 200 metri în fața voastră și ceva mai jos. Vă recomand să mergeți până acolo, pentru că merită, dar să fiți atenți că este periculos. Locul este îngust și nu există balustradă așa că poate că este mai bine de evitat dacă sunteți cu copii mici. La coborâre puteți vizita și Coșul Boului, dacă mai aveți energie și curaj pentru că este o urcare scurtă și abruptă. Iarna nu este oricum recomandat și in general nu este o pierdere foarte mare dacă nu mergeți, pentru că peisajul deja l-ați admirat de sus.

Pozele exprimă vizual mult mai bine experiența trăită. Nu a fost o zi cu soare, din păcate, dar în rest nu mă pot plânge de vreme și peisaj. Eu vă recomand să mergeți și cu familia pentru că traseul are toate atributele unei ieșiri la munte  de o zi reușite. Necesită un oarecare efort, dar se poate aborda încet, și vă trebuie  un echipament minim, în funcție de sezon. Este recomandat să aveți apă și mâncare la voi. Apă, pentru că așa cum am zis, există un singur izvor, iar mâncare, pentru că sus este păcat să nu faci popas și să admiri priveliștea.

Sunt anumite reguli de care țin cont când mă duc de unul singur și vă recomand să faceți la fel. Nu mă duc în zone foarte izolate sau periculoase ca și descriere fizică.  Cum mai nou este plin de urși peste tot, de regulă mă duc pe trasee turistice, unde mai sunt și alți oameni, sau pe drumuri forestiere care unesc sate și cătune. Prin Apuseni, care sunt  totuși munți populați, există multe zone suficient de pustii pentru o drumeție solitară, dar în același timp suficient de locuite, astfel încât să nu te simți foarte expus. Astfel că, dacă nu ești foarte fricos, ai un relativ sentiment de siguranța. Nu sunt sinucigaș și nici nu mă simt suficient de curajos încât să doresc să văd dacă sunt mai puternic decât ursul. Nu mă expun la riscuri inutile căutând adrenalina, mai ales dacă sunt cu bicicleta. Anunț familia unde merg și când ar trebui să mă întorc, pentru cazul nefericit în care aș putea să pățesc ceva. Sigur, întotdeauna se poate întâmpla ceva neprevăzut, dar este bine să îți iei unele măsuri de siguranță și să speri că familia te vrea înapoi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: