Ardașcheia- doua încercări pentru o singură ascensiune

 Vârful  Ardașcheia este de multe ori ignorat, fiind eclipsat de mult mai celebrul și fotogenicul vecin: Colții Trăscăului.  Chiar și noi am fost de mai multe ori la Piatra Secuiului ( vârful din Colții Trăscăului ) și doar o singură dată pe Ardașcheia.  Vârful Ardașcheia este mai înalt însă decât Colții Trăscăului, urcarea este cel puțin la fel de abruptă și diferența de altitudine mai mare.  Este adevărat că, de jos din sat, nu arată la fel de bine în poze, dar eu cred că de sus perspectiva este mai frumoasă. Totuși, dat fiind că este deja iarnă, trebuie ținut cont de modificările climatice pentru că se urcă de la 550 metri  altitudine în satul Rimetea, la 1250 metri altitudine sus pe vârf. Stiu că nu este o altitudine foarte mare, dar  diferența de condiții meteo poate fi  semnificativă. Poate că vara acest aspect nu are nici o  importanță, dar la început de decembrie este o diferență. Nu este recomandat să parcurgeti creasta din vârf, care arată ca o lamă de cuțit zimțat, dacă este umed, plouă și bate vântul. Nu este cu adevărat dificilă, dar este mai bine de făcut pe vreme uscată. Creasta are aproape un kilometru lungime.

Drumeția propusă nu este cu adevărat foarte grea și nici foarte lungă. Ca să urci și să cobori, așa cum am făcut noi, au fost necesari 13 kilometri și 900 de metri diferență de nivel, pornind de la fântâna din centrul satului Rimetea. Pe Ardașcheia nu există un traseu marcat, traseul de urcare nu este evident (ca și pe Colții Trăscăului), iar pantele în partea de sus sunt abrupte. Chiar dacă nu sunt trasee marcate,  există o cărare care urcă,  bine definită, prin fata lui ( partea cu Rimetea) și mai puțin  vizibilă  pe cealaltă parte. Traseul ales de noi  începe din sat, pe marcajul cu banda roșie, și urcă până la aproape 950 metri altitudine, unde se părăsește marcajul, imediat după izvor. Traseul marcat cotește la stânga pe sub Ardașcheia și merge în direcția Colțești, dar voi țineți cărarea care urcă direct in sus. De pe creastă, pe undeva la jumătatea ei, există o cărare care coboară la traseul marcat cu cruce galbenă din spatele vârfului, care este un drum forestier. Traseul galben duce înapoi în sat, dacă faci la dreapta pe el când cobori de pe vârf. Traseul de coborâre  prin spate  este mai puțin vizibil acum din cauza frunzelor, iar coborârea in sine  este dificilă, dar se poate cobori și la liber, sunt 400 metri intre creastă și drumul forestier și 250 metri diferență de nivel, in jos.

Prima încercare:

Având multe zile libere cu ocazia zilei de 1 decembrie ne-am propus  să facem o excursie la munte. Cum sâmbătă, 27 noiembrie, eram doar noi doi, eu și fata, ne-am decis să alegem un traseu turistic marcat și fără multe riscuri. Ne-am decis să urcăm pe Ardașcheia,  pe traseul descris mai sus. Fata a fost greu de motivat sa iasă din casă, dar, în final, am reușit să ne pornim, ajungând în  satul Rimetea pe la ora 11. Din cauza vremii nu am putut urca până în vârf. Prognoza era destul de sumbră când am plecat din Cluj, iar  pe parcurs s-a înrăutățit și mai mult. O prognoză cu 30 % șanse de  ploaie nu înseamnă mult, dar dacă  o combini cu altitudine, vânt și temperatură scăzută, atunci vine un moment în care este mai bine să renunți. Când am ajuns la 900 metri altitudine deja era lapoviță și  foarte frig. Ne-am întors un pic mai jos, într-un loc ferit de vând, unde ne-am îmbrăcat  gros și ne-am gândit ce să facem.  Deși fata a fost reticentă în a veni, în mod surprinzător, nu a vrut să abandoneze ideea de a urca până în vârf. De jos a mai venit un cuplu, singurele persoane întâlnite în acea zi, așa că ne-am pornit din nou  și am reînceput să urcăm, doar că ne-am hotărât să trecem pe sub Ardașcheia ținând traseul marcat cu dunga roșie către direcția  Coltesti.  O fost o decizie înțeleaptă pentru că vântul bătea deja extrem de tare, desi eram feriți de versant și creasta nu se vedea din cauza norilor și a ceții.  Am ținut banda roșie până am trecut de vârf, apoi am continuat pe cărarea bătută către un loc care cred că se cheamă Creasta Cocoșului. Traseul cu bandă roșie ar fi coborât în vale, pe drumul forestier către Coltesti. Aici vântul ne-a pus la propriu jos și am lungit un pic traseul coborând prin spatele crestei, pentru a nu fi în bătaia vântului.  De  pe respectiva creastă ne-am întors către Rimetea, direct pe dealuri. La altitudini mai mici nu era frig, doar că bătea vântul extrem de tare. Atât de tare încât am fost nevoiți să mâncăm la mașină, pentru că  nu am fi avut nici o șansă să desfacem rucsacul și să întindem masa. Nu pot să zic că a fost o excursie ratată, pentru că de fapt am umblat, am făcut efort  și am avut prilejul de a face poze spectaculoase. Au fost totuși 12 km obositori, mai ales din cauza condițiilor puțin favorabile. Dacă era doar soare, poate că era doar o altă excursie, dar așa, fata sigur își va aduce aminte de expediția noastră.

A doua încercare

A doua încercare am făcut-o pe 29 noiembrie și a fost reușită. Prognoza meteo a fost mai bună și am ales același traseu, în circuit. Am pornit la drum  întreaga familie, plus o prietenă a fetei. Am ajuns, tot așa, pe la ora 11 în Rimetea și ne-am apucat de urcat. În mod curios, un câine ne-a însoțit tot traseul.  Vremea s-a înrăutățit pe măsură ce urcam în altitudine și sus pe creasta ne-a prins o ninsoare viscolită, din fericire, de scurtă durată. Cum bătea vântul, nu ne-am putut opri să mâncăm decât după ce  am ajuns în spatele vârfului Ardașcheia, pe traseul marcat cu cruce galbena.  Pozele spun povestea mai bine decât mine.

Ca și concluzie, vă recomand aceasta excursie dacă aveți o zi la dispoziție. Aveți grija însă, că este  de dificultate medie spre ridicată, se urcă mulți metri în altitudine, pe o distanță relativ scurtă, și, în funcție de anotimp, vremea poate fi imprevizibilă. Nu abordați traseul dacă nu aveți deloc pregătire fizică și aveți grijă ce echipament aveți. Pantele pot deveni noroioase, așa că este nevoie de pantofi  aderenți și poate de o pereche de bețe.  Apă aveți pe traseu doar la urcare, aproape de punctul în care vă despărțiți de banda roșie. Chiar dacă nu este un traseul lung, aveți grija să vă refaceți provizia. În funcție de anotimp, calculați un pic și ora la care vă porniți. Noi ne-am întors aproape pe întuneric, pentru că am avut nevoie de cinci ore si jumătate, fară a ne grăbi tare, cu o oră de pauză inclusă.  Am încheiat hrănind câinele cu crenvuști cumpărați de la magazinul din piață.

Există și o morală și anume că la munte trebuie să știi când să renunți, așa cum am făcut noi la prima încercare. Am renunțat la urcarea pe vârf și am refăcut traseul în funcție de vreme și teren. A rămas o excursie reușită dar fără a ne pune viața  în pericol.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: