Sindromul vanzatoarei de la alimentara

O mica poveste despre ce am patit azi la banca. Nu merg des la banca pentru ca nu am de ce, dar uneori este necesar sa merg  intr-o sucursala, in povestea de azi ca sa ridic un card. Pare cel mai usor lucru din lume, iei un plic, dai o semnatura, dar asta doar pana calci pragul agentiei. Numele bancii si agentia nu sunt importante, se putea intampla oriunde.

Joi, dupa servici, m-am oprit la agentia respectivei banci, aflata relativ convenabil aprope de unde lucrez. Am intrat inauntru si am  constatat placut surprins ca sunt urmatorul la rand, ambele ghisee fiind ocupate. Imi zic in sinea mea ca am avut noroc , dar realitatea nu a fost de acord cu mine. Am asteptat peste 15 minute la coada fara sa ajung la ghiseu. Si as mai fi asteptat fara probleme, dar nu in conditiile in care angajatele de la ghiseu nu isi dau interesul pentru a face lucrurile sa se miste. Nu ma deranjeaza ca am de asteptat ,nu sunt prost sau absurd, inteleg ca uneori mai sunt si altii in fata mea. Dar ma deranjeaza sa astept din indolenta celul de la ghiseu, indiferent ce fel de ghiseu. Parca era concurs de cine se misca mai incet iar clientii sa isi vada locul lor, adica jos de tot, umiliti si lasati sa astepte, caci deranjeaza, avand pretentia absurda de a fi serviti intr-un timp rezonabil. In final, pentru ca am indraznit sa intreb daca mai dureaza, dupa replica evidenta cu avem de lucru,  au acceptat sa ma ia peste rand, chiar a aparut cineva din biroul din spate. Cand am intrebat de ce nu a venit mai devreme persoana respectiva, pentru ca deja se facuse coada, din nou au spus, ofuscate, ca ele au de lucru.  Eu m-as gandi ca de lucru inseamna si rezolvarea diverselor chestiuni cu clientii, dar nu a fost dupa mine. In final, dupa ce mi-a luat buletinul, doamna de la ghiseu a inceput prin a ma intreba daca am primit mesaj pe telefon ( da, primisem) pentru ca, cardul nu este la ei, prilej de chicoteala superioara a ambelor persoane de la ghisee. In final a fost gasit si cardul, dar deja eram satul de umilinta. O alta chestie a fost ca nu a vrut sa imi dea buletinul inapoi pana cand nu vrea ea, ca sa zic asa, lucru care m-a facut sa il cer imperativ pe motiv ca nu are dreptul sa il mai retina. Odata ce  m-am identificat si m-au gasit in sistem imi vreau buletinul inapoi, fara alte explicatii si tergiversari.

Nu am mai vrut cardul. I-am rugat sa scrie pe el textual: clientul il refuza din cauza timpului mare de stat la coada si a umilintelor de la ghiseu.  Nu imi trebuia neaparat asa ca nu este o problema. Doamnele au ras.

 Mie personal nu mi s-a parut nimic de ras. In sens mai larg  imi par situatii de plans, pentru ca din pacate genul asta de atitudine fata de clienti intalnesti in foarte multe locuri, practic mai peste tot unde este un ghiseul, o receptie sau o casa de marcat. Ghiseele de la orice institutie de stat, cu mici exceptii, sunt dezastruoase. Doamnele de la supermarket isi povestesc urlat retete peste capul clientilor. Angajatul benzinariei imi arunca bonul peste tejghea de pica jos. Alta doamna de la o banca care ma ameninta, pe ton de politie, cu blocarea banilor daca nu actualizez datele. Alta doamna de la magazin care isi povesteste cu vecina amanunte familiale absolut dezgustatoare si neinteresante pentru mine. Angajatul din show room de la un dealer de masini care le inchide ca asa vrea el dar nu catadicseste sa le deschida decat daca esti „cu adevarat” interesat. Alta vanzatoare care urla ca si pe camp catre cineva in spate, si impicit catre clienti,  pentru ca nu stie sa foloseasca casca din dotare Si mai pot continua cu altul sau alta.

 Practic este similar cu vanzatoarea de pe vremuri de la alimentara care era un mic Dumnezeu si sunt destul de batran sa imi amintesc cum se comportau. Vanzatoarea era stapanul absolut al locului si toti ceilalti trebuiau sa se supuna autoritatii ei.  Sindromul asta dainuie in timp de 30 de ani si se extinde. Este cultivat de persoanele de la ghiseu fireste. Cred ca are cauze multiple: lipsa de educatie, lipsa de respect fata de celalalt, lipsa unei culturi in lucrul cu clientii si lipsa faptului ca nu spunem ce ne deranjeaza. Nu stiu care cauza este predominanta, dar sunt satul sa fiu umilit numai pentru ca am nevoie de un act, de un card sau sa platesc ceva la casa la magazin. Asa ca nu ma sfiesc sa spun. Doamnei de la magazin cu urlatul i-am recomandat sa mearga sa lucreze in agricultura.  La alte doamne le-am spus ca motivele de divort ale celor din familie trebuie sa ramana in familie si nu impartasite celor de la coada. Baiatului de la benzinarie i-am tinut o prelegere despre respect. De la banca doresc, si nu ma las, pana nu obtinut un punct de vedere oficial. Doar tipului din show room i-am spus ca e in regula sa le inchida ,ca nici nu doresc sa vad nimic, ca e o masina de spalat pe roti si am venit ca sa ii satisfac curiozitatea nevestei care vazuse reclama, ca mai am masini din gama lor si au un singur argument: sunt ieftine. Omul a fost ofuscat, deranjat in aroganta lui de vanzator de masini.

Sunt si locuri unde te simti tratat normal si sunt multe. Dar tine mai degraba de politica firmei respective si de administratorul local al activitatii. In final a respecta clientii, altceva nu se cere, este o deprindere care poate fi invatata si exersata. Nu este o problema ca multi  nu o au, dar este o problema cand tot mai multa lume nu vrea sa o invete.