Am fost, din nou, la schi în Italia și singurul regret avut este că nu mă duc mai des an, dar nu pot să spun cu adevărat de ce merg numai odată. Îmi place schiul, dar anul acesta, în care am prins șase zile din șase cu soare, am realizat și cât de mult îmi place.
Drumul până acolo este lung și reprezintă o culme a plictiselii, între un adult și un adolescent cu căști pe urechi. In mare parte peisajul nu ajută, doar prin Slovenia și Italia devine mai interesant, dar oricum dezavantajul mersului pe autostradă este monotonia. Anul acesta am mers pe la Oradea, ca de obicei, și m-am întors pe la Arad. Pe la Arad sunt 100 de kilometri în plus, dar timpul necesar este același. Avantajul este că eviți drumul Oradea-Cluj, nemodernizat de mai bine de treizeci de ani. Mai rău este că îl ai de parcurs la întoarcere, când ești obosit, fără chef și te întorci tu și toți care au mai fost la ski, adică este aglomerat, iar tot ce îți dorești este să ajungi acasă. Pe la Arad este ceva mai bine, autostrada a fost rezonabil de liberă, lipsesc doar vreo 10 kilometri și rămâi numai cu drumul Turda-Cluj, care este destul de bun. De la Arad la Turda am avut 129 medie orară, nu că voiam să demonstrez ceva, dar pur și simplu doream să se termine mai repede călătoria. În caz că nu știați în Slovenia este mai rentabil să ieși de pe autostradă să alimentezi. Eu o fac la Maribor, unde este o stradă lungă care duce către centru plină de benzinării și există și un McDonald.
Am stat în Soraga di Fassa, zona destul de populară printre români judecând după numerele de pe mașini. Localitatea este bine plasată pentru a explora zonele de schi din partea de est. Am reușit să mergem cam peste tot: San Pellegrino, Latemar, Alpe Lucia, Alpe Cermis, Buffaure-Ciampac. Ne-am aventurat și către vest prin Canazei către Arabba. Nu am mers către Selva di Val Gardena sau Alta Badia pentru că sunt pe circuitul Sella Ronda și, ca o consecință, sunt aglomerate. Oricum mai trebuie să avem ce explora și anul viitor.
Fiecare stațiune are particularitățile ei, unele sunt mai mici altele mai mari, dar niciuna din această zonă nu are dimensiune industriale ale celor din Austria. Abonamentul Dolomite Super Ski Pass acoperă foarte multe stațiuni, 1200 km de pârtii, dar din cauză că sunt atât de împrăștiate este virtual imposibil să le acoperi pe toate în șase zile. Geografia nu te ajută foarte mult, fiind multe trecători montane de trecut și chiar dacă distanțele nu sunt mari, necesită un timp lung de parcurgere.
Uneori dimineața mergeam într-o parte iar după masa în alta, cu pauze la o pizzerie din Soraga, Sas da Rocia. Pont primit de la un prieten: dacă ai mașină automată trebuie să dai jos doar un clăpar, îți face viața mai ușoară. Oricum la amiază se cerea o pauză, iau unele stațiuni se pot acoperi în jumătate de zi, așa că aveam timp de oprit la pizza . Chiar și așa am schiat mult mai mult ca în alte dăți, dar fără intenție, așa ne-am simțit bine. Ziua de pauză a avut 40 de kilometri, cu o medie a zilelor de 45-46.
Mâncarea pe pârtie este în continuare bună, în caz că aveți curiozitatea, dar cum eram în Italia, am mai vrut și câte o pizza la amiază, adică de două ori. De data aceasta am stat la un hotel cu demipensiune, cu mâncare din categoria gourmet, cinci feluri la cină, toate mici și sofisticate, și toate se pretau la pozat și pus pe Instagram. Am cerut pizza într-o seară dar s-au stresat că nu îmi place mâncarea, așa că am renunțat. Personal nu mi-a plăcut neapărat sistemul, eu sunt un adept al mâncărurilor mai simple, dar în cantități suficiente. Nu pot să zic că era rea mâncarea, era și prezentată impecabil, doar că nu a fost ce am crezut eu, dar la alții părea să le placă. Un efect pozitiv a fost că, de foame, fata a mâncat căprioară sau vită făcută rare. Micul dejun era fantastic iar hotelul foarte curat, se cheamă Dolomia și vi-l recomand.
Peisajul este de vis, foarte diferit de ce se găsește pe la noi, din cauza geologiei. Dolomiții arată complet altfel decât Alpii din Austria și cred că asta îi face să fie mai atractivi. Sunt pereți verticali de stancă care uneori par aurii din cauza soarelui. Am fost și vara și peisajul la 3000 de metri arată selenar fără nici o formă de vegetație.
În rest calitatea pârtiilor este impecabilă dimineața și vă recomand să mergeți la prima oră la schi. Cafeaua este în continuare 1 euro ( espresso) și este bună cam peste tot, se dovedește ca nu ai nevoie de un barista fistichiu pentru a face o cafea. În general prin Italia sunt mai puține povești legate de cafea și mâncare. Dacă la noi sunt foarte multe fițe care pun accent pe cât de fistichie este mâncarea, la ei se pune accent pe cât de gustoasă este mâncarea și, credeți-mă, face o diferență.
Altceva nu am de spus, mai bine mergeți și convingeți-vă dacă vă place sau nu.
Razvan Scrie 