(de la cineva care a eșuat de multe ori)
Sunt conștient că internetul abundă în sfaturi financiare, dar, din păcate, de multe ori se dovedește că este doar o altă ocupație bănoasă, sfaturile neavând o legătură directă cu experiența celui care le și dă. Personal, am încredere în sfaturi date de cineva care a ajuns la acele concluzii după ce a făcut diverse greșeli financiare în viață, greșeli pe care și le poate asuma și explica. Cred că întotdeauna trebuie văzut cine dă aceste sfaturi, ce experiență are și în ce măsură este calificat să o facă.
Ca să vă scutesc de acest efort, de a face cercetări prin trecutul meu, vă spun de la început că am făcut greșeli, am ratat oportunități, dar am avut și reușite, și, în plus, nici nu cer bani pentru sfaturi. Am ajuns să mă descurc destul de bine, dar pentru asta a fost necesar un lung șir de greșeli. Iar pe unele le-am repetat chiar de multe ori, dar până la urmă, ca orice ardelean chibzuit, am tras unele concluzii. Era bine dacă în scoală, în loc de multele materii inutile, s-ar fi predat cursuri de educație financiară. Ar fi scutit mult timp, bani pierduți și efort inutil.
1.Banii tăi sunt ai tăi și numai ai tăi. Tu răspunzi de ei, că de aceea sunt ai tăi. Nimeni altcineva nu poartă responsabilitatea gestionării lor. Nici mama, nici tata, nici contabila, nici nevasta, nici banca, nimeni, dar absolut nimeni nu este responsabil de soarta lor. Dacă îi vei pierde este inutil să dai vina pe altcineva, pentru ce tu trebuia să faci de la bun început. În consecința fii informat, documentează-te și caută singur cele mai bune soluții să-i economisești și înmulțești, în funcție de cât risc ești dispus să accepți, și, mai ale, nu îi pune pe toți la un loc în caz că greșești.
2. Construiește un buget lunar realist. Este important să ai o imagine clară a veniturilor și cheltuielilor lunare. Poate fi neplăcut să realizezi cât de puțin câștigi, dar este important ca veniturile să nu fie depășite de cheltuieli, indiferent de ce trebuie să tai de pe lista de cumpărături. Dacă nu îți ajung banii, soluția este să faci ceva să câștigi mai mult, dar asta este altă discuție. Niciodată, dar chiar niciodată, soluția nu este să suplimentezi diferența prin împrumuturi. Ele îți vor mari de fapt deficitul pentru că trebuie returnate cu dobândă. Împrumuturile se fac pentru a achiziționa bunuri care, potențial, vor avea o valoare mai mare în viitor, de exemplu o casă, sau pentru a mări valoare unui bun existent( renovări, etc). Nu se fac împrumuturi pentru a cumpăra bunuri la modă sau o mașină, care anul viitor nu vor valora nimic.
3. Atenție de cheltuielile inutile și la vicii, fii cumpătat. Știu că este bună o cafea de la coffee shop în fiecare dimineața. Doar că la prețurile actuale costă minim 10 lei. Într-o lună se adună 200 de lei. Dacă mai pui și o jumătate de pachet de țigări, că sunt mari șanse să fii fumător, se mai adună 200 de lei. Într-un an, numai aceste două cheltuieli înseamnă 4800 lei , adică un concediu semi-decent. Un alt exemplu ar fi cumpăratul impulsiv , cu căruciorul, și fără o listă clară de la supermarket. Vor rezulta multe lucruri cumpărate, din care multe sunt inutile sau care se vor arunca. Sunt două exemple de cum se pot economisi banii, dar aș mai include aici: mașina foarte scumpă cumpărată în foarte multe rate, cumpărăturile care țin pasul cu moda, mâncatul permanent în oraș, vacanțele organizate haotic, etc.
4. Ai în vedere faptul că robinetul cu bani se poate închide temporar. Robinetul de la țeava cu bani, ca orice alt robinet, se mai și închide, chiar dacă temporar. În viitor se pot întâmpla multe lucruri pe care nu le poți prevedea în prezent. Ca o consecință, este bine să ai rezerve de bani, pentru a fi capabil să-ți menții același stil de viață până când robinetul cu bani se deschide din nou. Poate îți pierzi postul, sau firma nu merge bine o perioadă, sunt lucruri firești care se pot întâmpla, ideea este să nu trăiești de la un salariu la altul, dar este bine să ai rezerve pentru câteva luni. În felul acesta nu vei fi nevoit să lichidezi din investiții în momente nepotrivite.
5. Fă diferența între bun și datorie. Este o diferență subtilă, dar esențială, pe care lumea nu o înțelege pe deplin. O să vă dau din nou exemplul cu mașina. O mașină luată cu plata integrală este un bun propriu, chiar dacă el va genera anumite cheltuieli de întreținere și se va devaloriza. O mașină luată cu plata în multe rate, chiar dacă scumpă, nu este un bun al tău, este o datorie pe care o ai de plătit cu dobândă și, in afară de faptul că se va devaloriza mai trebuie și întreținută. Da, va fi numai bună de lăudat la prieteni și motiv de mare fală în trafic, dar în realitate este un bun al băncii pe care tu îl închiriezi la o valoare mult mai mare decât cea reală. De depreciat se va deprecia exact ca și cea luată cu plata integrală, dar tu plătești pentru folosirea ei la valoarea integrală. De fapt ar fi o idee bună să o cumperi după ce mare parte din depreciere a avut loc. În orice caz, luată în rate va fi a ta cândva, dar până atunci nu numai că își va pierde mare parte din valoare, dar tu ai mai plătit și dobândă pe respectiva depreciere. Este destul de subtil? În caz că nu vă mai dau un exemplu cu o locuință. Dacă tu ai un buget lunar care îți permite să întreții un apartament, nu este o rușine, orientează-te către un apartament. Dar dacă îți cumperi o casă pe care nu ți-o permiți, atunci aceasta se transformă într-o permanenta datorie, o piatră de moară atârnată de gât, în argou popular, pentru că te vei strădui să acoperi cheltuielile de întreținere, iar asta îți va consuma tot bugetul. Practic, valoarea bunului, raportată la bugetul tău de cheltuieli, îl transformă foarte ușor dintr-o investiție într-o gaură financiară.
6. Nu crede chiar toate reclamele. Ar trebui să fie o chestie de bun simț, dar niciodată nu crede reclamele la produse financiare. Întotdeauna informează-te și citește textul scris cu litere mărunte. Din nou vă ofer un exemplu revelator. Atunci când mi-am ridicat cartea de credit, doamna de la ghișeu a spus ceva de genul: banca vă dă suma x pe card. Replica mea a fost, nu, banca îmi pune la dispoziție o limită în care pot să cheltuiesc de pe card, dar aceasta sumă trebuie returnată la timp pentru că altfel va purta o dobândă enormă. Doamna a zis: așa este, dar cei mai mulți nu înțeleg asta. Aceasta este diferența dintre reclamă și realitate.
7. Balanța cheltuieli/economisire. Știu că este dificil, dar revenind la punctul 4, te sfătuiesc să economisești lunar o sumă de bani. Fă un plan și ține-te de el. Poți face un depozit cu banii, investi în acțiuni, etc. Nu sări lunile pentru diverse motive, pentru că va deveni o obișnuință. Atunci când te vei pensiona și vei avea bani de cheltuit îmi vei mulțumi pentru sfat.
8. Mașina și prioritizarea cheltuielilor. Am tot folosit exemplul cu mașina pentru că ne caracterizează, ca nație, investirea unor sume nejustificat de mari de bani în simboluri falice și efemere a unei poziții sociale câștigate prin datorii ( vezi punctul 5). Cheltuielile ar trebui să aibă o prioritate, de la cele esențiale ( casă, copii, sănătate), la cele care ne aduc confort sau plăcere ( adică experiențe), la cele total inutile, simple simboluri falice, exemplificate cum nu se poate mai bine prin mașina personală. Dacă tu începi lista de cheltuieli cu rata la mașină, pe care se duce jumătate din venitul lunar, atunci ai o mare problemă financiară. Poate că va fi greu să renunți la unele cheltuieli care îți produc o efemeră plăcere, dar nu ai soluție. Pentru o situație financiară sănătoasă și ca să nu trăiești de la un salariu la altul, construiește realist bugetul lunar de la punctul 2 și prioritizează în mod sănătos cheltuielile. Experiențele trebuie să vină înaintea lucrurilor.
9. Cartea de credit. Unul din cele mai reușite trucuri ale băncilor este cartea de credit. Îți dă senzația că ai bani, dar de fapt nu ai, că nu sunt ai tăi. Iar de avut pe card îi ai doar prima dată, până îi cheltui, pentru că apoi urmează un ciclul fără de sfârșit: acoperă cât poți din sold, cheltuie, acoperă, ș.a.m.d. Practic dacă faci greșeala să te repezi la banii de pe cartea de credit, ai devenit captivul băncii și vei plăti dobândă pentru această dubioasă plăcere. Nu ziceți că nu pentru că știu persoane care sunt sub linia roșie, de zero, de pe cartea de credit. Cartea de credit este foarte utilă, trebuie să recunosc, dar trebuie folosită cu un scop practic: pentru a avea o rezervă de bani la îndemână și pentru a putea gestiona cheltuielile lunare. Eu personal folosesc extensiv cartea de credit și pe cât posibil plătesc numai cu ea, evitând plățile cu bani cash. În acest fel, am permanent o situație exactă cu banii cheltuiți în luna respectivă, doar că îmi acopăr suma cheltuită la finalul lunii, pentru a evita plata dobânzii. Este mult mai eficient decât să faci plăți cash și apoi să te gândești câți bani ai avut în buzunar. Vă încurajez să faceți la fel, este o metodă eficientă de control a cheltuielilor.
Eu personal am trecut prin toate aceste greșeli, de mai multe ori chiar, ca să le pot aprofunda mai bine. Important este că am învățat ceva din ele, chiar dacă numai după ce am trecut binișor de jumătatea vieții. Banii vin și se duc, dar până la urmă ar trebui să mai și rămână. În același timp, nici nu doresc să rămâneți cu impresia că promovez un stil de viață auster, avar și lipsit de bucurii de orice fel. Dimpotrivă, vă încurajez să acumulați experiențe cât mai multe, dar nu lucruri inutile. Ce încerc să promovez, este un stil de viața echilibrat, în care sa existe un control al banilor rațional și nu emoțional. Sunt conștient că orice schimbare presupune efort și adaptare, dar, în final, vă promit că situația voastră financiară va fi mai bună.