Cu ceva timp în urmă am asistat la o scenă grotescă în Lidl, o scenă care, pentru cineva cu un pic de experiență, arată tot ce este greșit într-o relație, și, din păcate, am tot văzut respectiva scenă jucată de multe ori în jurul meu, cu diverși actori și în diverse interpretări.
Protagoniștii sunt un cuplu în vârstă, pe la 60 de ani, cu un aspect civilizat, de la distanță, și cu o primă impresie de oameni educați. Nu îi cunosc, îmi este greu să judec cu ce s-ar putea ocupa, dar par a fi peste media generală. Ea, multă și în sus și pe lateral, îmbrăcata bine, falnică, țanțoșă, coafată un pic prea strident, vizibil cu haine noi, el îmbrăcat bine, dar nu cu haine noi, cu o atitudine umilă, de servitor, când îl vezi de aproape. Discuția dintre ei mergea întru-un singur sens, ea dând ordine și umilindu-l pe om pentru te miri ce mărunțișuri aveau ei de cumpărat, fără nici o rușine sau jenă față de public. Ea făcea uz de ți-am zis, nu ți-am zis, nu aia am zis, ce mă nu ești în stare, ce om mai ești și tu. El răspundea umil, cu o atitudine de om care capitulează în fiecare zi un pic mai mult, om care nu mai are nici o speranță în viață. Complet emasculat, se comporta ca o umbră a unui bărbat, fără păreri, fără un cuvânt de pus. Era foarte clar balanța puterii în respectiva relația în ce direcție mergea. Fără să îi cunosc pot să presupun că și acasă cucoana se comporta la fel, dacă nu chiar mai rău.
Eu nu știu ce îl putea determina pe respectivul om să accepte o așa decădere. Am văzut acest model de multe ori, și la femei și la bărbați, de fapt ,după ce înțelegi modelul, nu mai poți să nu-l mai vezi. Riscam să fiu penibil în mijloc de Lidl, dacă aș fi mers la el să îl întreb care este motivația lui să o accepte pe respectiva doamnă. Pentru că acolo, atunci, în câteva minute, cei doi au reușit să demonstreze tot ce este greșit în înțelegerea și constituirea unei relații între doi indivizi. Ar fi trebui să merg la om să îi spun că decât așa, mai bine singur. Un an trăit singur făcând ce-i place , trăind în cea mai modestă garsonieră, valorează infinit mai mult decât restul vieții cu respectiva femeie, irelevant de trecutul dintre ei. Nu sunt psiholog așa că nu pot să dau o explicație științifică, dar am tot văzut prin jurul meu persoane care trăiesc în relații care sunt în esență nefericite, cu o balanță a puterii dezechilibrată, fără colaborare, relații în care nu există de fapt decât o singură persoană, și asta din diverse motive, care merg de la scuze false de genul: așa este el/ea, stăm din cauza copiilor, avem o casă împreună, ce o să zică lumea, până la o înțelegere greșită a ce înseamnă de fapt o relație. Oricum ar fi, tot relație toxică se numește a fi, și pentru tine nu va aduce nimic bun în viață, dimpotrivă va fi o frână în tot ce vei vrea să faci, o piedică în calea dezvoltării tale.
Cei doi din Lidl au demonstrat exact ce înseamnă înțelegerea greșită a unei relații, iar eu, acum, nu am pretenția să va explic ce înseamnă o relație fericită, dar vreau să vă încurajez să nu acceptați una toxică. Nimic, dar absolut nimic, nu justifică o relație toxică, exceptând desigur persoanele cu un interes pecuniar, care își dau la schimb intimitatea pentru bani, dar acesta este un capitol separat.
În consecință am ajuns la întrebarea din titlu: cât de frică vă este să fiți singuri? Societatea ne condiționează încă de mici să ne dorim o relație, să căutăm un partener, să facem o familie . Cumva, dacă privim omul ca un animal care are ca scop supraviețuirea și procrearea, atunci este firesc ca o relație să fie de dorit. În doi este mai ușor de supraviețuit decât de unul singur, dar există unele probleme aici. Sunt perfect de acord că o relație de lungă durată este de dorit singurătății, dar, și acesta este marele dar, trebuie să fie o relație sănătoasă, care să ne îmbogățească în primul rând mental și spiritual. Altfel, argumentez eu, singurătatea, chiar și temporară, este de preferat oricărei relații care îți distruge personalitatea și dorința de a trăi, cum era cazul individului din Lidl. Între a-ți amaneta viitorul pentru câștiguri incerte, cu un partener care nu te respectă și a trăi singur, dar cum vrei tu, eu aș alege singurătatea de fiecare dată.
De ce vă este frică să fiți singuri? De monologul vostru interior? Se spune că oamenii inteligenți vorbesc mult cu ei înșiși, așa că un monolog interior este chiar de dorit. Totuși, dacă aveți nedumeriri legate de viață pe care le tot dezbateți în interiorul vostru, rezolvați-le. O sesiune de zece ședințe cu un psiholog care știe ce face, vor fi cea mai bună investiție din viața voastră. Nu va fi plăcut, dar va fi revelator. Vă este frică să ieșiți singuri la un concert, film sau restaurant? De ce? Faptul că mergeți cu partenerul nu schimbă cu nimic dacă vă place sau nu concertul, filmul sau mâncarea. Vă este frică că aveți cu cine schimba o vorbă? Pot să înțeleg, dar ce vorbă schimbată este aceea cu un partener care vrea să aibă dreptate permanent? Vă este frică că rămâneți fără prieteni? Cum poate relația să influențeze prieteniile cu terțe persoane, iar dacă le influențează, ar trebui să reevaluați prieteniile. Vă este frică că rămâneți fără suport emoțional? Dar cum poate un partener toxic să vă susțină emoțional, asta în cazul foarte puțin probabil că va vrea să vă susțină? Aveți nevoie de aprobarea unui partener pentru a face un sport sau altă acțiune care vă place? Dacă da, revin la ideea cu cele 10 ședințe, pentru că a face ceva ce îți place nu are nevoie de aprobarea nimănui, desigur atâta vreme cât este legal și social acceptat. Sunt plăcerile tale și ele nu au nevoie de confirmarea altcuiva.
Nu sunt rupt de realitate. Știu că există consecințe neplăcute ale singurătății, unul fiind lipsa intimității, a vieții sexuale de întreținere și a cafelei băute în doi duminica dimineața. Mai există și faptul că o gospodărie este mai ușor de întreținut în doi, pentru că aceleași sarcini se re-distribuie. Mai sunt și multe lucruri plăcute care se pretează a fi făcute în doi, un City break romantic în Italia de exemplu. Dar dacă le pui în balanță cu sănătatea ta mintală, o să constatați că pacea interioară este mai importantă.
Opinia mea, întemeiată pe experiență, este că pentru a fi fericit într-o relație, trebuie în primul să poți să fii fericit trăind singur. Secretul este să nu mai cauți validarea în alții, să o cauți în tine. Fii onest cu tine, descoperă-te, cunoaște-te, înțelege ce slăbiciuni ai, înțelege ce calități ai. Te poți accepta așa cum ești sau poți să îmbunătățești acele aspecte pe care le consideri deficitare, nu contează, important este să faci pace în primul rând cu tine. Acestea sunt lucruri pe care le faci singur, nu te minți că ai nevoie de altcineva pentru ele. Orice scop ai avea în viață, este scopul tău, partenerul doar te ajută și te susține în îndeplinirea lui, așa cum și tu ar trebui să îl ajuți și susții pe el/ea.
Important este să înțelegi că fericirea, reușita în viață sau bucuria de a trăi, trebuie să depindă numai de tine și nu de un posibil partener. În momentul în care cauți validarea la partener, este foarte probabil să ajungi în situația nefericitului descris mai sus, pentru că riști să-ți dai personalitatea și viitorul la schimb cu o validare discutabilă, și este întotdeauna un schimb prost. Dacă ajungi să cauți propria fericire în tine, atunci ești pregătit să cauți o relație întemeiată pe baze sănătoase.
Aceasta este opinia mea de profan în ale psihologiei, întemeiată pe observații care ar putea fi personale sau nu, sau s-ar putea referi la persoane din apropierea mea, sau nu. Nu doresc să vă lămuresc că este mai bine să trăiești singur, dar nici nu vreau să vă spun că este rău, este doar o situație care trebuie luată ca un fapt aleatoriu al vieții. Nu trebuie să vă fie frică de singurătate, în caz că ajungeți acolo, dar nici nu trebuie să o căutați. Susțin doar că este varianta de preferat, opusă unei relații toxice. Există o problemă, după ce constați cât de multă liniște mentală îți aduce singurătatea, este foarte greu să te motivezi să mai cauți o relație, mai ales după o anumită vârstă. Impulsurile animalice din tine îți spun că ai nevoie de o relație, dar conștientul îți spune că stai așa, nu te grăbi, trebuie judecat ce aduce în plus o relație acum, la 50 de ani, și care sunt costurile ei în termen de liniște interioară.
Razvan Scrie 