Se tot vehiculează narativa că înainte de 89 era mai bine și văd că are o mare priză la nostalgici, idioți, needucați sau suveraniști. În beneficul lor, în caz că nu sunt complet analfabeți funcționali și pot citi și înțelege un text, am să furnizez un scurt exemplu despre cât de bine era înainte.
Am fost din nou la un concurs de alergat, Hercules , dar de fapt nu contează unde, procedura este aceeași. Am plecat vineri după masa, am condus 330 kilometri, m-am cazat la o pensiune găsită pe Booking în Băile Herculane, sâmbătă dimineața am alergat, m-a oprit la un magazin și am luat ceva de mâncat, am alimentat și m-am întors acasă, din nou 330 kilometri. Acasă am făcut un duș, mi-am pregătit ceva de mâncat, m-am uitat la televizor și am adormit. Nu este ceva deosebit, cu mici variații, toți alergătorii procedează la fel, dar etapele sunt importante. Să ne imaginăm pentru o clipă că suntem înainte de 89 și să reluăm etapele, dar cu ce era disponibil efectiv atunci pentru cetățeanul ( se chema tovarăș) obișnuit.
O să încep cu pasiunea pentru alergarea montană. Mă gândesc că ai fi putut face asta dacă chiar insistai, dar apăreau numeroase impedimente, de neconceput acum. Pentru început, nu găseai echipament. Să zicem că făceai rost de el pe sub mână, dar chiar și așa timpul îți era sever limitat prin faptul că munceai sâmbăta, așa că mai aveai doar duminica la dispoziție și poate ceva după-mese. Dar cumva, greu, să presupuneam că practicai acest sport.
A doua problemă care se ivește este reprezentată de organizarea concursului în. Posibilitatea ca cineva să organizeze acest gen de concursuri pentru amatori, din pasiune sau, mai grav, pentru profit, era destul de mică, aș zice spre neglijabilă. Este necesară logistică, publicitate, voluntari, ajutor de la Salvamont, etc, tot felul de lucruri la care nu aveai acces în acele timpuri. Competițiile era mai degrabă pentru profesioniști, organizate de către stat, sau mai erau unele organizare de întreprinderi pentru angajații lor. Dar să presupuneam că se organiza un concurs de acest gen, cineva, cumva, reușea, în singura zi liberă, adică duminica, și, presupunând că practicai acest sport, doreai să participi.
Ca să participi, trebuia să ajungi cumva acolo și asta pe bază de hartă, că Waze nu se inventase, și chiar dacă ar fi existat, nu ai fi avut acces la el, așa că îl vom ignora. Sigur, se poate și cu harta, nu este o problemă. Libertatea de mișcare în interiorul granițelor nu era sancționată oficial, dar nu era nici încurajată și primul impediment era cota lunară de combustibil și infama invenție a circulației duminicale pe baza de număr par/impar. Dacă combinam cota de benzină cu calitatea slaba a mașinilor disponibile, pentru că da, erau niște cotețe de mașini pentru care 600 de kilometri fără nici o defecțiunea era un deziderat greu de atins, vedem cum un drum banal era de fapt o aventură în sine. Asta presupunând că aveai mașina respectiva, că dacă nu, aveai măcar vreo cinci ani de așteptat după ea. Exista soluția cu trenul dar aș zice că era mai degrabă dificilă în acest caz.
Dar să presupuneam că reușeai să ajungi în respectiva locație a concursului. Următorul pas era să cauți o cazare. Cum Booking nu exista, totul ținea de capacitatea ta de a te descurca. Nu sunt foarte sigur că existau pensiuni, bănuiesc că mai degrabă erai primit în gazdă, oricum o bună cunoaștere a zonei era esențială sau să ai pe cineva care cunoștea zona. Dintre problemele enumerate cred că aceasta era cea mai mică. Să presupuneam că rezolvai și acest aspect și luai o cină cu ce ai adus de acasă, din motive de inexistență celor mai banale facilități. Poate că exista un restaurant, poate că nu, în magazine nu găseai mai nimic, așa că soluția cu pachetul era mai sigură.
Vine și ziua concursului și te prezinți la start, cu ce echipament poți. Presupunând că un număr suficient de entuziaști reușeau cumva să se adune, acesta se desfășoară ca orice concurs, nu prea avem ce comenta aici. Probabil că nu ar fi existat puncte de alimentare pe traseu, ce să faci, lipsurile erau peste tot, la final ai fi primit o strângere de mână și un drum bun către casă.
Ca să pui la loc energia consumată în concurs aveai nevoie să mănânci ceva. Nu intram prea mult în detalii științifice, că mâncatul era oricum pe bază de ce se putea. Probabil că tot din pachet era mai sigur, eu am intrat la un supermarket pentru o ciocolată neagră, o pâine, roșii, un cașcaval feliat și un kefir. Mă îndoiesc că ai fi găsit toate aceste lucruri, iar o conservă de pește sau ceva cu fasole, disponibile pe atunci, de ce sa zicem că nu, nu sunt chiar ce își dorește stomacul tău după un efort prelungit.
Venea momentul să te îndrepți spre casă, din nou cei 330 de kilometri. Pentru asta ar trebui să alimentezi, poze cu cozile la benzină circulă pe internet, cred că se dădeau 10 litri pentru cei în tranzit, nu mai știu care erau regulile. Oricum nu era o chestiune de câteva minute cum este în prezent. Necesita planificare, răbdare și mult noroc, exact ce trebuie când ești obosit și tot ce îți dorești este să mergi acasă. Dar, dacă tot ai ajuns până aici, să presupunem că rezolvi cumva chestiunea benzinei, și presupunând că mașina încă merge, ajungi acasă. Dacă ai noroc o să prinzi ceva apă caldă să poți face un duș, dacă nu prinzi, încălzești pe aragaz, de prefera la lumina electrică, dacă nu la ce lumină poți. Peste uitatul la televizor sărim că nu este esențial aici, ajută la relaxare, dar oricum cel mult te uitai fizic la el, că emisiuni nu existau. Poze de la concurs, rezultate on-line, clasamente și alte asemenea nu vor fi, dar să zicem că poți trăi și fără ele.
Observați că nu am făcut nici o referire la mijloacele financiare necesare. Faptul că aveai bani înainte de 89 nu schimba cu nimic probabilitatea ca toate aceste acțiuni succesive necesar pentru participa la un concurs să se întâmple. Pur și simplu sunt prea mulți de poate și prea multe greutăți de depășit, ca o astfel de eventualitate să fie credibilă. Mai degrabă nu ai fi putut participa la nici un concurs pentru că nu ar fi existat concursul și tu nu puteai practica respectivul sport.
Morala este ca atunci când cineva zice că ce bine era înainte cel mai ușor este de contrazis prin proiectarea unor acțiuni actuale, simple, în trecut. Degeaba veniți cu statistici, că nu vor înțelege, mai multe șanse sunt să o luați pas cu pas și să reconstruiți acțiunea cu ce era efectiv la îndemâna înainte de 89, pentru un om obișnuit. O să fiți surprinși câte lucruri, uzuale acum, nu se puteau face atunci. Succes.
Razvan Scrie 