Nu există maratoane ușoare. Noi mai povestim între noi și zicem că mergem acolo sau dincolo că este concurs mai ușor, dar bravăm, în realitate toate sunt grele și inaccesibile unei persoane sedentare. Pornind de la grele, ele pot fi mai grele, foarte grele, sau extrem de grele, depinde de lungime ( da, unele sunt mai lungi și altele mai scurte), diferența de nivel, tipul de teren, modul în care sunt configurate, ș.a.m.d. Deși am adunat un număr de curse, în continuare fiecare start reprezintă o nouă încercare, pentru că sunt mulți factori de care trebuie să ții cont. Iar dacă cursa se suprapune peste vremea nefavorabilă, căci tu te înscrii cu mult timp înainte și n-ai cum să știi ce va fi, atunci devine o aventură desfășurată la limita inconștienței. Și nu, nu se poate alerga cu echipament impermeabil, o să explic cu altă ocazie profanilor, alergătorii știu de ce.
Dacă aș avea o slujbă și mi s-ar cere să depun efort fizic intens timp de șase ore, la temperaturi între unu și cinci grade, cu un echipament de protecție minimal, adică tricou și foiță de vânt, cel mai probabil este că aș apela la codul muncii și aș refuza. Nu numai că aș refuza dar aș însoți refuzul cu unele cuvinte nepotrivite unui auz ușor ofensabil. Eu nu aș putea să cer nimic comparabil angajaților mei, legea și bunul simț mă împiedică.
Greul începe cu o săptămână înainte când vezi că prognoza meteo arată ploaie și iar ploaie, iar tu speri că măcar in perioada concursului o să ai o fereastră de câteva ore fără ploaie. Prognoza se mai modifică pe măsură ce te apropii de ziua de concurs, uneori apare o fereastră, alteori nu. Tu te rogi ca în final să apară, nu apare, dar sunt doar 50% șanse de ploaie, așa că este mai bine decât nimic. Dacă ar fi o drumeție cu copilul, probabil că aș sta acasă, dar fiind un maraton în alergare, m-am pornit la drum. Din ce am văzut, multă lume nici măcar nu s-a mai pornit. Pe drum încolo, eu am mers ca pasager, a început o ploaie mocănească. Cum nu conduc, pot admira peisajul, saturat cu apă, în toată splendoarea lui, încerc să dorm ca să nu mă mai gândesc. Ne luăm numerele seara, pe ploaie, ajung la pensiune în Moeciu pe ploaie, adorm pe ploaie, toată noaptea aud ploaia cum răpăie pe acoperiș. Mă trezesc dimineața și constat că de fapt era robinetul de la baie uitat deschis, dar de plouat, a plouat oricum. O rază de speranță apare când ies afară și constat că este doar o burniță fină și frig. Condiții sunt prielnice doar prin comparație cu ploaia de peste noapte. Dar oricum, sunt suficient de încurajatoare pentru a lua măcar startul.
De fapt problema este să te motivezi să iei startul. Dacă reușești să faci asta, atunci adrenalina se va ocupa de rest. Sigur, în primele 30 de minute ești ud până la piele, piele care oricum este foarte aproape de apa, la nici un milimetru de țesătură de plastic distanță, iar peste o oră, pe prima culme, lapovițează abundent. Dar deja alergi de o oră și creierul secretă tot felul de substanțe care fac experiența, altfel mizerabilă în lipsa lor, de la fericită la de-a dreptul euforică. Cumva știi cât este de rea vremea, dar nu-ți mai pasă, constați liniștit că ești ud tot și ce mari sunt fulgii de nea. Cel mai mult te încurcă de fapt noroiul, care transformă coborârile într-un joc imens de popice. Cine are bețe este avantajat, pentru că le poate folosi pentru stabilitate, dar cu grijă, că sunt din carbon și au fost gândite pentru a te împinge în ele, nu pentru derapaje laterale. Daca este până acolo nici pantofi nu sunt echivalentul unor șenile, dar cumva te descurci prin noroaie la vale sau, mai rău, în pantă laterală. Pantofii sunt oricum uzi și plini de noroi și pe dinăuntru și pe dinafară. Cine nu a trecut prin asta nu cred că își dă seama cât de multă căldură generează organismul la o alergare cu un ritm cardiac constant de 150. Totul este să nu te oprești până la finiș și să lași adrenalina să lucreze pentru tine. La final constați că de fapt nu a fost chiar așa de rău și te repezi să-ți iei o cafea.
Toată această introducere și prezentare pe scurt a cursei Ecorun Moeciu 2025 ne conduce în mod firesc la întrebarea: de ce o facem? Cel mai scurt răspuns ar fi pentru că putem, dar suspicionez că este ușor mai complicat decât atât. Cred că de fapt așa ne căutăm validarea, nu în alții, cum de regulă se întâmplă, cât în noi înșine. Iar pe măsură ce o găsim, împinși de un sadism un îndreptat către propria persoană pe fondul unui masochism dubios, căci aici suntem și victime și proprii noștri călăi, începe să ne placă suferința, căci după suferință urmează extazul. Iar pe măsură ce ne place extazul, vrem și mai mult din el, lucru care necesită și mai multă suferință, și uite așa întrăm într-un cerc vicios. Nu știu dacă deviază către erotism toate chestiunea sau nu, nu sunt psiholog, dar este oricum o chestiune dubioasă, despre care nu vorbim, dar tacit o facem cu toții. Un maraton înseamnă suferință, 4-5-6 ore, urmată de o nesimulată stare o beție euforică, care apare când treci linia de sosire, euforie foarte greu de replicat în mod legal în alte condiții. Iar după respectiva euforie, în cazul de la Moeciu fereastra a fost de 15 minute că eram ud și afară era frig, urmează o stare de plăcută letargie în care încerci să te schimbi, să faci un duș și să revii la normal. Cumva ești obosit, dar satisfăcut, letargic dar în mișcare, ai vrea să dormi dar ști că nu poți, mușchii te dor dar totuși te simți bine, și în general viața este minunată, irelevant de problemele pe care le ai. Substanțele alea diseminate prin organism grație suferinței auto-provocate, sunt o minune pentru moral și fizic. Sigur, minunea nu ține mult, până a doua zi, dar cel puțin, peste vreo două săptămâni o poți înfăptui din nou, singur și fără nici un ajutor mistic.
Dacă nu mă credeți, vă provoc să încercați, dar atenție, alergatul de anduranță dă dependență, cu cât alergi mai mult, cu atât vrei mai mult. Este un mod plăcut și totuși acceptat social de a-ți altera starea către fericire ( evit cuvântul droga), cu substanțe secretate de propriul tău organism, asta pe lângă nevoia de a-ți demonstra că poți. Aș mai putea să spun că este o fericire auto-stimulată, dar poate înțelegeți greșit și nu este cazul, am zis că nu are legătură cu erotismul.
Razvan Scrie 