Cu câteva zile în urmă am publicat pe Facebook următorul text:
Am o dilema care necesită un sfat. De curând am văzut nevasta unui cunoscut, nu l-aș numi chiar prieten, dar interacționez destul de des cu el, cum se ținea de mâna si-l umplea de sărutări pe un al treilea personaj. Acuma, știu ca nu este problema mea, dar parcă îmi este jenă față de om, ori de câte ori îl văd. El nu pare sa cunoască situația, eu am descoperit-o pur întâmplător, deși nu aș fi vrut sa fiu implicat. Întrebarea este să îi spun sau să nu îi spun? Voi cum a-ți proceda?
Am primit, în particular și în public, o mulțime de sfaturi. Acestea vizau două direcții de acțiune, neimplicare, să nu spun pe motiv că nu este treaba mea, sau implicare, spune pentru că și tu ai vrea să fi informat. Înțeleg perspectiva ambele abordări, dar înainte de a vă spune care este părerea mea trebuie să mărturisesc două lucruri.
Așa cum unii au realizat, dar nu am apucat să blochez toate comentariile la timp, postarea ar fi putut avea ca scop să nu las lumea să stea liniștită și este foarte adevărat. Cum am folosit formularea cunoscut, dar nu neapărat prieten, cu oarecare intenție, grupul de oameni țintit a fost destul de mare. Perversul intelectual din mine și-a spus aici cuvântul.
Al doilea lucru este că realitatea este la mijloc. Am vrut să aștept până de 1 aprilie ca să fie sub formă de farsă, dar nu am mai avut răbdare. Faptele s-au petrecut, este adevărat, dar au implicat lume foarte vag cunoscută, doar că eu le-am translatat în timp și spațiu, ca să pun lumea pe jar, sau măcar să mai stârnesc ceva sentimente. Cine a avut motive să se simtă vizat trebuie că are unele probleme în relație, nu doresc să ofensez, dar dacă măcar ți-a trecut acest gând prin minte că nevasta ar putea să te înșele, acolo deja a apărut o problemă de încredere. Cine nu s-a simțit vizat fie nu se consideră cunoscut sau prieten, deși mă urmărește, fie are o relație solidă.
Părerea mea este că, în situația respectivă, trebuie să îi spui prietenului respectiv, oricât de stânjenitor ar fi, cât de repede este posibil. Poate să fie ciudat, poate să fie penibil, poate că prietenul te va urî o vreme, cândva demult am trecut prin asta, dar i-am spus respectivului, deși toată lumea se ferea și consider că a fost calea corectă. Am mai spus că prietenia se bazează pe onestitate, iar ascunderea unei asemenea fapte ar crea o ruptură definitivă. Si invers, dacă aș fi în situația respectivă, deși sunt divorțat pe moment, as vrea să mi se spună. Probabil că nu mi-ar plăcea, dar aș aprecia un asemenea gest sincer. Eu personal sunt împotriva înșelatului și nu cred că o relație poate supraviețui lui. Înșelatul nu este niciodată întâmplător, este premeditat, și denotă lipsă de caracter și moralitate, cel puțin în lumea în care insist să trăiesc. Relațiile se pot destrăma, este de înțeles, dar problemele în relație nu justifică înșelarea partenerului.
Mai cred și că între prieteni și parteneri există un contrat social nescris, care ne permite să trăim având niște standarde minime de morală, iar înșelarea partenerului rupe acest contract și în consecință nu are de ce să fie ascunsă. Varianta cu nu este treaba ta este funcțională atunci când vorbim de indivizi vag sau deloc cunoscuți, cum a fost de fapt întâmplarea de la care am pornit.
Personal nu doresc să fiu atras într-o asemenea situație, dar dacă se întâmplă, și sunt pus în situația penibilă de a ține secrete pe care nu-mi doresc să le țin, cel mai probabil este că nu o să-mi asum rolul.
Razvan Scrie 