Ce reprezintă  mașina pentru tine?

Ideea  asta generală  a noastră că mașina pe care o conduci este un simbol al statutului și reușitei în viață nu este nouă, este destul de veche și a existat chiar și  înainte de revoluție, doar că atunci diferențierile erau mult mai  mici.  Pe atunci, simplul fapt de a avea o mașină și neapărat benzină pentru ea era un indicator al statutului social. Cum eram doar un copil în formare, am moștenit și eu această boală și mulți ani m-am chinuit, de fapt, să acopăr cheltuielile necesare pentru a conduce diverse mașini, fără să realizez că sunt lucruri mai bune de făcut cu banii.  Aceasta ar fi trebuit să fie  o parte din concluzie, dar am început cu ea, pentru a seta tonul de la început.

Așa cum am zis înainte de 89 diferențierile erau minore, mai toate mașinile erau Dacii de un singur tip. Unele aveau portiere tapițate, altele nu, unele aveau bordul mai modern care făcea ca mașina să dea căldură, unele aveau chiar motorul de 65 de cp.  Luxul suprem era ceasul dintre parasolare. Țin minte că o mare găselniță a fost butonul amplasat pe ușă care permitea blocarea ei manuală din interior. Asta ca să vă dați seama cât au evoluta mașinile de atunci.  Pentru un băiat pasionat de mașini fantezia era de urmărit care mașini nu erau de fapt Dacii, iar apariția unui Mercedes sau VW cu număr străin era un adevărat eveniment, generator de pasiuni automobilistice.

 Anii au trecut și a venit revoluția. Revoluția a adus și goana după mașini străine, cât mai mari, cât mai lucioase, fiecare după buget.  Încă nu aveam carnet, așa că eram un simplu privitor, dar începeam deja să visez cam ce cutie de tablă  mi-aș dori să conduc. Țin minte că primul Mercedes S-Klass l-am văzut parcat chiar în fața școlii și am rămas impresionat de cât mare este.  Am mai rămas impresionat de un Renault 25 tapițat în piele maro și care vorbea cu tine. Erau mașini foarte diferite de clasica Dacia.  Nu erau chiar nave spațiale, dar pe acolo.  A fost cred, perioada în care s-a format ideea că o mașină este cu atât mai bună cu cât este mai mare si cum trebuia să fie oricum mare, pentru statut social, cursa mărimii era declanșată și fiecare era liber să năzuiască. Pe măsură ce au apărut primele afaceri și primii privatizați, a început să se umple de mașini prin Cluj. Cum pe atunci nu exista noțiunea de leasing sau credit auto, faptul că mașina trebuia luată cu banul jos a limitat  inițial avântul automobilistic. S-a început cu mașini de 2-3000 de mărci și s-a tot progresat. Țin minte că Mercedesul zis și cobra era popular mai ales printre taximetriști în acei ani.

A venit și momentul în care mi-am luat carnet. Primele două mașini au fost rămase de la părinți, și nu cumpărate special pentru mine. Au fost bune pentru a învăța să conduc, de fapt au fost unele din cele mai bune mașini,  dar îmi generau și mari frustrări. Pentru că nu m-a învățat nimeni că lucrurile trebuie și meritate, părinții fiind bogați în acea perioadă, credeam sincer că mi se cuvine o mașină mult mai scumpă.  Mai credeam și că o mașină scumpă m-ar face mult mai atractiv în ochii fetelor și ar arăta fără îndoială prețiosul meu statul social. Nu prea știam ce înseamnă statut social, de aici și asocierea lui cu prețul și mărimea mașinii. Nu știam nici că o mașină este un obiect care se devalorizează, rapid și sigur, nu știam o gramadă de lucruri, eram doar un tânăr cu o imagine despre lume deformată, și nu în sens bun.  Eram doar un student de bani gata de  la politehnică și în vremurile acelea termenul de adult sănătos, folosit în psihologie, era puțin cunoscut. Nu era cunoscut nici termenul de obiect falic, pentru că asta a reprezentat  mașina foarte mulți ani.  Totuși, îmi plăcea să conduc, îmi place și acum, și de fapt puteam conduce orice, inclusiv banalele Dacii, din care existau din plin la firmă la mama.

Situația s-a agravat și a urmat perioada în care  credeam că cele mai bune mașini sunt cele de teren. Nu prea existau în anii 90 , început de anii 2000, suv-uri, existau doar mașini de teren care chiar aveau capabilitățile necesare pentru a urca munți și dealuri, erau mari consumatoare de combustibil, dar în ce privește fiabilitatea și performanțele pe șosea lăsau de dorit comparativ cu cele moderne sau chiar cu o berlină obișnuită din acele timpuri.  Nu știu de ce și de unde, dar  apăruse ideea că o mașină trebuie să fie neapărat capabilă să meargă pe drumuri forestiere sau chiar pe lângă ele. Recunosc că am și mers cu ele pe munți și dealuri, pe mine, tânărul tulburat și cu o imagine vagă a ce însemnă ecologia, mă făcea să mă simt superior tuturor celor care nu puteau face asta.   Astazi privesc această capabilitate  a unei mașini de familie ca fiind complet ne-necesară, exceptând că ai o cabana la munte, și umblu pe munți și dealuri pe jos, ba mai sunt și mândru de asta.  Am avut vreo patru mașini de teren, nu le detaliez că nu este acesta scopul, dar s-au remarcat  toate în mod deosebit prin preț,  consumul de combustibil și cheltuielile mari de întreținere.  Către finalul erei mașinilor de teren părinții nu mai erau bogați deja, eram pe cont propriu, dar am continuat să insist, ultima avută fiind un Ford Explorer cu un gigantic motor pe benzină, al cărui consum rivaliza cu naveta spațială.  Era interesant de mers cu el, nu pot să zic că nu, și erau vremuri în care prețul benzinei era foarte mic și impozitul nesemnificativ. Pentru ego-ul meu fragil din acele vremuri, mașinăria aceea mare era un bandaj complet nepotrivit,  faptul că mă făcea să mă simt ca un rege pe șosea nu ajuta la nimic, dar din păcate nu mi-am dat seama. Eram un rege mai falit, financiar nu îmi mergea neapărat bine, și eram tare invidios pe cei care își permiteau mașini mult mai scumpe. Benzina s-a scumpit, eram deja prin 2004, și impozitul a început să fie aplicat în funcție de cilindree, în consecință cheltuielile auto îmi afectau drastic bugetul firmei, aveam, e drept, și mult de circulat prin țară, dar cum nu aveam educație financiară, nu aveam de fapt ideea de buget, investiție pe termen lung, bunuri care aduc câștiguri pasive etc,  cheltuiam banii într-o veselie cu mașina. Gândind retrospectiv îmi dau seama că era bine dacă cineva mă învăța că o mașină scump de întreținut nu este potrivită pentru cineva cu venituri modeste și  nu ajută nici la mulțumirea de sine, după cum prea puțin contează ce cred alții despre tine.  Lecțiile astea le-am învățat mult mai târziu. Sigur, pe atunci, cu banii dați pe mașini al fi putut cumpăra apartamente care în timp ar fi adus un randament extrem de bun, dar cum nu mai pot da timpul înapoi, nu mai este nimic de făcut.

Primul șoc serios  l-am avut prin 2005. Atunci am primit la schimb cu un utilaj, o Skoda Octavia 1.9 tdi de 90 cp cu care am venit pe roți de la Brașov. Am fost profund uimit de două lucruri. Primul a fost cât de ușor se conduce de fapt și a fost un drum pe ninsoare și zăpadă unde te-ai aștepta ca un 4×4 să fie mai bun. Ei bine, nu, Octavia respectivă nu a avut nici o problemă și s-a descurcat mult mai bine ca Explorer-ul, fiind mai ușor de manevrat. Al doilea lucru a fost că am rămas uimit de consumul mediu de cinci litri la suta de kilometri, eu fiind obișnuit cu un fabulos 15. Practic m-a costat aproape nimic drumul și chiar și pentru bugetul meu modest suma a fost ridicolă. A fost momentul epifaniei că mașinile de teren nu sunt nici mai practice și nici mai ușor de condus decât o berlină medie, cum era pe atunci Octavia I.  Da, poziția la condus era mai înaltă și teoretic aveai vizibilitate mai bună, dar pentru aceasta sacrificai multe.  Dar mai ales sacrificai o sumă consistentă de bani necesară să le ții în funcțiune pentru avantaje  sociale complet iluzorii și o imagine de sine discutabilă. A fost momentul în care am deprins ideea de mașină de familie, care trebuie să fie suficient de spațioasă, confortabilă, relativ economică și să îți placă să o conduci. Sigur, pentru fiecare mașină de familie înseamnă altceva, dar cam acestea sunt caracteristicile principale.

De atunci și până în prezent sunt mare fan Skoda, am avut mai multe și cred că reprezintă cel mai bine ideea de mașină de familie, și conduc și în prezent una, chiar dacă nu este cea mai ieftină. Sigur, trecerea la mașini mici, normale, a însemnat o grea lovitură dată moralului meu. Economic îmi dădea seama că este mult mai rentabil, dar pentru imagine consideram că este un mare pas înapoi. Ideea  că mașina denotă statutul social încă exista, cu frustrările aferente, și dacă nu se putea manifesta prin cumpărarea de mașini scumpe, s-a manifestat prin cumpărarea de mașini noi. Aveam o fobie de second-hand și consideram că mașina trebuie să fie exact cum o vrei tu, în consecință la primele două Octavia II m-am chinuit să plătesc leasingul, fiind și o perioadă mai puțin fericită financiar. Încă aveam frustrări și consideram că merit o mașină mai scumpă, fără să știu de ce, doar așa pentru că mă cheamă Răzvan.

Ideea că mașina îți arată statutul social a dispărut încet, încet pe măsură ce mi-am mai rezolvat din tulburările care m-au urmărit din copilărie și am dezvoltat o imagine mai realistă despre viață în general ( vă sfătuiesc să citiți articolul cu onestitatea) .  Ultimii ani au fost și cei în care am călătorit cel mai mult, iar perspectiva asupra vieții s-a mai schimbat. Am avut și multe exemple de cunoscuți, sau oameni întâlniți întâmplător, care se ruinează plătind pentru mașini pe care nu și le permit numai ca să arate la vecini cât de bine le merge. Punctul de cotitură a fost momentul în care am trecut de la ideea de mașină ca simbol al statutului social la ideea de mașină ca obiect practic.  Am realizat că trebuie făcut un echilibru între ce ai nevoie, ce își place să conduci și ce îți permiți, fiecare după buget și nu este nici o rușine în asta.   Să nu înțelegeți greșit, nu sunt avocatul neapărat al mașinilor ieftine, dar ca să conduci o mașină scumpă trebuie să ai un venit cu adevărat foarte bun. Am tot citit că mașina si ce mai ține de întreținerea ei trebuie  să consume mai puțin de 10% din venitul lunar. Am mai înțeles și că   mașina nu îți va rezolva traumele, oricare ar fi ele, pentru aceasta există psihologi.  Iar dacă te bazezi pe mașină ca să își impresionezi viitoare nevastă  atunci și căsnicia, sau ce relație vei avea, va fi  bazată pe un fundament extrem de instabil, nu de alta, dar întotdeauna există cineva cu o mașină mai scumpă decât tine.

Ca să revin la titlu, ce reprezintă mașina pentru mine? Pentru mine este un obiect util  care îmi satisface nevoia de transport  și plăcerea  de-a conduce, dar fără să devină o povară financiară.  Nu mă mai interesează ce crede lumea despre ce mașina pe care o conduc sau ce impresie produce, în societatea strâmbă în care trăim, cu cât este  mai anonimă cu atât mai bine. Întrebarea este ce reprezintă pentru tine? Căci  dacă pentru tine reprezintă un obiect care te ruinează dar pe care îl consideri necesar ca simbol al poziției sociale și al faptului că te-ai realizat,  te sfătuiesc să mai citești articolul meu cu sfaturile financiare și să consulți un psiholog, pentru că va fi mai ieftin decât respectiva mașină.