Excursie de o zi.
Satul Sălciua de Jos este situat pe Valea Arieșului, pe drumul de la Turda la Câmpeni, la aproximativ 80 de kilometri de Cluj. Conducând relaxat, ai nevoie de aproape o oră și jumătate până acolo. Din Sălciua sunt mai multe opțiuni, pe jos, în alergare, sau cu bicicleta, depinde de dorința fiecăruia, dar cel mai cunoscut este traseul care urcă la balconul situat deasupra abruptului Bedeleu.
Este totodată și traseul ales și de mine într-o zi de duminică în care aveam o drumeție ușoară cuprinsă în programul de antrenament. Nu vreau să mă laud dar acest traseu este considerat drept o drumeție ceva mai mult decât ușoară. Fiind noiembrie se arăta a fi frig, dar nu exagerat, și fără precipitații sau alte fenomene meteo extreme. Cum voiam să mă întorc relativ devreme înapoi în Cluj, am plecat de acasă în jur de ora 8. Îmi place să conduc și să ascult muzică, în timp de beau o cafea bună, făcută acasă. În Cluj erau 0 grade, dar ca de obicei la început de sezon rece, uit că pe văi și pe munte temperaturile sunt mai scăzute. Pe Valea Arieșului erau un plăcut minus patru grade și ușoară ceață. Mașina poate fi parcată chiar înainte de sat, într-o parcare stație de autobuz situată pe partea dreaptă. Este destul de mare și mașina va fi departe de carosabi,l așa că nu trebuie să vă faceți griji. În această variantă se poate trece Arieșul pe un podeț prins de cabluri și destul de prost întreținut, vor fi senzații tari, dar nu și un real pericol. Dacă doriți să mai economisiți cam jumătate de kilometru din traseu, se poate merge cu mașina roată prin sat și lăsa mai aproape. Traseul este marcat cu cruce roșie.
Cum sunt un fanatic al efortului fizic am lăsat mașina la marginea drumului, nu am încercat să găsesc drumul prin sat. După ce se trece podețul peste Arieș, se merge drept înainte până se dă de drumul principal care trece printre case. De aici se face stânga și se urmăresc indicatoarele cu cascada Șipote sau marcajul. Se va mai trece un pârău pe un podeț mai mic, mai bine întreținut, după care se lasă casele în urmă și se intră pe traseul montan.
Până la balcon sunt 5.2 kilometru și un pic peste 730 de metri de urcat. Traseul trece și peste Cascada Șipote, aflată înainte de a începe urcarea abruptă. Am mai fost la cascadă, trebuie coborât un pic, dar de data aceasta nu am mers. Punctul final al traseului nu este de fapt balconul, ci Poarta Zmeilor aflată lângă balcon, denumită după formațiunea de pietre care arată ca o poartă, cu un pic de imaginație. Tot acolo vom găsi și peștera cu același nume, dar în care nu am intrat niciodată, în parte din cauza claustrofobiei de care sufăr. Mergând relaxat am avut nevoie de ceva mai puțin de două ore până sus la balcon, cu pauze de băut apă și făcut poze.
Balconul de lemn a fost refăcut recent, așa că puteți sta pe el fără nici un fel de probleme. Oferă o priveliște fantastică asupra văii Arieșului, fiind situat pe exteriorul unui cot al acestuia. Se vede foarte bine și valea Poșegii, Scărița Belioara, Muntele Mare, și alte formațiuni de diverse feluri. Merită stat și admirat priveliștea.
Urcarea este abruptă de pe la jumătate încolo, dar nu prezintă probleme tehnice dacă este ud pe jos sau este acoperită cu zăpadă și gheața. Vă recomand să aveți bețe, vor fi de folos la coborâre. Fiind toamnă cărarea era acoperită de frunze și cum pe unele porțiuni piatra este alunecoasă trebuie avut multă atenție. Coborârea a fost mai dificilă, de fapt, din cauza pericolului permanent de alunecare. Traseul este circulat, fiind cunoscut, mai ales până la cascadă, așa că nu trebuie să vă faceți probleme de animale sălbatice. Un pic de precauție nu strică totuși. La coborâre, din cauza traseului alunecos, am avut nevoie de tot atâta timp cât și la urcare. Se poate coborâ pe o varianta mai lungă, care implică a merge mai departe până pe platoul Bedeleu, și apoi urmărit marcaje, am mai fost pe acolo, dar mia fost lene. Varianta nu este foarte clar marcată, este bine să aveți o hartă la voi. Este un pic mai lungă și cred, dacă bine îmi amintesc, că este ceva mai ușor de coborât.
Ajuns sus mi-am făcut un ceai ( am cărat cele necesare cu mine, un obicei de-al meu) și am admirat o vreme priveliștea. Din păcate am greșit un pic perioada și ar fi trebuit să vin cu două săptămâni mai devreme pentru a admira culorile toamnei. Fiind deja toamnă târzie, culorile erau mai mult pe jos, dar chiar și așa nu regret excursia.
Razvan Scrie 