De ceva vreme, cred că are legătură cu alegerile, este o adevărată inflație de articole care încearcă să ne convingă ce bine ne era înainte și cum aveam noi de toate. Recunosc că m-a apucat ușor nostalgia când am văzut poze cu mașini care circulau înainte de 89, Dacii de regulă, și poate că acum reprezintă obiecte de colecție care au un anume farmec, dar autorii acelor articole uită să vă spună multe lucruri. Lucruri importante, pentru că una este o mașină de colecție și alta este o mașină pe care o folosești zilnic. Eram copil pe atunci, așa că poate mai greșesc, dar o să încerc să recreez contextul auto cât mai veridic, așa cum l-am perceput atunci.
În primul și în primul rând ar trebui spus că mașina era un lux înainte de 89. Multă lume avea mașină, dar nu era ușor de obținut și întreținut. Prețul unei Dacii raportat la salariul mediu de atunci poate părea favorabil, dar asta nu vă spune cât aveai de așteptat după o mașină. Legenda spune că șapte ani și înclin să cred că era adevărat. Apoi mai era problema menținerii ei în funcțiune, căci și mașinile pe atunci consumau tot benzină, și benzina venea pe cartelă lunară. Rația era de 20 de litri, dacă bine îmi amintesc. Dacă rezolvai și cu benzina atunci mai rămânea problema numărului, par sau impar. Asta determina dacă circulai sau nu duminica, adică exact în ziua liberă. Ca să aveți o idee cât de cât corectă câte mașini erau prevăzute de autorități la numărul de locuitori, uitați-va cu câte locuri de parcare au blocurile vechi, zise comuniste. Trecând peste aceste aspecte organizatorice trecem la mașina în sine.
Îndrăznesc să spun că erau niște rable și la final de anii 80 erau deja depășite de multă vreme. Dar nu aceasta era problema, pentru că oricum prea puțini știau cum arată o mașină vestică, cât calitatea proastă a fabricației și lipsa confortului interior. Că nu mergeau repede nu era o problemă, că nu exista oricum pe unde. Erau și nu erau facil de folosit. Dacă mergeau erau ca orice mașină a vremii, dar dacă nu, cum era cazul adesea, toată lumea se transforma în mecanic. Prima mașină a părinților de care îmi amintesc era o Dacie 1300, modelul clasic, roșie. Copil fiind, îmi amintesc pornirile iarna la rece, când mama ne ducea la grădiniță. Pornirea, fața de o mașină modernă, implica tot felul de elemente de vrăjitorie. Îmi mai amintesc că se umbla sub capotă suspect de mult, pentru diverse motive. Comparativ cu Skoda mea din prezent la care deschid capota doar să pun lichid de parbriz, mai pe vremuri se trebăluia serios pe acolo. De fapt devenea o chestie de supraviețuire pe șosea să știi să faci face reparații la motorul de Dacie. Un lucru bun este că toate erau la fel așa că nu exista diversitate. Mai toată lumea avea un dulap de scule, făcut manual, care încăpea perfect în portbagaj în spatele banchetei. Firește se adăuga și un sistem antifurt cât mai inventiv, nu de alta, dar dacă te străduiai deschideai portbagajul cu șurubelnița. Ulterior părinții au schimbat Dacia 1300 pe o Skoda 120 L și singura diferența era că, având motorul în spate, poziția capotei era alta. Cred totuși că Skoda a fost totuși ceva mai fiabilă. Vorbim aici de mașini cu kilometri puțini la bord, era o imposibilitate fizică să ai rulaj mare în acele timpuri.
Îmi mai amintesc și frigul din respectiva Dacie. Din ceva motiv nu se punea accent pe confortul de bază, așa că nici o surpriză că mașina nu dădea căldura suficientă. Cum și de ce, nu știu. Skoda excela la acest capitol, cehii fiind mai cu bun simț tehnic. De regulă, nu existau alte facilități, opționalele din ziua de azi. Nu existau instalații audio, dezaburiri, Dacia nu avea nici măcar avarii, închidere centralizată, sisteme ABS, servodirecție, aer condiționat, climă, nu aveau nici măcar oglindă în dreapta. Era un model de bază de Dacie , majoritar și ceva mașini străine, în sensul de importate, că erau tot din blocul comunist. Singura mașină cu adevărat vestică o avea vecinul, un Mercedes 200 D (Bot de cal) și era echivalentul unui OZN. Am mai umblat cu Aro, dar erau destul de rare și folosite mai mult de întreprinderi și nu de populație. Erau la fel de prost făcute și chiar mai inconfortabile decât Dacia. Era la fel de frig în ele și erau foarte zgomotoase. Am mai făcut ceva excursii cu o dubă TV cu locuri, la fel de friguroasă și atât de zgomotoasă că nu te înțelegeai în ea. Mergea și foarte încet, maxim 80 km/h, viteză foarte mică chiar și pentru vremurile respective. Singura mașinărie pe 4 roți în care îmi amintesc să fie cald era un autocar de la fabrica unde lucra tata. Era varianta turistică dar ei îl cumpăraseră să facă diverse excursii duminica. Acela era cu adevărat confortabil, deși pasagerii din spate aveau tendința să leșine din cauza gazelor de eșapament.
În afară de frigul omniprezent, sau căldura sufocantă, după caz, călătoriile cu respectivele mașini erau destul de imprevizibile. O excursie până la mare cu respectiva Dacie, sau ulterior cu Skoda, era o aventură în necunoscut. Dacă astăzi este un drum banal, doar că lung, pe atunci era o expediție în care nu știai dacă o să te țină mașina până acolo sau nu. Poate că nu ajungeai chiar să schimbi o garnitură de chiulasă, dar nu știai niciodată când te lasă carburatorul, termostatul, bateria, cablul de accelerație sau orice altă componentă. Lumea ținea tot felul de piese prin mașină, în respectivul dulap, în afară de scule. Dacă îmi amintesc bine, cele mai banale erau defecțiunile la delcou, termostatele blocate, bujiile murdare și jicloare ( carburatoare) înfundate. Țin minte că Dacia roșie s-a stricat în drum spre mare, a trebuit schimbat, sau reparat, rezervorul în Brașov. Skoda s-a defectat și ea în Bulgaria, chiar în Sofia, și a trebuit schimbat cablul de accelerație. Noroc ca exista unul, de Dacie ce-i drept, dar careva dintre partenerii de excursie ai părinților a reușit să-l potrivească.
În consecința, am mari rezerve când aud declarațiile cu ce mașini bune aveam pe vremuri. Am o presimțire că cei care clamează asta nici măcar nu au apucat să trăiască acele vremuri. Pentru mine, copil fiind, erau fascinante mașinile respective și la vremea respectivă nici eu și nici adulții de fapt, nu aveam termen de comparație. Ca o consecință, le considerau mașini bune și credeau că așa trebuie să fie mersul cu mașina, încet, inconfortabil uneori și plin de aventuri. Dacia 1300 a fost o mașină bună la vremea ei, doar că vremea ei a fost în anii 60. Dacă continui să o produci mult prea mulți ani, fără nici o îmbunătățire semnificativă, și o produci și prost, atunci nu are cum să rezulte un produs bun. Cehii de la Skoda erau totuși mai avansați, producând o mașină ceva mai bună. Razvan, copilul de atunci, așa a perceput lucrurile. Dincolo de fascinația pentru mașini, am rămas cu amintirea frigului, a aventurii, a greutăților complet ne-necesare și a necesității de a te pricepe să repari un automobil.
Razvan Scrie 