Situat desupra orașului Mayrhofen, Ahorn este cel mai înalt vârf care să fie și ușor accesibil, din zona Zillertall. Deși îi mai lipsesc câțiva metri pentru a ajunge la înălțimea magică de 3000 de metri, prin poziția singuratică pe care o are, oferă o panoramă extrem de frumoasă asupra zonei. De fapt sunt două vârfuri, apropiate între ele, Nord si Sud, iar traseul marcat va traversa ușor sub cel de sud și vă va duce pe cel de nord, mai puțin înalt ( 2960 m). Este un vârf care neacoperit de zăpadă vara și poate că acest aspect îl face mai accesibil.
Dacă aveți obsesia înălțimii și sunteți colecționari de vârfuri atunci Ahorn trebuie bifat măcar odată. Cum noi nu avem obsesia de a nu merge de două ori în același loc , l-am urcat anul acesta din nou, pentru simplu motiv că anul trecut am uitat să punem ștampila în carnetul cu ștampile. Nu ne-a părut rău că am revenit, pentru simplul motiv că este o ascensiune extrem de spectaculoasă, neapărat de făcut pe vreme bună, altfel ar fi păcat de toate priveliștile care se deschid în orice parte te-ai uita.
Pentru cei care își doresc efort fizic susținut se poate porni din Mayrhofen, dar atunci diferența de nivel urcată va fi foarte mare, peste 2000 m, o diferență mult prea mare pentru fată. În consecință am ales să urcăm o parte din drum cu telecabina, numită în mod previzibil Ahorn Bahn. Prețul este de 60 de euro pentru două persoane, dus-întors. La baza telecabinei există o parcare suficient de mare, accesibilă pentru cinci euro pe zi. Este, de altfel, cea mai ieftină și comodă soluție de a parca mașina în Mayrhofen.
Odată ajunși sus, la cota 2000, veți da de un mic platou dotat cu cabane, locuri de joacă, un lac în care se poate face baie, șezlonguri puse aleatoriu, diverse artefacte vechi, precum și orice altceva au considerat organizatorii că ar putea fi util sau interesant. Mulți turiști, mai ales familiile cu copii se opresc în aceasta zonă. Chiar și cabanele au amenajate locuri de joacă pentru copii, ca dovadă că își cunosc clienții. Dacă stați cu spatele la telecabină în față veți avea vârful Filzenkogel (2227), o altă destinație populară, pentru că este ușor accesibil. O parte din cei care urcă cu telecabina ajung și până pe el, dar nu trec mai departe. Din ce am citit este primul vârf din zonă pe care s-au marcat trasee turistice. În spatele lui Filzenkogel, undeva departe, se vede vârful Ahorn.
Dacă doriți să continuați cu drumeția către Ahorn, există doua trasee principale care ajung pe el. Traseul de sud, marcat cu negru pe hartă pentru un foarte bun motiv, și traseul de nord, care trece pe la cabana Edelhutte. Traseul de sud este dificil, timpul necesar parcurgerii lui este mai mare, deși aproape similar ca și distanță. Cărarea, care trece pe lângă vârful Filzenkogel, parcurge practic o creastă ascuțită și cu povârnișuri mari de ambele părți. Uneori merge direct pe creastă, uneori merge pe versantul de sud, ușor sub creastă, dar oricum ar fi, este de preferat să fiți foarte siguri unde puneți piciorul. Chiar și când nu merge pe creastă, vorbim de o cărare necirculată, îngustă, care traversează o panta foarte abruptă și foarte lungă. O parte din drum veți putea privi in partea de sud, de foarte sus, lacul Stillup ( artificial) și valea cu același nume. Faptul că vezi lacul la capătul povârnișului îți dă o idee corectă și complet neconfortabilă a pericolului la care te expui. Traseul este complet nerecomandat celor slabi de înger, familiilor cu copii, persoanelor nesigure de mersul lor sau celor care cară greutăți mari. Au fost momente în care ne-am chinuit să trecem peste stânci, cu prăpăstii de o parte și alta, ca să nu mai zic că am traversat unele stânci de-a dreptul călare, din lipsă de alte soluții. Tehnic vorbind, nu sunt foarte multe porțiuni grele care să necesite aptitudini de cățărător, dar îngustimea ei și povârnișurile situate de ambele părți o fac să fie mental foarte dificilă. Permanent de gândești că dacă cazi, gradul de penalizare este foarte mare și este o pantă cu stâncă și iarbă, nu ai nici măcar confortul psihic de a te gândi că în cădere te poți apuca de ceva. Trebuie să fii foarte atent și cu lucrurile personale, pentru că dacă scapi ceva, se va duce până jos. Am văzut foarte puține persoane pe acest traseu, vreo șase urcând și două coborând.
Traseul de nord este, prin comparație, mult mai ușor. Traversează o mare pajiște alpină cu un peisaj tipic austriac. La urcare, pe partea stângă se poate vedea creasta pe care merge traseul de Sud. Se coboară puțin , apoi se urcă la cabana Edelhutte. Vă recomand un scurt popas aici, atât pentru priveliști, cât și pentru atmosfera de cabană tipic austriacă. Prețurile sunt ușor mai mari și parcă pentru a justifica acest lucru este prezent un afiș mare care precizează că aprovizionarea se face cu elicopterul. De altfel, drum de acces nu este, drumul utilitar se oprește la o fermă de vaci situată mai jos. De la cabană cărarea începe să urce la modul serios până pe la 2750 de metri unde se întâlnește cu cărarea de nord.
De aici urcarea pe vârf este comună și amintește oarecum de Retezat, în sensul că se urcă pe bolovani mai mici sau mai mari. Nu este o urcare neapărat ușoară, am văzut că multe persoane nu mai fac și ultima porțiune, dar nici foarte grea. Este însă abruptă. La un moment dat este prevăzută cu cabluri, pe trecerea dintre vârful de Sud și cel de Nord, dar nimic de speriat. Priveliștea va justifica efortul depus și eu am fost acolo de două ori.
În încheiere vă sfătuiesc să alocați acestei ascensiuni o zi întreagă, pentru că va dura. Pe traseul descris noi am avut nevoie de șase ore de mers pentru a parcurge 12 kilometri cu 1150 de metri diferență pozitivă de nivel. Ar fi bine să porniți devreme pentru a avea suficient timp să coborâți, telecabina având program până la ora cinci. Chiar dacă plănuiți să luați masa la Edelhutte sau la una din cabanele de lângă telecabină, este bine să veniți pregătiți cu ceva gustări și mai ales cu apă. Pe cel de nord singurul izvor este mai sus de cabana Edelhutte. Cred că la cabană există o cișmea, dar nu sunt sigur. Noi ne-am oprit la coborâre la Edelhutte pentru un Kaiserschmarrn și un suc de mere. Pe traseul de sud nu sunt izvoare. Ultima recomandare este să vă alegeți o zi cât mai fără nori.
Razvan Scrie 