A trecut ceva vreme de la incidentul de pe Jnepii Mici, incident în care o tânără și-a pierdut viața atacată fiind de urs. Este un fapt tragic, pentru că o viață a fost pierdută înainte de termen în niște condiții care poate că puteau fi prevenite. În mediul virtual și mai puțin în cel fizic au apărut tot felul de păreri, în funcție de interesul fiecăruia, păreri care au rămas scrise, iar de multe ori a fost ignorată tragedia în sine, și nu vreau să fiu în locul părinților fetei, cât a fost folosit incidentul pentru a susține diverse interese.
Incidentul poate fi folosit, și ar trebui să fie text de manual, pentru a vedea ce înseamnă activismul împreună cu cohorta aferentă de imbecili utili și ce pagube poate să producă o astfel de acțiune atunci când este folosită în scopuri profitabile. Părerile încep de la o extremă, pe emisa de o tembelă pe un site dedicat mersului la munte: nu ursul a fost cel care a atacat, până la debitarea de păreri la fel de cretine despre cum nu ar trebui să mergem pe munte. Iar dacă o să aveți curiozitatea să citiți printre rânduri comunicatul emis de organizația Agent Green, o să vedeți că este doar o înfierare a omului, o culpabilizare a noastră la grămadă, fără sens, dar și fără nici un fel de date statistice. Lipsa de umanitate din comunicat este absolut înfiorătoare, se pune egal între o viață de animal sălbatic și o viață de om și se dă prioritate animalului. Practic viața respectivei fete nu are însemnătate. Se face apel la sentimente, la vinovăție, la cuvinte mari, se introduc în context organizații precum Academia Română, se vituperează, se amenința cu organizații europene, totul suprapus peste o imagine idilică cu un urs frumos coafat și periat care stă la poze într-o pădure suspect de bine aranjată. Sau eventual se folosește imaginea unui urs din captivitate pentru o extra doza de sentimente. Orice există în acest comunicat, mai puțin empatie pentru victimă. Practic, ca orice alți activiști în orice alt domeniu, mizează pe vinovăția resimțită, pe distorsionarea imaginilor, pe ignorarea logicii și a datelor exacte și pe inevitabilii idioți utili.
Din ce cauză aderă cu atâta zel idioții utili la aceste cauze este o discuție care ține de psihiatrie. Nu numai că aderă dar au și o nevoie acută de a se băga în seamă, ocazie cu care devin și mai agresivi împotriva a oricine are altă părere decât ei. Dacă citiți un pic comentariile din mediul virtual, să vedeți cât de revoltați sunt oamenii împotriva nedreptățirii urșilor, dar fără ca de fapt să știe care este realitatea sau cum sunt nedreptățiți respectivii urși. Sunt incluși aici oameni care umblă pe munte, ecologiști de tastatură, căutători de faimă virtuală, și alte categorii certate cu logica, bunul simț și arta necunoscută a verificării datelor din mai multe surse. Cele mai comune păreri pe care le-am citit variază de la morbid la prostie pură, dar emitenții lor sunt și cei mai zgomotoși și intransigenți. Fata este de vină pentru că a mers la munte și a reacționat greșit. Serios, sub presiunea momentului oare care ar fi fost reacția corectă? Ursul era stresat și doar a stricat-o un pic. Absolut morbid, o viață de om nu poate fi stricată. Să lăsăm ursul în pace, omul este de vină. O viață de om nu echivalează cu cea a unui animal sălbatic. Noi am stricat habitatul urșilor prin defrișări, adevărat, și din aceasta cauza urșii atacă. Eu unul nu văd legătura. Cei care hrănesc urșii sunt de vină pentru atacuri. Hrănirea urșilor este greșită dar, din nou, nu există demonstrată o cauzalitate directă. Oamenii sunt prea mulți și intră în habitatul urșilor . Nu chiar, realitatea faptică arată că populația de urși crește și pătrund în habitate care nu sunt caracteristice pentru ei. Este o conspirație a vânătorilor ca să poată împușca urși. Deja devine mult prea complicat.
Sesizați modelul? Fapte singulare ridicate la statut de generate, păreri care sună bine și par veridice transformate în date certe, multă vinovăție și multe sentimente implicate, dar toate raportate la urși și nu la victimele umane. Ce lipsește din tot activismul virtual sunt datele certe, faptele concrete și evaluarea onestă a situației. Se ignoră total faptul că ursul nu este o pisicuță, cât un animal mare, care necesită multă hrană, foarte periculos dacă te atacă și care nu are dușman natural la noi în țară. Se mai ignoră tot mai desele incidente cu urși care pătrund în habitate unde nu au ce căuta, se ignoră absolut orice ar însemna că populația de urși este scăpată de sub control și se profită de un incident tragic pentru a mai face un pic de activism și, eventual, a câștiga faimă în mediul virtual.
Iar în mediul virtual cantitatea și calitatea idioților utili este subestimată. Am citit, de curiozitate și plictiseală, aceste comentarii , care merg de la prostie patologică la tâmpenie glorificată. De la apostoli fals-religioși care se închină la Maria Sa Moș Martin, deși nu văd cum poți face o religie din asta, până la băgători de seamă virtuali care îți explică ei cum au văzut un pui de urs și ce drăguț era și cum le zâmbea și nu le-a făcut nimica. Fiecare încearcă să se bage în seamă cum poate și încet lucrurile se depărtează de realitate și devin absurde. Dar în realitate statisticile, necontestate, de fapt, de activiști, arată cu urșii și numărul incidentelor legate de ei se înmulțesc. Dacă doriți să vedeți care este situația reală atunci urmăriți persoanele care se lovesc de fenomenul înmulțirii urșilor în activitatea profesională, salvamontul de exemplu. Aceștia au comentarii mult mai realiste, dar, din păcate, pline de date reale care sunt mai greu de înțeles de către imbecilii utili.
De fapt incidentul ar fi trebuit să tragă două semnale de alarmă. Primul semnal de alarmă este că mersul la munte incumbă pericole. Vremea, terenul, animalele sălbatice, se pot transforma ușor în adversari și pot cauza accidente soldate ocazional cu decese umane. Totuși, chiar și la noi, unde avem o populație de urși foarte mare și un număr exagerat de câini de turmă, aceste incidente fatale sunt rare. Când se întâmplă ar trebui tratate ca o tragedie, nu ca motiv de căutat publicitate. Un individ care se urcă beat la volan, noaptea, și se izbește de un stâlp la 200 km/h nu reprezintă o moarte tragică, reprezintă o moarte prostească. Dar când cineva, umblând pe munte, moare din circumstanțe pe care nu le poate controla, oricât de pregătit ar fi, atunci avem o tragedie. Al doilea semnal de alarmă este că avem o populație de urși mare și prost administrată, deși de regulă lumea care merge pe munte este educată în privința lor, dovadă numărul mic de fatalități. Acest semnal este pentru autorități care ar trebui să iasă din amorțeală și să înceapă să ia măsuri pentru corelarea populației de urși cu spațiul efectiv disponibil și necesarul de teritoriu pentru un urs. Este o problemă de matematică simplă. Vă reamintesc că ursul nu este o pisicuță drăgălașă, el necesită un teritoriu destu mare pentru a găsi hrană.
Din păcate tot acest incident a scos la iveală tot ce este mai rău în unii oameni, dorința de afirmare cu orice preț, lipsa de empatie, prostia, lipsa de cultură, incapacitatea de a face conexiuni logice sau faptice. O situație tragică a fost transformată, prin prisma emoțiilor, împachetată și vândută imbecililor utili ca motiv de căutat glorie și atenție. Eu sunt curios câți dintre cei care proclamă ursul ca victimă în acest caz au copii și cum ar reacționa ei dacă ar pierde un copil în orice fel de circumstanțe, nu neapărat prin faptul că a mers la munte. Este o situație la care eu, ca părinte, refuz să mă gândesc, iar imbecilii ar trebui și ei să își pună prima dată această întrebare.
P.S. Articolul nu este despre urși așa că nu am folosit o imagine cu respectivul animal. Articolul este despre imbecilii utili, sper că ați inteles asta. Pentru relaxarea mea prefer să folosesc o imagine cu muntele Retezat.
Razvan Scrie 