Sunt ani de când am la mine permanent trei lucruri: telefonul, portofelul și cheile. Pierderea unuia dintre ele poate deveni foarte frustrantă. Eu am reușit să pierd portofelul cele două ore în care nu l-am avut sâmbătă seara au fost extrem de neplăcute, intense și frustrante. Cum am ajuns în respectiva situație? Am să vă descriu.
Sâmbătă, 22 iunie, am alergat la maratonul de la Roșia Montană. Nici un maraton nu este ușor, toate sunt grele, dar acum a fost extrem de cald, așa că a fost și mai obositor, fizic și mental, ca de obicei. Pe drum către Cluj făceam serioase eforturi să mă concentrez la condus, am venit foarte încet, și abia puteam sta treaz la volan . Îmi era foame, sete, somn, și totul era în ca într-un film. Senzația post maraton, nimic neobișnuit. De obicei, cu astfel de ocazii din astea mă premiez cu ceva bun de mâncat, fiecare cu motivația lui. În cazul de față am avut poftă de o pinsa cumpărată de la magazinul italian din Sigma, magazin care era oricum în drum. Pinsa o fac acasă, doar blatul îl cumpăr de la magazin. Cumva, cumva am reușit să ajung în parcare și cu mari eforturi m-am extras din mașină, ținându-mă de ușa și plafon. La fel de bine puteam să par băut, manifestările sunt oarecum similare. În tot cazul, gândirea avea probleme mari să intre în treapta întâi din cele șase disponibile și viteza mea de reacție era cam tot pe acolo.
De regulă sunt foarte atent cu cele trei lucruri, dar acum, obosit fiind, nu chiar am fost. Să mergi la cumpărături flămând și cu gândirea încețoșată este o greșeală. Cele două pungi pline de lucruri care ar putea să fie necesare, dar nu erau, sunt dovada. Din tot ce am cumpărat îmi doream doar blatul de pinsa și mozzarella aferentă, restul nu aveau o destinație clară. Mi-am mai luat un ziar și am revenit la mașină, m-am băgat cu greu în ea, atenția distributivă era și ea la cota de avarie, dar nu era înghesuială așa că m-am descurcat să ies din parcare și să ajung acasă.
Distracția abia acum începe. Nu trec cinci secunde după ce am deschis poarta și gândirea trece în viteză superioară, atenția distributivă prinde teren venind din urmă, pentru că am realizat că parcă ceva lipsește. Pentru că buzunarul stâng a fost mare și umflat când am ieșit din mașină la sigma iar acum era gol. Ambele erau goale. Telefonul îl aveam, că mergea muzica în mașină, deci era conectat, mașina mergea și poarta de la curte se deschisese. Singurul lucru care putea să lipsească era portofelul. Nivelul de panică a crescut brusc, am multe lucruri prin el, și primul gând a fost că a picat prin mașină. Nu era în mașină. Al doilea gând a fost că l-am pus în plasa de cumpărături. Nu era nici acolo. Al treilea gând a fost că l-am uitat la magazinul italian. După un drum înapoi la Sigma, cu mașina și într-o stare de nervi accentuată, am constatat că nu era nici acolo. De fapt nu îl scosesem din buzunar așa că nu avea de ce să fie acolo. Cu toată panica, nu îmi venea să cred că eu pot rămâne fără portofel. Deja mă gândeam dacă chiar l-am pierdut sau mi-a fost furat. De furat nu prea avea cum, pentru că era pustiu la Sigma, era greu să se strecoare cineva neremarcat, iar eu am vizitat doar un magazin gol și un stand de reviste la fel de gol.
Prima măsură, înainte de orice, a fost să blochez temporar cardurile în BT Pay, personale și de firmă. Vă recomand ca întotdeauna să aveți o soluție de acest fel la îndemână. Blocarea cardurilor este cu două sensuri pentru că nici tu nu le mai poți folosi. Fiind acasă nu a fost o problemă, dar dacă ești undeva plecat începe să devină, pentru că fără carduri nu ai acces la bani. Odată cardurile blocate am început să raționez ce să fac mai departe. De fapt, toată problema, în afară de sentimentul pierderii și frustrarea aferentă, este alergătura să refaci toate actele. Deja calculam că trebuie să merg la bancă pentru carduri, la primărie pentru buletin, la rutieră pentru permis și să sun la vreo firmă specializată în acte pentru mașină. Nu aveam nimic compromițător sau care să dea acces la conturi în portofel, dar numai înșiruirea acțiunilor necesare care se suprapun peste o săptămână aglomerată este frustrantă.
Am sunat și la secția 6 de poliție, de care aparțin. M-au întrebat dacă sunt sigur că mi-a fost furat. Nu, nu sunt sigur, sunt sigur doar de faptul că nu-l mai am. Oricum plângerea pentru furt se face la poliția municipală, de ce ? nu înțeleg. Ofițerul de serviciu mi-a sugerat totuși să mai aștept câteva zile, din două motive. Daca l-am pierdut, poate îl aduce cineva la secție. A zis că se întâmplă destul de frecvent. Dacă a fost furat atunci poate hoțul îl aruncă undeva unde poate fi găsit. Nu mă interesau banii din el, că nu umblu cu bani cash mulți, dar mă interesau actele, așa că părea rezonabil.
După toate acestea, deja eram acasă de mai bine de o oră, cu un sentiment acut de resemnare, m-am apucat totuși să mănânc și să pun lucrurile la loc. În continuare eram obosit și flămând. Mâncarea nu mai avea nici un gust, entuziasmul meu de a mânca ceva bun pierise, după cum pierise și valoarea de premiu a respectivei pinsa. Combinația de frustrare, oboseală și gândire încețoșată este fatală pentru plăcerea de a mânca.
Acum vine partea de umanitate și oameni corecți. Nu mică mi-a fost surpriza când m-a strigat maică-mea din curte că a venit poliția să îmi predea portofelul. Cumva am tot sperat că va fi găsit dar nu mă așteptam ca atât de repede. În realitate am mers cu ei la secție, pentru identificare, dar important este că fusese găsit și predat la secție, cu bani și acte. S-a dovedit până la urmă ca eu l-am pierdut pe hol la Sigma, obosit fiind, nu mi-am dat seama că a picat deși este un obiect mare și greu. De găsit, l-a găsit o fată care lucrează la magazinul naturist și l-a dus la poliție după ce și-a terminat programul de lucru. Lucru foarte corect din partea ei. Nu a vrut să accepte nici măcar un buchet de flori deși prin gestul ei, pentru care îi mulțumesc, m-a scutit de multă alergătură. Faptul că poliția a scos tot din portofel afară nici nu m-a deranjat atât de tare. Au scotocit în fiecare buzunar și au inventariat conținutul. In afară de 500 ron pe care îi port ascunși, din superstiție, și un prezervativ, că sunt divorțat și nu se știe, nu era nimic acolo cu adevărat personal.
Întâmplarea are mai multe mesaje. Primul este că, in lumea de ghiolbani în care trăim, mai există persoane decente și este de apreciat. Decența și umanitatea trebuie păstrate. Al doilea este că trebuie să fii permanent pregătit pentru neprevăzut. Oricât de mult te-ai păzi, tot se poate întâmpla ca, într-o zi, să pățești ceva care te în dificultate și ești nevoit să ai soluții de rezervă. Al treilea mesaj este că trebuie avut grijă ce porți cu tine în portofel. Nu purta parole de la conturi, pin-uri de la laptop, poze aiurea cu tine, nimic din ceea ce, odată ajuns pe mâini străine te-ar putea afecta financiar sau personal. Poliția a scotocit în el pentru că așa cerea procedura, dar dacă era un străin și eu aveam o poză nud cu mine sau cu nevasta, sau mai bine, cu amândoi?
Ca o încheiere vă sfătuiesc că dacă sunteți obosiți, flămânzi, nu mai gândiți coerent și atenția distributivă nu mai funcționează, practic starea de după terminarea fiecărui maraton, este mai bine să mergeți acasă. Este mai practic și vă ferește de potențiale evenimente neplăcute.
Razvan Scrie 