Cu ceva ani în urmă am făcut un MBA în Anglia. Printre alte materii, am studiat și unele noțiuni de contabilitate, anglo-saxonă și mai simplă decât cea de la noi, dar ideile de bază sunt la fel. Un principiu, cred că primul, pe care nu l-am înțeles decât mulți ani mai târziu spunea că există o diferențiere clară între contul firmei și contul proprietarului. În limbaj de profani, acest principiu spune că banii firmei nu sunt ai proprietarului. Pentru mine, venit din capitalismul incipient al României din acele vremuri afirmația era o blasfemie totală. Unul din avantajele patronului, pe atunci, se credea că este abilitatea de a dispune de banii din contul firmei după bunul plac.
O să mă dau exemplu pe mine. În toată explicația pe care am să v-o dau există două entități, eu și firma, care interacționează sub două rapoarte complet diferite. În primul sunt patronul firmei, cu tot ce incumbă asta. Iau deciziile importante și încasez dividente la final de an. În al doilea sunt directorul ei general și în această calitate păstoresc 30 de persoane și trei puncte de lucru. Sarcina mea este să depun toate eforturile posibile pentru a face firma să funcționeze, să se dezvolte și să aibă profit. De raportat, raportez patronatului, reprezentat tot de mine. Sigur, poate că uneori este mai bine să angajezi pe altcineva să conducă firma, dar eu am considerat, dat fiind performanțele economice, că sunt calificat. Eu, ca și director, am stabilite unele beneficii, respectiv salariu, mașină, telefon, buget de cheltuieli. Atunci când acționez ca și director, respectiv mai tot anul, venitul meu este reprezentat de salariul stabilit de către patronat. Când acționez ca și patron venitul meu este reprezentat de către dividentele care ar putea, sau nu, să fie distribuite. Diferența este substanțială pentru că vorbim de bani diferiți. În mod firesc aceste venituri sunt declarate, impozitate, etc. Practic, până să ajungă la mine pe card, acești bani, indiferent de calitatea în care îi primesc, au un circuit de făcut, circuit bine definit prin lege. Aceste circuite nu se suprapun și acest lucru este foarte important și trebuie bine înțeles.
Cealaltă entitate este firma, care, financiar vorbind, are circuitul ei propriu. Sigur că este foarte tentant, având toți banii la dispoziție, cu o singură semnătură, să te servești din ei. Doar că acei bani nu sunt ai tăi, sunt ai firmei, și trebuie folosiți pentru destinația pe care o au. În nici un caz nu este ca și cum m-as duce aș lua din banii din casă pentru că am eu nevoie la ceva, fără justificare. În realitate o afacere nu funcționează așa, și cu cât crește firma cu atât mai puțin am contact direct cu banii aflați în bancă. De fapt, contactul meu cu ei se rezumă la situații financiare și cam atât.
Am văzut destul cazuri în care diverși proprietari au confundat serios lucrurile și nu au înțeles acest principul extrem de simplu. De regulă, rezultatele au fost dezastruoase, pentru că odată ce începi să te servești din bani după bunul plac nu mai există nici o limită și nici un calcul. Dacă sunt și mai mulți proprietari și fiecare ia din bani cât vrea, atunci dezastrul este și mai mare și apare și mai repede. Știu că este tentant, știu că este greu să te abții, dar trebuie să existe o disciplină financiară și separația este necesară.
Am dat această explicație din cauza discuției pe care am avut-o cu cineva referitor la mașina mea de firmă și combustibilul pus în ea. Persoana insista că din moment ce firma este a mea, orice cheltuială cu combustibilul este ca și cum ar fi din banii mei. Mi-a fost dificil să ii explic că nu, nu este așa. Combustibilul este plătit cu cardul de firmă, prin urmare este din banii firmei, care nu au legătura cu ai mei personali. Sper că explicația de mai sus vă lămurește pe scurt această chestiune și vă învață cum să fiți propriul angajat într-un mod sănătos financiar.
Razvan Scrie 