Trebuie să vă spun că nu sunt cu adevărat interesat de răspuns vostru. Fiecare este responsabil de igiena personală și este o chestiune strict personală. Am ajuns însă la respectiva întrebare după o discuție extrem de interesantă cu adolescenta personală.
Adolescenții au aceasta calitate, de a ignora igiena personală și de a fi ușor mirositori uneori. Este adevărat că și eu am fost probabil la fel și noțiunea de curat nu îmi spunea mare lucru. Dacă nu miroase foarte tare, un tricou putea fi purtat și a doua zi. Blugii nu este clar când au fost spălați ultima oară, vizual tenișii încă mai au ceva din culoarea originală iar pe geacă nu se vede, că este cald și ajunge inevitabil în ghiozdan. Dacă este târziu, atunci putem sări și peste dușul zilnic că oricum ne luăm a doua zi tricoul ăla care poate nu miroase. Încercând să lămuresc aceste chestiuni am stat și m-am gândit de fapt eu de când fac duș zilnic. Veți zice că aveam mult timp liber și o minte odihnită dacă am asemenea gânduri și adevărul este că uneori am.
Adevărul este că înainte de 89 noțiunea de duș zilnic era cvasi-inexistentă. Nici hainele nu erau schimbate zilnic. Îmi amintesc că purtam cămașa de la uniformă până când avea gulerul negru. Gulerul cu dungă neagră pe interior nu era totuși considerat acceptabil. Dar existau atunci unele rațiuni logistice. Aveam de regulă două cămăși de uniformă pe an, așa că nici nu putea fi vorba de o altă cămașă în fiecare zi. Iar apa caldă, cel puțin până am stat la bloc, se arăta greu la robinet. De săpun mai bun trebuia făcut rost de unde se putea. Așa că, era cumva scuzabil dacă te spălai de două ori pe săptămână. Dar cred că toată lumea puțea la fel a nespălat pentru că nu ieșeam cu nimic în evidența. Măcar la oraș aveam totuși mașină de spălat haine.
La țară, unde am crescut de mic, și unde mergeam în vacanțe era chiar mai rău. Baie se făcea tradițional odată pe săptămână, mai mult de atât era considerat un lux. Intrase și în obicei noțiunea de odată pe săptămâna pentru că de fapt, la bunici, exista apă curentă și un fel de sobă de încălzit apa. Zilnic ne mai spălam pe picioare și până la brâu în lighean sau la râu. Hainele se spălau manual, așa că vă puteți imagina că nu se schimbau foarte des. Spălatul lor era cu adevărat o muncă obositoare și necesita timp. Se spălau cu săpun de rufe făcut în casă în caz că vă întrebați. În acele timpuri spălatul nu era văzut neapărat ca o prioritate. Interesant este și că de fapt noțiunea de duș nu exista, era văzută ca o fiță occidentală și spălatul era asociat cu o baie îndelungată. În lipsa apei calde asta complica lucrurile, dar așa se proceda.
Primul contact cu noțiunea de duș zilnic l-am avut prin clasa a iv-a când am fost într-o tabără de trei săptămâni în Cehoslovacia ( pe atunci era o singură țară). Ar trebui să vă spun că, prin comparație, respectiva țară părea apărută dintr-un basm cu zâne. Era tot o țară comunistă dar nu exista comparație cu Romania. Chiar și nouă, unor copii, ne-a sărit în ochi că ceva este complet diferit. În primul rând că erau magazine din care puteai efectiv să cumperi lucruri. Suc și înghețată în cazul nostru. Revenind, am fost cazați în Praga la un hotel, care avea apă caldă, și ulterior într-o tabără școlară. Zic tabără școlară pentru că asta cred că era, dar oricum chiar și în anii aceia era peste ce se găsește acum similar în Romania. În primul rând că avea apă caldă permanent, dușuri comune extrem de curate și obligatorii în fiecare seară, avea geamuri termopan cu ramă metalică pe care a trebui să învățăm să le deschidem (absolută noutate pentru noi), peluze cu iarbă îngrijite, jocuri diverse, terenuri pentru sport și o piscină publică în apropiere. Cu dușul în fiecare seară ne-am obișnuit repede, eram doar niște copii maleabili, cu dezbrăcatul în public ne-am obișnuit mai greu. Oricum, am deprins noțiunea de duș și nu baie cu stat timp îndelungat în cadă, precum și faptul că este dorit a fi făcut zilnic. În trei săptămâni am învățat că a mirosi nu este acceptabil.
Ulterior, in 87, ne-am mutat la casă și aici era ceva mai ușor cu spălatul, în sensul în care exista un echipament de făcut apă caldă instantaneu, azi iei de-a gata așa ceva, echipament de lux în acele vremuri și destul de mare consumator de gaz. Consumul era o problemă pentru că exista cotă de gaz, dar oricum era un pas înainte față de apartamentul în care aveai program de apă caldă de două ori pe săptămână.
Apoi a venit revoluția și lucrurile au început încet să se schimbe. Grație vizitelor peste graniță și a filmelor occidentale a apărut noțiunea de igienă personală, de haine care trebuie schimbate zilnic, de duș obligatoriu și a devenit un lucru rușinos să miroși sau să umbli murdar. Este adevărat că, din păcate, nu pentru toată lumea, suntem aproape 30 de ani mai târziu și dacă luați un autobuz aglomerat pe un traseu suficient de lung o să vă convingeți pe loc că noțiunea de igienă personală nu este cunoscută chiar de toată lumea. Iar unii nu se jenează deloc că miros.
Eu personal am o nevoie organică să fac duș și să îmi schimb hainele cât de des se poate. Nu mă pot bucura de viață decât dacă mă simt curat și este curat în jurul meu. Încerc să îi prelucrez și adolescentei noțiunile, uneori cu destul de mult succes. Voi ce faceți, este strict treaba voastră, dar dacă stau la distanță de voi când povestim să nu mă întrebați de ce.
Razvan Scrie 