Am o problemă mai specială, mi-a dispărut din grilă programul favorit: DTX. Cred că de fapt canalul a fost închis. Programul ăsta nu avea nimic special, era plin de emisiuni cu mașini, două dintre ele fiind favoritele mele: Mașini pe alese (Wheeler Dealers) și Garajul lui Kindig. În afară de ritmul monoton de desfășurare, emisiunile prezentau și caracteristica, din ce în ce mai rar întâlnită pe canalele de profil, de a fi lipsite de dramă inutilă, urlete, zgomote intense sau schimbări de ritm. La modul practic, erau perfecte pentru un sfânt somn de amiază, având avantajul de a fi în desfășurare indiferent de ora la care apucam să dorm.
Un mic succes este că am reușit să îmi organizez programul de așa natură încât mai apuc, dar nu zilnic, să mă odihnesc de amiază. Având program de la 6 dimineața, deja de pe la trei se mai termină bateria internă. De fapt și ceasul mă încurajează să trag câte un pui de somn, așa că mai am o justificare în plus. Sunt conștient că în ziua de astăzi somnul de amiază este un simbol al luxului, dar în același timp sunt și conștient că am o vârstă la care 30 de minute de moțăială nu poate decât să facă bine. Cum încep programul de lucru foarte devreme, somnul de amiază, atunci când apuc la el, îmi împarte ziua în două. Înainte de somn este programul de lucru, după somn este programul personal.
Somnul ăsta are un întreg ritual, absolut necesar pentru a-l face cât mai odihnitor și plăcut. Iar o parte importantă din ritual este televizorul aprins, la care nu mă uit efectiv dar îl ascult, ceaiul cu lămâie și miere care inevitabil se răcește și telefonul fără sonor. Iar acum am mari probleme cu ritualul, pentru că îmi este greu să mai găsesc ceva pe care să pot dormi atât de liniștit. Vorbitul permanent pe teme automobilistice îmi crea o senzație de pace interioară, mai ales că deja cam știam episoadele pe de rost așa că nu erau surprize cu desfășurarea lor.
Emisiuni care, au sau nu legătură cu știința, mai sunt pe diversele canale. Doar că nu sunt pasionat de săpatul după aur, oriunde ar fi el. Ce legătură au minerii ăia aflați permanent sub amenințarea falimentului cu ideea de Discovery Channel chiar nu reușesc să înțeleg. La fel de poveștile cu naziștii m-am săturat, pe ăia cu depozitele nu mai vreau să îi văd că sunt atât de falși pe cât de reali erau Tom și Jerry. Emisiunile cu descoperiri nu descoperă mai nimic în afară de ego-ul prezentatorului. Cele cu accidente aviatice sunt bine făcute și interesante dar devin neinteresante dacă jumătate din timp dormi la ele și oricum sunt triste. La modul general sunt sătul de emisiuni pline de dramă creată artificial și cu un scenariu adaptat pentru oameni cu retard mental sever. Nu mă îndoiesc că există public la ele dar eu nu pot dormi decât pe emisiuni de calitate. Recunosc că îmi plac cele cu tipul care caută antichități prin Anglia, cele cu salvatorii de pe drumurile înghețate ale Norvegiei și mai sunt și altele, dar problema cu ele este că programul lor nu corespunde cu programul meu de somn.
Situația este atât de rea încât am început să nu mai dorm de amiază, chiar dacă timp ar mai fi. Pentru remedierea ei mă gândesc să mă antrenez să dorm pe ascultând canalele de sport, dar și acolo am unele emoții, pentru că dacă dai de ceva cu ciclism, sunt atât de cretini prezentatorii că efectiv îți strică somnul. Promit să studiez ce este de făcut și să găsesc o soluție. Se spune că trebuie să te poți adapta la situații noi, iar eu chiar asta încerc să fac, pentru că de renunțat la sfântul somn de amiază nu pot. Somn ușor.
Razvan Scrie 