Dacă datul cu părerea, fără un suport serios și fără să ți-o ceară cineva, ar fi clasificată ca și maladie, fără îndoială că am fi o națiune de oameni mitocani și bolnavi. Este atât de uzual în societatea noastră ca lumea să își dea cu părerea pe absolut orice subiect încât nici nu mai există conceptul de argumentare a unei idei. Eu sunt de acord că fiecare poate avea părerea lui, părere care poate diferi substanțial de a mea, dar aceasta ar trebui sa fie argumentata. Ca să putem avea un dialog fiecare parte trebuie să argumenteze. Dar când justificarea ta este așa știu eu, sau sora ei, așa zic eu, atunci nu mai este o discuție argumentată, este o discuție unilaterala, iar bunul simț îmi spune că pot să renunț la ea că nu pierd nimic interesant.
Strâns legate de datul cu părerea sunt sfaturile, solicitate sau nu, și comentatul ca să te găsești în treabă. Acestea au caracteristica că, prin definiție, nu au nevoie de o argumentație a motivelor. În consecința, sunt și mai ușor de exprimat și au avantajul că pot fi crezute fără o cercetare atentă. Cercetare care, cel mai probabil, dată fiind componența societății noastre, nu va fi făcută de un individ, cel mai probabil analfabet funcțional care nu a mai citit o carte de prin școală. Eu, daca am nevoie de un sfat medical mă duc la un doctor ( din acela cu diplomă) și nu întreb vecinul de peste drum, dacă s-a stricat mașina o duc la mecanic și nu la frizer, dacă simt că ceva în cap nu funcționează mă duc la psiholog si nu cer păreri in autobuz, iar dacă am nevoie de un sfat în afacere îl voi cere de la cineva mai de succes decât mine și în nici un caz șoferului de taxi. Vreau să zic că dacă am nevoie de un sfat mă duc la o persoană autorizată sa dea acel sfat. Pur teoretic așa ar trebui să funcționeze, doar că în realitate trăim în coșmarul cel mai negru a lui Umberto Eco și nu se întrevede nici o ieșire. Dacă trecem în mediul online, acolo oricine își dă cu părerea despre orice, nu contează argumentația, contează promovarea. Doctori care nu sunt doctori promovează idei medicale, actori care promovează cure de slăbit, alți actori, sau poate aceeași, care se pricep și la politică, părerologi care promovează idei evident absurde, oameni care promovează tuneluri dacice inexistente și câte și mai câte. Vocile raționale nici nu mai sunt auzite pentru că nu aduc venituri platformelor, aduc venituri cei care aduna urmăritori indiferent cu ce subiect.
Sfaturile în online au cel puțin avantajul că pot fi ignorate. Există însă și sfaturile nesolicitate, acelea pe care le primești, de preferință, în momente când chiar ai putea beneficia de o mână de ajutor expertă, doar că nu te ajută la nimic. Pe când era copilul mic, de exemplu, am primit o grămadă de sfaturi de la oameni extraordinari, mult prea extraordinari ca sa aibă copii. Cum ei nu aveau, au crezut că este de datoria lor să mă învețe pe mine cum să îl cresc pe al meu. I-am iubit mult pe oamenii ăștia. I-am iubit așa de tare încât nu mai am numărul de telefon de la nici unul. Dar ca să dau un exemplu mai recent, am fost la Făget Ride cu fata. Făget Ride este un concurs de biciclete desfășurat prin făgetul Clujului, lung de vreo 20 de kilometri. Cum copilul are doar 13 ani, este greu de motivat sa tragă fizic de el, mai ales că mult doritul tricou de concurs l-a primit înainte, așa că miza era ca și inexistentă. El, copilul, va începe cu o grămadă de manevre de evitare, tușit, umblat demonstrativ încet pe lângă bicicleta, pretenția că nu se mai schimba vitezele si orice altceva mai poate inventa ca justificare pentru a nu face efort. Cu răbdare si dacă reușești să iți stăpânești nervii, pana la urma îl faci să depună efort, doar că începutul este greu. Am mai făcut asta si știu cum decurge tot procesul si mai știu și cât poate si cât nu. Așa că atunci când o tanti complet nesportivă, îmbrăcată în lycra și dezavantajată pe orizontală ( urâtă imagine) care pedala în paralel cu mine a început să mă apostrofeze cu: lăsați-l, nu vedeți cum arată, poate chiar nu mai poate, am simțit nevoia sa o pun la punct cu frumoasele cuvinte: am mai făcut asta, cresc copilul de ceva vreme, mă descurc, nu v-am solicitat sfatul, pedalați și continuați să mergeți înainte. A rămas foarte surprinsă că nu i-am apreciat sfaturile la justa lor valoare, dar ce sa faci, nu le solicitasem.
Morala acestui text este că este că, atunci când si dacă vă vine impulsul de a da un sfat, chiar dacă este evident că aveți dreptate, întrebați înainte: pot să vă dau un sfat? Este o întrebare simplă la care se poate răspunde doar cu da sau nu. Dacă nu o puneți riscați să vi se spună: continuați să mergeți, privirea înainte, mulțumesc. Există totuși o derogare de la regulă, atunci când subiectul își pune viața lui, sau a altuia, în pericol și este evident ca are nevoie de un sfat.
Razvan Scrie 