Castelul de la Bonțida nu a fost întotdeauna în starea în care îl vedeți acum dacă veți merge la festivalul EC. Cu mult timp în urmă, sa zicem vreo 25 de ani era doar o ruină fără geamuri, uși sau podele. Acest lucru nu l-a împiedicat să devină destinația de o seară a trei tineri și o fată, colegi de liceu, care au crezut că ar fi interesant să facă un grătar în interiorul lui. Exista și speranța, stimulată de alcool, că ar putea fi găsite fantome de ocazie, sau cel puțin organizată o vânătoare de fantome.
Ar fi corect să bănuim că hormonii făceau ravagii cu neuronii respectivilor tinerii, altfel nu se poate justifica o astfel de acțiune complet nesăbuită, menită a impresiona singura fată, îndrăgostită oricum de unul dintre ei. O judecată de om matur ar spune că paritatea fete/băieți nu era corectă pentru ca ceva să se întâmple, destinația era complet greșită și nici ideea unui grătar în miez de noapte bătea un record de popularitate.
Istoria nu consemnează exact desfășurarea evenimentelor, dar unele lucruri au fost totuși reținute. Drumul a fost făcut cu o Dacie break, mașina bună la toate din acele timpuri. Respectivii tineri nu știau precis localizarea castelului, nimeni nu ai fusese acolo, iar Waze urma să fie inventat cu ceva ani mai târziu. Castelul a fost totuși găsit și focul făcut. Cred, dar nu sunt sigur, ca lemnele au fost aduse de acasă. Focul a atras atenția unor localnici dar explicația cu se face un grătar a părut să îi liniștească sau să fie suficient de tâmpită pentru ca petrecăreții să fie lăsați în pace.
Nici desfășurarea în sine a ospățului nu mai este cunoscută, memoria joacă feste după atâta timp, dar lucrurile nu au fost cu nimic remarcabile până în momentul în care lumea a fost foarte beată. Se știe totuși că pentru grătar a fost adus un pește congelat, care a și rămas congelat.,= Poate că a fost aruncat la un câine vagabond, dar nici asta nu este relevant. Nu se mai știe nici ce s-a băut, ar putea să fi fost vodcă de Prodvinalco sau busuioacă de Bohotin. Știu, gusturile unor tineri fără experiență în materie de băutură sunt jalnice, dar o să îi iertam pentru asta. Relevant este că s-a băut mult prea mult de către toată lumea, pe burta goală, mai puțin șoferul, îndrăgostitul care nu știa că este îndrăgostit. Se mai știe că gașca s-a despărțit și s-a adunat din nou, iar discuțiile purtate prin aburii beției și parțial al iubirii generale pentru singura fată au fost de o imbecilitate normală pentru vârsta respectivă. Nu au fost găsite nici fantome, altele decât umbrele focului pe pereți, așa că a venit momentul distracția s-a terminat și lumea a pornit către casă.
Lucrurile devin interesante odată ce respectivii tineri se pornesc înapoi. Trebuie spus că șoferul desemnat prin vot de 3 la 1 era începător și cu experiență aproape zero la volan. Afară era beznă iar drumul prost și nemarcat. Atmosfera din mașină poate fi lesne intuită, plină de machism, vorbe de beție și dominată de mirosurile care vin cu ea . Surpriza a fost că undeva între Bonțida și drumul principal se ivește în fața mașinii un filtru de poliție. Lucrurile degenerează în ritm rapid. Se dovedește că actele mașinii lipsesc, după cum lipsește și lămâia necesară de pe parbriz. Sigur, de formă se caută prin mașină, dar actele nu sunt găsite. În mod firesc polițistul întreabă suspicios: Unde a-ți fost? Nu apuca să se mire de răspunsul puțin probabil: Să facem un grătar la castel, că tânăra domnișoară confirmă, fără echivoc, deschizând ușa din spate și depunând pe șosea o mostră de conținut stomacal plină de resturi indefinite și alcool, adică o generoasă vomă. Tânărul care stătea în față pe dreapta, proprietarul mașinii, deschide și el ușa numai pentru a pica în șanțul adânc lângă care oprise vehiculul. Există acolo și acum o porțiune de drum ridicată față de câmpul din jur, din motive de inundații cred. Revenirea pe drum a fost urmată de urcatul pe capota mașinii, o poziție considerată sigură pentru încercarea de a înjgheba o discuție credibilă cu polițistul. A urmat o discuție care sunt sigur că a fost memorabilă, doar că nu mai este cunoscută. A inclus, dar sunt sigur că nu a fost limitată la, subiecte precum comportamentul reprobabil al domnilor studenți, efectele nefaste ale beției asupra stomacurilor sensibile, obligația legală de a avea actele mașinii, etc. dată fiind situația puțin probabilă, nu este de mirare că polițistul era perplex și își găsea cu greu cuvintele, toată atmosfera era complet ireală, dar salvarea a fost că in mod evident șoferul era treaz. În final, trăgând concluzia că are de-a face cu niște studenți săraci, polițistul se apucă să scrie o amendă de 100 lei ( doar pentru comparație, nu se mai știe suma exactă). In viziunea lui era un favor pe care îl face, lucru adevărat. Moment în care proprietarul mașinii, aflat în continuare lungit pe capotă, scoate cu greu din buzunar ( da, a păstrat același obicei de a ține banii împăturiți și în ziua de azi) un purcoi de bani, cam 3000 de lei. Teancul de bani contrazicea flagrant povestea cu studenții săraci, dar cum polițistul văzuse și auzise destul pentru o seară, a rămas la amenda de 100 lei. Mândrul proprietar a fost convins că locul lui este în mașină și nu peste mașină așa că mașina a putut porni din loc. Restul detaliilor nu mai sunt cunoscute, dar nici importante, odată ce toată lumea a ajuns acasă.
Povestea este reală, doar că este prea veche să îmi amintesc toate detaliile, dacă au mai fost altele. De fapt, o și uitasem. Mi-am amintit-o pentru că am fost la EC. Castelul arată cu totul altfel acum dar cred că pot să recunosc podețul unde ne-a oprit poliția. Este surprinzător cum uneori anumite locuri, gesturi sau vorbe ne readuc în fața ochilor amintiri pe care le credeam uitate. Astea fiind zise trebuie să zic cândva si povestea litrului de vodcă.
Morala ar fi că atunci când ești tânăr faci unele lucruri la care cu greu ar putea fi dată o explicație rațională. Dar este păcat să nu le faci. Dacă nu le faci, nu o să ai nici amintiri și nici experiențe.
Razvan Scrie 